ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.09.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Buzău
ÎNSCRIS: 03.09.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 7 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
PLAJA şi MAREA:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
82.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Argesul - hotel cu preturi criogenate

TIPĂREȘTE

Prin aprilie ma anunta sotul ca i-a fost aprobat un bilet la mare, in statiunea Eforie, cu vreo 480 lei, 7 nopti, 3 persoane. Dupa ce a primit aprobarea de la seful cel mare, adica io, vine cu o foaie in mina si pe un ton suparat imi zice "Stii, n-am fost atent cind am primit biletul, scria ceva in josul paginii, ceva ce n-am citit... / Ce putea sa scrie de faci mutra asta? / Scrie ca... / Zi, ma, mai repede ca stii ca ma enervez!!! / Scrie ca avem reducere 50 %. / Haolica, da'cu ce-am gresit? Unde ai auzit sa te duci la mare cu 240 lei 7 zile? La casute? . / Nu, mami, la hotel de 3 stele/ Rapanos? / Am auzit ca e renovat! / Mda... bine, las'ca vad eu! "

A venit si ziua de 30 august (a fost alegerea noastra cu perioada, puteam lua si in mijlocul sezonului) si pe la 11 jumate, conform gps-ului ajugem in fata garii din Eforie Sud. Ma uit ca ecranul scria ca "ati ajuns la destinatie! ". Hai, ca asta face misto de mine, gara s-a transformat in hotel. Ce e drept, la etaj era un balcon ce deborda de flori insa pe o culme de rufe stateau atirnate la uscat o gramada de chiloti si prosoape. Hait! Ce-o fi aici? Pensiune? / Mami, hotelul nostru e pe partea astalalta. Intoarce capul. Da, vis a vis de gara era hotelul nostru, intrarea fiindu-i protejata de o bariera. Din ghereta iese o doamna si ne intreaba daca avem bilet. Ne indruma spre receptie. Nu era o receptie deschisa ca la alte hoteluri, ci o camera intr-un hol. Intra sotul, eu fac niste poze pe acolo si hop, dupa el. Cind ma vede doamna de la birou, imi cere buletinul. Era in masina, m-am dus sa il aduc, timp in care i-a spus sotului ca nu avem voie sa fumam in camere. Nu sintem fumatori asa ca n-a fost o problema. Ne-a intrebat cine e a treia persoana... ne-am uitat unul la altul si am dat numele unuia dintre copii. (niciunul dintre cei 4 nu a dorit sa mearga la mare cu noi asa ca am fost 2 porumbei)

Desi cazarea incepe la ora 16, noi am primit cheia imediat, am fost indrumati spre pavilionul central, la etajul 2 si spre parcarea din spatele hotelului unde erau o multime de masini. Am gasit mereu loc.

Pe-afara totul parea frumos si ingrijit. La fel si in camera, dupa ce am tirit de bagaje pe scari, ca nu exista lift. Scarile alea au fost obositoare. Ori treptele sint prea inalte... ori e altceva, ca dupa primul etaj, eram lesinata.

Camera : mare, aproape 6 metri lungime si vreo 3 jumate latime. Pat dublu incadrat de 2 noptiere, (fara veioze), 1 pat de o persoana, lenjerie curata, prosoape asezate frumos si decorativ pe pat, frigider mare cu congelator (curat), televizor cam vechi... dar functional. In sifonier mai erau paturi pentru frigurosi si niste umerase din sirma (foooaaarte ruginite si urite). Un fotoliu, o masuta si un cuier mai completau mobilierul. Pe perete era si un aer conditionat. Nu am avut nevoie, am tinut geamul deschis.

Baia : la fel de spatioasa, curata dar fara alte produse in afara de hirtie igienica (desi hotelul e incadrat la 3 stele). Cabina de dus avea usile cam darapanate si apa se mai scurgea pe gresie, in rest nimic de comentat.

Ne-am echipat de plaja si am iesit dupa ce am aranjat lucrurile prin dulap. Hai sa vedem restaurantul. Aici am gasit meniul scris cu creta pe o tabla neagra. 3 feluri de ciorbe, 3 de felul 2, citeva garnituri si desert (prajituri). A trebuit sa mai asteptam vreo 30 de minute pina s-a dat drumul la restaurant timp in care am cercetat imprejurimile.

