GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La marginea oraşului Orăştie, o fostă bază militară a fost transformată într-un complex turistic de 3 stele. Pentru cei care vor să scape de agitaţia oraşului, Arsenal Park este destinaţia ideală.
Am citit pe internet despre acest loc şi am fost atât de încântată încât am decis împreună cu prietenii mei sa facem o escapadă de un weekend la Arsenal Park.
Noi ne-am cazat în camera colonel care era foarte spaţioasă şi decorată în stil militar. Există şi alte variante de cazare: poţi dormi pe paturi amplasate pe afeturi de tun, în TAB-uri, în camera soldat, colonel, ofiţer, în vila general sau chiar sub pământ, în bunkere.
Restaurantul - popotă si bar decorat cu obiecte militare asigură micul dejun care este inclus în preţul cazării şi prânzul care costă în jur de 9 euro de persoană. Cina poate fi servită în jurul unui foc de tabără.
Pe parcursul celor doua zile am avut la dispoziţie o varietate de activitaţi. Arsenal Park pune la dispoziţia oaspeţilor terenuri de sport si sală de jocuri. Pe terenurile de sport te poţi juca tenis, baschet, fotbal, volei şi badmington. Seara distracţia se mută în sala de jocuri care este dotată cu o masă de ping-pong, o masă de billiard, o masă pentru poker, darts şi fotbal de masă. Accesul la terenurile de sport si la sala de jocuri este gratuit. De asemenea te poţi plimba prin complex cu bicicleta sau cu golfcar-ul.
Muzeul în aer liber amplasat pe aleile complexului este impresionant. Acesta numără peste 70 de vehicule militare. Mi-au atras atenţia în mod special motocicletele de război, piesele de artilerie şi elicopterul KAMOV. Plimbarea cu drezina a fost foarte distractivă, o experienţă de neuitat.
Timpul s-a scurs repede şi nu am avut timp sa participăm la toate activităţile. Mi-ar fi plăcut să stăm mai mult, să ne plimbăm cu blindatele, să mergem la spa, să ne jucăm airsoft sau să facem instrucţie militară, dar cu siguranţă vom reveni curând.
Arsenal Park este unic în România, este un complex turistic militar plin de adrenalină unde ai parte de distracţie din plin. Din punctul meu de vedere este cea mai potrivită destinaţie unde te poţi relaxa şi scăpa de stresul cotidian.
Trimis de Diana91 in 05.12.12 01:23:56
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Diana91); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.83532300 N, 23.16355800 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Diana91: bun-venit pe sait şi în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare
@Diana91
Ingenioasa locatie! Si eu am citit mai demult pe net despre Arsenal Park, m-a fascinat si-mi doresc s-ajung candva acolo. In special mi-ar place s-ajung cu tata, macar sa viziteze, daca nu sa se cazeze O viata intreaga a slujit patriei si haina militara i-a fost tare draga. Chiar sunt curioasa ce figura ar face cand ar vedea cum trebuie sa arate o camera de general.
Intr-adevar, Arsenal Park este ceva unic si deosebit pentru Romania.
Ai putea, te rog, sa ne spui si un pret estimativ al costurilor pentru cele 2 nopti petrecute acolo?
Te-asteptam si cu ceva poze sugestive de la acea locatie.
La cat mai multe review-uri interesante !
@dananecula:
Buna
Sejurul la Arsenal Park a costat in jur de 300 lei de persoana. Pentru vila general cum vrei tu, cazarea costa 150 euro/noapte pentru 4 persoane. Daca vrei sa afli mai multe detalii intra pe site-ul oficial Arsenal Park. O sa incerc sa postez cat mai curand si cateva poze.
@Diana91
Oau, faine de tot sunt pozele! Chiar merita macar un week-end acolo vara, daca nu chiar o mini vacanta... Chiar ca atractii sunt o gramada! Cred ca v-ati distrat pe cinste Bravo!
Am fost aici mai demult cind inca nu erau atitea dotari si posibilitati de distractie ca si acum.
Merita mers pt doua- trei zile, e ceva mai aparte altfel de turism unicat la noi, mai ales cei din generatia mea adica mai... vechi... barbatii isi vor aduce aminte de armata.
In perioada de dinainte de 89 acest loc era unul din cele mai pazite locuri din Romania, azi a ajuns loc de recreere.
@Nicu:
Da e un loc unic la noi, un loc unde nu ai timp sa te plictisesti, pluteste adrenalina in aer. Mi-a placut foarte mult si as repeta oricand experienta. Merita!
@Diana91: Am aflat despre Arsenal Park inca de anul trecut dintr-un pliant obtinut la Targul de Turism. L-am aratat si fratelui meu (ofiter de cariera) si stii ce mi-a spus? "Daca nu mai avem armata… sa transformam in locuri de distractie unitatile militare cu tot ceea ce a mai ramas din dotarile lor!"
