BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Flats Friends Soho Suites, primul meu NU pentru un apartament bun, împărțit fără cap
La Valencia am revenit cu autobuzul din Zaragoza (vezi impresii, vezi impresii și continuările - by webm) , după o călătorie plăcută, ca și la dus. Ne-am luat rămas bun, cu mare regret, de la Zaragoza, am luat autobuzul de 10 și peste nici patru ore eram în Autogara din Valencia.
Pentru cazarea în Valencia am căutat un apartament pe care să îl împărțim cu prietenii cu care călătorim cel mai des și cu care am conviețuit foarte bine în multe situații. Condiția este să fie spațiu suficient, fiecare cu dormitorul și baia lui și să avem un cât de mic spațiu comun, unde să stăm la povești și planuri.
Spaniolii, ca și italienii ne-au omorât cu zile și cu alte ocazii când am căutat apartamente și am văzut că la câteva camere au doar o baie. Așa că, din start am dat filtrul pe 3 dormitoare, în speranța că vom găsi unul cu 2 băi care să fie poziționat în centrul vechi și pe placul nostru. Mai mult ca niciodată am căutat ieftin, având în vedere pandemia asta și riscurile la care, vrem, nu vrem, ne supunem.
Flats Friends Soho Suites aproape că n-a avut concurență. 65 de mp, 3 dormitoare, living, 2 băi, bucătărie, balcon, o notă bună (8,6/10 pe booking și 4,3/5 pe google), din foarte multe evaluări, cotat la 4*, ceea ce ne dădea speranța că măcar 3 or fi, iar la data alegerii noastre avea multe, multe note recente de 10. În general, mă uit la comentariile negative și ce mai spuneau unii turiști pe la negative nu ni s-a părut așa grav. Amplasarea era și ea foarte bună, adică în centrul istoric, exact acolo unde căutam. Foarte bine a fost și faptul că nu era vorba despre un apartament într-un bloc de locuințe, ci despre o unitate turistică care închiria apartamente. Prețul a fost și el ceva de nerefuzat așa că ne-am hotărât repede.
Cei de la Flats au fost și foarte flexibili, în sensul că initial rezervasem 3 nopți la Zaragoza și 9 la Valencia și când ne-am răzgândit a trebuit să modificăm perioada în ambele locuri, ceea ce a fost posibil fără nici un cost și a fost mare lucru, pentru că la data modificării Flats Friends avea cu totul alte scoruri. Altă bilă albă la răboj.
Băieții noștri, responsabili cu desțelenirea rutelor pe care avem de ajuns dintr-un loc în altul, își făcuseră lecțiile, așa că am ajuns cu ușurință din autogară (Estacion de Autobuses de Valencia) la cazarea noastră din centrul istoric al Valenciei, strada Carrer del Torn de l' Hospital, nr. 7-9, cartierul El Carmen.
Autogara nu-i nici mare și nici complicată. Din autogară sunt 2 sau 3 autobuze care vin la distanțe de 5-15 minute și ajung în centrul Valenciei, drum scurt, de câteva stații. Nu mai știu exact numărul autobuzului dar nu mi se pare așa relevant. Ieșiți pe peron și vedeți panourile informative cu autobuzele și direcțiile de mers și alegeți ce vi se potrivește dacă sunteți în situația de transfer de la autogară. Cel mai comun însă cred că este transferul de la aeroport. Centrul istoric se află destul de aproape de autogară. Sunt 1,5 km în linie dreaptă (noi am mers pe jos când ne-am transferat la Zaragoza), dar spre dublu cu autobuzul, care are rute mai ocolitoare.
Când ne-am apropiat nu prea ne-au plăcut străduțele din centrul istoric pe care mergeam spre apartamentul nostru. Ajunși în fața blocului am răsuflat ușurați când am văzut fațada frumoasă, care se vedea renovată, exact ca în poze, dar, în continuare, nu ne-a plăcut mediul înconjurător.
despre SERVICII
Am ajuns puțin după ora 14 la cazare, dar fiind orele de siestă, gazda ne lăsase cheile într-un plic la recepție, iar prin WhatApp ne-a dat codul de acces de la interfon, cu care urma să intrăm de fiecare dată în clădire. Program la recepție, de boieri la Flats Friends. 12 - 14 și 16 - 18, suficient pentru o zi de muncă.