Hotelul este in forma de U si se afla asezat pe malul lacului Techirghiol. Aici era amenajata o mica plaja cu nisip si citeva sezlonguri. Se putea intra in lac pe o pasarela. Nu am incercat pentru ca atunci cind erau turisti in apa, venea un miros oribil de la namol. Mai sus erau canapele din lemn cu masute si scrumiera pentru cei ce doreau sa priveasca asfintitul care mi-a oferit niste poze minunate. Un teren de tenis, un loc de joaca pentru copii si un mic bar cu mese si scaune se aflau in curtea din spate.

Printre niste copaci am vazut legate citeva fringhii de rufe cu prosoape la uscat... Camerele nu au balcoane. Daca aveti loc in masina, puteti lua un uscator de rufe, are loc lejer in baie.

Si pentru ca a venit ora prinzului, hai si noi. Intre timp, vazusem cum o doamna a corectat ceva pe tablita din fata. Intram inauntru si ne asezam la o masa de 6 persoane, cele mai mici erau deja ocupate. Am comandat cite o ciorba si eu o saramura de crap iar sotul o un antricot cu cartofi taranesti... Pentru desert un ecler vienez. De baut nu serveau nimic inauntru. Totul se lua de la barul de afara. Cum n-am stiut, am mincat pe uscat la prima masa. Pina ne-au adus mincarea, am aruncat un ochi prin sala de mese ca nu se putea numi restaurant. Curat si simplu. Pe o masa am vazut un meniu si l-am cerut sa il consultam. Am ramas cu gura cascata cind am citit preturile :

- ciorbele si supele de la 1 leu la 3 lei si ceva

- mincarea gatita de la 2 lei la 8 lei si ceva cel mai scump fel.

- gratarele de la 3 lei cirnatii la 17 lei muschiul de vita

- prajiturile 1,55 lei

(restul o sa vedeti in poze)

Trai, neneaca!!!

Comenzile veneau foarte repede, si toate odata. Asta mi-a placut pentru ca daca ma saturam de una, treceam la cealalta imediat fara sa mi se lungeasca urechile de asteptare. Mincarea in portii suficiente, a fost gustoasa si proaspata.

La bar, preturile erau la fel de inghetate ca acum vreo 10 ani :2 lei cafeaua, 3 lei berea, 2 lei apa minerala/plata la 2 litri, 1 leu si ceva o inghetata...

Daca pentru un prinz cu 2 feluri si desert am platit in jur de 30 lei, la o cina n-am dat mai mult de 25 iar la un mic dejun cam intre 7 si 10 lei.

Minusuri:

1 -televizorul este pozitionat foarte departe de pat, cam vreo 5-6 metri si nu reuseam sa vad bine scrisul

1- TVR1 nu a fost printre canalele selectate astfel ca sotul meu nu a avut cum sa vada meciul Romania- Muntenegru... a fost foarte trist. L-am rugat sa mearga la receptie, sa ceara sa trimita pe cineva sa caute postul sau sa ii dea alt televizor. Sefa cu care a vorbit a trimis un om, nici acela nu a reusit si tot ea i-a promis ca trimite o camerista cu cheia vreunei camere libere insa nu a dat curs acestei sesizari. Nu a venit nici cu cheie nici fara.

3. Mincarea nu a fost suficenta pentru toti turistii, astfel ca de vreo 3 dati nu am mai gasit toate felurile expuse in meniul de pe tablita de la usa. A trebuit sa luam ce a mai ramas.

5. Comportamentul unor turisti care isi lasau odraslele sa urle in sala de mese sau pentru a le face sa taca, le puneau cite un filmulet in limba japoneza, la volum maxim... si ei, parintii, mincau tacticosi in schimb ce noua ne faceau urechile tandari.

