EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Variantă convenabilă pentru vizitarea Taorminei
Întrucât Taormina are preţuri pe măsura faimei ei turistice şi cum nu sunt neapărat adeptul somnului într-o staţiune cu fiţe, am dat căutare pe satele dimprejur.
Încerc să exploatez avantajul închirierii autoturismului şi a alege cazări în afara oraşelor sau a staţiunilor turistice, la preţuri mai rezonabile şi, pe cât posibil, la persoane care primesc oaspeţi în casele lor.
Cea mai convenabilă ofertă în această parte a Siciliei am găsit-o la B&B My Sicily din Giardini Naxos, locaţie aflată la 7,6 kilometri de centrul Taorminei.
Descinşi la poarta proprietăţii am fost luaţi în primire de un domn trecut de 60 ani şi tare simpatic, tatăl şi “angajatul” fiicei. A luat cheia de la recepţie şi ne-a condus la camera noastră, toate formalităţile de cazare urmând a fi efectuate în dimineaţa următoare când va fi prezentă “direttore d'albergo” , adică odrasla lui.
Se scuză neîncetat că el “non parlo inglese” dar stăpânirea romană prin Dacia a avut darul de a crea o limbă ce permite să ne înţelegem chiar dacă am învăţat a vorbi şi scrie la şcoli situate la mii de kilometri distanţă.
Cert e că în lipsa fiicei am putut afla ce ne interesa, adică lucruri elementare pentru cea de-a noua zi a sejurului: unde să parcăm autoturismul, butonul de pornit aerul condiţionat, salonul pentru servirea micului dejun sau locaţia tirbuşonului şi a paharelor pentru a putea savura licoarea din sticlele de vin local expuse în vitrinele situate pe unul din holurile pensiunii.
Camera repartizată era spaţioasă, cu un pat dublu matrimonial şi încă unul de o singură persoană.
Peretele de la capătul patului se prezenta îmbrăcat în tapet cu scene a căror semnificaţie mă depăşeau. Cert e că arătau interesant, cu un râu ce scurge strâmtorat printre stânci din ale căror pietre sunt configurate două capete umane (sau de sfinţi, cine mai ştie…).
Luminiţele mov şi verzui, pale ca intensitate, alăturate celor gălbui întregeau un décor foarte şic la care îşi aduceau contribuţia cele două noptiere cu veioze sau draperia grea legată la mijloc (ce mă duce instantaneu cu gândul la o doamnă plinuţă care îşi strânge cordonul halatului pentru a părea siluetă din dorinţa de a produce impresie, dar căreia anumite părţi situate deasupra i se revarsă dezinvolt…)
Nuanţă apropiată de tapet am regăsit şi în baie, în cabina duşului şi în zona chiuvetei. Faianţa şi gresia pe ceva fond coloristic în aceeaşi notă, iar în rest totul se prezenta în culoarea laptelui proaspăt muls. De la obiecte sanitare la prosoape şi de la calorifere la stativul pentru diverse obiecte depozitate pe acesta, între care spre marea noastră satisfacţie regăsim şi o bicicletă.
Am avut parte de un somn excelent în patul foarte confortabil şi ne-am simţit bine în arealul rezervat exclusiv nouă.
Cât priveşte spaţiile comune, aceeaşi curăţenie se regăsea peste tot. Pe terasă şi primprejurul pensiunii, prin grădina splendid aranjată şi în care aveai acces direct din camera sau în interior, în faţa recepţiei, sala de servire a micului dejun sau pe holuri.
Acolo unde, pe lângă vitrinele cu vinuri, dădeai şi de un loc cu bomboane strecurate printre pliantele care încearcă să îţi ofere variante de petrecere a timpului în cazul în care devii nepregătit sau de un dulăpior cu cele necesare preparării ceaiului sau cafelei.
Micul dejun s-a dovedit a fi cam ce ne trebuia pentru a porni la drum în explorarea Taorminei. Demers pe care nu îl întreprindem înainte de a mulţumi “patroanei” pentru modul în care am fost primiţi de tatăl ei şi confortul oferit în cele vreo 15 ore de cazare.
Trimis de Marius 72 in 23.04.24 15:04:18
- Alte destinații turistice prin care a fost: Federaţia Rusă, Austria, Belgia, Franţa, Croaţia, Estonia, Ucraina, Moldova, Spania, Germania, Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria, Serbia, Irlanda, Irlanda de Nord, Turcia, Grecia, Malta, Iordania, Portugalia, Bulgaria, Albania, Macedonia de Nord, Anglia, Scoția, Țara Galilor, Olanda, Slovenia, Vietnam
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marius 72); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 37.82830192 N, 15.26102674 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "B&B My Sicily [Giardini Naxos], TAORMINA" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
@Marius 72: Chiar chic această cazare la B&B și la un preț foarte bun. Nu știu cum ai făcut, dar ai dat iar peste ceva care să merite toți bănuții.
”draperia grea legată la mijloc (ce mă duce instantaneu cu gândul la o doamnă plinuţă care îşi strânge cordonul halatului pentru a părea siluetă din dorinţa de a produce impresie, dar căreia anumite părţi situate deasupra i se revarsă dezinvolt…)
Uite cu asta chiar nu sunt de acord. Fă un efort de imaginație și răstoarnă poza, să vezi cum gândul te va duce la o doamnă suplă și delicată care își strânge în talie corsetul rochiei de bal și cu mijlocelul ei tras ca prin inel face chiar impresie și atrage toate privirile (inclusiv alea invidioase ale doamnelor ale căror părţi situate deasupra se revarsă dezinvolt…)
Am avut un sejur de șapte zile in Sicilia, anul trecut la început de septembrie (vezi impresii).
Știam că Taormina pe lângă faptul că este destul de scumpă nu excelează la capitolul plaje și spunându-mi că oricât de frumoase ar fi peisajele aș vrea și un pic de relaxare la malul mării, am ales cazarea în Giardini Naxos. Apartamentul a fost minunat cu o fabuloasă vedere frontală la mare, am scris impresii despre acesta.
Ați fost inspirați cu alegerea cazării în Giardini Naxos, această stațiune are cazări accesibile ca preț și nu în ultimul rând este important că are și multe restaurante în apropierea mării. Votat cu drag!
@k-lator: Urmându-ti sfatul cu răsturnatul îmi e teamă să nu-i vină doamnei poalele-n cap.
Și ce mă fac atunci?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)