Asigurare medicală de călătorie Turcia Belek
Atenție la polițele de asigurare medicală!
Agenția cu care am fost nu cunoștea produsul, când le-am relatat cele întâmplate mi s-au adresat întrebări care dovedeau că nu aveau nici cea mai vagă idee despre condițiile de utilizare. Contractul pe care mi l-au înmânat în calitate de titular e extrem de vag d. p. d. v. juridic. În fine, am zis că merg în vacanță, nu în instanță. Speranța nu vă ajută și când neprevăzutul lovește, toți te pasează și caută să scape de tine, reprezinți o problemă și nu au nevoie de asta.
Pentru o durere de mână, instalată în plină sănătate aparentă, am îndurat un întreg calvar. Voi ocoli Turcia toată viața mea, încă resimt o furie teribilă!
Am lucrat în spital, am răspuns administrativ de 5 secții chirurgicale, am lucrat direct cu 11 chirurgi plus specialități non chirurgicale, deci am o reprezentare a timpilor de intervenție în funcție de diverse patologii.
M-am adresat ghidului în scris pe mesaj, când am văzut că nu vede, l-am sunat și mi-a zis să fac ce deja făcusem: să scriu la compania asigurătoare. Pe fixul de urgențe nici nu funcționa, deci doar email...
Când am sunat ghidul, trecuse mai bine de jumătate de oră și nu primisem răspuns de la asigurări cu procedura de urmat. Ghidul a zis să iau legătura cu recepția, care a chemat salvarea după O ORĂ!!! Vă dați seama ce însemna dacă prezumtivul diagnostic ar fi fost de infarct sau AVC? Da, corect, însemna că șansele de supraviețuire erau nule! De ce nule? Păi în Belek spitalul e la 7-8 km de hotel, de aia.
Nici nu a venit ca la noi salvare propriu zisa, ci doar o mașină obișnuită cu un simplu șofer, nu asistenta, nu doctor, o mașină simplă, nu salvare! Ați mai pomenit așa ceva?!
La spital investigațiile erau la libera alegere a pacientului, expuse într-o engleză greu de înțeles. Noroc că suntem obișnuiți cu astfel de accente, nu suntem într-un spațiu de vorbitori nativi nici în România. Avem atâția români de o anumită vârstă care nu vorbesc nici sumar engleză. Ei ce făceau, cum s-ar fi descurcat? Sunt bunici destui care merg în vacanță singuri, fără copii. Ei ce făceau? Da, nu înțelegeau nimic, le creștea pulsul dincolo de afecțiune și din cauza stresului. Te lasă să mori fără scrupule dacă nu ai bani.
Aveam asigurare, dar surpriză, am aflat că trebuie să achit cash sau cu cardul, contrar tuturor opiniilor altor călători care au avut aceeași asigurare, pe aceeași bani, la aceeași firmă! 200€ consultația, 700€ RMN pe care ți-l făcea doar dacă aveai bani, deci primau doar banii! Nu ai bani cash sau pe card și totuși ai nevoie de investigație, crăpi! 160€ radiografie simplă. Ha, ha, ha, nu am mai auzit să fie întrebat pacientul dacă dorește RMN, zici că întrebau daca vrei mustar la masă. RMN se face dacă doctorul hotărăște că e absolut necesar. În plus, e o altă discuție cu performanțele aparatului și cuțitul (probabil cititul - notă webmaster) și interpretarea imaginilor, hăt, e complicat!
În plină noapte, într-o țară străină, ca aparținător și fost lucrător în domeniul medical, am resimțit atitudinea ca pe o menghină care te dezmembrează efectiv. Nici un pic de empatie, când i-am spus că nu avem 700€, doctorul a dat din mână cu sictir și efectiv ne-a lăsat baltă, a scris o rețetă și la revedere. Altor pacienți am înțeles că le-a luat 100-150€ pe același consult, deci totul e relativ, o fi pe criteriu de mutră, sau cum?
