Prea scump, prea ca la ţară

TIPĂREȘTE

După lungi căutări pt o destinaţie de vacanţă, anul trecut ne-am hotărât la Croaţia. Ne doream o zonă mai puţin comercială, o plajă cu nisip şi ştiam că în Croaţia nu există prea multe plaje, aşa că a fost o adevărată provocare. Şi ca să nu fie de ajuns, am vrut şi o zonă cu mai multă verdeaţă. Aşa am ajuns la zona de nord a Croaţiei, despre care văzusem pe Google map că este mai verde şi despre care citisem pe internet că ar avea şi o plajă de nisip: Crikvenica (a se citi Ţricveniţa), în golful Kvarner. Obişnuiţi de la vacanţa din Turcia, că putem găsi cazare ieftină singuri, nu am apelat la agenţie, dar am răscolit tot Google-ul. Culesesem informaţii de la prieteni şi de pe internet asupra vremii şi se părea că la începutul lunii septembrie o să fie o vreme perfectă: nici prea cald, nici prea frig.

În zona respectivă sunt mai mult apartamente în vile de închiriat, decât hoteluri şi sunt şi mai ieftine. Astfel, am găsit pe un site nemţesc apartamente de 2 camere (55 mp), cu o baie, living şi bucătărie şi cu posibilitate de a face un grătar, la 400m de plajă şi cu vedere la mare, la 480 euro/apartament/9 nopţi. Evident, preţ excelent. Ştiam că la astfel de vile nu trebuie să mă aştept la schimbat lenjerie sau prosoape, aşa că am plecat pregătită de acasă cu de toate. Am plătit cu cardul, direct pe site-ul unde am găsit apartamentul, un avans de 125 euro la rezervare şi diferenţa cu o lună şi jumătate înainte de plecare. Toate actele ne-au fost trimise pe mail, cu detalii asupra vilei, a traseului şi contactul proprietarilor.

Ca de obicei, în vacanţă mergem 4. Croaţia fiind ici, la “câţiva kilometri”, am hotărât să mergem cu maşina, pe 02 septembrie 2013. Acelaşi principiu ca în Turcia, am calculat costul drumului folosind site-ul pentru distanţe. Am mers pe partea cu Belgrad-Zagreb-Crikvenica, pentru a ocoli Muntenegru, deoarece imi tot spuneau prietenii că se merge greu şi durează mult pe acolo. Pe traseul nostru nu a fost nicio problemă, nici în Serbia, nici în Croaţia, iar la vămi am stat destul de puţin. De la jumătatea Serbiei până aproape de Crikvenica am mers pe autostradă, aşa că vă închipuiţi că drumul a fost fantastic de uşor. Din Bucureşti până acolo drumul a fost cam de 14-15 ore.

Citisem că taxele pe autostrăzile din Croaţia sunt mari şi chiar aşa este, mai ales pentru salariile noastre, dar ca să fim sinceri, oamenii aceia au şi pentru ce să ceară bani. Când oferi astfel de condiţii, banii ţi se par absolut justificaţi. Numai pe un segment de autostradă preţul a fost de 17 euro. Puteai plăti atât în euro, cât şi în kune. Dacă plăteşti în euro şi taxa este echivalentul a 16,3 euro, să vă aşteptaţi să vă ceară 17 euro. Peste tot, la toate taxele ei au rotunjit.

Autostrada din Serbia a fost doar 5 euro. O porţiune de 2 euro şi una de 3.

Benzină am băgat de la benzinariile INA, unde litrul de benzină era între10,98 kune şi 11,28 kune. 1 euro era echivalentul a 6,7 kune în benzinarie atunci. În Croaţia, pe autostradă, benzina este mai scumpă decât în oraşe (de ex: 11,28 kn pe autostradă). Oricum, şi de la o benzinărie la alta preţul diferă, chiar dacă este acelaşi lanţ de benzinării.

