GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Era prima data cand mergeam la mare cu copilul. Buget mic, nevoi multe, am cautat cea mai convenabila oferta pentru noi. De la una din agentii am primit o oferta prin programul "platesti 1, merg 2", in statiunea Olimp Neptun, Hotel Banat 540 lei cu pensiune completa. A parut de domeniul fantasticului. Dupa ce ne-am mai interesat si a parut totul in regula, am platit am asteptat sa vina timpul de plecare.
Am ajuns la hotel in jur de ora 10.00 si m-a incantat foarte mult ca, desi ora de cazare era 18.00, ne-am putut caza cum am venit intr-o camera la etaj cu vedere la mare si mai ales spre rasarit, fara sa dam spaga. Deosebit de dragute doamnele de la receptie ca de altfel tot personalul.
Asa cum am citit si eu la altii vreau sa va spun despre impresiile mele de acolo. Intradevar mobilier vechi, dar bun, fara tendinte de dezmembrare. Un sentiment deosebit am avut cand am intrat in camera si am vazut o lenjerie alba, impecabila, apretata. O priveliste superba de la geam, exact asa cum cerusem. Baia cu cada si chiar daca gresia era veche, totul era foarte curat.
Poate multora li se pare normal, eu am fost insa impresionata de curatenie, poate si din cauza istoriilor citite pe net cu lenjerii murdare, personal dezagreabil, mizerie si toate celelalte. Vreau sa spun ca in cele 5 nopti cat am stat acolo, a fost dat cu aspiratorul si dus gunoiul in fiecare zi, iar in a 3-a zi ne-a fost schimbata lenjeria si prosoapele. Am avut in camera televizor si frigider mic cu congelator. Era nemaipomenit sa venim infierbantati de soare in camera si sa mancam tort de inghetata de la congelator!!!
Asa cum am citit aici pe site, plaja din dreptul hotelului era formata din multe scoici maruntite si chiar daca intrarea in apa era lina pe o portiune de 10-15 m fundulapei era acoperit cu pietre si alge, apoi o portiune mare cu nisip fin, foarte bun de zbenguiala. Acolo am stat in prima zi. A doua zi insa am decoperit plaja de la Vraja Marii: nisip fin si pe plaja si in apa, cu un mini golfulet strajuit la stanga de stavilopozi, si cortul salvamarilor langa noi ceea ce mi-a dat o doza de siguranta (nu stiu de ce, ca nu sunt eu omul sa ma vant in larg, dar asa am simtit atunci). Copilul nostru s-a putut juca in apa care nu depasea 50-70 cm cred ca mai mult de 30 m.
Masa ne-a fost asigurata la restaurant Craiova in sistem de meniu fix. Ne-a deranjat putin ca era cam departe de hotel (mergeam cam 15 min) dar dupa ce ne-am obisnuit am privit-o ca pe o plimbare. Am avut posibilitatea sa luam micul dejun si cina la pachet, ceea ce noua ne-a convenit foarte mult. Exact cum ne spusese doamna de la agentie, mancarea nu a fost suficienta, dar gustoasa si restaurantul era si el curat, vesela la fel iar cu sefa de sala chiar se putea discuta. Intrucat seara era doar felul 2, mergeam de la plaja cu o caserola in care ni se puneau cele 2 portii de mancare precum si micul dejun de a doua zi. La masa de pranz mergeam toti trei (erau la felul 1 niste ciorbe foarte gustoase) noi astia mari mancam meniul fix iar maruntelului ii luam ce voia el de obicei.
Marele avantaj a fost ca am avut acel frigider in camera, in care am putut sa tinem mancarea, ce o combinam cu masa de seara si micul dejun (am venit de acasa cu un vas yena plin cu carnita la cuptor, snitele, cas).
Au trecut foarte repede cele 5 nopti si una peste alta noi il consideram un concediu reusit. Chiar ne-am simtit bine la hotel. Pentru o familie cu venituri normale si care a venit la mare pentru mare si nu pentru lux, este o alegere foarte potrivita.
Trimis de adoliana in 29.07.11 17:46:10
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în NEPTUN / OLIMP.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adoliana); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 43.88826000 N, 28.60850700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 Vacanta Olimp — scris în 26.08.24 de Micu A din DUMBRăVIţA [TM] - RECOMANDĂ
- Aug.2023 Hotel Banat - o surpriză plăcută — scris în 16.08.23 de cod_gabriel din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Prima... și ultima dată la Olimp! — scris în 25.07.23 de Rofri din BRAşOV - nu recomandă
- Jun.2023 Un hotel vechi dar ospitalier si bine ingrijit — scris în 17.07.23 de Teodor17 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 10 nopti de odihna si relaxare — scris în 10.09.19 de Cenuse_ion* din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Profund dezamăgit — scris în 29.08.19 de UP78 din IASI - nu recomandă
- Aug.2015 Liniște... — scris în 28.08.15 de diaconug din PITEşTI - RECOMANDĂ