De la spital am plecat pe jos, taximetriștii erau niște jeguri, aroganți și disprețuitori, nu inspirau nici o încredere și se făceau că nu înțeleg engleză, ori noi aveam nevoie de ATM și farmacie deschisă la ora 23. Am plecat pur și simplu pe jos, o distanță apreciabilă, pe care am resimtit-o ca fiind de 3 km, în condițiile în care la mersul pe jos bat de departe orice legiune romană. Vă dați seama, cu dureri atroce, fără prea multe lămuriri, fără contacte, pe jos, noaptea, într-o țară străină și ostilă.
Am văzut un taxi într-o benzinărie, am dus lungi parlamentari că și ăștia se făcea că nici nu știu că Belek are hoteluri, dai și luptă să-i lămurești, arată cardul hotelului, cumpăra țigări, 2 pachete, să fie bine să nu fie rău. Ăla avea în mașină două femei, a lăsat una din ele la în moment dat pe o stradă și apoi vreo oră jumate ne-am învârtit prin orașul nou cred, pe toate străduțele de pe stâncile alea, după ATM și farmacie. Sincer, începusem să mă îndoiesc de bunele intenții când am văzut că prima femeie coboară și mă gândeam la planul B în caz de agresiune. Să rețin cât mai multe detalii, curbe, străzi și mai aveam și discuții cu pacientul, unele deloc amiabile. La planul de "apărare" trebuia să iau în calcul că ar trebui să lupt pentru 2, unul fiind inapt.
Și toate astea pentru că acea asigurare medicală e un mare zero, nu te înștiințează nimeni cât costă prin Turcia serviciile medicale, care sunt timpii de intervenție, nu te însoțește ghidul vorbitor de română, și cel mai important, NU SE ASIGURĂ TRANSPORT de la spital la hotel. Eu am văzut acolo la hotel și persoane cu deficiențe motorii, ăia ce făceau? Se rugau de scârbele alea de taximetriști? Nu eliberează bon fiscal, că da, până la urmă am ajuns întregi la hotel la ora 01.00. Vă dați seama cam cât ne-am preumblat prin oraș... Ce făcea o familie ca cea văzută de mine, nevorbitori nici de rusă, nici engleză, într-un cărucior? Doamne ferește! Nu mi-a fost silă în viața mea de un loc în halul ăsta! Să nu-i văd, să nu aud în veci de Turcia!
Deci nu uitați, vă plătiți transportul de zici că e excursie la obiective în Copenhaga, să ziceți mersi că nu e spitalul la 500km! Și nu ne-am dus să ne rupem gâtul pe la rafting! Am stat frumos la resort, cu mărețul plan de a tolăni la soare, atât! Am ajuns în țară în 23, în 28 au intrat banii de rețetă și consultație de la asigurare.
Încă ceva, asiguratorul ăsta privat, ia banii de la casa de asigurări aia la care suntem toți. Vă spune ceva asta? Aham, e un fel de furnizor de energie, învârte 2 hârtii și banii vin tot de la stat. Un contract adevărat, nu lăutăresc, trebuie să îți dea o listă cu spitalele din zona în care mergi, TIMPII de intervenție!!! în funcție de patologii, să îți spună dacă plătesc ei direct sau achiți tu și recuperezi sumele ulterior, ce patologii acoperă, că am citit pe un forum despre o doamnă care a zis că a avut soțul internat la ATI și nu i-au decontat nimic, aceeași firmă, că chipurile era boala cronică!!! Nu am crezut că asemenea contracte lapidare pot fi vândute clienților de bună credință, în condițiile în care avem foruri peste foruri ale asigurătorilor, Minister al Sănătății și moț ANPC care amendează de exemplu vânzătorul în cazul unui produs neconform, nu importatorul. Sunt multe clauze care trebuie expuse și asumate într-un astfel de contract. Oricum, una peste alta, altă dată mă duc în zone civilizate, Turcia nu se mai circumscrie obiectivelor mele de vacanță.
