GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Mi-am facut putin timp sa va povestesc despre sejurul meu, la acest hotel.
Dar s-o luam de la inceput. Am plecat pe 30 sept., din Buc., cu autocarul de la EUROPA TRAVEL. Din Buc. am plecat la ora 16 si am ajuns la Kusadasi a doua zi, la ora 14. Au fost opriri cam la 3 ore, dar a fost suficient. Drumul a fost destul de obositor, dar mie mi-a placut, cu doua exceptii. Autocaru in care am fost eu si sotul meu, era nou, din 2009, dar foarte ingust, toata lumea s-a plans de acest lucru. Nu te prea puteai misca. Alt lucru care m-a deranjat la un moment dat, a fost pe la 2 noaptea, cand toata lumea dormea, culmea, adormisem si eu, care nu pot dormi oriunde, cand m-am trezit ca ma sufocam. Nu era suficient ca nu aveai loc suficient, dar vecinul din fata mea isi lasase scaunul pe spate, ca ajunsese pe burta mea. Am facut criza de claustrofobie, deoarece nu puteam sa ies de acolo si nu vroiam sa-l deranjez nici pe om. Pana la urma am facut schimb cu sotul meu, dar n-am mai adormit. La prima oprire, cel din fata mea vazand ca nu mai stau pe locul meu, m-a intrebat daca m-a deranjat cu ceva. I-am raspuns, ca da. Asta e. Oricum tot timpul a avut ceva de vociferat, nimic nu i-a convenit.
La hotel ne-a cazat imediat. Am luat doua sticle cu vin, de acasa si mai stiu si putin limba turca si uite-asa am obtinut o camera la et. 2, cu vedere la mare. O camera mare, curata, cu balcon frumos. Mocheta era cam uzata, dar asta e. Baia curata, cu prosoape foarte curate. Se facea curat in camera in fiecare zi si se schimbau prosoapele folosite in fiecare zi. Lenjeria a schimbat-o o singura data, dar sa fim seriosi, ca nici acasa n-o schimba nimeni in fiecare zi. Am stat 6 nopti.
Ca mancare, au fost multe salate, carne a fost doar piept de pui si de doua ori peste. Mai in primavara, am scris de mini-vacanta de Pasti, din Bulgaria, de la hotel Gergana. (Un paste de vis). In ceea ce priveste mancarea, nu se compara cu Bulgaria. Acolo mancarea a fost mult mai variata, nici nu se compara. Si aici si acolo, am avut all inclusing. In schimb personalul de la Arora, era mai mult decat prietenos. Baieti tineri, curati, nu asa cum au scris unii ca miros urat si nu se schimba de camasi. Ne-am imprietenit imediat.
M-au ajutat mult si cunostintele mele in limba turca. N-au facut cadou si o seara turceasca, pe terasa hotelului. Am facut croaziera pe mare. A fost foarte frumos. La piscina apa era foarte curata. Am avut noroc de un timp extraordinar. Am venit foarte bronzati. Inca din autocar ne-am imprietenit cu doua familii. Una din Ploiesti si una din Slatina. Cu cei din ploiesti am ramas prieteni si sper sa ne revedem curand.
Am vizitat bazarul din oras, dar si cel din apropierea hotelului. Am facut si ceva cumparaturi, dar nu foarte multe. Turcii au fost foarte primitori, toti stiau putin romaneste. Mi-a placut foarte mult ceea ce am vazut. Relieful, cladirile, maslinii, leandrii, pinii, lamaii, dafinii, oamenii. A fost o diferenta uriasa. Parca eram in 1001 de nopti.
Visez sa mai revin in curand in Turcia. Sunt multe de scris.
Trimis de georgian7784 in 08.11.09 18:42:39
- A fost prima sa vizită/vacanță în TURCIA
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (georgian7784); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 37.81968500 N, 27.26572500 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
salut si scuze de deranj as vrea si eu sami respundeti la mai multe intrebari :1 a luat un sejur cu all inclus la hotel arora se merita sau nu.2 puteti sami spuneti ce moneda sa iau la mine.3 mancare este asa cu uni spun ca iti pun in farfurie ei si daca mai ceri se uita urat?.4 ce excursi imi recomanzi.5 jocuri distractiveau biliard sau alceva si cat costa 6sezlongurile de peplaja sunt cu plata su gratuite .7 apa mari este ccurat sau trebuie sa te duci pe ponton ,si inca odata imi cer scuze despre deranj si astept raspuns daca se poate cat mai repede.
Buna! Imi pare rau ca am intarziat cu raspunsul, dar am fost plecata.
Merita sa iei All inclusing. Ai la dispozitie si mancare si bautura cata vrei. Eu nu am vazut pe cineva sa se uite in farfuria mea cand imi puneam mancare. Mult piept de pui si multe salate.
Piscina e superba. Mare si era foarte curata. Sezlongurile erau gratis dar saltelele erau foarte murdare si uzate.
Noi am facut decat plimbarea cu vaporasul, care merita facuta. Ai si o masa inclusa.
Te sfatuiesc sa iei excursiile de la agentie din oras, e mai ieftin ca la ghidul care se ocupa de turisti. Seara turceasca ne-a facut-o cadou hotelul, a fost chiar acolo.
Plaja este ingusta dar era curata si apa era curata si se intra lin, adica nu e adanca.
Daca vrei sa mai stii ceva, cu placere. Mie mi-a placut.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2015 O vacanta reusita. — scris în 16.01.16 de all4u* din ROMANIA - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Vacanta vesela — scris în 17.06.14 de Grigorie Mihail din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Aug.2013 Dezastru — scris în 24.08.13 de gabibuzau din BUZAU - nu recomandă
- Jul.2013 Vacanta cu peripetii — scris în 26.07.13 de Luminita Rebej din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2013 Modest — scris în 08.11.13 de VOIAJ din BACAU - nu recomandă
- Oct.2012 Dezamagire totala!! — scris în 04.10.12 de Azaleea din ROşIORI DE VEDE [TR] - nu recomandă
- Sep.2012 Horrora — scris în 29.09.12 de turkishdelight din BUCURESTI - nu recomandă