ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.11.2011
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Oradea
ÎNSCRIS: 17.07.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
OCT-2011
DURATA: 2 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 9 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 55 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 9 MIN

Un hotel cu adevărat Superior!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Acesta este al doilea meu review despre cel mai nou hotel din Hajduszoboszlo. Precedentul îl puteţi citi dacă daţi click aici

Dacă precedentul review, a fost unul de gen reportaj AmFostAcolo, pentru a vă prezenta un hotel de excepţie, din staţiunea maghiară atât de uşor accesibilă tuturor românilor, dată fiind amplasarea sa la 50 km. de frontieră (mă refer la P. T. F. – Borş), fără să fi stat efectiv acolo, acest review se referă la un week-end pe care l-am petrecut acolo, zilele trecute.

Astfel, am dorit să-mi petrec câteva zile cu familia (având şi ceva de sărbătorit – nu-i nici un secret – am făcut 15 ani de trai cu baba), să ne relaxăm în apele termale din staţiune, să ne desprindem de nebunia vieţii cotidiene şi, nu în ultimul rând, să vedem, dacă la Atlantis, afară-i vopsit gardul (hotelul arătând excepţional), iar înăuntru îi ori ba leopardu'.

Pentru rezervare, am intrat pe saitul hotelului şi în primă fază m-am îngrozit de preţuri.

O cameră dublă (am văzut astă vară camerele şi mi s-au părut suficient de mari încât chiar şi cu un pat suplimentar, să ai suficient loc) /noapte/cu mic dejun bufet/2 adulţi are un preţ de 116 euro. La asta se mai adaugă parcarea – 1.000 HUF/24 ore + taxa de staţiune 480 HUF/persoană peste 18 ani/zi. Plus, copilul 50% = 58 Euro/noapte. Rezulta un preţ de circa 52.000 HUF (~ 800 lei RON ~ 185 Euro) /noapte. Cam mare!!!

Am căutat mai apoi, tot pe saitul hotelului la capitolul pachete (din păcate azi, acel pachet nu mai este disponibil) şi am găsit o ofertă la 68.640 HUF (~ 1.000 lei RON, ~ 230 Euro), care includea 2 nopţi cazare, pentru 2 adulţi şi 1 copil, demipensiune (mic dejun şi cina bufet), parcarea şi taxa de staţiune incluse, acces nelimitat la partea de fitness şi wellness ale hotelului: piscine de înot, piscine cu apă termală, piscine pentru copii, piscine cu elemente de agrement, piscină exterioară, saună finlandeză, saună infra şi bio, baie de aburi, cameră salină şi de gheaţă, sală de fitness cu aparate cardio, loc de joacă pentru copii, halat de baie, prosoape, papuci şi uscător de păr, internet prin cablu/wifi. Aşa parcă mai merge!

Dar, cum eu mi-am promis că la Hajduszoboszlo, nu mai merg decât prin prietenul meu şi al saitului Zoli Marki, l-am contactat şi pe el şi i-am cerut o ofertă de preţ. Oferta lui a fost exact cea de mai sus de 68.640 HUF, cu toate facilităţile arătate. Sigur că, am ales să-mi rezerv prin Zoli, pentru că în fond, avea acelaşi preţ, este un tip super ok., care trăieşte din turism (destinat mai ales românilor la Hajduszoboszlo şi Debrecen) şi în plus, mi-a rezolvat în aşa fel încât să nu fiu nevoit să plătesc avans (nu că n-aş fi avut banii, dar nu vroiam să mă mai încurc cu transferul bancar internaţional în forinţi). Şi am vrut (ca de fiecare dată) să fac toate plăţile cash, în HUF, dat fiind faptul că, în Oradea, pot obţine un preţ extrem de bun pentru forinţi.

În precedentul review, am dat toate informaţiile necesare despre hotel, rog pentru detalii să-l răsfoiţi şi pe acela. În acesta, am să dezvolt doar ceea ce nu am putut percepe la precedenta-mi vizită, adică facilităţile hotelului, serviciile oferite de acesta, camerele, masa şi personalul.

