ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.07.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 03.08.11
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUN-2018
DURATA: 1 nopți
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 11 și 14

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 37 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 4 MIN

Hotel Asteri Metsovo - cu de toate

TIPĂREȘTE

Când alegi unde să-ți petreci concediul de vară, este posibil să întâmpini fel de fel de dificultăți, să nu ajungi la un acord cu partenerii de călătorie cu privire la perioada aleasă sau cu privire la buget - asta dacă deja e stabilită zona. Ei, destinația a fost aleasă încă de anul trecut: Grecia, Zakyntos. Poate am mers chiar prea repede cu alegerea hotelului pentru sejurul principal... Ce a durat mai mult, însă, a fost alegerea cazărilor intermediare (călătorim cu auto). Așa profităm de fiecare ocazie de a vedea un oraș nou - iar de data aceasta a fost ales Metsovo - un cochet oraș de munte.

Traseu - puțin peste 800 de km (Russe-Metsovo), pe care i-am parcurs în intervalul 6:00-14:45, cu 3 opriri de 10-15 minute, traversând Bulgaria prin Sofia, Sandanski, Kulata și continuând prin Grecia - Konfalia, Konzani, Grevena, Metsovo. Am prins vămile libere, am plătit taxele pe care le cunoașteți deja (14 lei taxa pod Giurgiu-Russe, 18 E vigneta 2 săptămâni Bulgaria, apoi autostrăzile prin Grecia: 2,40 E+ 1,20 E+ 2,40 E + 2,10 E până în Metsovo).

Odată ajunși în oraș, ne-a întâmpinat o atmosferă intimă, plăcută, unde peisajul montan se îmbina perfect cu rusticul, iar liniștea domnea solemnă pe străduțele înguste, tapetate cu case din piatră cu flori roșii la ferestre. O Sinaia, dar mai liniștită, o Andorra - fără nimic luxos, totul natural, dăinuind de ani și ani... Mi-a plăcut din prima!

Hotelul Asteri se afla- cum altfel? -cocoțat pe o străduță îngustă, în rampă. Cu alură de castel medieval, proprietatea are 40 de camere, 2 terase comune, curte interioară la etajul doi, bucătărie proprie (restaurant) și un bar pe nivel cu recepția. Construcția este terasată, exteriorul fiind împărțit în două corpuri delimitate de trepte. N-am avut timp de stat în interior, dar am observat o bandă de alergare și călcătoria de la etajul unu (deasupra recepției), două spații gen livingroom - amenajate după tradiția locală, în zona recepției și un fel de separeu în dreapta barului. La parter se află parcarea pentru clienți. Uitasem de acest aspect, așa că am parcat undeva pe strada principală, la cca. 20 m de intrarea în hotel. Am urcat scările de acces aflate între corpurile proprietății și am luat de la recepție cheile camerei rezervate - 614 - etajul 1. Acest spațiu era format din două încăperi, baie și terasă mare. Prima încăpere - 3 paturi (2 simple și unul matrimonial), cu ferestre care aveau vedere spre terasă, măsuță, oglindă, Tv, șemineu, mobilier din lemn, lambriuri, veioze și aplice asortate și un dulap mare pe hol. Baia era dotată cu produse de igienă personală și prosoape curate, cadă cu hidromasaj. Următoarea încăpere - o cameră de zi, de zăbovit la o cafea, la un vin, la un joc de șah sau de cărți, cu mobilier simplu - două canapele, 2 mese, scaune, cu țesături populare specifice zonei. În continuarea acestei camere de zi - o terasă frumoasă, spațioasă, cu ghivece de flori pe margini.

Bănuiesc că și iarna este superb aici, Metsovo fiind o renumită stațiune turistică în care se poate schia.

Per total - curat și modest, un loc asemenea camerei de la stradă a bunicilor noștri - care se păstra frumoasă pentru oaspeți.

După o plimbare la pas prin oraș și o cină la o tavernă din centru, ne-am întors istoviți la hotel, unde ne-am odihnit foarte bine până în zori. A fost cam răcoare în cameră, dar am avut destule pături cu care să ne învelim.

De dimineață ne-am dus la etajul doi, în corpul aflat în stânga recepției, unde gazdele ne-au pregătit masa - un mic dejun bogat, tip bufet suedez, cu 3 feluri de plăcinte scoase din cuptor în acea dimineață, cu dulcețuri și miere, mezeluri, brânzeturi, ouă, măsline, roșii, cereale, fructe, lapte, ceai, cafea și un cașcaval foarte bun (de capră, renumit în zonă). A fost destul cât să căpătăm energie pentru a porni mai departe.

Recomand orașul - și pentru tranzit și pentru un concediu liniștit în aer curat de munte.

În speranța că am fost de folos, vă doresc

vacanțe frumoase tuturor!


[fb]
---
Trimis de silvia tudoran in 18.07.18 08:24:58
Validat / Publicat: 18.07.18 10:01:13
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1084 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (silvia tudoran); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P21 intre bucatele servite la micul dejun
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20100 PMA (din 16 voturi)
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 37.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    2 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [18.07.18 10:02:31]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    iulian68
    [18.07.18 11:40:56]
    »

    Foarte frumos descris hotelul, chiar ar fi potrivit pentru o oprire intermediara! O idee buna, multumesc!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    iulian68, silvia tudoran
    Alte impresii din această RUBRICĂAsteri Hotel:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.45397400856018 sec
    ecranul dvs: 1 x 1