Blocul se află pe colt, într-o intersecție. O latură, cea cu intrarea, are priveliște pe o stradă frumoasă, renovată, cealaltă latură este cu vedere la o clădire care se renova, dar nu era șantier la momentul acela, se vedea doar că începuse cândva. Acea alee/stradă fiind foarte îngustă cam dădeai nas în nas cu clădirea aceea și nu prea ne-a picat bine.
Dar, o dată intrați înăuntru am uitat de mediul înconjurător. Ne-am trezit într-o zonă generoasă, unde era recepția, care arăta foarte bine. Ne-am dus și am răscolit pe birou, conform instrucțiunilor telefonice, ca să ne găsim plicul cu cheile, le-am luat și înainte de a urca am inspectat puțin tot parterul.
Am găsit o zonă de spălătorie cu două mașini de spălat, uscător și toate cele necesare dacă aveai de gând să te duci cu lucrurile spălate acasă, iar o parte din parter era ocupat cu biciclete de închiriat (10 EUR/zi). Un automat dacă voiai să-ți iei un suc, apă sau ceva de ronțăit, altul pentru cafea, o ieșire în curtea de lumină unde era o măsuță cu scaune, pentru fumători, cel mai probabil, un blat cu scaune de bar, o canapea, o altă băncuță pentru socializare, lifturile pentru acces în cele două corpuri de clădire…, ne-a plăcut ce am văzut în această zonă de parter și ne-am liniștit.
Noi n-am avut nevoie, dar Flats Friends are parcare pentru care se plătesc 15 EUR/zi, iar WiFi a funcționat foarte bine peste tot.
Flats Friends este un lanț care are clădiri de studiouri și apartamente în mai multe zone ale Valenciei, iar noi l-am ales pe Soho Suites pentru că l-am considerat cel mai bine poziționat pentru nevoile noastre.
Cele 2 corpuri A și B ale blocului au studiouri și apartamente cu 1,2 sau 3 dormitoare, dar doar cele cu 3 dormitoare au 2 băi.
despre CAMERE & COND. CAZARE
Ca și clădirea, apartamentele sunt renovate și destul de ok. Noi am stat în clădirea B, apartamentul nr. 2, cu 3 dormitoare, living, bucătărie și 2 băi, la etajul 1, iar ceilalți prieteni au avut un studio în corpul de clădire A, etaj 2, apartament 9.
Când am intrat în apartament impresia a fost bună. Am intrat într-un living spațios, cu o masă ovală cu 7 scaune în jurul ei, o canapea, TV cu o comodă lungă dedesupt și destul spațiu în rest. Din living era acces în partea dreaptă la o bucătărie micuță, dar modernă, cu un blat înalt care delimita zona de bucătărie de zona de living.
Bucătăria modernă, destul de utilată, cu plită electrică, microunde, frigider, veselă, cam tot ce ai avea nevoie să te autogospodărești. În schimb foarte puțin detergent de vase pe fundul unui recipient, doar un sac de gunoi și nimic din mărunțișurile pe care le mai găsești în apartamentele de închiriat. Nu a fost o problemă, nu aveam de gând să ne autogospodărim, iar gazdele ne-au spus că toate sunt din cauza pandemiei. Nu permiteau să rămână ceva de un client la altul și la fel am fost avertizați și noi. Inclusiv să ne ducem gunoiul pentru că nu o face nimeni și să nu lăsăm absolut nimic în frigider.
Cele 3 dormitoare erau distribuite astfel: unul imediat la intrare în partea dreaptă, iar celelalte două, în partea opusă, după bucătărie. Ne-am simțit tare norocoși pentru că era clar că aveam și destulă intimidate, spațiul de socializare unde urma să ne întâlnim era larg, fix la mijloc, holul lung, iar dacă cineva voia la bucătărie sau în living nu încurca pe nimeni. Ce să mai, ni s-a părut că am ales super și unde mai pui prețul.
Dar când am luat apartamentul la puricat ca să vedem care/unde ne instalăm ne-am cam dezumflat. Dormitorul de la intrare avea propria baie, dar pe holul după bucătărie, unde erau celelalte 2 dormitoare. Deci, ocupanții dormitorului trebuiau să traverseze living-ul și să ajungă pe holul lung, la baia lor.
