ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.07.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.01.10
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUN-2011
DURATA: 7 nopți
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 11 & 12 [ani]

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 19 MIN

Hotel Aqua Fantasy 5* (Pamukak) - un loc minunat pentru copii

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

--Cu bune si rele ---

* De ce Aqua Fantasy?

Anul acesta inca din luna februarie, ne-am gandit unde sa mergem in acest an. Grecia? Bulgaria? Turcia? Grea decizie... Si fiindca copilele si-au dorit mult de tot o locatie care sa aiba si un aquaparc, adica tobogane multe si... mari, ne-am gandit ca in acest an sa le facem lor pe plac in primul rand. Asa am inceput sa cautam. Am inceput cu Bulgaria, am gasit acolo cateva aquaparcuri, apoi am cautat in Turcia, caci in Grecia erau slabe sanse sa gasim-totusi vasusem ceva la Ouranopoli, parca la Alexandros, sper sa nu ma insel. In Turcia am gasit chiar multe. Am inceput cu Antalia, apoi am ajuns la Kemer s. a. m d... Dar ce ne facem, ca acolo e de mers doar cu avionul? Ne-am facut oarecare calcule, la niste hoteluri de acolo, toate ieseau in total pentru noi 4- (2 adulti si 2 copii), peste 2000 E! Greu de tot! Ne-am gandit imediat la concediile noastre din Grecia unde am dat CEL MAI MULT la Hotel Lagomandra-607 E! pentru toti 4 si a fost excelent. Si fiindca am tras linie si am pus punct, ne-am luat gandul de la avion si ne-am gandit la masinuta noastra draga care asteapta cuminte in garaj, poate s-o ivi ceva ca sa mai iasa si ea la aer.

Si ne-am indreptat atentia spre Kusadasi, unde am gasit acest aquaparc si care ne-a placut imediat vazand multe poze de acolo, filmulete de pe youtube si citind multe despre el. Am gasit un pret bun la una dintre agentiile noastre si fiindca am dorit sa profitam si de Early Booking, am dat un avans in februarie 2011 de 50% si am achitat apoi integral pana la 15 aprilie 2011. Dar a meritat!

* Pret:

Asadar am fost la Aqua Fantasy in perioada 15.06 - 22.06.2011,8 zile cu 7 nopti, cu masa AI, in cladirea principala, family apartament, cu 64 E /noapte de persoana. Fata cea mica de 11 ani a avut totul gratuit si cealalta de 12 ani -50%. In total toti 4 am dat 1100 E!

* Localizare:

Coordonate GPS: N: 37,921667 E: 27,278333

Adresa data de catre GPS: 35000 Selcuk Izmir Turkye

Se ajunge destul de usor, din Selcuk se merge tot inainte, directia Kusadasi, se trece pe langa intrarea la Efes si apoi aeroport, care raman pe partea stanga, se merge in continuare tot inainte (nu faceti stanga ca si noi) pana la un moment dat cand se face stanga putin si incep pe partea dreapta sa se vada niste hoteluri mari: primul este Richmond Efesus Hotel, apoi unul in paragina, apoi este un hotel alb- Surmeli Efes, si gata ati ajuns la Aqua Fantasy-vedeti turnuletele castelului de la aquaparc.

* Suprafata complexului este enorma, am aflat de pe internet ca este de 200.000 mp. Practic ne-au trebuit 3 seri sa putem vizita tot ce este de vazut acolo.

* Din ce este compus complexul?

Contine renumitul Aquaparc si cladiri care ofera cazare-sunt cladiri principale si cladiri anexe sau secundare. In cadrul cladirii principale intra, dupa cum am vazut, 9 corpuri mari dispuse cam in semicerc, si numerotate cu 1,2... 9. In mijlocul semicercului format se afla una dintre cele 15 piscine, la care noi am stat mai mult. Cladirile principale au 2 etaje si contin si receptia complexului. Aici am inteles ca in toate camerele pe jos este mocheta, asa cum am avut si noi. La balcon peretele exterior este din sticla transparenta fumurie. Cladirile secundare sau anexe sunt in partea stanga a complexului, cum mergi spre receptie, mai exact aproape de castel si alte piscine. Unele sunt mai departate de mare, altele mai apropiate. Nu am auzit pe nimeni sa se rataceasca. E mai greu la inceput pana te acomodezi. In plimbarea noastra am vazut ca sunt f. f. multe, numerotate de la 1100,1200, ... 1900, la fiecare din aceste cladiri ajungi relativ usor urmarind indicatoarele de pe alei. Prima cladire cu nr. 1100 este chiar langa amfiteatru, spre mare, practic e lipita de restaurantul Tropicano. Aici am vazut inauntru ca sunt pt. copii diverse masinute, bowling, tenis de masa, si cate si mai cate, toate contra cost, se folosesc fise.

