GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Nola - Italia
Bine v - am regasit, prieteni! Va intrebati cine este Nola? Ce este Nola? Ei, bine, nici eu nu am stiut si nu am gasit aproape nici o informatie clara pe internet. Glumea sora mea, cand spunea ca s-ar putea sa fie "locul unde si-a intarcat dracul - copiii". Scuzati-ma, m-am luat cu vorba si ar trebui sa incep cu inceputul.
Ca in fiecare an, cand incep sa apara ofertele de toamna pentru seniori, merg si eu la acea agentie turistica (nu am voie sa o numesc), pe care am considerat-o daca nu cea mai serioasa din tara, oricum - intre primele 3. Cu ea am calatorit in ultimii 5-6 ani si am fost extrem de multumita. Asadar, am ales pentru luna octombrie 2015 - Italia, provincia Campania, Napoli - Sorento.
In pliantul agentiei erau prezentate 3 hoteluri situate intre Napoli si Sorento, la malul Marii Tireniene sau "similar ". Acest "similar" ne-a dat peste cap. Credeam ca "similar"inseamna tot un hotel de 4 stele, situat in aceeasi zona, dar nu a fost chioar asa. A fost sa fie NOLA. trebuie sa stiti ca de regula nu afli locatia exacta cand achiti in intregime sejurul, ci cu 3-4 zile inainte de plecare.
Am inceput sa caut informatii pe net:harta Italiei, harta Campaniei, tot cautam intre Napoli si Sorento, pe malul marii, dar in zadar. NOLA - un orasel de 39 km patrati, cu 33.000 de locuitori este situat la nord-est de Napoli, intre Muntii Apenini, Muntii Lattari si infricosatorul Vezuviu. Picior de turist senior roman nu a calcat pe aici, pana la noi. Insa dintre personalitatile lumii, doar Giordano Bruno a trait aici o perioada, iar imparatul roman Cezar August I -a murit aici la 19 august, 14 d. H. Zona parea a fi frumoasa, chiar daca noi am vrut sa mergem la mare si urma sa ajungem la munte.
Problema care a creat nemultumiri in randul celor 40 de turisti, a fost distanta fata de Napoli (35 km) si fata de toate celelalte obiective turistice. Acesti 70 km. (dus-intors) au facut ca si excursiile de 1/2 zi sa se transforme in excursii de aproape o zi si in acest fel, sejurul a devenit mai obositor, avand in vedere varsta seniorilor cuprinsa intre 60 si 85 de ani. In afara de acest lucru, au mai fost si alte nemultumiri, dar voi vorbi despre ele, la timpul potrivit.
Am zburat spre Italia in ziua de 3 octombrie a. c. cu o "companie aeriana albastra", la ora 11,10 si dupa un zbor lin, am aterizat pe aeroportul CAPODICHINO- Napoli, la ora 12,15 (ora Italiei), unde am fost asteptati de ghidul permanent (roman), care avea sa ne insoteasca peste tot in cele 8 zile. Era vorba despre domnisoara Cristina- o tanara de 24 de ani, absolventa a unui liceu de filologie din Bucuresti (secta engleza -germana) si a facultatii de Psihologie. A absolvit un curs intensiv de limba italiana si a ajuns ghid. Biata fata era mai naucita decat noi, cu greu se intelegea cu soferul autocarului (italian) si dadea impresia ca nu prea are habar de istoria sau geografia locului in care ne aflam si a Italiei, in general, dar nici macar nu isi pregatise niste "hartiute' de pe care sa citeasca din cand in cand. Prima greseala pe care a facut-o. a fost aceea ca nu ne-a numarat in aeroport, ci abia in parcare (cam la 100 de metrii distanta) Surpriza: lipseau 4 turisti. Au inceput numarari ,,renumarari, . stigarea "catalogului", telefoane, intoarcerea in aeroport, informatii, cercetari -timp de o ora si 30 de minute, dupa care s-a aflat ca bietii oameni mersesera la toaleta si cand au iesit, nemai gasindu-ne, au luat un taxi cu care au ajuns la hotelul din Nola. Cum in acceasi zi era programata excursia bonus oferita de agentie - la Sorento, cei 4 turisti au pierdut=o. iar timpul nostru petrecut in Sorento a fost mai scurt cu o ora si 30 de minute, plus distanta Sorento-Nola, asa ca am ajuns la hotel seara, aproape de ora 21.