Facilităţi&Servicii:

Câteva precizări, faţă de review-ul anterior, şi de ceea ce ştiam despre hotel înainte de a mî caza în el.

Ştiam că are 7 etaje. Drept, dar de fapt, hotelul are 2 etaje subterane (etajul – 2 – spaţii tehnice, închise turiştilor, - 1 partea de piscine wellness şi fitness), parterul cu lobby-ul generos, restaurant/bar/bucătărie, primele 2 etaje în care sunt doar camere duble Superior, iar etajele 3 şi 4 cu apartamente.

De asemenea, am scris în review-ul precedent că parcarea n-ar fi suficientă, rectific, astă vară n-o văzusem toată:)) A, parcarea nu este păzită, dar este supravegheată video şi închisă cu bariere, care funcţionează pe baza identificării numărului de înmatriculare în baza de date, nefiind necesar vreun card pentru deschidere/închidere.

Servicii gratuite:

O piscinuţă pentru copii, 2 bazine cu apă termală (unu cu apă foarte caldă 36-38 grade, în care băiatul responsabil cu piscinele o să vă ceară să nu staţi mai mult de 20 minute şi nu o să lase să intre în ea copii sub 14 ani, iar a doua cu apă între 32 şi 34 grade, cu jeturi de aer/apă, extrem de relaxante), o piscină cu apă dulce, pentru de înot, o piscină exterioară cu apă dulce, 2 cabine pentru saună finlandeză, 2 cabine pentru saună infra, 2 cabine pentru saună bio, o cabină cu baie de aburi, o cameră salină o cabină cu gheaţă, sală de fitness cu aparate cardio, loc de joacă pentru copii (la etajul II), halate de baie, prosoape, inclusiv câte unul pentru piscine, internet prin cablu în cameră/wifi în tot hotelul (apropo de internetul wifi, se alege Atlantis Free, iar parola este hotel2011)

Servicii cu plată:

Parcarea, room-service, spălătorie, coafură, cosmetică, manichiură, pedichiură, masaj...

Camera:

Dacă în vară am văzut camera 204 (o dublă, la etajul II), acum am primit şi am stat 2 nopţi în camera 207, o dublă superior, în care am găsit şi patul suplimentar gata instalat, pe care erau puse extra halatul şi prosoapele pentru copil.

Camera, are, de pe balcon vedere spre Aqua Palace, este extrem de generoasă, patul suplimentar nu crează inpresia de sufocare, de lipsă de spaţiu. Sigur că, fiind un hotel nou, totul este în stare perfectă de funcţionare, nu există senzaţia de fuşăreală în construcţie/finisare, totul la superlativ.

Am fost totuşi deranjat de lipsa papucilor (n-am făcut caz de asta, noi am avut de acasă papuci), dar aceştia erau trecuţi ca fiind oferiţi de hotel şi nu i-am găsit în cameră.

De asemenea, am remarcat lipsa canalelor tv. în limba română, dar erau canalele de desene animate în engleză, ceea ce m-a şi bucurat, pentru că astfel fii-mea a fost nevoită să-şi experimenteze cunoştinţele în această limbă:))

Nu am nimic de reproşat la acest capitol, camerele meritându-şi cu prisosinţă cele 4 stele superior.

În perspectiva vacanţei din vara anului viitor, am văzut şi 2 apartamente, de la etajul 3, acestea sunt foarte mari (prea mari chiar pentru ce am eu/familia mea nevoie), dotările sunt aceleaşi cu cele din camerele duble, astfel că, dacă aleg Atlantis pentru la vară, am să iau tot o dublă, poate de-aş avea 2-3 copii ar merita un apartament.

Asta dacă nu mă convinge soacră-mea s-o iau cu noi la vară:))

Serviciile de masă:

În precedentul review am scris că restaurantul mi se pare cam micuţ. Trebuie să revin şi să vă spun că, restaurantul chiar dacă nu-i excesiv de mare, iar hotelul a fost integral ocupat (era ceva convenţie), nu s-a pus niciodată problema să nu găsim masă liberă. Iar vara, există şi o terasă-grill, unde se pot lua atât mesele incluse în tarif, cât şi mesele extra.