Si aceste corpuri anexe sunt f. cochete, mi-a placut ca au vegetatie multa, multi palmieri, leandrii, gazon, f. multe flori, practic imaginati-va aceste cladiri secundare ca sunt intr-o uriasa gradina botanica neacoperita caci sunt mii de plante de o frumusete rara. Balcoanele acestora sunt mai simple, nu au sticla, doar ceva din lemn, mai simplu. Aici desigur si pretul e mai mic si pe jos in camere este gresie, nu mocheta.

Camerele sunt de mai multe feluri: Camere Club, Standard, De familie (Family), Junior, Deluxe si cateva apartamente. Cladirea principala formata din cele 9 corpuri adaposteste camerele CLUB (duble sau de familie) care pot fi Garden view sau Pool view (adica cu vedere la parc sau vedere la piscina). Noi am avut CLUB FAMILY ROOM GARDEN VIEW. Mai sunt aici si celelalte tipuri de camere, care sunt si cele mai scumpe. Cladirile secundare contin camerele STANDARD (duble sau de familie).

Pe langa aquaparc si toate aceste cladiri, complexul mai contine 15 piscine, terenuri de tenis, voley, fotbal, lectii de scufundari (contra cost), minigolf, calarie, si multe multe altele, mai multe informatii gasiti pe internet.

* Aquaparcul- este motivul principal pentru care am mers acolo, si nu am regretat nicio secunda!!! Acesta este deschis zilnic intre orele 10,30 si 18. El are o intrare, unde cineva verifica sacosa, si daca ai pe mana bratara. Cei care NU sunt cazati la Aqua Fantasy trebuie sa plateasca pe zi 20 Euro. Este interzis sa duci inauntru in aquaparc bauturi, mancare. Trebuie sa cumperi dinauntru, daca vrei, caci sunt multe patiserii, dar toate sunt EXTRA, adica costa. Cine vrea, trebuie sa duca cardul de la usa camerei si se plateste cu acel card, deoarece cand il primesti de la receptie sunt si bani pe el, 300 Lire. Dar apoi la plecare trebuie sa platesti la receptie cat ai consumat de pe card. Ar fi fost si culmea sa mai platim sucuri, mancare, cand restaurantul, unul dintre ele, era la 10 min. de mers, ieseai cand vroiai din aquaparc, mergeai, mancai si veneai cand vrei inapoi, oricand si de oricate ori vrei, de la ora 10,30 pana la ora 18 seara. In cazul in care pierdeati cardul, trebuia sa platiti la receptie 50 E, deci am avut grija de el, mai ales sa nu ajunga in apa. Am cerut ulterior inca unul de la receptie, asadar am avut 3 carduri.

Aquaparcul este absolut senzational, priviti acel castel cat de frumos este, ca si cel de la Disneyland! Aici am inteles ca se afla cel mai lung tobogan din lume! Sunt tot felul de tobogane, unele negre, 2 la numar, sunt cele mai periculoase-Cobra si Anaconda, sunt f. lungi si sunt complet acoperite, esti ca intr-un burlan negru, nu vezi nimic, la curbe te ridici putin pe pereti, nu recomand celor neantrenati aceste 2 tobogane. Mai sunt multe alte tobogane, o palnie in care cazi de pe un tobogan si te rotesti pana sa cazi intr-o piscina destul de adanca. Sunt zone in care gasesti colaci de toate felurile, iti alegi unul, simplu sau dublu si mergi unde vrei, te pui in el si iti dai drumul. Dar nu cum vrei tu si cand vrei tu. Totul este urmarit cu mare, mare atentie. Peste tot sunt angajati care verifica tot, tot, sa nu fie accidente. Si sus, de unde te asezi in colac, dar si jos, la piscina, imediat esti fluierat daca mai ramai in bazin si nu iesi deindata afara. Trebuie sa faci loc urmatorului care va iesi dupa tine din burlan. Am vazut peste tot paturi pliante, umbrelute, sa tot stai acolo si sa te uti la ceilalti. Multi tipa, chiuie, caci senzatiile nu sunt deloc usoare, dar tocmai asta e farmecul aici. Distractie la maxim. Multa lume peste tot, multi romani, multe masini de RO in parcari, dar am vazut aici enorm de multi copii de toate natiile, aici era patria lor. Mi-a placut mult si piscina cu valuri, ne alegeam fiecare cate un colac, simplu sau dublu, ne asezam in el si ne leganam, caci acolo sunt valuri artificiale f. mari, sunt niste culoare care te poarta incet pana ajungi la piscina cu valuri. Peste tot sunt plante, palmieri, flori, muzica, am vazut in spate si magazine cu tot felul de articole de plaja, suveniruri. In aquaparc sunt si zone pentru cei mici, f, frumoase, cu apa mica, practic aici e paradisul celor mici. Mai multe despre aquaparc gasiti pe internet.