6. Nu au internet. :D (nici macar cu bani... si eu care vroiam sa scriu cite 1 review pe zi...)

7. In ultima noapte cineva a adormit cu capul pe butonul de la bariera ca mi s-a parut ca nu se mai opreste.

Una peste alta, a fost bine, in camere era liniste, apa calda, confort, spatiu. Curatenia se facea zilnic dar lenjeria mi-a schimbat-o dupa ce am lasat 5 lei pe pat si cearceaful scos... cit si prosoapele cu care absorbisem apa din baie.

Recomand.


[fb]
---
Trimis de adri-nico in 12.09.16 01:41:42
Validat / Publicat: 12.09.16 08:10:30
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în EFORIE SUD.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 26090 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

32 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adri-nico); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 camera foarte mare, nu poate fu cuprinsa intr=o singura poza
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 40250 PMA (din 43 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review - pg. 1 / 2

32 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 32
webmaster26
[12.09.16 08:09:44]
»

@adri-nico: Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

===

Mutat în rubrica "Argeșul Hotel (circuit închis, MApN) [Eforie Sud], EFORIE NORD/SUD" (nou-creată pe sait)

mishu
[12.09.16 08:24:06]
»

@adri-nico: In momentul in care in titlu ai scris "circuit inchis, MApN" mi-a fost clar ca preturile vor fi mici asa ca nu te mai mira. Camera mare, televizorul mic, dar ce voiai, o plasma cat peretele sau o camera mic si televizor mare? Tot nemultumita.

In rest pare ok ce am vazut, sa stai tu sa ajung eu sa povestesc cea mai recenta pensiune in care am stat. Dar asta am banuit de la inceput.

Conteaza in final ca v-ati simtit bine, ca doi porumbei dupa cum ai zis, asa ca felicitari, votat cu placere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
adri-nicoAUTOR REVIEW
[12.09.16 08:47:03]
»

@webmaster26: Da, acolo e pozitionat hotelul.

@ mishu- N-am scris eu in titlu ci webul. E primul an in care merg la preturile astea. Pentru la anul cica ar lua la Sulina. Daca de aici ne-am dus la Vadu, Corbu, Venus, Neptun, Olimp si Bulgaria, de acolo... n-am unde sa plec si am sa maninc cite 3 praituri la o masa...

N-am zis ca tv-ul era mic ci doar ca prea departe.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mishu
[12.09.16 08:57:30]
»

@adri-nico: Vad ca tie tot la praji ti-a ramas gandul, mie insa mi-a placut saramura cu mamaliguta , arata bine de tot.

adri-nicoAUTOR REVIEW
[12.09.16 09:46:24]
»

@mishu: ooo, daaa! buna rau. am luat la prinz si am mai gasit si la cina. doar intr-o zi. in alta zi am prins pastrav la gratar. o bunatate!

Andox
[12.09.16 10:01:17]
»

Pfoai, ce scump este ardeiul iute...

adri-nicoAUTOR REVIEW
[12.09.16 10:05:54]
»

@Andox:

Soso42
[12.09.16 14:45:04]
»

@adri-nico: Poza 29 inca ma "topeste". La figurat, desigur. Trebuie facuta mentiunea ca acel ecler a fost luat la pachet pentru unul din " puradeii" de acasa, dar din pacate, datorita gradului ridicat de bunatate si a formei apetisante, autoarea a topit bietul ecler pana sa ajunga la destinatie. Dar a meritat... 1,3 kg in plus.

buterfly*
[12.09.16 15:03:54]
»

Mama CE preturi, ma inrolez in armata! Nu au nevoie de un tanc oare?

adri-nicoAUTOR REVIEW
[12.09.16 15:10:48]
»

@buterfly: Hahaha! Sa iti raspunda domnul de mai sus!

krisstinna
[12.09.16 15:24:42]
»

@adri-nico: Să vă fie de bine! Și în justiție, la hotelurile lor, au prețuri de cacao, doar sunt bugetari, nu?

adri-nicoAUTOR REVIEW
[12.09.16 15:57:15]
»

@krisstinna: Hm... si parlamentarii? De ei ai uitat? Macar eu mi-am gasit un Veteran de razboi de toata frumusetea. Merita sa mearga la pret redus ).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Mihai18
[12.09.16 16:39:54]
»

Sărut mâna. Sunt Mihai 18...