Dormitorul mic era și el arondat la aceeași baie dar nu era o soluție să-l alegem pe el pentru că era prea mic și mai mult decât atât, era foarte aproape de celălalt dormitor și ne-am fi călcat pe picioare în zona aceea.
În capătul holului era cel de-al treilea dormitor, cel mai mare, cu baie proprie. Care-cum ocupăm dormitoarele a fost simplu de data asta. I-am cedat singurului fumător dintre noi dormitorul de la intrare, care avea balconul apartamentului, iar noi ne-am instalat în cel din capătul holului, mare și cu baie proprie.
Ne-am lăsat bagajele nedesfăcute ca să ieșim mai repede în oraș și de la ușă m-am întors la baie, nu neapărat de nevoie, dar ca să mă asigur că nu m-o apuca prea curând prin oraș. Și surprizăăăă…. Când să trag și eu ușa la baie ia ușa de unde nu-i. Aspect care nu ne-a sărit nici unuia în ochi cât am inspectat apartamentul. Din pozele de prezentare de pe sait nici atât. Dormitor cu baie matrimonială, dar fără ușă, de râsul curcii, n-am mai fost niciodată în această situație.
Întâi ne-am amuzat, apoi ne-am dat seama că avem o problemă, pentru că, în ciuda vârstei și a celor 33 de ani de când suntem împreună, noi am rămas niște sfioși sensibili :). Prin urmare, “tati du-te și te relaxează în living” sau “mami am și eu nevoie de puțină intimidate” , s-a auzit de mai multe ori în dormitorul nostru.
Pentru că se făcuse și ora la care începea programul recepției ne-am dus val-vârtej jos, dar nici n-am apucat să deschidem gura și cred că se vedea pe fața noastră furia, iar gazda noastră ne-a spus că știe. Și că nici ea nu înțelege de ce proprietarii au făcut această împărțire, că nu există client care să nu fi reclamat asta. Dar că nu ne poate ajuta cu un schimb pentru că toate apartamentele cu 2 băi sunt la fel.
O împărțire mai proastă la o casă nu am mai văzut. Cum o fi să ai bani și să te ducă mintea atât de puțin? Adevărul este că baia se întindea în stânga și practic din dormitor sau din pat nu vedeai decât chiuveta, restul erau de-a lungul peretelui spre stânga. Dar nu ne încălzea cu nimic că nu ne vedeam la baie sau pe WC, ideea era de ușă. Până la urmă, după ceva dezbateri și căutat alternative, am hotărât să rămânem totuși pe loc, prietenii insistând că putem folosi fără probleme și baia lor.
Și ca să revin la dormitoare, ele au fost oarecum în regulă. Minusurile ar fi că dulapul foarte mare cu două uși duble avea doar bară pentru umerașe, fără polițe, iar bara era foarte înaltă, nu pentru oameni obișnuiți. Alt minus ar fi că o noptieră avea sertar, una nu, dar asta nu a fost un capăt de țară.
Celălalt dormitor a fost și el ok cu mențiunea că acolo era și un perete mai vessel și dulapul nu avea uși, iar în dormitorul mic era doar un pat de o persoană și un dulap, ceea ce nu ne-a deranjat pentru că în camera aceea nu a intrat nimeni.
Curățenie nu se făcea dar pentru că am stat mai mult de 5 nopți am beneficiat de o curățenie suplimentară pe care am stabilit-o la jumătatea sejurului. Gresia de pe jos, din tot apartamentul, a fost o alegere nefericită pentru că avea un model care inducea o curățenie superficială. Aveai senzația că sunt urme de mop, dar când am verificat nu era așa, era strict de la modelul gresiei. Un pic ne-a stat pe creieri asta, i-am transmis și gazdei.
Balconul a fost unul singur, din dormitorul mijlociu și el a revenit singurului fumător din gașca noastră. Dar nu era bun și de altceva pentru că priveliștea era deplorabilă, exact în casa din față dărăpănată, murdară, la care se începuse o renovare, dar era lăsată de izbeliște.