Trimis de Echo1 in 29.09.22 16:32:30
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ECOURI la acest articol
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Îmi pare tare rău că s-a întâmplat să te doară mâna taman acolo, în Turcia! Mai rău îmi pare, însă, că ai pătimit asemenea umilință!
Ai făcut bine că ai scris acest articol și că, la finalul lui, ne-ai „vândut” niște ponturi despre „ce și cum” trebuie să fim atenți la un contract de asigurare. Majoritatea dintre noi nu luăm în seamă condițiile de asigurare, ne gândim ca asigurarea să fie cât mai ieftină. Oare dacă ai fi plătit cea mai scumpă asigurare, la o firmă „de firmă” , ai fi fost tratat la fel? Mi-e teamă că DA!
Mă întreb dacă ai fost singur sau cu un grup organizat de-aici, din România. De ce?! Fiindcă dacă ai fost singur, cu auto propriu, n-ai avut cui să ceri ajutor. Ghidul român de-acolo, n-are nici o treabă cu firma de asigurare din România.
Am fost în Turcia de două ori, odată „de capul meu” și altă dată cu un grup de-aici, printr-o firmă de turism. Ghidul care ne-a preluat (o turcoaică vorbitoare de limbă română), a avut grijă de noi și era atentă la toate nevoile noastre. Este adevărat că nu s-a întâmplat să-i fie rău nimănui din grup, dar - am credința că - dacă am fi avut nevoie s-ar fi implicat să ne ajute!
Sper că acum ești bine, că ajuns în țară ai făcut un control medical avizat și că nu te mai doare brațul!
Îți doresc să ai alegeri cât mai reușite pentru vacanțele viitoare, ca să ne povestești aici, pe „amfostacolo” despre ele!
@doinafil: Mulțumesc pentru timpul acordat.
Nu e vorba de umilință, e vorba că am simțit că în afară de companion care era familie, mă înconjoară doar proști! Tratamentul a fost incomplet, dădea stări de vomă, noroc că am avut de acasă o mică trusă medicală pregătită.
Am fost cu agenție, dar la hotelul acesta am fost singurii români vreo câteva zile. Ulterior întâmplării au mai venit vreo 2-3 familii de români, dar nu am intrat în contact și nu știu cu agenție au venit sau din ce oraș erau.
Cât despre alegeri, niciodată Turcia! Never again!
Păcat de experienta prin care ai trecut si ti-ai facut o imagine greșită despre ce înseamnă Turcia cu adevărat... Important este faptul ca sunteți sănătoși.
Dacă ne raportam la asigurări am citit că unele acoperă costurile totale iar altele plătești tu pe loc si recuperezi banii ulterior! Depinde...
Cea ce m-a surprins este faptul ca te ai tus in concediu intr o țară străină fara bani cash... Înțeleg ai cardul sau cardurile dar Doamne fereste se demagnetizeaza si nu iti mai merg... Banii cash chiar si in zilele noastre sunt foarte bine veniti in orice situație mai ales intro țară străină!!!
Te-ar fi scutit de plimbatul cu taxiul după atm uri...
Dacă stam puțin sa analizăm sistemul medical că ai lucrat si stii cum merg lucrurile... Eu cred ca suntem mult mai josnici ca tot ce poate fi numită latură umană in alstfel de cazuri.
Dacă ai fi fost dintr o țară civilizata cu un sistem sanitar pus la punct unde lucrurile funcționează ca asa este normal sa funcționeze as fi înțeles dar...
Dar vii dintr o tara unde șpăgile sunt la ordinea zilei unde personalul din spital e deranjat dacă are o consultație in gardă... că l-ai trezit din somnul de frumusețe desi el e plătit pentru o noapte mai mult decât câștigă un simplu angajat intr o lună!
Ai fost prea radicală trecand peste experienta avută!
Toate cele bune si sănătate!
