Un loc care chiar mi-a căzut cu tronc!

TIPĂREȘTE

Acum câteva luni, când am aflat că am fost selectate să participăm la un nou proiect, eu şi cu Simona, colaboratoarea mea, ne-am bucurat tare, asta în primul rând pentru că iubim provocările. Într-un colţ de neuron, ştiam deja care va fi primul pas: un meeting de instruire, undeva prin Europa. Nu-mi făceam mari speranţe că am putea îmbina utilul cu plăcutul (ceva vizionări de obiective turistice), în ultima vreme întâlnirile ăstea se fac cumva doar ca să se bifeze evenimentul, „în goana calului”, de obicei la momente absolut nepotrivite pentru noi (când e agenda mai încărcată) şi prin locaţii redundante, de care ni s-a cam acrit. Nu sunt fiţoasă, dar chestiile astea sunt în general foarte obositoare, la început îmi plăceau, că aveam ocazia să „miros” măcar atmosfera unui oraş, câteodată doar de la fereastra vreunui hotel de lângă aeroport, şi probabil că eram şi eu mai fragedă în trup şi în simţire, sau, mai pe româneşte, ţineam mai dihai la tăvăleală… Căci e oleacă de tăvăleală: imaginaţi-vă că plecaţi în creierii nopţii din Galaţi ca să prindeţi avionul de Roma / Barcelona / Praga / Budapesta de pe la prânz, ajungeţi în marea metropolă sau pe la periferia ei, vă dezmeticiţi puţin, participaţi la „wellcome cocktail” (o treabă super-formală şi deci maxim de plictisitoare), a doua zi dimineaţă semnaţi condica la instruire şi, imediat ce aceasta se termină, undeva pe la 4 sau 5 după-amiaza, organizatorii vă mână de la spate din nou către aeroport; aterizaţi la Otopeni spre miezul-nopţii şi… vă descurcaţi mai departe! Aşa că rareori mai răspundem favorabil acestor invitaţii, oricum urmează alte şi alte instruiri pe diverse portaluri electronice şi, concret, la faţa locului; nu există să rămânem neinstruite şi neexaminate!

De data asta, lucrurile au stat puţin diferit. În primul rând, meetingul s-a anunţat a se desfăşura în Bruxelles, un loc virgin pe harta mea turistică. În al doilea rând, sponsorul deconta din prima, fără negocieri suplimentare (care uneori „ţin”, dar m-am cam săturat să le iniţiez), 2 nopţi de cazare la faţa locului, ceea ce însemna că nu ne mai fugărea nimeni. Momentul desfăşurării se anunţase pentru un sfârşit de lună, când agenda era şi ea un pic mai relaxată. Parcă-parcă îmi venea să zic da… Şi când mi-a mai venit şi ideea genială de a pleca, de fapt, cu o zi mai devreme, ca să avem şi noi timp să vizionăm ceva obiective turistice… Deci, mergem, Simona? Mergem, @crismis! OK! Scris mail organizatorilor, să ne devanseze zborul de dus cu o zi, iar acesta să fie dimineaţa, pe când cel de întors seara, să petrecem cât mai mult timp în capitala belgiană; aceştia percutat într-un final, după ce le-am explicat de 3 ori „Moartea căprioarei”… şi… iată-ne în faţa unei noi provocări: unde dormim în prima noapte?

Păi credeţi că acesta e un răspuns simplu de dat? Neaaah! Nu pentru mine! Eu trebuie să citesc, nene, să conspectez, să desenez, să fac schiţe… Cu alte cuvinte, să mă instruiesc! Asta dacă vreau să obţin maxim posibil din această experienţă! Într-un final apoteotic, iată-mă zâmbind liniştită într-un colţ de gură: ştiu ce condiţii trebuie să îndeplinească locaţia de cazare din prima seară! Să fie cât mai aproape de obiectivele turistice, ca să nu pierdem bani şi timp preţios prin tramvaie şi metroaie; asta înseamnă că n-o să fie ieftină, probabil, dar e vorba doar de o noapte şi ce luăm pe mere dăm pe pere, deci cred că merită (şi Simona crede la fel). Ar fi bine să ofere şi mic-dejun, că sigur ne trezim rupte de foame (Simona deja înghite în sec). Dacă se poate, să arate într-un fel care să-mi spună o poveste (cazările din ultima vreme mi-au dovedit că „introducerea în atmosferă” e un aspect important). N-ar fi rău să deţină şi ceva recomandări credibile…

B&B Le Coup de Coeur, asta am ales, după îndelungi deliberări (eu cu mine însămi; să nu credeţi că nu avem şi noi divergenţele noastre!). În traducere liberă, numele înseamnă „Ceva ce ţi-a căzut cu tronc” sau „Dragoste la prima vedere”. Un boutique-hotel cu doar 4 „suite”, cu notă bunişoară pe booking (8,5), situat în Place de la Vieille Halle de Bles (Piaţa vechii hale de cereale), în buricul centrului, într-o clădire renovată din sec. XIX. Abia aşteptam să văd dacă, într-adevăr, locşorul o să-mi cadă cu tronc!