Poate cei mai in varsta, nostalgicii, sa fie impresionati de aceasta idee. Eventual cei foarte tineri care nu au cunoscut viata militara. N-as crede ca "tinerii pensionari militari" isi doresc o astfel de vacanta. Ca majoritatea romanilor, pleaca si ei in strainatate. Acum nu le mai este interzis sa paraseasca garnizoana sau sa iasa din tara. Cei care pana la revolutie au avut militari de cariera in familie, inteleg ce spun.
@iulianic:
Majoritatea romanilor nu-si mai permit in ziua de azi sa plece in strainatate in vacanta (mai ales tinerii care cu greu isi mai gasesc un job bine platit). Arsenal Park e doar un loc unde scapi de agitatia oraselor si te poti distra cu prietenii participand la diferite activitati. Ceea ce te duce cu gandul la armata este doar muzeul cu vehicule militare si modul in care este decorat complexul... majoritatea activitatilor n-au legatura cu armata. Oricum fiecare are parerea lui, iti respect opinia, dar asta nu inseamna ca sunt de acord cu ea.
@iulianic:
Mare dreptate aveti domnule @iulianic, nu este pentru toata lumea Arsenal Park...
@Diana91: Multumesc pentru ecou!
"Tinerii care cu greu isi mai gasesc un job bine platit" sunt multumiti de tarifele practicate acolo? Stii cumva daca la Arsenal Park se organizeaza si petrecerea revelionului, eventual cat costa?
In perioada de dinainte de 89 acest loc era unul din cele mai pazite locuri din Romania, azi a ajuns loc de recreere.
asa este... si este un lucru bun pentru orasul nostru, nu s-a distrus s-a transformat
recomand tuturor celor ce vor sa incerce armata ca amuzament asa printre altele
@iulianic:
Nu trebuie sa cauti mult; este pretul unui concediu de 7 zile in Grecia. Exista internetul care te ajuta. Exista in mai multe tari posibilitatea asta, de a vedea vechi locasuri ale armatei, dar preturile nu sint atit de nerusinate. Poate ca utilizind aceleasi sume de bani poti vedea mult mai mult. Subiectul este totusi interesant dar eu nu as sacrifica timp si bani pentru a vedea asa ceva.
Este totusi un obiectiv turistic, cui ii place.
@iulianic
Am descoperit eu oferta de revelion la Arsenal Park, direct pe site-ul lor arsenalpark.ro/vacante/re ... -2012-2013.html. Vad ca e un pret de last minute 239 Euro/pers pentru 3 nopti/4 zile. E teribil de tentant ! Pare ceva... mai altceva. Consursuri, intreceri, nebunii... citeste oferta ca-i interesanta!
Si meniul este apetisant arsenalpark.ro/meniu-revelion.html
@florinsta: Intr-adevar, trebuie sa-ti placa acest tip de obiectiv turistic pentru a plati pretul cerut. Si mie mi se par preturile un pic prea mari. Observ si pe site-ul lor destule comentarii in acest sens.
@dananecula: 239 euro/pers. pentru 3 nopti/4 zile oferta de revelion intr-o unitate militara dezafectata? Sunt tentata sa-i dau dreptate lui Florin. Mai bine mai pun ceva si plec in strainatate. Oricum, pentru acest an nu se pune problema. Anul Nou bate la usa. Sarbatori fericite!
Iulia, intr-adevar, comparand cu preturile din strainatate costurile sunt ridicate. In schimb, uitandu-ma doar la cateva oferte de pe Valea Prahovei, m-am speriat de tarifele uriase. Sincer s-ar merita mai bine un drum la Orastie, pentru o distractie de revelion la Arsenal Park Acum ... depinde de gustul si buzunarul fiecaruia.
Si eu iti doresc, inca de pe-acuma, din tot sufletul sarbatori fericite alaturi de cei dragi!
@iulianic:
Da au si preturi poate prea mari pentru bugetul unor persoane, dar au si activitati pe care le poti face gratis. Cu 150 lei poti sa stai lejer 2 zile. Intamplator chiar stiu cat costa sa-ti petreci sarbatorile acolo deoarece intentionam sa merg, dar au exagerat cu preturile si nu se merita sa cheltui atat doar pentru ca e Revelionul.
@florinsta:
Da au preturi exagerate in anumite perioade ale anului, dar ca si obiectiv turistic este ceva unic in Romania si dupa parerea mea este o destinatie interesanta.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 Vacanta la superlativ — scris în 04.08.24 de Evellyna din REşIţA - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Pe site vopsit gardul, in Arsenal Park... leopardul... — scris în 08.09.20 de ux117485 din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2017 Un loc superb, pacat ca nu este administrat si manageriat! — scris în 18.07.17 de roxul din SIBIU - nu recomandă
- Jun.2017 Merita vizitat! Cinste cui a avut ideea de a concepe asa ceva! — scris în 05.06.17 de IDEA din ZALăU - RECOMANDĂ
- Oct.2016 Arsenal Park – cazarea — scris în 15.01.17 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Arsenal Park Orastie - branza buna in burduf de caine — scris în 17.09.14 de Costi70 din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2014 O idee buna, stricata de serviciile proaste si angajați lipsiți de ospitalitate si profesionalism — scris în 31.08.14 de shedow69 din ARAD - nu recomandă