@m liviu: Eventual radical și am lucrat la spital privat, nicidecum la stat. În privința cash-ului, am întrebat la agenție și mi s-a recomandat cardul, iar cei din familie care sunt fani Turcia au plătit peste tot cu cardul. Ei au străbătut Turcia în lung și în lat și sunt foarte mulțumiți. E drept că nu au fost la același hotel și nu în Belek. Nu știu cine în locul meu și la ora aia manifesta entuziasm în situația descrisă. Nu am dat și nu am luat șpagă în veci și cine mă cunoaște ar râde și mult și tare dacă cineva pomenește cuvântul șpagă pe lângă mine. Există motive serioase pentru râsul ăla. Și e total irelevantă orice muștruluială postum, aia era situația obiectivă și trebuia să mă descurc, card, nu cash. Mai conta la ora aia daca mă gândeam eu că trebuia să am, să fac, să dreg? Am povestit aici ca să vă formați cerințele pentru un contract de asigurări. Cât despre ce acoperă asigurările, avem dreptul să știm de la început! Am primit o simplă poliță cu nume prenume titular și coasigurat, și încă trei bla-bla-uri. Să posteze cineva care a umblat mai mult decât mine cea mai bună asigurare pe care a avut-o, mă rog, nu nume, clauze și contract. Asta e scopul postării. Nu putem să gândim simplist că la unele plătești tu și recuperezi după. Căutați, mai sunt forumuri unde oamenii povestesc cum au ajuns la ATI 12 zile in Antalya și nu li s-au decontat nimic pentru că era boala cronică și nu au știut. Alții au fost operați, fracturi deschise mâini și picioare, a costat 12.000 de euro operația și au decontat din start asigurările. Și eu aveam aceeași polița ca ei, aceeași firmă, aceeași sumă, doar că pe mine m-au pus la plată. Tu ce făceai, carai 10.000 de euro cash să fie, în caz de Doamne ferește?! Altul în Thailanda a văzut de pe elefant, și-a rupt piciorul și a costat 8.000 de euro operația. Nu avea asigurare deloc și au plătit familia și prietenii din țară. Are cineva informații concrete sau am devenit eu subiect de judecăți prețioase? Incercati sa nu mă judecăți, renunțați la morală românească și stabiliți obiective din pățania mea când vă cumpărați contracte de asigurare medicală. Nu are relevanță pentru voi ca și călători nici unde am lucrat eu și nici cum e sistemul nostru. Când părăsiți rezervația, adică spațiul carpato-danubiano-pontic, singurele lucruri care va ajută sunt contractele încheiate. Faceți alegeri conștiente, fiți consumatori informați și ridicați pretenții, poate multi de aici călătoresc infinit mai mult și mai des decât mine. Daca fiecare dintre noi va face asta și asiguratorii vor deveni mai buni profesioniști, nu amatori cum sunt acum. Eu nu aveam nevoie sa plimb bani prin conturi, aveam nevoie de un punct de sprijin. Văd că până acum nu am primit ecouri cu vreo informație, vă mărginiți sa mă judecați pe mine, ce trebuia sa fac și nu am făcut și așa mai departe. Nu vă ajută. Cât despre Turcia, e dreptul meu de călător sa fiu cât de radical doresc pe banii și timpul meu și nu am nevoie de mentalitățile lor de Ev Mediu întunecat. În ceea ce mă privește, am îngropat vacanta și ideea de vacanță în Turcia. Mortul de la groapă nu se mai întoarce.