* Cum ne-am cazat:

Am ajuns, pe 15.06.2011 la ora 18, cu masina in fata uriasului complex care este inconjurat cu gard de jur imprejur, aici este o poarta cu bariera unde am fost opriti, am aratat voucherul si un domn ne-a aratat unde se afla receptia. De la intrare de la bariera am facut dreapta imediat, am trecut pe langa o mare parcare acoperita, pe dreapta, pe stanga e castelul, apoi a urmat tot pe dreapta o parcare mare de tot pe un teren neasfaltat, am mai mers putin inainte apoi am facut dreapta, am inceput sa urcam, am ajuns la o superba fantana arteziana unde am lasat masina si am intrat. Era portar acolo un negru f. f. elegant dar si f. simpatic. La intrare este o usa din aceea circulara, mare, am ajuns la receptie. Aici era o tanara si un domn. Am aratat domnisoarei voucherul, ne-a zambit si imediat am primit 2 carduri pentru camera 2866. (2-este etajul, 8 este cladirea principala nr. 8 si 66 este nr. camerei). Am primit si harta complexului, pe hartie lucioasa color, destul de mare, si ni s-a aratat unde suntem noi in acel moment. Atunci am vazut cat de enorm este acel complex. Pe mana ni s-au pus bratari-la copii erau albe iar la adulti-galbene... Am inteles la inceput ca nu trebuie sa le dam jos deloc. Vreau sa va spun ca pana pe Thassos le-am tinut, asa dragi ne erau... Am fost condusi de un angajat al hotelului pana la intrare in camera. Eram tare ametiti, emotionati si zapaciti, am avut mare noroc cu acesta ca ne-a indrumat spre camera. Stiu ca am luat liftul aflat imediat in partea stanga de la receptie si am mers prin tot corpul nr. 7 ca sa ajungem apoi in corpul 8, caci acestea sunt lipite dar ne-am orientat ulterior si dupa numerele scrise pe pereti.

* Camera noastra:

Am introdus cardul in usa si am intrat. Tare frumos mai era. Aveam 2 camere, un hol la intrare, in stanga aveam un dulap mare, cu polite si umerase, in dreapta era baia-cu cada, uscator de par, un cosulet plin cu tot felul de cosmetice de baie, ac si ata de cusut diverse culori, o chiuveta rotunda si masca chiuvetei acoperita cu sticla groasa transparenta. Prosoapele albe erau asezate frumos pe un suport, deasupra cazii. Era curat. Pe jos in camere era mocheta. Prima camera: a noastra, avea o oglinda f. mare, cu bufet, taburet si in racitor (minibar) plin cu dulciuri si bauturi-am aflat ca acestea sunt EXTRA-adica se platesc, asa ca nu ne-am atins deloc de minibar. Deasupra pe acest racitor am avut un TV mare, la care ne mai uitam putin seara. Patul era unul dublu, mare, cu noptiere de o parte si de alta, mai era o bancuta in camera, spre hol. In dulapul din hol aveam seif, dar trebuie sa primesti (contra cost) o cheie de la receptie ca sa poti sa folosesti seiful, am aflat ca nu era deloc ieftin, asa ca am renuntat. Aveam aer conditionat centralizat, se facea imediat racoare, dar nu a fost cazul, nu l-am folosit deloc. Intre cele 2 camere era o usa culisanta din lemn. Camera copilelor: Era un pic mai mica decat a noastra, in dreapta era un pat de-a lungul pe perete pana spre balcon, o noptiera in capat, in stanga imediat era un dulapior doar cu polite, destul de incapator, urma pe stanga o canapea extensibila, care era desfacuta spre mijlocul camerei. Si aici paturile erau f. f. curate si aranjate frumos, practic mai incapea acolo o persoana. Spre balcon am avut usa culisanta din termopan si plasa de tantari tot culisanta. Mare avantaj am avut cu plasa de tantari caci nu am avut probleme. Si la Lagomandra in Grecia am avut plasa si a fost si acolo f. bine. Am avut perdele si draperii, tablouri pe pereti, f. frumos totul. Balconul: nu era asa de mare, erau 2 scaune si o masuta, din lemn, peretele exterior era complet din sticla fumurie,