De asemenea, la barul de la -1, adică de la partea de wellness, se pot comanda bucate, care sunt aduse de chelneri şi pot fi savurate în acel spaţiu, fără să fi nevoit să urci în restaurant (unde ţinuta decentă-i obligatorie).

După cum am indicat mai sus, am avut în pachet demipensiune. Iniţial, Zoli ne-a spus că, dacă sunt mai puţin de 30 de oaspeţi în hotel, cina o să fie a la carte, dar cu un meniu suficient de bogat. Din fericire, hotelul a fost plin, aşa că, toate mesele au fost bufet.

La micul dejun, nimic ieşit din comun, nu aş putea să vă spun că am servit ceva deosebit, dar varietatea era foarte mare, de la mezeluri, brânzeturi, miere şi dulceţuri, ouă, cârnaţi şi crenvuşti, iaurturi, lapte, cacao, cafea, patiserie proaspătă (produsele erau calde), cantităţile absolut suficiente. A, în fiecare zi, am savurat un pateu de casă excepţional, cu verdeţuri. Delicios. Sucurile de la micul dejun erau băubile, fără să-ţi lase impresia de sucuri TEC (parcă aşa le zicea prin anii 90). De asemenea, în fiecare dimineaţă am văzut griş cu lapte!

Cina servită şi ea în sistem bufet, a fost una foarte bună. În afara celor 2 ciorbe/supe (în prima seară am prins una dulce – de pere şi o leveşă de găină cu gârteni, iar a doua seară un bob-gulyas şi o ciorbă de zarzavat), minim 4 feluri calde/gătite, cu diverse garnituri şi salate, dulciuri destul de variate, din păcate, fără băuturi. În cea de-a doua seară, s-a servit şi burrito (am mâncat, a fost excelent). Cele 4 feluri calde, erau în fiecare seară altele, dar în fiecare seară era câte un fel din peşte (în prima seară file cu sos de capere, iar în a doua seară crap pane).

A, la toate mesele, erau fructe (mere, kiwi, struguri, banane, ananas).

Extra, am mâncat un prânz în restaurantul hotelului, servirea ireproşabilă, am comandat la recomandarea chelnerului şi nu am greşit. Mâncarea a fost delicioasă.

Personalul:

La recepţie, toţi sunt foarte tineri, serviabili (la intrare am prins acelaşi recepţioner care astă vară mi-a permis să văd camera, şi-a amintit de mine şi s-a bucurat că în urma acelei incursiuni am revenit din poziţia de client), toţi vorbitori de limba engleză, bell-boy-ii pe fază, de mare ajutor, femeile de serviciu extrem de discrete, la restaurant/bar toţi foarte amabili (am înţeles că toţi au lucrat anterior cu anii pe la alte hoteluri bune din staţiune), mulţi vorbitori de engleză.

Un recepţioner şi un chelner sunt români, aşa că, şansele de comunicare cresc considerabil…

Sincer, şi personalul este pe măsura aşteptărilor pe care le-am avut de la acest hotel.

Minusuri:

N-aş fi obiectiv, dacă nu aş trece şi minusurile, dar oricât m-aş chinui, acestea sunt puţine, de neglijat:

- preţul piperat. Totuşi, preţurile la pachete, după cum aţi văzut din calculul de mai sus, aproape înjumătăţeşte preţul de pe net, aşa că, merită luate în considerare aceste pachete (eu, abia aştept să văd ce pachete or să aibă pentru la vară);

- informaţiile extrem de puţine în engleză/română, din pliante, panouri de afişaj, etc. De ex. meniul din restaurant îi numai-n ungureşte şi nemţeşte. Am şi scris asta-n formularul de evaluare completat la finalul sejurului. Eu, totuşi le acord o circumstanţă atenuantă Hotelu-i nou-nouţ şi n-or fi chiar toate puse-n cea mai bună rânduială

AmFostAcolo şi-n calitate de client, sigur am să mai merg şi vi-l recomand şi vouă, fără rezerve.