@Echo1: eu unul nu plec in strainatate indiferent de tara/apropriere de Romania fara asigurare medicala/viata. Si cand am fost la Balcik 2 zile (la 50 km de granita cu RO) am facut asigurari. Nu m- am bazat( niciodata ) pe ' ' maretul' ' card european de sanatate.
in 13 ani am apelat de doua ori la asigurare:
1.2014 - Bodrum. Fetita acuza stari de rau/voma. Mers la cabinetul hotelului, spus ca am asigurare, unde... au chemat masina. Pina am ajuns eu in camera sa iau actele familia mea era deja imbarcata in masina trimisa de clinica (nu era nevoie de slavare, culmea a fost o Dacia) contactata de medicul hotelului. Acolo: analize peste analize, perfuzii un ic tratament... si o reteta. Le-am dat o cipie dupa asigurare si la final am semnat factura. Nici in ziua de azi nu stiu cit a costat, ei au contactat asiguratorul si din momentul ala eu nu am mai stiut/auzit nimic. AM plecat la hotel cu aceeasi masina, ne-a dus al o farmacie a intrat cu mine sa vorbeasca pe limba lor, am luat medicamentele si m-au lasat de unde m-au luat - in fata hotelului fara sa achit 1 leu/lira.
2.2018 - Thasos. Joaca in apa, minge de burete... fata deget POC! . Aici nu era cazul de hotel/doctoe la hotel. Am sunat gazda si l-am intrebat unde e un spital/clinica pe insula. Mi-a dat adresa, m-am prezentat la clinica, am prezentat asigurarea. Aici am sunat eu sa anunt ' ' evenimentul' ' mi-au dat numar de dosar, eu am lasat copia asigurarii la clinica si am semnat factura. (radiografie deget, imobilizare pin atela detasabila). si aici am pus iar punct... di clipa in care am iesit pe usa clinciii nu m-a mai sunat nimeni desi cei de la call center-ul asiguratorului mi-au zis ca e posibil sa fiou contactat sa fac dovada ca am activat asigurarea in afara tarii, respectiv Grecia. Am facut preventiv o poza cu pasaportul fetei in fata clincii, dar nu am mai fost contactat.
in toti acesti 13 ani am facut asigurarile doar la Alliantz (nu incalc vreo regula a siteului daca mentionez numele),
Contractul (asigurarii) nu l-am citit niciodata, e asa de stufos si de mic scris ca nu pricepi nimic si mai schimbi si dioptriile daca incerci sa-l parcurgi. Nu am stat sa citesc clauze/contracte pentru ca ele sunt oricum la fel la toti asiguratorii... e ca si cum ai incerca sa citesti un contract de furnizare energie electrica/gaze (sau banca) si sa spui ca nu iti convin clauzele... adica FIX /PIX... vrei bine, nu, la fel de bine.
In momentul achizitionarii unui sejur prin agentie, agentul respectiv care iti propune incheierea unei asigurari de cele mai multe ori are un beneficiu (comision integral / partial) asa ca el va prefera mereu compania care ii asigura un comision mai mare (nu am dovezi, dar eu unul sunt convins de asta).
In legatura cu asigurarile eu zic ca ai avut un mic ghinion, cei de la hotel ar fi trebuit sa te directioneze catre o clinica care accepta asigurarile, bine ca ai recuperat banii acasa.
Legat de Turcia... eu am fost de doua ori... 2011/2014 si mi-a ajuns... acte peste acte (cazul masinii inmatriculate pe alt nume- cheltuieli degeaba), sa nu-ti expire pasapotul in x zile... etc... si asta pentru ce? sa-mi dea de baut gratis? CIt dracu sa beau in concediu ca doar ma duc sa mai vad si una alta nu sa stau sa imi fac baie in bere, ca sa nu mai spun ca nu-mi place sa mananc la ore impuse de altii! Prin urmare si eu am zis PAS din 2014 Turciei!
@Nasshu: Da asta înseamnă sa te informezi in prealabil si să benficiezi de o asigurare... Casco cum se spune la autoturisme...
Toti putem avea neplăceri... Doamne fereste pot apărea neprevăzute dar este bine sa fim cat mai bine asigurați!
Cum ai precizat... Nici in ziua de azi nu ai știut cat a costat consultația sau rețeta...