in stanga am avut si uscator pentru rufe, destul de solid. Privelistea din balcon era spre gazon si gradina dar si aleea care duce in dreapta la mare si la plaja. Ce mi-a placut cel mai mult era ca din balcon in dreapta vedeam marea, asa ca nu ma mai saturam privind.

Cameristele, erau toate imbracate la fel: pantalon roz si bluze albe, veneau zilnic in camera, spalau in baie, se aspira mocheta, se schimbau prosoapele si asternuturile zilnic. Nu ne-am atins de minibarul din camera, caci era extra, dar tot venea cineva zilnic si numara produsele. Am fi putut incuia ca sa scapam de o grija, dar ne mai plimbam si noi cu masina si mai aveam nevoie de sucuri si apa rece, care le inghesuiam printre celelalte, ale hotelului.

Am avut o singura problema la baie, apa la cada se scurgea mai greu, am mers la receptie, care m-a trimis la serviciul tehnic (era langa receptie), mi-a inregistrat problema si la revedere. Am mers din nou, a doua zi, a treia zi, la fel, pana la urma ne-am lasat pagubasi.

* Mancarea:

Programul meselor l-am gasit in camera, cu alte brosuri. Ei, aici e mult de povestit, caci in toate cele 8 zile, nu am apucat sa gust din toate bunataturile, asa multe erau. Numai la prajituri ma gandesc acum pe cate nu le-am gustat, nemaivorbind de altele. Avand regim AI, practic doar sa ai stomac sa poti manca atat de multe feluri. Masa se lua in 2 restaurante principale-OASIS –care face parte din cladirea principala nr. 6 si este la subsol, cum ar fi, sub receptie, dar la lift se apasa 0 pt. restaurant si 1 pt. receptie. Va spun astea acum caci noi de multe ori ne-am incurcat si a trebuit sa facem cale intoarsa.

Al doilea restaurant-TROPICANO- unde nu am ajuns deloc, se afla spre plaja, chiar langa scena, asa numitul amfiteatru, unde au loc in fiecare seara spectacole interesante. Pana la ora 21,30 erau pt. copii, apoi incepeau spactacole diverse pt adulti. Pe langa aceste doua mai sunt si altele, cu specific pescaresc, italian, turcesc, A la Carte, unde nu am ajuns.

Pentru cine este interesat, va dau orarul meselor: Mic dejun ora 7-10

Mic dejun tarziu 10-11

Pranz 12.30-14.30

Snacks 12.30-17- in afara de Oasis, la toate celelalte. Am vazut aici pizza scoasa atunci din cuptor, pulpe pui pane, multe altele.

Inghetata 12.30-14.30- se sta la rand si

se serveste la cornet.

Bufet pt copii 18.30-19.15

Cina 19-21.30

Midnight Soup 24-01.00 - la Oasis.

Barurile-majoritatea se deschideau la ora 10. La cele de pe plaja am fost zilnic si ne-am luat sucuri reci diverse, bere rece, cand am vrut noi. Am intrebat la bauturi de fiecare data ce este extra si ce nu, ca sa nu avem surprize. De exemplu pe plaja inghetata costa, si alte tipuri de bauturi alcoolice, atentie, deci.