Hotelul se numeste BELSITO - un hotel de 4 stele, micut (50 de camere, 4 etaje), dar plasat intr-un loc linistit., cu camere mari, curate, tv. cu ecran plat, un balcon mare, privelistea spre piscina si spre dealul Cicola, in varful caruia se zarea un castel al Capucinilor (informatie primita de la receptia hotelului).
Nu sunt carcotasa, nu sunt pofticioasa, daca am un pat in care sa ma odihnesc, apa calda si fructe - sunt multumita, dar aici trebuie sa fiu purtatoarea de cuvant a grupului si sa spun doar adevarul. Desi balconul era mare, avea o masa si doar un singur scaun. Baia curata, dar foarte mica, inghesuita cu o chiuveta micuta, scaun de WC, bideu si o cabina de dus foarte mica. Daca o inchideam, ne sufocam, iar daca o lasam deschisa se stropea scaunul de wc si toata baia. Si inca ceva:avea dus fix, ca acum 50 de ani (desi hotelul a fost construit in 2005), asa ca de cate ori faceam dus, trebuia sa ne spalam si parul, (cel putin de 2 ori / zi). Prosoapele se schimbau zilnic daca le lasam pe jos, cosmeticele (sapun, sampon, papuci, etc.) nu au lipsit, curatenie se facea zilnic, iar lenjeria de pat a fost schimbata dupa 3 zile.
Hotelul avea piscina interioara si exterioara, sauna, sala de fitnes, o sala de conferinte, o frumoasa gradina in care era amenajat un loc de relaxare foarte placut.
A venit momentul sa vorbesc si despre mancare. Hotelul avea mai multe sali de restaurant. atat in interior, cat si in exterior, pe marginea piscinei. Faptul ca mesele erau ovale si aveau 8 locuri, a dat impresia ca ne aflam la "azilul de batrani". Despre mancare "slaba" am vorbit si cand am vizitat Portugalia, dar nu credeam ca italienii sunt fie neinspirati, fie zgarciti??? incat pot oferi cea mai proasta mancare :atat la micul dejun cat si la cina, mancarea a fost de proasta calitate, repetitiva si complet lipsita de gust.
Micul dejun-stil bufet suedez a avut timp de 8 zile aceleasi produse:lapte, ceai, cafea, 2 feluri de cereale, iaurt (doar dulce), gemuri, miere, oua fierte-beton, omleta cu cartofi??? , sau cu sunca si salamul ramase din ziua precedenta, cascaval asemanator cu sapunul de casa facut de bunica, un salam gras, sunca de praga, in 2 zile -mere, in altele -cateva feliute de ananas si zilnic un fel de chek cu crema Finetti, . Intr-o tara mediteraneana, cu recolte de legume si fructe tot timpol anului, te-ai fii asteptat la o rosie, un ardei gras, o salata, sau cel putin o felie de lamaie, aici unde este patria lamailor uriase de Sorento.
La cina - eram serviti de ospatari. In fiecare seara -aperitivul ce ar fii putut sa fie decat paste: primele 3 seri -paste (pene) cu sos de rosii si busuioc. Noroc ca parmezan era la discretie si cu el mai imbunatateam gustul. Dupa 3 zile de 'pene' ,turistii au inceput sa se teama ca daca mai primesc si in a 4 -a zi, le vor creste "pene " pe corp., asa ca a IV-a zi am primit spirale cu dovlecei (N-am mancat in viata mea), a V-a zi -spirale cu mazare, a VI -a zi spaghete cu sos de rosii, care s-au repetat a VII -a seara. Parmezanul salva situatia!!! Felu II - a fost in 2 zile friptira de porc la tava, cu cartofi la cuptor si intr-o seara cu putina salata, in alta seara = scoici cu stelute din paste, si alta data pui cu sos de rosii/Desertul era zilnic - o inghetata de vanilie cu ciocolata (cand au cea mai buna inghetata de lamaie pe care am mancat-o vreodata) si intr-o seara (poate din greseala) au servit un compot de fructe "ananas, kiwi. struguri, mere.
Acestea fiind zise, in reviews-urile urmatoare am sa va povestesc despre excursiile optionale.
Trimis de bica adriana in 10.11.15 07:58:34
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (bica adriana); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 40.91907330 N, 14.53858060 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bună, completă recomandarea
Mutat în rubrica "Belsito Hotel [Nola], [ALTE ZONE]" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmasterX - OK! Si eu multumesc!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)