Repede catalogam o tară dupa compartamentul unui doctor sau unui ospătar... Sa nu generalizăm. Este de apreciat faptul ca a prezentat cele întâmplate ca alti conaționali sa si ia masurile necesare... Dar hai sa fim obiectivi... Eu am peste 12 ani de Turcia cu zeci de concedii sau mici escapade... Cu... copii sau fără...
Mi as dori sa merg 4 ore pana la mare la noi... Nu cu 2 nopti intermediare... Pe litoral sa fiu respectat...Sa plătesc un preț pentru serviciile cerute nu altceva! Mi - as dori sa am servicii medicale normale in tara mea... Din păcate doar imi doresc!!!
@m liviu: Domnule, așa cum spuneți, aveți 12 ani de Turcia. Drum bun in continuare, nu mă mai caracterizați că nu asta e subiectul topicului. Văd că îmi tot faceți caracterizări. Mergeți domnule liniștit în Turcia că nu părerea mea vă reține. Vă atrag atenția să vă abțineți în a formula păreri personale asupra mea. Că oi fi cum oi fi nu e treabă dumneavoastră. Nu stă turismul în Turcia nici în părerile mele și nici în ale dumneavoastră. Sunteti liber să tociți Turcia. Și ba da, un doctor care te pune în pericol e un simbol, iar un porc de ospătar care își permite apropouri într-o țară care trâmbițează că are buni musulmani, e un alt pericol. Ce ar fi daca vi se întâmpla dumneavoastră personal așa ceva, sau soției, sau unui copil? Să jignești oaspeții să știți că are repercusiuni. Dacă știi Coranul și faci reclamație, e terminat. Așa că hai, scutiti-ma cu aprecierile și să zică aia că l-au prins pe Allah de un picior că nu am făcut plângere pe acolo.
revenind on-topic:
În Turcia — și, probabil, și în alte tări (sau poate chiar în majoritatea țărilor) — spitalul decide dacă decontarea se face direct cu asiguratorul sau, varianta 2, cu pacientul (acesta urmând să-și recupereze ulterior banii de la asigurator)
Dacă spitalul NU dorește să facă decontarea cu asiguratorul, nimeni nu îi poate obliga s-o facă — va trebui să plătiți și să vă recuperați ulterior banii de la asigurator, pe baza facturii / chitanțelor.
Eu am trecut prin ambele situații (având asigurarea de la aceeași firmă)
@tm67bru: Păi da, așa o fi, dar nu trebuie să știe și asiguratul? Adică lipsa informării complete e culpa asigurătorului. Trebuia să informeze, vedeți stimați clienți că există mai multe posibilități, iar în aria in care mergeți dumneavoastră, avem contracte cu x, y, z și la aia plătim noi direct, iar la alții dumneavoastră și vă va dăm banii in țară. Dar ce, e chestie de horoscop sau de contract? Eu vreau să știu. Ce să zic, sper sa vă ferească Dumnezeu să treceți prin ce am trecut eu. În afară de Nasshu, priviti situația foarte obtuz. Și mai sper că dacă aveți ghinion că mine, să aveți macar 10.000 de euro și vreo 5000 de dolari măcar cash de căciulă, să fie, ce dracu! Că în țară dacă cineva ridica problema, ceilalți ridica bâta caracterizărilor personale și filosofează cu bastonul ce vrea și ce nu vrea spitalul. Esențialul e că dacă era un infarct sau un AVC, de la hotel până la asigurator și spital erau niște inutili care bâjbâie. Slavă Domnului că am fost la mila lui Dumnezeu, nu la competența oamenilor. Dormiți liniștiți, mergeți în Turcia, fin partea mea stați 2 săptămâni, nu 7 zile ca mine și să aveți parte de oameni competenți.
@Echo1:
”Păi în Belek spitalul e la 7-8 km de hotel, de aia.
Ar fi fost util să fi precizat exact la ce spital ai fost dus cu acea "salvare".
Între hotelul la care ai fost cazat şi centrul Belek sunt fix 2 kilometri.