Cred că este primul ecou pe care îl scriu la cele 156 reviewuri ale dv.

Vă cunosc de mult, v-am văzut în fotografii de la întâlnirile AFA și am citit o parte din reviewurile dv. care mi-au plăcut. În cei 5 ani aveți o bogată activitate pe AFA. Felicitări.

Gata cu introducerea.

Și acum despre prezentul review. Este util, chiar dacă este folositor unui segment restrâns pe AFA, fiind vorba despre un hotel cu circuit închis (cât o mai rezista).

Dar să știți că în Eforie Sud a mai fost un hotel cu circuit închis, este vorba despre Hotelul Flamingo (circuit închis M. J.). Până în anul 2008 a avut circuit închis. Anterior acelui an, am fost în acest hotel de mai mlute ori, la consfătuiri-conferințe pe linie profesională, care aveau durata de 3-4 zile, organiztate numai în extrasezon, în restul timpului era accesibil doar funcționarilor care lucrau în M. J. și cazarea era posibilă numai cu legitimația de serviciu. În concedii nu m-am cazat niciodată la acest hotel, preferând destinații externe.

Ce nu pot să uit este că în acele vremuri mascota hotelului era un câine de casă foarte drăgălaș, îl chema Johny și purta la gât un ecoson cu numele hotelului, chipurile făcea parte din personalul hotelului. Toți îl agream, era foarte prietenos. Am cîteva fotogafii cu el.

În anul 2008 când mă întorceam de la Varna, am oprit la acest hotel, special pentru a-l întâlni pe Johny. Cineva dintre personalul hotelului mi-a spus că este îngropat în zona spațiului verde din fața hotelului. Am mers acolo și am găsit locul marcat cu o cruce din marmură pe care era inscripționat numele lui si aplicată fortografia sa. Cu regrete, am stat câteva minute în acel loc și am făcut câteva fotografii.

Am intrat pe situl hotelului și din cele 12 reviewuri scrise după moartea acestuia, nimeni nu pomenește de el.

Constat că după anul 2009 a devenit hotel cu circuit deschis, probabil nu mai era rentabil.

Cu bine.

adri-nicoAUTOR REVIEW
[12.09.16 16:49:10]
»

@Mihai18: Buna, Mihai!

Si eu "te cunosc"de mult, de pe vremea cind ii scriai Sinzianei ca sa reia postara articolelor pe Afa.

Multumesc pentru ecou, e foarte important pentru mine!

Cit despre durerea pricinuita de moartea catelului nu e loc sa comentez. Unele persoane poate nu au sensibilitate la animale. Dac constat ca tu ai si ma bucur! Si mai de apreciat este gestul celor de la hotel ca i-au facut o cruce. E prima data cind aud despre asa ceva.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
krisstinna
[12.09.16 18:57:33]
»

@adri-nico: Nu n-am uitat. Ei sunt cei mai drăguți atunci când ne cazăm în vilele și hotelurile lor. Dacă vezi prețurile pentru ei cazi pe spate. Sunt si ei oameni drăgălași, nu-i așa?

dorgo
[12.09.16 22:40:30]
»

@krisstinna: "Om sarac, om bogat" (mini-reviu).

Bai fratilor hai sa dam cartile pe fatza... e niscaiva discriminare la mijloc... am si eu colegi din MJ, care se duc in concediu, nu la vila Magistratilor din Sovata (vila cu circuit inchis) cre e cam second-hand si dupa renovare, ci cu amarata lor de pensie de 90 de milione de lei pe luna, (salariul ce l-au avut, nu-l mai zic ca mai picati odata pe spate), merg saptamanal in cate un “city-breack” prin lume cu “low-costuri” dar nu numai... Fenomenul l-am intalnit “first” la Baile Rotbav, in urma cu multi ani, statiune mica ce apartinea MAPN si MJ, am ajuns acolo pe un drum minunat printre codri seculari intr-o statiune ce dispunea de un hotelas, un restaurant, o plaja si o piscina. Lume la plaja nu era multa, statiune e cam izolata. Tocmai se schimba apa sarata in piscina. … ”Am voie sa fac o poza cu piscina? E pentru un ghid balnear”. “Nu, doar daca aveti legitimatie”. “Am legitimatie de medic”. “Nooo, nu e buna. Trebuie legitimatie MAPN sau MJ”. Dau de alt ingrijitor, un batranel mai uman… ”Nene, am venit atata drum, ia si mata de-o bere, pot sa fotografiez si eu umbrelutele astea minunate din paie, n-am mai vazut nicaieri prin tara”… ”Ïncercati, asa, pe ascuns, da sa nu va vada cineva”. Din doua poze am fotografiat umbrelutele plus doua jumatati de piscina goala, care apoi le-am pus cap la cap pe computer si… victorie! Am iesit bazinul intreg! Apoi am tulit-o repede.