Când am ajuns în Crikvenica, ne-a ajutat GPS-ul să ajungem la agenţia care a fost intermediar între proprietar şi site-ul de unde am luat noi cazarea. Şi ce să vezi surpriză când ajungem acolo: trebuia să ştim germană ca să ne putem înţelege. Acum, eu ştiu că nu m-am dus în una dintre cele mai cunoscute locaţii ale Croaţiei, dar nici nu mă aşteptam să nu se vorbească engleză. Din nou în această vacanţă a mers şi şeful meu şi ne-a scos el din bucluc ca să zic aşa, pentru că ştie perfect germană. Eu eram la cursuri de germană, dar abia înţelegeam câteva cuvinte, iar de vorbit era şi mai greu, deci mă treceau apele când mă gândeam cum o să ne descurcăm pe acolo.

Proprietarul a venit şi ne-a luat de la agenţie şi ne-a condus până la vilă. Şi acum au început surprizele. Am urcat şi am urcat şi am urcat până am ajuns, până ni s-a schimbat culoarea la faţă. Ne-am dat seama că în fiecare zi vom face sport intens ca să ajungem la plajă, că doar eram în vârful “dealului”. O fericire! Am parcat maşinile în curtea vilei şi am fugit în camere să vedem cum e. Destul de curat la prima vedere, camere foarte spaţioase, living spaţios, totul ok. Bucătăria complet utilată, cu filtru de cafea, vase etc. Mobilă mai veche, dar atât timp cât nu cade pe tine să te dărâme, e ok. Până la urmă pe mine în vacanţă mă interesează să fie camera curată, ca să mă odihnesc noaptea bine, pt că în rest oricum nu stau acolo. Sau cel puţin aşa îmi fac eu planul când plec de acasă.

Aşa cum am zis mai sus, de la schimbare prosoape sau lenjerie trebuie să vă luaţi gândul. Se ridică doar coşurile de gunoi şi atât. Între timp, tot plimbându-te prin casă observi că de fapt curăţenia este mai mult de ochii soacrei şi cum ar spune unii, am ascuns mizeria sub covor. Mai exact, prin colţuri, sau în spatele patului, în spatele frigiderului, smotocii de praf se strânseseră de la 1900 toamna. Nu prea era încântător, dar ce să mai faci? Unde să te mai duci?

Sperăm să ne mai treacă din tristeţe când mergem la plajă, aşă că ne înarmăm cu chef de sport şi plecăm în aventura vieţii: drumul până la plajă. Dragii mei, dacă nu sunteţi obişnuiţi să urcaţi zilnic 6 etaje de bloc, mai bine nu vă duceţi acolo. Aş putea să spun ca este un pic horror. Doar un pic, nu 100% horror. Multe, dar multeee scări, poteci printre bălării, treceri pe sub poduri unde duhneşte mizeria. Mi-a trecut cheful de vacanţă din prima zi. Chiar am fost absolut dezamagită de cum arăta zona.

Şi ca să fie treaba treabă, când ajungem la plajă, uite plaja, nu e plaja. Plaja era o porţiune betonată, îngustă, pe care vă daţi seama că era o adevarată plăcere să stai. Ne-am mai plimbat stânga-dreapta si am găsit nişte plaje cu pietriş, mai înguste, mai late, dar oricum, mai decente decât betoanele alea. Acum, eu ştiam şi asta cu betonul în Croaţia, dar parcă oricât mi-aş fi imaginat eu, tot nu mă aşteptam ca acolo sa fie aşa. Aş putea înţelege ideea lor de a păstra locurile virgine, de a fi mai natural, da parcă un pic de atingere omenească nu strică.

Erau 2 posibilităţi de a junge la plajă: una era să cobori pe scări echivalentul a 6 etaje cum am zis şi ajungeai la plaja betonată, dar la ceva metri mai într-o parte găseai şi pietriş şi cealaltă opţiune era să cobori pe scări echivalentul a 3 etaje şi după să cobori o panta, timp de vreo 10 minute, până la plajă. Cu panta nu era problemă, la coborât, dar la urcat îţi venea să-ţi dai sufletul.