Nici până în Kadriye nu sunt mai mult de 5 kilometri şi există şi acolo spital, chiar mai mare decât cel din Belek.
ATM-uri găseai pe alese chiar la intrarea în Belek prin acele porţi de piatră, unde este şi staţie de taxiuri, la care preţurile, afişate, erau în funcţie de hotelul la care doreai să ajungi. BTW, mie Garanti mi-a luat cele mai mari comisioane când am folosit un card BCR, iar de la Ziraat am retras fără vreun comision de pe card Revolut. Dar eu am avut nevoie de lire turceşti cash pentru cumpărături mărunte, în rest plătind cu card bancar. Euro şi dolari cash am avut de acasă, maxim 1000 cumulat, pentru o vacanţă de trei săptămâni.
@nicole33: Distanța mi-a fost spusă de șoferul de pe mașina spitalului și de cei de la recepție la îmbarcare. Era noapte și șoferul a trecut ca trenul de centrul Belekului vechi. V-am spus că după ieșirea din spital taxiul ne-a dus în orașul nou, nici picior de turist sau zonă turistică. La ATM, noroc că erau 3 dispozitive, că la 2 scria că nu poți efectua tranzacții de retragere numerar. Deci despre ce vorbim? Erau ultra dubioși, când am ajuns, șoferul i-a făcut semn că nu dând din cap recepționistului de la spital. Că nu ce? Habar nu am. În fine, ura și la gară, nu am nevoie de așa ceva, eu personal nu mai calc pe acolo. Durerea era la mâna stângă, cu interesare de-a lungul omoplatului. Putea să fie orice diagnostic, de la ușor la foarte grav. Nu sunt doctor, treaba mea era să duc pacientul în siguranță în cel mai scurt timp posibil la un doctor. Astea coordonate le-am obținut, astea le-am comunicat.
Vă dați seama că ceva a fost foarte dubios. Probabil că la spitalul ăla au sunat cei de la hotel, nimeni nu a menționat vreun spital în Belek Old City și nici ceva de Kadrye. Era sâmbătă noapte, rețineți vă rog și acest aspect.
@Echo1: Credeti-ma că efectiv am ajuns undeva la dracu-n praznic, când am plecat de la spital era o zona de oraș ca la noi un cartier mărginaș, cu ceva zone în construcție, muncitori care așteptau un autobuz să-i ducă la muncă, dar nu vorbeau engleză, un restaurant amenajat într-o clădire destul de mare stil discotecă, ceva paragină după, pe dreapta benzinăria.
@Echo1: avand in vedere ca ati fost transportati cu o masina obisnuita mai mult ca sigur ati fost dusi la o clinica/centru medical privat care avea o intelegere/un contract cu acel hotel. Si noi am fost dusi tot cu o masina normala, nefiind o urgenta majora, la o clinica privata contactata de medicul hotelului (personal cred ca era maxim asistent gen cei de la triaj de la noi, nicidecum medic)
Niciun spital, din orice tara oricat de bananiera ar fi ea, nu ar trimite masini de trasnsport persoane (gen personale/taxi). Spitalul ar fi trimis ambulanta.
Daca mai ai actele de la ei, te poti lamuri unde anume ai fost dusa cautandu-i pe google maps.
@Nasshu: Cine știe, aveau sală de urgențe cu 2 paturi, clădire cu etaj, 3 registratori din care o rusoaică get beget, mai erau 2 familii cu copii, din care una sigur rusă, i-am auzit vorbind cu registratoarea care le-a dat documentele de plecare. A doua familie a ieșit dintr-un hol întunecat, cred că soțul avea o problemă, mergea greu și împingea un căruț de copil, iar soția îngrijorată avea copilul în brațe și nu vorbeau deloc, nu știu ce erau. Cred că jos e ambulator și sus paturi de spitalizare/ saloane și ceva săli de chirurgie. Au laborator propriu, că a zis că doar dacă plătim poate face o analiză de sânge să vadă dacă e infarct.
La ora aia la hotel noi am întâlnit doar personalul de recepție, nu au noaptea nici doctor, nici asistent, deși în resort e un cabinet lângă locul de joacă al copiilor, în centru.
Știu unde am fost, nu pot menționa numele spitalului/ clinicii din alte motive.
In materie de asigurari exista Allianz... si restul.
Referitor la ce s-a scris si eu cred ca, colegul a fost dus la o clinica privata care era mana in mana cu hotelul.
Referitor la ce s-a scris si @ m liviu referitor la sistemul medical, vii dintr-o tara unde mita e la ea acasa in sistemul medical, de ce te-am crede ca esti diferit daca tu caracterizezi o tara, Turcia prin prisma unei experiente, de ce noi nu te-am caracteriza prin faptul ca muncesti intr-un mediu corupt, sa pune pe tine aceasta eticheta?
Vezi ca nu e ok sa se pune o eticheta pe tine doar din prisma sistemului... atunci tu de ce pui eticheta pe Turcia prin prisma unei experiente, nefericite?
QED
@resita2009: nu de aia scriu sa mă crezi sau nu, să te duci în Turcia sau nu, eu nu v-am îndemnat să nu mai mergeți în țară aia, dar pot să pun etichete pe banii mei și timpul meu. Voi nu puteți și nu aveți voie să îmi puneți mie eticheta ca persoana fizică. Nu știu de ce intrati in polemica cu mine și nu mă interesează părerile voastre personale, dar important era să înțelegeți ceva din situația asta. La ce va ajuta daca sunt eu Zâna Măseluță sau nu? Citiți altceva, căutați autori care va plac și da, Turcia o să rămână PENTRU MINE cu eticheta aia de nefrecventabil.
@Echo1:
” Voi nu puteți și nu aveți voie să îmi puneți mie eticheta ca persoana fizică
Respect bro, tu poti terfeli o tara pt ca asa vrei tu dar noi nu-ti putem pune eticheta de "corupt" cand vi dintr-un sistem corupt, asa cum e sistemul medical din Romania.
ps. acesta e ultimul meu mesaj referitor la acest subiect, cine pricepe bine, cine nu... QED
@resita2009: În primul rând că nu sunt bro cu tine. Și nici nu voi fi, deci păstrează distanța și linia de politețe, eu m-am adresat politicos tuturor. Nu am terfelit nimic și dacă nu înțelegi, asta e, nu îți datorez nimic! Nu am relații diplomatice cu o țară cum o numești tu, sunt un călător care a recomandat hotelul și care nu dorește să revină în Turcia. Nu am spus nimănui ce să facă, fiecare face ce dorește și nu mai băga bățul prin gard că nu îți merge, se vede și se știe, vorba aia. Știi la ce mă refer.
@Echo1:
O experiență tare neplăcută.
Imi poti scrie, te rog, ca mesaj privat numele societății de asigurări?
Multumesc!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2024 [Larnaca] Mare atentie — scris în 04.10.24 de BIBILOI73 din BUCURESTI
- Sep.2024 [Nessebar] Țeapă mare la parcare aveți grijă citiți mesajul meu — scris în 14.09.24 de viohoney din BUCUREșTI
- May.2024 [Side, Turcia] Atenție la magazinul de aur!!! — scris în 08.05.24 de Luca95 din BUCUREșTI
- May.2024 Cum sa iti strici vacanta / Calea ferată Oravița - Anina — scris în 03.05.24 de Camie din GIURGIU
- Dec.2023 [Aeroport Munchen] Groaznic — scris în 03.12.23 de ux131866 din DEVA
- Aug.2023 Atentie la neatenție sau Lungul drum către casă — scris în 25.08.23 de Lucia Roxana M. din BUCURESTI
- Aug.2023 Hoti deghizati in politisti civili cu acte false pe autostrada spre Istanbul — scris în 14.08.23 de Dandan2023 din BUCURESTI