…Şi iată-ne aterizate, fără peripeţii, pe aeroportul Zaventem; mă informasem şi aflasem aşa: că era bine să trecem pe la „Punctul de informare turistică” şi să cerem (moacă) o hartă a Bruxellului (eram deja dotată cu un mini-ghid Michelin care avea o hartă încorporată, dar decizia de a o pescui şi pe cea din aeroport s-a dovedit ulterior a fi inspirată, această hartă fiind mult mai detaliată şi mai folositoare decât prima); apoi că aveam de coborât la nivelul -1, de unde trebuia să luăm trenul către oraş. Am cumpărat bilete de la unul din tonomatele dispersate pe tot parcursul, plătind cu cardul (8,5 euro bucata până la Bruxelles Central, unde aveam noi treabă). Călătoria nu a durat mai mult de 20-25 de minute. Nici n-am apucat bine să ne închidem gurile căscate la zgârie-norii din gara Bruxelles Nord, că deja a apărut pe display-ul din capătul vagonului: „Nous arrivons a Brusseles Central”.

Am nimerit la hotel relativ uşor, acesta fiind situat la aproximativ 5 minute de mers de gara centrală. Bine, după ce ne-am învârtit totuşi de 2 ori în loc, că doar @crismis nu poate să nimerească chiar din prima! Asta pentru că pur şi simplu n-am văzut pe hartă „Place de la Vieille Hale de Bles”, deşi era; noroc cu un nene drăguţ pe care l-am întrebat şi care ne-a îndrumat (@crismis are însă talentul de a nimeri oameni drăguţi care abia aşteaptă să o ajute!). Voi ca să nu bâjbâiţi ca mine, fiţi atenţi şi ascultaţi aici: din faţa gării, ţineţi-o înainte, intersectaţi Rue de l’infante Issabelle, apoi mai mergeţi puţin şi intersectaţi Rue de la Madeleine, apoi tot în faţă pe Rue Duquesnoy până ajungeţi în Place St. Jean, pe care o traversaţi şi mai mergeţi puţin şi… „aţi ajuns la destinaţie! ”… Nu-i greu, nu?

Firma hotelului nu e din aia să vă ia ochii de la juma’ de kilometru, trebuie să cam fiţi geană, scrie „Le Coup de Coeur” cu litere subţiri pe un geam din spatele căruia te priveşte un purceluş de ipsos vopsit în alb. Mai repede vă poate ajuta faptul că hotelul se află lângă o mâncătorie, „Big Mama”, a cărei firmă în alb şi roşu se evidenţiază mai uşor pe cerul Bruxellului! Cum-necum, am ajuns. Am pătruns prin uşa pavoazată cu notele cele mai bune pe care le-a primit elevul „Coup de Coeur” la examenele din anii precedenţi cu profesori necruţători, precum Booking sau Tripadvisor, fix în holul-restaurant al locaţiei.

Călcăm cu milă pe un frumos mozaic, privind în stânga şi în dreapta la pereţii acoperiţi cu faianţă albă, decorată şi ea cu brâuri transversale şi longitudinale reprezentând ghirlande de flori şi frunze. Pe peretele din dreapta tronează graţioase 2 măsuţe rotunde, înalte, cu scaunele asortate, iar pe stânga există un soi de galantar pe care şed câteva recipiente cu fructe şi ouă (la temperatura camerei?! ; să-mi amintesc să nu mănânc ouă mâine dimineaţă), precum şi numeroase borcane cu treburi hipercalorice, după cum se pare. Mă pun păcatele să anunţ doamna care ne-a întâmpinat în prag că „nous avons une reservation a cet hotel” şi, bucuroasă nu ştiu din ce motive, aceasta se lansează într-o lungă peroraţie din care nu am înţeles decât că trebuie să mă duc „în fund, la doamna”. Am lăsat în dreapta scările vopsite strident în roşu care duc la odăi şi am înaintat încă puţin, într-o cămăruţă cufundată în semiîntuneric, unde am fost preluată de o altă doamnă, care mi-a subliniat prenumele într-un registru cu 2 linii, m-a informat despre orele de mic dejun şi mi-a înmânat 2 chei legate între ele, una de la cameră, cealaltă de la intrarea în hotel, specificând faptul că e musai să încuiem de fiecare dată când plecăm, dacă nu vedem pe nimeni de-al casei prin zonă. Apoi am fost conduse în camera de la primul etaj, pe scările cele roşii şi înguste, mult blamate în unele comentarii de pe booking, dar pe care noi am încăput la modul rezonabil, în şir indian şi cu trolerele în faţa noastră.

Camera… Mda, ceva măreţ! Adică mai mult decât prima impresie, aceea că mă voi plictisi mergând de la pat până la baie! Da, frate, eleganţă şi bun-gust! Predomină diverse nuanţe de gri, înveselite pe ici-pe acolo de un pic de alb şi de roşu. Recunosc că pentru mine contează foarte mult efectul cromatic! Pereţii văruiţi grosier în gri, contrastând cu duşumelele vechi de lemn, acoperite de un covoraş textil roşu; patul imens (urma să aflăm peste câteva ore şi cât de confortabil era), acoperit de lenjerie cenuşie (sună ciudat, ştiu, dar chiar arăta… princiar!), punctată doar de o pernuţă albă; de-o parte şi de alta a patului, 2 lampadare imense pe schelet de lemn vopsit in gri, desigur (nu făceau ele cine ştie ce lumină, dar erau de mare efect); în continuarea patului, pe acelaşi perete, o zonă de relaxare, cu măsuţă rotundă de lemn pictat încadrată de 2 fotolii… din aceeaşi poveste (şi în ceea ce priveşte culoarea, şi designul); în continuare, mai mult aşa, de pamplezir, o ladă veche de lemn, cu incrustaţii metalice, pe care se aflau reviste de generaţie recentă, în caz că te pălea plictiseala şi aveai chef să răsfoieşti ceva. A! Am uitat să menţionez candelabrul de cristal agăţat de un plafon colorat cam dubios, dar brăzdat de bârne de lemn probabil originale şi frumoasa oglindă veneţiană de deasupra zonei de relaxare. Pe peretele opus patului, o măsuţă simplă de lemn (asta se cam strecurase din altă poveste), în faţa căreia stătea cuminte un taburet asortat cu fotoliile de vă povestii; pe măsuţă, un receiver util probabil în a prinde programele TV pe LCD-ul ce spânzura deasupra; doamna care ne-a condus în cameră a încercat, fără succes, să ne facă o demonstraţie în acest sens, dar am scutit-o rapid, explicându-i că nu intenţionăm să deschidem televizorul.

Ferestrele camerei – imense, cu decoraţiuni din fier forjat, dădeau spre forfota străzii, dar asta n-a reprezentat o problemă, căci oboseala colindatului prin oraş şi draperiile închise la culoare şi-au dat mâna şi fetele au dormit ca nişte bebeluşi abia născuţi!

Baia e şi ea un mic spectacol. Piesa de rezistenţă o reprezintă cada cu picioare stilizate îmbrăcată în perdeluţe de jur împrejur. Pe cât de frumoasă, pe atât de tare s-a udat pardoseala după duşul de seară! N-am stat să studiez din ce motiv, dar nu cred să am vreo vină, eu sunt genul care nu face prea multă apă în jur când se spală. Săpun lichid lângă cadă, dar şi la chiuvetă. Chiuveta m-a distrat teribil, fiind de felul ei una din categoria „cu aplauze”, cum sugestiv a numit-o colega @ariciu într-un alt articol. Să vă ajut, dacă nu vă amintiţi: un robinet pentru apă rece şi altul pentru apă caldă, la oarece distanţă între ele, astfel că soluţia pare să fie să le deschizi pe amândouă şi apoi să te apuci să aplauzi de la un jet la altul pentru a le combina! :) Mie nu mi s-a părut foarte la îndemână, aşa că am preferat să mă spăl pe mâini doar cu apă rece, aia caldă fiind prea caldă.

Întrerupătoarele de lângă chiuvetă erau cam de sanchi, adică „out of order”, cum eram anunţate printr-un bileţel caligrafiat frumos. N-am suferit din acest motiv, descoperind altele (perfect funcţionale) în cameră. În dreapta chiuvetei, era un suport de prosoape pe care erau împăturite 2 prosoape (gri) mari şi unul mic, pentru pus pe jos când ieşi din cadă, iar dedesubt stătea agăţat un uscător de păr, obiect pe care multă lume îl apreciază (de-aia îl şi menţionez), dar total nefolositor pentru mine (am părul scurt şi prefer să-l las să se usuce „singur” după ce-l spăl). În rest, baia dotată cu ce vă mai închipuiţi: tron, hârtie igienică (de calitate şi suficientă), 1 (un) halat de baie (de share-uit între cei 2 ocupanţi ai camerei; eu şi cu Simona ne-am abţinut), chiar şi un tablou-portret, să ai ce admira când stai pe tron…

În mare, studioul antamat de noi pe bani grei (da’ ce Dumnezeu? , că doar pentru ce muncim? , şi o dată-n viaţă merităm şi noi, nu?) mi-a plăcut. A! WiFi perfect funcţional. Deficienţe: 1) nu are aer condiţionat; e drept, noi nu i-am simţit lipsa, ziua temperaturile s-au ridicat la vreo 26-27 de grade şi oricum noi n-am făcut prea mulţi purici în cameră, iar noaptea a fost chiar răcoroasă, am dormit cu geamul închis; dar am citit comentarii pe booking în care unii ghinionişti au prins temperaturi caniculare în Bruxelles (n-aş fi crezut, dar mi s-a întâmplat şi mie acum câţiva ani în Stockholm); 2) nu dispui de un dulap-ceva în care să-ţi pui garderoba (există câteva umeraşe improvizate într-un colţ; poza cu ele o să vă bine-dispună în mod sigur! ; 3) nici în baie n-ai prea mult loc să-ţi etalezi efectele, poate doar pe marginea chiuvetei; 4) mini-barul existent este absolut virgin, dar probabil funcţional, nu l-am încercat, oricum nu încap în el decât 3-4 recipiente de juma'. Nici un aspect din cele de mai sus nu este „de viaţă şi de moarte”, cu siguranţă!

După un somn odihnitor, am coborât cu Simona (emoţionate, dar mai ales înfometate) să degustăm celebrul mic-dejun de la „Coup de Coeur”. Parfumul cafelei proaspăt făcute ne-a ameţit încă din momentul în care am ieşit din cameră. Masa ne aştepta în holul-restaurant de la parter, frumos decorată cu veselă de porţelan cu floricele (cool!), încărcată cu tot felul de boluri cu toate neamurile de creme de ciocolată şi de dulceţuri. Ni s-au oferit, de asemenea, chifle şi pâine de mai multe feluri, ca şi unt şi câteva mostre de brânză cu mucegai. Suc de portocale proaspăt stors şi cafea sau ceai, după doleanţă. Un mic-dejun OK, dar nu tocmai pe gustul meu, care nu mă înnebunesc după chestii dulci; aş fi preferat mai repede nişte sărături, dar… aşa-i în casele astea de fiţe, mănânci ce primeşti şi zici că nici nu ţi-ai dorit vreodată altceva! Altfel nu mai pupi altădată!

După micul-dejun, am aranjat cu tanti-recepţionera (alta decât cea de ieri) să ne păstreze bagajele până pe după-amiază, când urma să ne mutăm la celălalt hotel. Am avut ceva emoţii când m-a întrebat dacă am plătit, căci booking-ul mă informase că „oricând după data rezervării, locaţia îşi rezervă dreptul de a vă retrage contravaloarea primei (şi singurei) nopţi de cazare”, lucru pe care îl urmărisem şi chiar aşa se întâmplase. Doar că… poetă cum mă ştiţi, am uitat acasă extrasul de cont care dovedea acest lucru şi mă vedeam deja sunând la bancă să-mi trimită altul… Ceea ce n-a fost cazul, doamna s-a mai uitat o dată în registru, probabil că scria acolo ceva edificator, căci m-a anunţat că e sigură că e totul în ordine!... Şi chiar a fost.

În loc de concluzii: mi-a căzut cu tronc „Le Coup de Coeur”? Mie, da. Pentru ceea ce am avut noi nevoie, a fost perfect. Puţin cam scump (cu câteva zile înainte şi cu câteva zile după, preţul era cam cu o treime mai mic, nu mă întrebaţi de ce), dar… v-am spus: o dată-n viaţă, alea-alea… Şic, „povestind” despre vremuri trecute, cu crinoline şi jobene… La 2 paşi de Grande Place, în plin centru vechi al Bruxellului şi la alţi 2 paşi de Mont des Arts, zona celebrelor muzee. La 4-5 paşi de Cartierul European. O locaţie mai bună cu greu am fi putut găsi la aceeaşi bani. Că n-am avut unde ne pune hainele şi smacurile… o zi-două nu moare nimeni din asta, abia pierzi mai puţin timp la împachetat. În rest… numai de bine! În aceleaşi condiţii, aş alege din nou „Le Coup de Coeur”! Şi poate o s-o fac, cine ştie?!...

---

VIZUALIZĂRI: 2393 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI