GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Hotel minunat, imprejurimi de cosmar
Hotelul este, de departe, un colos imens în care te poți rătăci cu ușurință, ca într-un labirint.
Foarte impresionant a fost faptul că recepția in care am intrat direct din autocarul care ne-a adus acolo, era situată la etajul 8 al hotelului. Așa că ni s-a părut ciudat faptul că, intrând în lift, am început să coborâm și nu să urcăm, cum te astepți de obicei. Mi-a plăcut foarte mult liftul (erau fără număr în hotel), toate avînd un perete transparent cu deschidere către mare.
Camera, spațioasă și dotată cu tot ce visam, inclusiv jacuzzi, era situată la etajul 4, pentru a lua micul dejun trebuia să urcăm până la nivelul 7 și apoi să traversăm un culuar destul de lung, și să urcăm încă un etaj pe scări sau cu liftul. Asta a fost ciudat, hotelul fiind construit în trepte.
Am optat pentru varianta cazare +mic dejun, si nu am fost nici o clipă dezamăgiti de diversitatea culinară de oferită turiștilor încă de la prima oră, plus băuturi de tot felul (inclusiv sampanie!).
Hotelul are mai multe piscine, in cascadă, și șezlonguri pentru toată lumea. Deși e foarte aproape de plajă, nu am stat deloc acolo pentru că bate vântul teribil si sunt multe pietre.
În plus, odată părăsit hotelul, ai parte de o imagine dezolantă, fiind multă mizerie în jur, iar vedetația aridă e un pic înfiorătoare.
Am optat pentru mai mult excursii, croaziera pe coasta mediteraneană a insulei, care a cuprins și golful Antonny Quinn, fiind o experiență deosebită, pentru că am înotat cu peștii și am făcut scufundări... Super!
Trimis de Adina Tibu in 04.07.13 15:53:29
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Creta, Santorini, Athena, Muntele Olimp, Meteora
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Adina Tibu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.42682600 N, 28.20110300 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Pare interesant & aparte ca hotel.
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)