GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
'The Vienna flair & an imperial touch'
Situat peste drum de una dintre intrările pe domeniul Schoenbrunn (Hietzinger Tor, aproape de Zoo), hotelul oferă tot confortul şi o senzaţie de bine prin dotările moderne şi curăţenia exemplară, iar prin amenajări şi design introduce turiştii în atmosfera "imperială", pregătindu-i pentru minunăţiile cu care se pot desfăta în Viena. Spaţiile sunt generoase, amenajate îngrijit şi cu bun gust, pe holuri pot fi admirate diverse piese de atmosferă: mobilier în stil "rococo", candelabre, obiecte de artă, tablouri cu "VIP-urile habsburgice" (Maria Theresa, Sisi, Franz Joseph, Prinţul Karl Joseph şi alţi mustăcioşi imperiali).
Clădirile hotelului formează un careu în mijlocul căruia este amenajat un parc cu arbori seculari, dotat cu o fântână arteziană şi multe spaţii verzi, tot aici funcţionînd şi o mică terasă. La parter, în dreapta recepţiei se află băruleţul Gloriette, de unde, urcînd câteva trepte, se ajunge într-un business lounge - cu computere şi imprimantă şi un spaţiu pentru lectură, cu o mică bibliotecă. Vederea este spre stradă, iar "peste drum" se poate admira în toată splendoarea una din aleile străjuite de pomi înalţi, cu coroane toaletate vertical (Lichte Allee) ce conduc către Kindermuseum şi palatul Schoenbrunn. În stânga recepţiei este o sală pentru "dining", iar mai în spate se ajunge la restaurantul unde se serveşte micul dejun.
Cazarea (începînd oficial la ora 15:00) s-a făcut imediat ce am ajuns - puţin după prânz; de la recepţie am achiziţionat şi Vienna Card (cu tot cu broşură). Recepţionistele sunt cam rigide şi nu ştiu să zâmbească, dar răspund prompt şi profesionist la toate întrebările; dacă recepţia se aglomerează cu turişti, cheamă un manager din biroul din spate, aşa încât timpul de aşteptare până ţi se dă atenţie este unul rezonabil.
Noi am avut o cameră dublă, non-smoking, în unul din corpurile laterale, legat de cel principal (cu recepţia) printr-un hol scurt ce trecea pe lângă o sală pentru cocktail parties şi pe lângă intrarea în parcarea hotelului. Camera cu vedere spre parc, foarte spaţioasă şi cu design elegant avea două paturi alăturate plus un pat suplimentar, un birou mare, comodă cu oglindă, minibar, flat-screen TV, o măsuţă cu fotolii, AC. Pe hol existau două dressinguri (într-unul era safe-ul), fiecare cu rafturi şi spaţiu pentru umeraşe, precum şi o poliţă pentru bagaje. Sala de baie cu cadă şi lavoar cu blat extins era complet separată de spaţiul de toaletă (wc şi chiuvetă). Consumabilele la baie sunt în dozatoare care se reumplu la nevoie, prosoapele se schimbă zilnic, tot zilnic se face curăţenie şi se aranjează paturile. Wi-fi gratuit, viteză ok în cameră. Micul dejun, promovat pompos ca oferind diverse delicatese, produse organice sau pentru nevoi speciale, fără gluten sau lactoză, veggy... etc., disponibil în restaurant sau în cameră, are şi un mare tarif (18 EUR / pers. / zi). Ca alternativă, la o treime din preţ, se poate servi un "mic dejun austriac" sau unul "tailor-made", pe alese, la una din cafenelele din apropiere (Otto, Pure Living Bakery, Della Lucia...).
Pentru cei care vin cu maşina, hotelul oferă parcare contra 24 EUR / zi. Gratuit se poate parca pe Seckendorf-Gudent-Weg, o stradă foarte lungă, în spatele parcului Schoenbrunn. În week-end e foarte aglomerată, dar în restul săptămânii e mai mult goală. De aici se poate ajunge la hotel pe jos - o plimbărică de 15-20 minute, pe lângă gardul cimitirului Hietzing şi al parcului palatului sau în 5 minute cu autobuzul de la staţia Montecuccoli Platz (aflată la 200 m distanţă de capătul sudic al străzii SGW): două staţii până la Am Platz sau trei - până la Hietzing (egale ca depărtare de intrarea în hotel).
În apropierea hotelului este capătul unor linii de tramvai şi autobuz (8A, 56B, 156B), iar la câţiva paşi depărtare (traversezi strada) se coboară la metrou (staţia Hietzing - linia U4). Până la Karlsplatz (unde U4 se intersectează cu celelalte linii de metrou, oferind acces către toate direcţiile) sunt şapte staţii - iar trenurile vin la intervale foarte scurte, aşa că se poate ajunge în centru în 10 - 15 minute.
Hotelul e ideal ca amplasament pentru că la Schoenbrunn poţi sta cu orele fără să te plictiseşti şi ai ce vedea (numai la Zoo am petrecut aproape 5 ore şi am mai fi stat). Vara parcul se deschide la 6 a. m., aşa că îţi poţi face alergarea de dimineaţă pe aleile ce duc la palat. La recepţie este disponibil un pliant cu harta traseelor de jogging, cu niveluri de dificultate (şi durate) diferite. Foarte multă lume, de toate vârstele, inclusiv bătrânei şi bătrânele, optează pentru running / trekking în parc, care pe la ora 9 deja se aglomerează. Chiar şi aşa, cu mulţi vizitatori, parcul e plin de veveriţe (am văzut şi din cele roşcate şi unele mai brune - maronii închis, atât aproape de Gloriette, cât şi zburdînd liber pe aleile de la Zoo).
Un pliant disponibil în cameră informează turiştii că hotelul a avut o istorie zbuciumată: pe acest loc a funcţionat încă de la sfr. sec. 18 o cafenea, o trattoria, apoi celebrul Casino Dommayer. Clădirea a fost ulterior demolată şi înlocuită cu actuala construcţie, ridicată cu destinaţia de hotel în 1907 şi folosită în principal de oaspeţii împăratului Franz Joseph (modernizată şi lărgită după al Doilea Război Mondial, ultima renovare fiind în 2011). În ciuda existenţei seculare şi a aspectului exclusivist, hotelul nu e "înţepenit în istorie" şi nu intimidează prin aerul "imperial". Dimpotrivă, dotările moderne şi atmosfera elevată fac din A. T. Parkhotel Schoenbrunn o alegere inspirată pentru odihnă, linişte şi comfort după lungile runde de plimbări şi vizionări în imensul muzeu în aer liber care e Viena.
Trimis de Klaudyia in 19.12.13 21:00:56
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA. A mai fost în/la: Vienna
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Klaudyia); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 48.18665400 N, 16.30248600 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)