[fb]
---
Trimis de creivean in 01.11.11 21:48:52
Validat / Publicat: 01.11.11 23:12:17
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în UNGARIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3490 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (creivean); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Atlantis Medical, Wellness & Conference Hotel - camera dublă, cu pat suplimentar.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42950 PMA (din 48 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 55.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    13 ecouri scrise, până acum

    creiveanAUTOR REVIEW
    [01.11.11 21:54:04]
    »

    Rog un webmaster să ataşeze un clip video filmat de mine cu telefonul mobil:

    http://www.youtube.com/watch? v=elm49oVmUgI

    Mulţumesc!

    webmaster20*
    [01.11.11 22:09:57]
    »

    Atasat clipul video solicitat.

    creiveanAUTOR REVIEW
    [02.11.11 06:24:20]
    »

    Batranetea, bat-o vina

    Am uitat sa justific titlul dat review-ului

    Atlantis este clasificat la 4* superior si chiar isi merita clasificarea, d-aia este cu adevarat superior.

    Atlantis este mult mai bun decat Aurum (pana mai ieri cel mai bun hotel din statiune, in care am stat in 2 randuri, in total 12 nopti), deci este cu adevarat superior.

    Atlantis este cu adevarat superior, oricarui hotel din statiune si nu numai pentru ca este cel mai nou. Dupa cum unii stiu, in vara trecuta am vizitat toate hotelurile reprezentative din Hajdu, astfel ca, afirmatia mea este una cat se poate de obiectiva, bazata pe propriile mele simturi, nu din ce am auzit de la altii, sau din ce am citit pe net.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    popescu.borsa*
    [02.11.11 14:54:43]
    »

    Nu am inţeles dacă piscina exterioară este cu apă caldă şi mineralizată sau doar dulce.

    creiveanAUTOR REVIEW
    [02.11.11 16:14:03]
    »

    @popescu. borsa

    Ai dreptate, nu am fost suficient de explicit.

    cand ma refer la apa dulce, ma refer la apa normala, adica nu termala.

    In concluzie piscina exterioara si cea interioara, de inot sunt cu apa normala, neincalzita.

    @all

    Multumesc pentru ca ati citit/apreciat aceasta scriere...

    ARA
    [02.11.11 18:09:09]
    »

    Hajduszoboszlo, o destinatie relaxanta, cu multe posibilitati, recomand tuturor!

    gheisa
    [02.11.11 20:32:15]
    »

    Foarte frumos si util review-ul tau, intr-adevar hotelul arata foarte bine si e foarte elegant. La inceput ma si gandeam la o comparatie cu Hotel Silver 4*+, unde tarifele sunt mai mici (pt 4 nopti - 175 euro/pers cu demipensiune), insa dupa ce m-am uitat la poze pot sa spun ca nu se compara. De aici si concluzia: "o fotografie face cat o mie de cuvinte". Dupa ce o sa citesc suficiente review-uri imi fac o lista cu "must see", ca deocamdata vreau sa merg peste tot, mai ales cand citesc asa review-uri interesante, pline de informatii si cand mai vad si pozele...

    Felicitari pentru alegerea hotelului!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Alina Morar
    [02.11.11 22:38:22]
    »

    Si eu sunt curioasa ce preturi vor fi la vara

    Inca o data La Multi Ani alaturi de familie!

    Dintr-un asemenea hotel nici nu-ti mai vine sa iesi.

    creiveanAUTOR REVIEW
    [02.11.11 23:12:21]
    »

    @ARA

    Ştiu că-ţi place şi ţie la Hajdu şi chiar dacă pentru tine-i ceva mai departe, totuşi această staţiune reprezintă o serioasă obţiune pentru petrecerea timpului liber.

    Eu cochetez foarte serios ca, pentru al treilea an la rând să merg acolo şi-n concediul de la vară. Şi tot la Atlantis mă gândesc.

    @campean_annisia

    Am să salut aici aderarea ta la comunitatea AmFostAcolo, chiar dacă ţi-am citit şi apreciat review-urile scrise, la momentul la care le-am citit. Pe review-urile tale, îi las loc de desfăşurare şugubăţului meu prieten @santana

    Mă bucură şi să văd că, mai noua (autodeclarată) dependentă de AFA, este o persoană din judeţul drag mie (Alba), de unde-mi trag şi eu rădăcinile (sunt crescut mult şi bine la Ighiu, lângă Alba).

