ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.03.2014
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Oradea
ÎNSCRIS: 24.07.12
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
AUG-2013
DURATA: 7 nopți
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 6 si 11 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 6 MIN

Zelena Punta Kukljica – cazare în pădure pe malul mării

TIPĂREȘTE

Uitasem complet de vacanta în Croația la sfârsitul lui august anul trecut. Dacă nu era solicitarea de cazare cu chicineta probabil mai zăceau pozele ceva timp în calculator. Dar, mai bine mai târziu... Poate folosește cuiva.

În primul rând locația: insula Ungljan, Croatia. Ca punct de reper este în dreptul orașului Zadar. Din portul Zadar pleacă frecvent ferryboat-uri spre această insulă. Se face cam 20 de minute. Când coborâți de pe ferry faceți stânga și țineți indicatorul de Kukljica. Este a doua localitate. La un moment dat de pe șoseaua principală se face stânga și se coboară spre mare până ajungeți efectiv pe malul mării. De acolo drumul se împarte: spre dreapta spre port, magazine, centru. Spre stânga spre complexul de vile, cam 500 m.

Prima impresie ne-a speriat, recepția într-o clădire veche, de cel puțin 20-25 de ani, deasupra un fost restaurant închis, la recepție inchis (era cam ora 14). Între timp mai apar 3 familii, stăm, ne învărtim, poate e recepția în altă parte și nu o vedem... În jurul recepției vilele semănau cu niște barăci muncitorești (Ulterior am aflat că acolo stau sezonierii, acolo e sediul pompierilor, etc). Oare chiar nu am greșit adresa?

Apare tot fuga o tânără cu un copil de 1 an în brațe. Se scuză... A luat copilul de la cresă. (Recepția e deschisă de la 7 la 21 în mod normal). Începutul nu era prea promițător. Ne dă cartela de la apartament și un pliant cu schița complexului pe care încercuiește căsuța noastră. Ne arată un drum – alee pe care încape o singură mașină și ne spune că putem parca unde dorim. Și urcăm... urcăm... La un moment dat mașinile sunt parcate pe drum, fiecare în dreptul cladirii și dacă nu încapi, claxonezi sau dai cu spatele și o lași mai jos. Noi am avut norcoc, am fost ultima vilă și acolo era un spațiu destul de larg de parcare. Fiecare căsuță are în față un tomberon unde dacă ai multă mizerie poți să o lași. În mod normal golește femeia în fiecare zi dar noi am și făcut de mâncare așa că ne- a prins bine tomberonul.

Noi am avut apartament cu doua camere. Un dormitor cu pat matrimonial, măsuță cu oglindă, dulap mare, seif, televizor și o cameră pentru copii care avea o canapea care nu era extensibilă. Nu încăpeau amândoi. De la recepție ne-au spus că trebuie lipite corpurile din living-bucatărie și așa se face patul. A fost chiar mare. Lenjeria pentru patul copiilor era sub canapea într-un sertar. În camera copiilor televizor și un dulap mare.

Livingul- bucătărie, destul de mare, masă cu 4 scaune, plită, cuptor cu microunde, veselă și vase de gătit, frigider cu congelator și pentru prima dată de când merg la astfel de apartamente am găsit burete, detergent de vase și două prosoape de bucătărie în sertarul de lângă plită. Aerul condiționat mergea bine și era suficient de silențios. De asemeni geamurile erau prevăzute cu jaluzele.

Baia, destul de mare, cu vană, uscător de păr, necesar igienic, etc.

Balconul cu o masă de plastic cu 4 scaune, teoretic cu vedere la mare, practic vederea era printre crengile pinilor dar marea se vedea. Avantajul pinilor a fost umbra. Dezavantajul era că dacă vrei să stai pe balcon trebuie să mături acele care cad din abundență. Era pe balcon și o mătură, făraș și un uscător de rufe. Dezavantaj: dacă vroiai să mănâci sau să bei o cafea, apăreau și viespii: nu s-a întâmplat să ne înțepe dar nu era plăcut. Aceeasi poveste la terase până se lăsa întunericul dacă aveai suc sau înghețată pe masă.