Restaurantul Oasis-la care am mers noi, caci eram aproape de acesta, se afla sub receptie, se merge pe un coridor lung, mult in partea stanga de la lift, de o parte si de alta pana la intrarea in restaurant sunt magazine diverse si preturile am vazut ca nu sunt totusi mari. O haina de piele era 75 E, pe care in Grecia mi-am luat-o cu 90 E. Restaurantul are 1000 locuri, si am inteles ca si celalalt tot la fel. Era absolut imens. Locuri erau inauntru, dar se intindea mult si afara, in capat era si zona pt. fumatori. Inauntru in capatul opus intrarii, erau cafelele si toate bauturile. Ce mi-au placut mult de tot erau scaunele inalte cu masuta pt. cei mici, erau cu zecile, unele roz, pt fetite, altele gri, pt baietei. Erau sigilate, era invelita masuta cu folie transparenta, mama venea, rupea folia, isi aseza odrasla si se asezau si ei la masa. Peste tot multi copii, unii tipau, altii alergau pe acolo, f. multa lume era acolo peste tot. Si multa mancare. Nu am vazut niciodata atatea feluri de bunataturi. De aceea imi este greu sa exemplific, o sa va pun f. multe poze, imi este mie mai usor. In general am avut dimineata ochiuri, le facea in fata ta pe plita, omleta la fel, iti alegeai tu umplutura, miniclatite-la fel le facea in fata ta, un fel de paine-tot calda, aperitive diverse, ciuperci la gratar cu cascaval, peste la gratar, peste pane, pui pane, rulade, musacale, compoturi, tochituri, paste, orez, porumb, salate, sosuri diverse, un castron imens de unt, gemuri, diverse branzeturi, legume, fursecuri diverse, multe fructe, pepene galben si rosu a fost toata ziua, inghetata am avut doar de la 12,30 la 14,30, doar ciocolata si vanilie, ti se punea in cornet, dar era buna. Erau la pranz tavi cu mancare, carne la gratar de peste si de pui, ei nu mananca porc, se facea mancare si in fata ta, practic o serveai proaspata si fierbinte, mai erau multe feluri de prajituri, torturi diverse, creme diverse, nu stiai ce sa mai gusti. De 2 ori am avut si fructe de mare-midii si creveti. Imi amintesc acum o intamplare haioasa, noi mancam afara, pe terasa restaurantului, la pranz cautam sa fie umbra. Intr-o dimineata imi pusesem omleta pe masa si am mers sa imi iau si altceva. Pe cand m-am intors, zeci de vrabiute mancau de zor din omleta mea, se bateau pe ea, asa ca am pus-o deoparte si le-am lasat sa se sature in voie. Apoi o alta intamplare, mai trista, intr-o seara. Erau pisici acolo, era si un pui de vrabiuta, mama lui il hranea de zor, apoi o clipa de neatentie, puiul a cazut de pe ramurica si am vazut cum pisica l-a inhatat, nu mai aveam efectiv ce face, dusa a fost cu el.

Imi rezerv cateva minute si ma adresez acum tuturor ospatarilor de acolo, bucatarilor, care au muncit ENORM, nu stateau deloc, cum pleca cineva, se strangeau rapid farfuriile, se strangea fata de masa, se curata imediat locul. Daca era mancare ramasa se arunca la gramada. Am vazut cu groaza cum se arunca farfurii intregi cu carne la gratar si cartofi prajiti, zeci de farfurii pline cu prajituri, torturi, alte si alte bunataturi, fructe putin incepute si apoi lasate in farfurie, se amestecau la gramada cu servetelele, bucati de paine, mare risipa, mare pacat. Ne asezam la masa si imediat veneau si comandam ceva de baut, au fost f. f. politicosi cu noi de fiecare data, si nu numai cu noi, cu toti ceilalti. Le multumim inca odata!!! Unul dintre ei mi-a spus ca sunt 6 frati si 5 dintre ei erau casatoriti cu romance? ! Erau copii mici, se scapa mancare pe jos, imediat veneau si curatau, fara niciun comentariu. Am vazut intr-o zi ca erau aliniati in careu si primeau indicatii de la un sef. Nu mai zic ca toti erau imbracati la fel, camasa alba toti, pantalon bej si acelasi model de pantofi in picioare. Toti au depus o munca enorma sa ne multumeasca pe noi, sutele de turisti, caci erau tavi intregi de mancare frumos ornate, prajituri in diverse forme, pepenii aceia pe care toti ii admiram cum sunt ei sculptati, am fotografiat si aici o gramada de pepeni-adevarata arta de a sculpta in pepeni. La ora 14,30 cand se inchide restaurantul (ia sfarsit pranzul) se strang incet toate mesele, se strang toate acele zeci de tavi, imediat nu mai ramane absolut nimic, se sting incet si luminile si toata acea puzderie de lume dispare instantaneu, se face o liniste deplina.