Destul de păliţi, ne alegem un loc unde să beneficiem de servicii de pietropunctură, pentru că şezlonguri erau destul de puţine şi oricum, foarte scumpe şi aşteptăm. Şi aşteptăm! Cum ce? Soarele domne’! A fost singurul concediu în 5 ani de zile, în care mi-am luat 9 zile, că am zis că am nevoie de mult timp ca să mă bucur de Croaţia. Ei păi ce să vezi, din 9 zile, am avut soare acolo fix în 2 zile. În rest, nori nori nori. Aşa că am aşteptat degeaba. Acolo şi soarele trebuie plătit (şi scump) ca să-şi facă apariţia. Era aşa dubioasă vremea, că nici nu-ţi venea să intri în apă, pentru că era relativ rece, iar după ce ieşeai, era şi mai frig, că deh, soarele era în emisfera cealaltă.

Zilele următoare am găsit şi plaja de nisip, pentru care mersesem acolo. Ghici ghicitoare: era cu plată, în fiecare zi până la ora 16-17:00, de luni până sâmbătă. Cum se putea să nu exploateze ei fiecare colţişor de nisip? Dacă tot e atât de rar la ei, măcar să plăteşti pentru el. Într-adevar la plaja cu nisip existau şezlonguri, exista un bar mai modern, cu wireless, doar că nisip era în proporţie de 70-80%. Era nisip amestecat cu pietriş de fapt. O bere aici costa 23 kn, aproape dublu faţă de restul barurilor.

În restul zonei nu prea aveai ce sa faci, pe faleză erau câteva restaurante, câteva magazine foarte mici, cu toate chinezăriile posibile, de la genţi la haine, o farmacie, iar în zona supermakertului mai era o adunătură de magazine de haine, suveniruri, îngheţată.

La restaurantele/cafenelele de pe faleză, dacă îţi cumpărai chiar şi o apă plată, primeai parola de la wireless. O cafea era 7 kn, o cupă de îngheţată era 6-7 kn.

Proprietarul ne-a recomandat pentru micul dejun să mergem să ne facem cumpărăturile la supermarketul Konzum, pentru ca sunt preţuri foarte bune. Exemplu de preţuri:

-iaurt danone activia (venit din România, totul scris în română) - 6,99 kn

-apă plată Jana la 1,5 l – 4,99 kn

-pâine 500g – 9,99 kn

-un fel de şuncă de praga, feliată, la vreo 200 g – 8,99 kn

-croissant 7 days – 3,49 kn

-kefir 500g – 6,59 kn

-cereale cu musli 375g – 9,99 kn

-Bacardi lime 0,275l – 19,99 kn

V-aş mai spune şi alte preţuri, dar cine naiba credeţi că înţelege limba aia a lor de pe bonurile fiscale :) ). Bine că pe unele am scris eu ce mai înseamnă.

La restaurantele de pe faleză reuşeai să te înţelegi cu chelnerii şi în engleză, dar la 400m mai departe, engleză ioc. Mai mult ne înţelegeam prin semne şi sunete: guiţăie, muge, piuie. Mureai de foame până comandai. Cel mai des am mâncat la o pizzerie care era pe panta pe care o tot coboram şi unde reuşeam să ne înţelegem cu chelnerii în engleză.

Preţurile lor era ok şi mâncarea gustoasă, iar pizza fabuloasă.

-limonadă 0,2 l – 12 kn

- bere 0,5 l – 15 kn

-spaghete carbonara – 44 kn

-pizza – 45 kn

La celelalte restaurante, de pe faleză, o ciorbă de vită era 15 kn, dar castronul era o ceşcuţă de fapt, o omletă era 23 kn, o limonadă la 0,3 l era 13 kn.

Per total preţurile mi s-au părut mari pentru ceea ce oferă zona. Nici in Turcia nu am fost într-o zonă comercială, dar treaba era cu totul alta, nu era mizerie, aveai o mulţime de restaurante, nu se compara.

Şi pentru că vremea nu ţinea cu noi, noi suntem persoane active, iar în zonă nu prea aveai ce face, am trecut la căutat de excursii, sporturi, posibilităţi de distracţie.

Măcar anumite aspecte au mai salvat vacanţa, dar astea se regăsesc în review-ulurmător.

---

VIZUALIZĂRI: 5191 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI