BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
B&B Centrale [Orio al Serio](încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
B&B Centrale din Orio al Serio, o cazare bună lângă Aeroportul din Bergamo
Din Fès am revenit în țară tot cu un avion al Companiei Ryanair, mai corect cu două avioane, unul din Fès în Italia la Orio al Serio și altul de acolo la Otopeni.
În Orio al Serio, o comună mică cu mai puțin de 2.000 de locuitori, am aterizat pe Aeroportul Internațional Orio al Serio ce deservește orașul Bergamo aflat la circa 5 kilometri și, având o pauză de circa 20 de ore între cele două avioane, am rămas pentru o noapte la un hotel din apropiere.
B&B Centrale a fost cazarea la care făcusem rezervarea pentru acea noapte.
Am ales această cazare de pe Booking datorită amplasării aproape de Aeroportul pe care aterizam și de pe care decolam a doua zi. Este apreciată cu 9,3 din peste 1250 de Evaluari, cel mai mult apreciat fiind confortul.
Este situat la circa 1 kilometru (în linie dreaptă) și la circa 1,5 kilometri de mers pe jos de Aeroport în Via IV Novembre, 11. Are site bbcentraleorio.com.
În apropiere, după colt, la nici 50 de metri, pe Via Roma, 2a, se află Alimentari Riva, un magazin de cartier cu de toate de unde ne-am aprovizionat a doua zi pentru micul dejun. Am ajuns seara la cazare deorece avionul ce venea de la Fes a avut o întârzâiere de două ore, ajungând pe aeroport în jurul orei 19. De aici am plecat pe jos mergând circa 1,5 kilometri cu ajutorul prietenului googlemaps. Era întuneric, șoseaua este pe lângă gardul aeroportului și apoi duce în localitatea Orio al Serio. Și acum când scriu mă gândesc ce bine am procedat când am vizitat Bergamo, Orașul vechi la ducere, acum la întoarcere nu l-aș mai fi văzut, nu mă încadram în timp și era păcat. Zona este foarte liniștită, puțini localnici, puține mașini.
Facilitățile oferite
Hotelul are 34 de camere de tip Cameră dublă cu un pat dublu pentru 2 persoane și Cameră triplă cu un pat dublu și unul de o persoană pentru 3 persoane.
Check-inul se poate face între orele 15 și 24, iar check-outul între orele 24 și 11, recepția nu este deschisă permanent, dar la solicitare sunt posibile și alte ore și sunt păstrate bagajele turiștilor.
Animalele de companie nu sunt acceptate, fumatul nu este permis, personalul cu care am interacționat vorbea și engleza și a fost foarte amabil. Domnul care ne-a întâmpinat la Recepție ne-a dat mai multe informații și ne-a recomandat Restaurantul Lo Scalo dei Sapori din vecinătate la care oaspeții de la Centrale au discount 20%, mai târziu am văzut că era afișat și pe un perete.
Wi-Fi a funcționat foarte bine atât în cameră cât și pe stradă. Am avut televizor și aer condiționat care și-au făcut datoria, televizorul mai puțin, aerul condiționat mai mult noaptea fiind răcoroasă. Nu am avut frigider, nici nu ne-a trebuit, dar era unul pe hol, în apropiere unde se aflau toate cele necesare unei gospodării pentru a servi câte ceva acolo. Am mâncat dimineața ce am cumpărat de la alimentară și bineînțeles nelipsita cafea.
Nu sunt disponibile paturi suplimentare și nici pătuțuri pentru copiii, fumatul este permis numai pe balcon, animalele de companie nu sunt acceptate. Nu sunt premise petrecerile burlacilor, nici alte petreceri, iar musafirii sunt rugați să păstreze liniștea între orele 10 noaptea și 6 dimineața.
Centrale nu are Parcare, dar asigură, la cerere și contra cost, Transfer la și de la aeroport.
Camera
Am avut rezervată pentru o noapte Camera 5, Cameră triplă, pentru care am plătit 95 de euro fără mic dejun.
Camera are circa 24 de metri pătrați și are toate cele de trebuință: un pat dublu mare și comod și altul de o persoană bune pentru odihnă, cu trei noptiere și veiozele aferente. Are și un fotoliu mare și, lângă el, o măsuță mobilă pe care am găsit Fierbător de apă și două sticle de apă plată, ceai, zahăr și biscuiți.
Nu are șifonier ci doar un suport cu umerașe și sertare. Cu mult alb, nu m-a deranjat, perdele bleu și fotoliul negru, camera era plăcută și îmbia la odihnă. Totul era foarte curat, bine întreținut, camera mare și luminoasă. Mi-au plăcut pozele din bucătărie si din cameră cu Audrey Hepburn, poate ne aduce aminte de filmul “Vacanță la Roma” și nu numai.
Baia este mare, are duș cu cabină și uscător de păr, toaletă și bideu și prosoape mari, albe. Pentru igiena personală am avut șampon și săpun.
Concluzii
A fost o cazare bună, liniștită, chiar dacă este foarte aproape de Aeroport, avioanele în decolare sau aterizare nu au deranjat, se auzeau puțin iar spre seară de loc. Este foarte bună pentru o noapte de tranzit, are tot confortul necesar la un preț convenabil. Mergeți acolo și nu veți regreta!
Trimis de mprofeanu in 12.12.24 12:01:15
- A fost prima sa vizită/vacanță în ITALIA
- Alte destinații turistice prin care a fost: Emiratele Arabe Unite, Qatar, China, Hong Kong, Japonia, Coreea de Sud, Thailanda, Singapore, Iordania, Israel, Iran, Turcia, Armenia, Georgia, Grecia, Muntenegru, Serbia, Bulgaria, Croația, Polonia, Slovacia, Slovenia, Italia, Spania, Germania, Franța, Belgia, Portugalia, Sardinia, Sicilia, Cehia, Ungaria, Tenerife, Azore, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Elveția, Ungaria, Cehia, Rusia, Brazilia, Argentina, Uruguay, Tunisia
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.67450038 N, 9.69047741 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "B&B Centrale [Orio al Serio], BERGAMO" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
@webmasterX: Este bună poziționarea!
O cazare bună, chiar dacă prețul nu este mic, părerea mea.
Voi n-ați avut mic dejun inclus, după cum spui că v-ați aprovizionat de la Alimentari Riva. Dacă tot e un „B&B” , de ce nu ați beneficiat și de MD, care, cred, era inclus în prețul cazări?!
Măsuța mobilă di P14, chiar aduce a spital, crede-mă, dar asta nu înseamnă că nu a fost utilă!
Pe Audrey Hepburn n-am mai văzut-o nicăieri ca în P16, chiar dacă am văzut multe poze cu ea!
Felicitări că ne-ai povestit despre această cazare! Cine știe , poate vom fi nevoiți - la un moment dat, să alegem să dormim acolo!
@mprofeanu: E o idee buna acest hotel. Din Iasi, multe destinatii ne sunt accesibile via Bergamo, prin urmare... nu se stie niciodata.
Anul trecut, in drum catre Maroc, am dormit o noapte in acest oras. Am apucat sa vorbesc despre un festival al luminilor care ne-a impresionat vezi impresii, precum si despre un restaurant foarte bun vezi impresii. Seara petrecuta in Bergamo a fost parte din vacanta - parte placuta a ei.
Despre hotel nu am vorbit, desi a fost unul in care ne-am simtit bine maps.app.goo.gl/ivqRzxcvVvYsbeRSA. Il recomand si pe acesta (alaturi de recomandarea dvs).
La anul mergem iar in Maroc, tot prin Bergamo. Nu vom mai innopta aici, insa.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
@doinafil: Această cazare nu are mic dejun, se poate servi folosind bucătăria și se poate prepara ceva acolo prin autogospodărire. Camera noastră a fost la parter și nu a avut balcon, altele erau la etaj și aveau. În filmuleț sunt mai multe poze din bucătărie cu Audrey Hepburn ca cea din camera unde am stat.
Erau multe cazări dar nu aveau un scor bun, preț destul de mare și era departe de aeroport. Am vrut cât mai aproape și asta am găsit. S-a scumpit mult cazarea în vest. Pentru ce oferă mi s-a părut un preț acceptabil.
Mulțumesc frumos Doina pentru ecou!
@adso: Bună recomandarea ta și la un preț mai bun dar eu vroiam ceva aproape, să ajung pe jos la ea cum de altfel am și făcut. De aceea nu am căutat cazare în Bergamo ci în Orio al Serio. Are totul aproape, o alimentară pentru micul dejun și mai ales un restaurant cu discount de 20% dacă te cazezi acolo. O să scriu și ce am mâncat acolo. Nu era deschis dimineața pentru a servi micul dejun.
Voi ați stat în Bergamo și era normal să serviți masa acolo, am văzut lângă Porta Sant'Alessandro, aproape de Funicolare S. Vigilio pe unde am umblat și noi la ducere spre Maroc. Oare voi scrie și eu despre Bergamo!?
Mulțumesc frumos pentru ecou și informații!
@mprofeanu:
Dacă nu servește și micul dejun, atunci este improprie denumirea de B&B! ..., părerea mea!
@doinafil: Așa este dar așa am găsit eu cazarea! Pe site scrie că nu oferă mic dejun.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)