GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
M-am întors chiar acum de la acest hotel, un sejur la mare care s-a vrut a fi iniţial de 5 nopţi dar nu am rezistat mai mult de 3.
Nu comentez calitatea mobilierului sau dimensiunile camerei, etc, întrucât mai fusesem la Azur în urmă cu vreo 8 ani şi a fost ok dar de atunci şi până acum lucrurile s-au schimbat; şi din păcate în rău.
Un puternic miros de mucegai te învăluia de peste tot dar mai ales din saltele şi perne, fapt ce m-a făcut să pun peste aşternuturi prosoapele de acasă sau cearşafurile de plajă. Nu m-am putut odihni absolut deloc cele trei nopţi (căci atât am rezistat deşi am plătit pentru 5) iar dimineaţa la răsărit, am plecat către casă şi jur că nu voi mai călca vreodată.
Ăsta este turismul din România, ţi se iau banii şi ce ţi se oferă este mult sub ceea ce plăteşti, adică: ŢEAPĂ!
Repet: nu sunt un pretenţios, cu atât mai mult cu cât ştiam cum arată mobilierul din camere dar saltelele şi pernele trebuie înlocuite. Noaptea dormeam cu uşa de la balcon deschisă şi cu geamul de la baie deschis că aşa se mai dispersa mirosul dar se făcea un curent de îţi era mai mare dragul să te trezeşti dimineaţa anchilozat cu chef de plajă după o noapte de nesomn!
Este INSUPORTABIL!!!
Trimis de lucifer in 07.08.10 13:02:19
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în COSTINEȘTI.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (lucifer); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 43.94200400 N, 28.63739800 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Costinestiul este sufletul meu, regret sa spun, dar plaja si marea mi se pare cea mai buna de pe intreg litoralul si sunt din Constanta.
A fost odată ...
Mergi şi prin Bulgaria şi după aia discutăm!
Oricum, eu am furnizat nişte informaţii despre hotel şi nu despre plajă.
saptamana trecuta,cand am fost la mare,am trecut pe langa hotelul asta si comentam cu gasca de aspectul lui exterior.
Se pare ca inauntru este mult mai rau,pacat de sejurul ratat.
Costinestiul intr-adevar este un loc superb, dar acest Hotel Azur ar trebui inchis de urgenta deoarece pur si simplu te intorci acas cu foarte multe bacterii de la mucegaiul din cladire.
Ne face tara de ras si scump si mizerabil.
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2020 Cosmar — scris în 01.08.20 de ux116471 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Aug.2014 Execrabil — scris în 22.12.14 de #anca* din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2010 Ingrozitor — scris în 16.08.10 de elenus din BACAU - nu recomandă