    Pe de altă parte, comparaţia lui Atlantis cu Silver este o glumă proastă. Am fost astă vară şi la Silver.

    La Silver, doar apartamentele din corpul nou se apropie de standardul de la Atlantis. Dar, apartamentele nu-s la preţul indicat de tine mai sus.

    Uite, acum, pe saitul oficial (click aici), un apartament superior, pentru 2 persoane/noapte cu mic dejun este 148 Euro. Deci...

    A şi, la ora asta, pe AFA sunt scrise 25.552 review-uri de cei 22.352 useri, aşa că ai ce citi!

    Şi pe sait sunt sute, dacă nu mii de useri care au scris review-uri de EXCEPŢIE, nu 15-20, cum zicea azi bunul doctor @dorgo, în lipsă de alte argumente. Dar, până la urmă şi el are dreptul la o opinie, chiar dacă-i una din start greşită.

    @Alina Morar

    Având în cedere ce ai scris mai sus, trebuie să-ţi spun un secret. 2 nopţi/3 zile n-am ieşit din resort. Pentru că vremea a fost foarte urâtă, ştiam că n-am ce face prin staţiune şi în fond, m-am dus acolo să-mi înmoi oasele-n apa termală.

    @all

    Încă o dată vă mulţumesc pentru lecturarea/aprecierea acestei scrieri.

    gheisa
    [03.11.11 07:54:33]
    »

    @creivean: ) no comment pt prima parte.

    Ai dreptate in legatura cu Silver, ma uitasem chiar ieri la tarife si deaia mi-a venit in minte. Eu m-am uitat pt camera standard, nu pt apartamente: D. Pt camere standard este o promotie 3=4 pana in 23 decembrie, unde tariful e cel indicat de mine, 175 euro/pers/4 nopti cu HB. Sunt de acord insa ca hotelul descris de tine arata mult mai bine. Eu nu am fost in Hajdu, asa ca imi permit sa comentez doar din ceea ce citesc pe aici si din pozele pe care le compar.

    Ma bucur ca esti ardelean, asa cum este si... serverul nostru

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    M'Liviu
    [12.11.11 16:34:33]
    »

    ptr creivean. Te rog spune mi ce statiuni balneare merita vizitate in ungaria. Eu si sotia suntem adeptii bailor termale, am fost in vara 2 zile la seghet la aquapark dar as dori stiu care sunt statiunile mai cautate. merci frumos

    balasa violeta
    [11.01.12 18:14:24]
    »

    Am asteptat acest review, nu-mi explic cum l-am citit abia acum.

    SA VA FIE VIATA FRUMOASA SI LINISTITA, asemeni melodiei din fundal!

    Va invidiez, pe toti din VEST, pentru usurinta cu care ajungeti in Ungaria, Austria... cat facem noi pana la iesirea din tara, pe drumurile patriei, dumneavoastra ati si ajuns la Viena si ati mai tras si-un pui de somn!

    Locatia deosebita. As fi interesata, daca ati primit vreo indrumare referitor la saune, piscine, salina, gheata. Eu cam fac dupa capul meu si nu tin cont ca sunt supraponderala, hipertensiva si astmatica. Imi place enorm sa ma balacesc si cu mare greutate ies, doar pentru olecuta. Aceasta cura, sa zicem balneara, imi face bine la ceva? Cu trenul, banuiesc ca de avion nu poate fi vorba, nu se ajunge mai repede?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    carmen_22_09
    [01.10.12 19:04:08]
    »

    @creivean: servus, noi am petrecut Revelionul 2012 la ei si voi scrie un review, sa vedeti (cititi) experienta interesanta.

    Am fost in multe hoteluri din Ungaria si imi mentin parerea ca este unul dintre cele mai elegante desi nu este totul perfect nici la ei, ma refer la conditiile impuse la 4*.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Alina Morar, ARA, balasa violeta, carmen_22_09, gheisa, M'Liviu, popescu.borsa*
    Alte impresii din această RUBRICĂAtlantis Medical Wellness & Conference Hotel:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054997205734253 sec
    ecranul dvs: 1 x 1