Peste tot pe jos gresie. Totul de bună calitate de la mobilier la lenjeria de pat, spațiu suficient, nu îți dă senzația că te sufoci. Curățenia se făcea zilnic, se înlocuia hărtia igienică, se spăla pe jos, se schimba prosopul de picioare din baie. Celelalte prosoape le-a schimbat la 3 zile, dar dacă l-am lăsat pe jos ni l-a schimbat a doua zi, lenjeria de pat o dată.

Posibilități de a lua masa erau 2: Restaurantul în care se servea mic dejun și cina în regim bufet și o terasă unde se serveau preparate rapide, pizza, salate, paste, băuturi, cafea, înghețată. La restaurant nu am fost pentru că nu am optat pentru masă dar seara era multă lume, mâncarea părea multă, am văzut că erau și fructe. Mai multe nu știu. La terasă am băut cafea, suc și copii au mâncat de două ori pizza. Nu ceva deosebit dar nici prețurile nu erau foarte mari. Nu recomand înghețata de aici, vis-a vis cu portul la 700-800 de metri e o gelaterie foarte bună, la copii le făcea tot felul e personaje din înghețată și cornete.

Interntul doar la recepție, restaurant și terasă dar dacă te așezai la o distanță convenabilă la umbra pinilor în apropirea acestor locații mergea destul de bine.

Plaja e foarte aproape, complexul fiind situat chiar pe malul mării. Acum depinde ce noroc ai, cât de sus e vila, a noastră a fost ultima dar nu ni s-a părut o problemă. Se poate coborî fie pe drumul pe care am urcat cu mașina fie pe scări. Plaja cu beton și iarbă. Nisip foarte puțin. Intrarea în apă în unele locuri mai lină, în altele mai abruptă. Apa mai rece ca în Grecia și valuri multe. Puteai închiria sezlong la 2 Euro/ sezlong sau îți poți pune prosop, rogojină, etc unde ai loc.

Posibilități de recreere: ping-pong (se inchiriau palete și minge), minigolf, volei, badminton, șah, topogan gonflabil, plimbare în port, excursii cu vaporașe. Portul începe chiar lângă complex, este un port pentru ambarcațiuni de pescuit și agrement. Era un spectacol să stai să urmăreși catamaranele cum ies în larg, seara să te plimbi printre ele, să vezi cum stau proprietarii la un vin pe punte, să te gândești dacă într-o zi și tu...

Masa: am incercat toată oferta stațiunii (se limitează la 3 taverne), o recomand pe cea din centru (sincer nu mai țin minte cum se chema), ultima din cele trei, chiar lângă magazinele alimentare. Seara se stă la coadă să se elibereze o masă dacă nu rezervi dar merită (4 porții de mâncare, o carafă de vin, 3 sucuri cam 40 Euro, dar foarte gustoase și proaspete).

Turiști: nemți, croați, polonezi, francezi, unguri, am vazut și români dar mașinile erau cu numere de Italia și Germania. În prima zi am văzut o mașina de Arad în parcare.

Concluzie: un complex civilizat și curat, multă liniște deși erau mulți turiști, stațiune fără cluburi sau alte posibilități de distracție pentru tineri, aerosoli toată ziua (cel puțin atunci când am fost noi a bătut vântul tot timpul fără să fie supărător), fără căldura sufletească a grecilor și atmosfera unei insule elene dar atenți la micile detalii care sporesc confortul turișilor.


[fb]
---
Trimis de Gabise in 20.03.14 21:06:55
Validat / Publicat: 20.03.14 22:14:21
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CROAȚIA. A mai fost în/la: Rabac
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2698 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Gabise); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Bucataria și intrarea ăn apartament
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 13700 PMA (din 15 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    2 ecouri scrise, până acum

    webmaster15
    [20.03.14 21:45:13]
    »

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    GabiseAUTOR REVIEW
    [20.03.14 23:40:46]
    »

    @webmaster15: Pozitia receptiei este acolo unde pe harta apare Apartmani Mary iar apartamentele sunt situate in toata portiunea superioara a golfului incepand cu malul marii si apoi de - a lungul acelor strazi care pe harta seamana cu litera m.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Gabise

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.041923046112061 sec
    ecranul dvs: 1 x 1