* Piscinele:

Sunt 15 in total, unele mai mici, altele mai mari, unde am fost noi si ne-a placut este cea de langa cladirile principale, care are si un pod deasupra, la pranz sunt si animatori aici. Mi-a placut barul, puteai servi direct din piscina, scaunele erau sub apa putin. Dar mai erau astfel de baruri si in alte parti. Noua aici ne-a placut caci era o piscina mai mare si aproape de camera. Sezlongurile erau comode, cu salteluta pe ele, problema era ca daca te trezeai la ora 10 sau chiar 9,30 ca vrei la piscina, adio loc. Si asta peste tot. Si ca sa nu ramanem pe dinafara, faceam si noi ca ceilalti, puneam prosop pe cate un pat pliant, mergeam apoi linistiti sa mancam. Altfel nu aveam sanse sa prindem loc. Am vazut si piscina interioara intr-un loc, probabil ca mai sunt, nu stiu acest lucru. Dar asta era frumoasa, cu franghii, erai ca in jungla acolo.

Singurul dezavantaj al piscinelor este clorul din apa, care a distrus slipul si costumele de baie, am vazut treptat ca incet se decoloreaza, chiar ajunsi la Bucuresti am constatat cu regret acest lucru. Morala: in fiecare an -alt costum de baie.

In privinta prosoapelor de piscina si de plaja, se dau cu cardul si acestea, la plaja inainte de a intra pe nisip este o toneta unde am vazut ca se dau, dar e deschis de-abia de la ora 10 acolo, prosoapele sunt toate albastre, destul de mari, noi nu am luat deloc, copilele au avut de acasa.

* Plaja si marea:

De la camera noastra pana la mare faceam maxim 10 minute. Plaja este destul de lata dar si intinsa, practic se continua spre hotelul Surmeli Efes in partea dreapta. Iti da senzatia ca este o plaja dupa ploaie, adica uda, caci este umed nisipul, mai ales langa mare. Dimineata gaseam nisipul curat, arat, paturile pliante frumos aliniate. Exista si un ponton care inainteaza cam 200 m in mare, unde sus in capat am stat de multe ori la plaja admirand marea pana tarziu, caci sunt paturi pliante cu saltea. In stanga plajei, sus pe un deal abrupt se afla hotelul Efesus Princess 5*, de unde am vazut ca exista un minicar care coboara in zig-zag si duce turistii si ii aduce de la asa zisa plaja. Aici la acest hotel NU am vazut plaja si o sa pun si cateva poze si cateva vorbe despre acesta in rw urmatoare. Pe plaja la noi toate paturile pliante au fost gratuite, aici nu a fost problema cu rezervarea locurilor dimineata devreme ca si la piscina. Oamenii se inghesuiau totusi la piscine, nu erau asa de multi la mare, mai multi erau la piscine. Am intalnit si multe hamacuri, dar de cele mai multe ori erau ocupate.

Marea Egee- este f. mica apa, are aprox. 1 metru pana cam 200 m in larg, practic pana unde se termina pontonul cel lung. Deci marea este tocmai buna pentru copii. Nu sunt pietre si arici in mare, doar cateva alge din acelea lungi. Nisipul este f. f. fin, incredibil de fin, ca si faina, si din aceasta cauza, daca sunt valuri, nisipul nu apuca sa se depuna aproape de mal si marea pare tulbure. Se vede totusi fundul apei, dar apa aici este mai ruginie ca si in Grecia. Nu este apa clara care este in Grecia! La mal am observat un nisip mai negru, exact cum arata pilitura de fier, nu este namol asa cum citisem pe internet, este f. f. fin ca pilitura, iar nisipul aproape de mare este umed, tocmai bun pentru a construi castele din nisip si diverse alte forme si modele.

In partea stanga si dreapta a plajei se pot inchiria diverse ambarcatiuni, cu panze, cu motor, te poti da cu parapanta, etc.

Am cautat sa gasesc raspuns la intrebarea care ma rodea: de ce nu e lume mai multa pe plaja? De ce prefera lumea piscinele? si in ultimele noastre zile la Aqua Fantasy, am gasit si raspunsul. Intr-o dimineata, penultima cred, iesisem dimineata devreme in balcon si m-a izbit un miros puternic de canal. Am uitat pe moment, am mers la masa, apoi la mare si stand eu asa mi-am amintit de dimineata si am mers incet in dreapta spre Surmeli Efes, cu gand sa vad si plaja de aici. La un moment dat am dat de un canal, nu era mare, dar am vazut cum apa care iese dintr-un tub de beton se varsa direct in mare. Am vazut ca ieseau de acolo si mucuri de tigari. Pacat, mare pacat. Nu marea e de vina pentru aceste lucruri. Vazand acel canal, nu am putut trece mai departe. Si apoi mai tarziu am vazut si copii jucandu-se acolo. Mare pacat ca se intampla astfel de lucruri. Asadar nu am reusit sa vad plaja de la Surmeli si deci nu imi ramane decat sa cred pe cuvant tot ce se scrie despre aceasta.