Aceeasi situatie se-ntalneste si la cei ce lucreza la Gaz, la Petrom, etc… megafirmele si-au cumparat hoteluri proprii la mare, la munte, etc. Astazi cand afla parintii ca baiatul lor, inginer, s-a casatorit cu secretara de la Gaz, sar in sus de bucurie. Dar n-am ce comenta, asa e viata, diferente vor fi mereu, asa precum era si pe vremuri cand mergeam si eu, copil fiind, la mare, si in nu stiu care statiune, erau mese pentru nemti, cu portocale si banane si mese pentru romani, cu mai nimic, poate cu cateva mere. Inghiteam in sec. Mai venea cate o nemtoaica cu inima mare si-mi intindea cate o portocala. Prin analogie, asa e si pe AFA… unii isi permit sa calatoresca mult, locuiesc in strainatate si fac un mic circuit prin tara lor, trec pe la 4-5 castele si cateva statiuni balneare, si umfla Bluair dupa Bluair, iar noi astilalti de-acasa, inghitim in sec. Sau mai e cate un colaborator la nushce hotel din afara, care are facilitatile turistice ale meseriei, si care juleste vreo 4-5 zboruri de-a moaca, fara sa se gandesca la vulgul de pe sait care urca si el o data pe an, “per pedes” pe la Sfinx, si pe la Babe, ca sa fie si el bagat in seama pe sait si ia si el un magnet de frigider sau un stick. A propos, duminica ailalta am fost si eu la Babe, Sfinx, Omu, am facut 20 de Km pe creasta, si sa stiti ca partea masculina a Bucegilor, adica Omu si Sfinxul nu mi-au acordat nici o atentie, insa o baba mai tanara si destul de simpatica (una, asa de vreo 3-4 milioane de ani), mi-a cerut numarul de telefon mobil. Nu i l-am dat pt. ca, atunci cand am pus mana pe ea, mi s-a parut dura si rece.

Acuma, sa nu ma-ntelegeti gresit. Nu straluceste soarele la fel pentru toti. Nico n-are nici o vina ca s-a maritat c-un MAPN-ist si are reducere la concedii. Ba eu chiar ma bucur pentru ea. Si eu am umblat cu echipele prin lume si aveam avantaje, plus ca mai aveam si ceva liber ca sa scriu si-un reviu… dar nu m-am infipt la tortul premiilor saptamanale, decat de doua ori (pentru mine personal), restul le-am cedat.

Dar, cred ca ma cunoasteti, la mine nu tine supararea asta a discriminarii ”avantaj serviciu” sau “avantaj strainatate versus Romania”, ea mi-a si trecut, pana am terminat mini-reviul. In concluzie… nici nu stiu ce e mai bun, un sejur congelat ce produce invidia altora sau unul siliconat, ce-ti produce dezgust tie…

PS. As pune poza compusa din doua jumatati de piscina de la Rotbav (jud Brasov), dar nu stiu unde…

nicole33
[12.09.16 22:48:17]
»

@adri-nico:

Macar eu mi-am gasit un Veteran de razboi de toata frumusetea. Merita sa mearga la pret redus).