* Alte distractii: exista sauna, baie turceasca, centru SPA, discoteca, spectacole seara pe scena. etc. Mare a fost mirarea noastra cand, fiind in camere am vazut ca in fiecare seara pe sub usa cineva arunca in camera un program cu spectacolele care au loc la amfiteatru in urmatoarea seara. Astfel am aflat ca vineri seara, 17 iunie 2011, va fi SEARA TURCEASCA. De aceea doresc sa spun cateva lucruri.

Seara zilei de vineri, am ajuns la intrarea in restaurantul Oasis, aici era drapelul turcesc arborat la intrare. Mesele toate aveau fete de masa rosii, din matase. Superb. Doar atunci le-am avut asa. Mancarurile au fost ca niciodata, am gustat cat am putut din multele feluri de dulciuri, incepand de la sortimente de rahat si terminand cu baclavale, alte prajituri de-ale lor, insiropate, tot felul de rulade cu verdeturi, mancaruri care nu am avut ocazia pana atunci sa le gust. Toate au fost f. f. bune. S-au prajit afara in exteriorul restaurantului si s-au servit kebap, carne la gratar, hamburgheri, etc, era fum acolo si o caldura ca iti venea sa fugi. De aceea m-am referit mai sus la toata truda si osteneala ospatarilor pt a ne face pe noi multumiti.

La ora 21,30 am mers la amfiteatru. Pana la acea ora a fost spectacol pt copii, caci ei dansau de zor cand am ajuns noi acolo. In fiecare seara au loc aici spectacole pt. copii cu animatori, am vazut odata un spectacol f f. frumos pt. copii. Scena este langa mare si langa restaurantul celalalt, Tropicano. Scaune sunt multe, din ciment, dispuse in forma de semicerc, multe aveau si perne lungi. A fost o seara de vis, care a inceput cu aducerea pe scena a unui tort urias in forma de carte, acoperit cu drapelul lor, tot tortul era facut din martipan, inclusiv drapelul, apoi s-a taiat din tort si s-au adus pe farfurii felii de tort la fiecare spectator in parte. A fost un spectacol de neuitat, ce filme si ce poze am facut... Am vazut dansuri turcesti, s-au aruncat artificii, au fost si cadane frumoase care au dansat din buric, dar cel mai frumos moment al serii a fost FOCUL DE TABARA de la malul marii pe care nu il voi uita niciodata. S-au pus mese pe nisip cu diverse dulciuri, bauturi, se faceau cocktailuri diverse cu umbrelute, si s-a dansat, desculti in noapte, pe nisip, langa mare. Muzica era atat de puternica, caci se auzea pana departe. Si mai ales focul, era mare de tot, si toti dansau si chiuiau. Traiam un vis, nu doream sa se sfarseasca. Am vazut si o caleasca cu cal, asa cum avem noi pe litoral, care facea plimbari prin complex.

*Alte completari:

- in fiecare seara exista o masinuta care se plimba pe alei si da cu spray pt. tantari, oricum camerele au plasa asa ca nu am avut probleme, dar afara totusi mai sunt tantari.

-fiindca Aquaparcul a fost principalul motiv al sederii noastre acolo, am fost pregatita cu creme solare, 2 tuburi, cu SPF 50. Ne trezeam dimineata, ungeam copilele cu crema si apoi pana se deschidea aquaparcul la 10,30, mergeam la mare sau la piscina. Crema cu SPF 50 a facut fata cu brio! Au stat zilnic la tobogane, pana seara la ora 18 cand se inchidea, chiar daca soarele era ucigator, si nu s-au bronzat deloc, nu s-au ars, nu am avut probleme. Eu in schimb, mi-am facut umerii praf chiar de a doua zi, caci uitasem de mine. Asadar, nu mergeti fara crema la voi, mai ales pt copii, feriti-i cat puteti de soare cu creme potrivite. Era si pacat sa stea a doua zi in camera sa sufere si sa nu se distreze, ca doar de aceea ne-am dus acolo. Si a fost totul f. f. frumos. A fost atat de frumos incat la anul mergem iar, de data asta vrem la Surmeli, si cateva zile si aici, la superbul aquaparc.

-de aici urma sa plecam pe insula Thassos in Grecia pentru 3 nopti, de aceea in dimineata zilei de 22 iunie 2011 am pornit devreme de acolo, cu mare regret, la ora 5 dimineata, speriati ca nu vom ajunge seara pe insula, dar am facut si ultimele poze din acel loc minunat, poze pe care cu mult drag vi le arat si voua.

Duceti copiii laAqua Fantasy, este un loc minunat!


[fb]
---
Trimis de adryana in 05.07.11 16:32:41
Validat / Publicat: 05.07.11 17:32:24
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în TURCIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5768 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adryana); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 fantana arteziana langa intrarea la receptie
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25400 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    11 ecouri scrise, până acum

    Admin
    [05.07.11 16:50:03]
    »

    Pentru astfel de reviews-uri ar trebuui inventata o notatie "F.F.F.F.F.F.F BUN / F.F.F.F.F.F.F UTIL" , multumiri adryana

    balzani
    [06.07.11 08:43:44]
    »

    Toate punctele de la mine... Super!!!

    soreno29
    [06.07.11 08:59:25]
    »

    Adriana... multumesc pentru ce ai scris... este super.

    Eu sunt fan mare... o sa fiu acolo in august 5 zile cu familia (sotie si pitic de 5 ani)... te as ruga sa mi spui daca ar fi mai bine de facut baie in zona de plaja opusa hotelului Surmeli pentru a evita acea apa care vine din canal...

    sa aveti o vacanta frumoasa si in Grecia!

    adryanaAUTOR REVIEW
    [06.07.11 10:50:23]
    »

    @popa tudor si @soreno29, multumesc, ma bucur ca va place ce am scris, sper sa va prinda bine sfaturile.

    @soreno29, ne-am intors si din Grecia de pe Thassos pe 26 iunie, mai am multe de spus, am vazut locuri frumoase si pe insula Thassos, dar mai am de spus mai multe despre ce am vizitat in Turcia, cand am fost cazati acolo la Aqua Fantasy. Despre mare, pot sa iti spun ca e la fel marea si in dreapta pontonului si in stanga lui, dar evita totusi coltul din stanga, spre Efesus Princes, caci nu e deloc bine acolo, sunt multi bolovani. Eu am inotat in mare zilnic, deci am stat zilnic la mare, la plaja, pe mine marea si plaja m-au atras acolo, caci la tobogane m-am dat de 2 ori si am capatat o asa frica incat mergeam doar sa imi privesc odraslele, care efectiv erau innebunite, numai acolo au stat, astfel ca la plecare de acolo, pe 22 iunie, s-a lasat cu mare jale.

    soreno29
    [06.07.11 14:09:58]
    »

    Nu voi fi acolo intr-o vineri eu stau de sambata pana joi 1 august dar voi prinde acolo ziua de 30 august: Ziua Victoriei (Zafer Bayrami), zi pe care sper sa o sarbatoreasca asa cum se cuvine

    adryanaAUTOR REVIEW
    [06.07.11 21:19:19]
    »

    web, te rog sa pui melodia cantata de

    Alpha Blondy - Sebe Allah Ye - care este reprezentativa, cei care au fost acolo precis ca isi amintesc de ea.

    multumesc anticipat.

    Admin
    [06.07.11 21:21:54]
    »

    iata melodia solicitata!

    gioko
    [24.07.11 14:13:53]
    »

    Buna adryana,

    As vrea sa te rog daca imi poti da pe mesaj privat cateva detalii despre perioada si agentia de voiaj cu care ati fost in Grecia la hotel Legomandra, pt ca pretul de 607 euro pt 4 persoane mi se pare superok. Multumesc.

    gioko
    [25.07.11 14:30:23]
    »

    Multumesc adryana

    Enki
    [10.09.11 08:52:59]
    »

    Buna Adryana,

    Pentru cei care nu sunt cazati la hotel am inteles ca e 20 euro intrarea, stii cumva daca copiii au vreo reducere?

    adryanaAUTOR REVIEW
    [10.09.11 08:58:13]
    »

    @Enki, nu cred sa fie vreo reducere, caci cei mai multi de fapt sunt copii acolo. Este 20 E pe zi intrarea in aquaparc, fara bauturi si mancare de afara.Am si o poza chiar de la intrare in aquaparc, scrie doar de orar ,de reducere la copii vad ca nu scrie.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adryana, balzani, Enki, gioko, soreno29
    Alte impresii din această RUBRICĂAqua Fantasy Hotel & Spa [Pamucak]:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.079138994216919 sec
    ecranul dvs: 1 x 1