Wow! Nu am ştiut, de fapt nici nu am bănuit. Felicitări pentru alegere! Arată extraordinar de bine pentru venerabila sa vârstă de peste 90 de ani

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
adri-nicoAUTOR REVIEW
[13.09.16 08:03:52]
»

@nicole33: Nu doamna, chiar e Veteran de razboi, cu medalii si certificate (ca mi-a umplut vitrina unde tineam si eu niste biete margele. Acum, serios vorbind, l-am auzit povestind cum i-au murit colegi in brate prin Afganistan... sau pe altii a trebuit sa ii adune bucati de pe drumurile alea. Militar veteran,atit! (al razboiului modern).

@ Cit despre ecoul domnului doctor, nici nu stiu ce sa zic... Prima impresie e ca "bate saua sa priceapa magareata". Ca am fost in vacanta pe bani putini ca sa am ce scrie pe AFA si sa vinez la un premiu? Da, am fost pe biletul asta ieftin dar acolo nu am mincat decit 2 sau 3 mic dejunuri, 2 prinzuri (la intrare si iesire) si 2 cine. N-am mincat prea mult din banii "armatzii". Intre timp, am evadat si pina in Bulgaria, unde am platit pe o noapte mai mult decit pe cele 7 la acest hotel. Webul mi-a sugerat sa scriu despre acest hotel.

Una peste alta, ecoul dumneavoastra, domnule, mi-a placut! Multumesc!

Soso42
[13.09.16 09:34:23]
»

@adri-nico: Hm.

nicole33
[13.09.16 11:29:09]
»

@Soso42:

A fost doar o glumă. Îmi pare rău dacă a deranjat și îmi cer scuze.

Nu aș fi glumit dacă nu v-aș fi cunoscut la Cincis.

Iar despre invidie, crede-mă că nu este cazul. Hotelul este prea departe de mare pentru a mă interesa.

adri-nicoAUTOR REVIEW
[13.09.16 11:47:29]
»

@nicole33: Nu a fost vorba despre ecoul tau! Si ne bucuram de cunostinta si noi!

Si chiar daca era un hotel pe care l-ai fi agreat din punct de vedere al distantei... nu cred ca aveai de ce sa mori de invidie.

Mihai18
[14.09.16 14:53:36]
»

@Mihai pt. @Adri-nico Referior la

”Și eu te cunosc de mult, de pe vremea când îi scriai Sânzianei ca să reia postarea articolelor pe AFA”

Da. Recunosc că a fost o perioadă când am observat absența pe acest sit a colegei noastre Sânziana.

De ce? Din mai multe motive.

a) Pentru că a scris 56 reviewuri, unul mai bun ca altul.

b La întâlnirea AFA de la Tărlugeni, împreună cu Admin au dus „greul” întâlnirii, aceasta având o contribuție decisivă și a dat charm întâlnirii.

c) a avut activități caritabile inițiate de AFA și cu siguranță nu i-a fost ușor.

d) A organizat o miniântâlnire AFA în Bucovina ei frumoasă.

De cca. 4 ani, discret s-a retras de pe AFA. Nu cred că va citit ce scriu acum dar are toate motivele să fie mândră de activitatea ei pe AFA. Bravo Sânziana.

Încă ceva. Asemeni ei mai știu câțiva useri valoroși pe AFA care absentează și poate au dreptate. Viața nu înseamnă numai excursii și reviewuri, mai sunt și alte priorități.

@Magdalena la recentul Târg de Turism de la București a explicat foarte logic de ce nu mai scrie pe AFA și are dreptate, dar a lăsat în urma ei reviewuri de valoare.

@ Mariana (Timișoara) care ne-a încântat cu drumețiile ei montane și cum este o nuntă la vecinii noștrii de peste Prut. Acum tace și cred că prioritar în viața ei este nepoata Kira, pe care o adulează.

Nu pot să uit pe @ Ionescunic, un extraordinar navigator, (un fel de Titi Aur în pilotajul automobilului), care ne-a dat lecții pe acest sit.

BRAVO LOR. Ei au plecat dar sunt nemuritori pe acest sit.

Nu pot să închei admirând prezența pe acest sit, timp de 5 ani a colegii noastre @ Adiri-nico (cred că îți amintești de ea) care ne-a încâtat cu drumețiile sale temerare chiar până în Singapore și Rep. Dominicană. A propos, are două fiice, acum domnișoare, să-i trăiască.

Cu bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Soso42
[14.09.16 15:06:36]
»

@nicole33: Stimata doamna, daca m-ar fi durut ceea ce ati spus dumneavoastra, v-as fi raspuns imediat. Dar nu. Stiu de gluma si-mi place si mie sa glumesc. Gluma si voia buna ar trebui sa faca parte din viata noastra. Abia astept sa ne reintalnim iarasi. Dar altele au fost motivele pentru cate am reactionat asa. Cu proxima ocazie vi le voi destainui. Deocamdata, aici, ma abtin.

Nu de altceva, dar mie imi place ciorba calda... si jumatatea sa-mi fie vesela in continuare. Va doresc numai bine si multa sanatate. Cu deosebita stima si aleasa consideratie!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster26
[14.09.16 19:12:36]
»

@dorgo: Firul de discuție off topic e în altă zonă/rubrică. Hai să ne oprim. Continuă discuția cu @adri-nico (dacă vrei) în particular prin intermediul PM-urilor.

Ecoul a fost șters fiind pe lângă subiectul ''Hotel Argeșul''.

adri-nicoAUTOR REVIEW
[14.09.16 19:15:58]
»

@Mihai18: Alelei!!! Daca imi spui ca ai fost la Tirlungeni si eu nu te stiu, o sa imi bag unghia in git. A fost prima si cea mai sensibila intilnire AFA, unde am cunoscut-o si pe Sinziana, si pe Magdalena, si pe Georgiana, si pe Ileana cit si pe altii cu care m-am mai intilnit de-a lungul timpului. Cu Ileana, Bog, Roth si Ovidiu (mai era cineva, parca Orange) am facut si noi actiune umanitara in satele sarace din apropierea Constantei. Dar nu e locul aici sa ne laudam ci doar sa amintim ca sint multe actiuni umanitare pe care le face AFA (uneori fara Tam Tam) si sint foarte putin mediatizate.

Cit despre colega Adri-Nico (pe care o cunosc foarte vag) afla ca are 2 baieti si o domnisoara. . Acum, la a doua casatorie s-a mai capatat cu un baiat. Dar tot n-a facut suma de doua fete. . Intre timp a fost in Liban, aceasta colega a ta, de unde a facut niste relatari chiar sub zgomotul tirului de arma. si a trait si povestit cum e nunta sau chiar inmormintarea in lumea din Orient.

Multumesc pentru cuvintele frumoase despre colegii nostri!

adri-nicoAUTOR REVIEW
[14.09.16 19:22:19]
»

@webmaster26: Of, webule, ai sters ecoul si eu nu pot raspunde.

"Doar o vorba sa-ti mai spun! " (dorgo) - mie imi place titlul.

Mihai18
[14.09.16 21:05:05]
»

Pt. Web 26.

Vă mulțumesc că nu ați șters și ecoul meu referitor la cei câțiva useri, purtători ai coroanei de lauri, pe care-i apreciez foarte mult. Ecoul l-am scris din suflet și regretam dacă era șters. Încă o dată, vă mulțumesc.

webmaster26
[14.09.16 21:12:00]
»

@Mihai18: OK. Dar să nu o dăm prea mult în off-topic!

De dragul socializării nu prea intervenim, dar când e prea off-topic nu ezităm !

Georgiana000
[10.06.18 07:26:55]
»

Buna ziua. As dori si eu un numar de contact pentru acest hotel. Se face rexervarea telefonic? Multumesc

Soso42
[10.06.18 07:42:05]
»

@Georgiana000: Acest hotel face parte din circuitul inchis al MApN si nu este deschis decat celor care fac parte din sistem. Pentru rezervare, chiar militar fiind, se face o solicitare cu mult timp inainte.

Din pacate, nu va pot ajuta cu un raspuns la solicitarea dumneavoastra!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, buterfly*, dorgo, Eugenia55*, Georgiana000, Mihai18, mishu, Soso42
Alte impresii din această RUBRICĂArgeșul Hotel (circuit închis, MApN):

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.074144124984741 sec
    ecranul dvs: 1 x 1