Baia dormitorului matrimonial am zis că era ca naiba, fără ușă. Cealaltă baie era mai mult decât ok doar că în loc să fie la intrare, lângă dormitorul mijlociu era pe hol, lângă dormitorul nostru și cel mic.
Ar mai fi nemulțumiri la baie legate de lipsa unui suport pentru săpun/gel de duș, la baie. Pur și simplu stai cu săpunul în mână cât te speli, sau îl pui pe jos. Hârtia igienică era amplasată foarte prost, în spate, iar coșul de gunoi era fără pedală, dar cu capac, ceea ce însemna că trebuia musai să pui mâna ca să ridici capacul dacă aveai nevoie de coș. Ca și consumabile 2 geluri mici și un săpunel, dar cred că erau slăbuțe, nu ne-au inspirat.
Garanția de 200 de EUR nu a mai fost reținută din card și înapoiată după plecare, așa cum știam. La ce vocali am fost cu ușa de la baie nu cred că au mai avut curaj. De fapt, le-am reproșat că nu se prezintă cum trebuie pe saituri, cu subiect și predicat în legătură cu această problemă cu baia. Să lași omul să vadă din poze, dar ele să nu fie suficient de sugestive, nu mi se pare prea profi.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Nu am avut nici o masă, am dispus de o bucătărie foarte bine utilată, dar nu ne-am autogospodărit deloc. Fiind foarte cald afară frigiderul ne-a fost de folos pentru că am mai ținut apă și bere pentru serile când ne adunam acasă, fructe și câte ceva de ronțăit.
PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Flats Friends Soho Suites se află în centrul istoric al Valenciei, cartierul El Carmen. Străduțele din jur sunt înguste, câteva cu clădiri deloc aspectuoase și cam murdar.
Nu cred că am fost dezamăgiți de vreun centru vechi mai rău ca la Valencia. La această impresie a contribuit, din păcate pentru Valencia, faptul că tot centrul era un șantier și mai mult ca sigur comparația cu Zaragoza, căruia nu îi găsisem nici un cusur. Principala catedrală era înconjurată de șantier, alte străzi și străduțe la fel, tomberoane cu moloz erau peste tot, chiar și asta a fost o premieră. Nu cred că am mai găsit în vreun oraș atâtea șantiere deschise în același timp. Dar poate că au vrut să profite de pandemie și să termine cu toate odată.
Unii oaspeți au spus că împrejurimile sunt pline de prostituate. Chiar pline nici vorbă, dar am văzut și noi câte o fetiță, din păcate doar romance. Dar nu ni s-a părut periculos să locuim acolo.
Partea bună este că faci aproape totul cu piciorul. Câteva minute până la Mercado Central sau Bursa Mătăsii, nici 10 minute până la principala Catedrală, Primărie, biserici, palate, piețe, muzee…... toate la distanțe de mers cu piciorul. Am luat autobuzul doar ca să ajungem la Bioparc (cam 2,5 km), la Orașul Artelor și Științelor (cam 3,5 km), la plajă, într-o după amiază (5 km) și pentru 2 excursii opționale. Încă un plus este stația pentru mașina 150 care merge la aeroport, care se află la aprox 100 de m de Flats Friends.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Chiar pe lângă Flats Friends nu era rost nici de distracție, nici de relaxare, dar Valencia este un loc în care musai trebuie să ajungi. Chiar dacă răzbate o supărare, vacanța a fost perfectă iar Valencia unul dintre cele mai bogate orașe d. p. d. v. turistic în care am ajuns până acum. Sunt convinsă că șantierele de care ziceam mai sus se vor fi finalizat și că nemulțumirea noastră a fost legată strict de momentul acela. De aceea, vă rog să analizați o eventuală cazare în zonă dincolo de orice șantier.
NU recomand acest apartament. Din cauza lipsei ușii de la baie nici măcar pentru o familie. Sau…. voi știți mai bine. Cred că este prima dată când eu nu recomand un loc de cazare. Este destul de mare, modern, aerisit, dotat cu ce trebuie, dar prost împărțit și am detaliat mai sus, nu repet.
Cu toate astea, pentru noi nu a fost rău până la urmă. Ne-am simțit bine, am stat destul de puțin în camere, am tot făcut haz de necaz, ne-a prins bine living-ul, am râs, am povestit, am avut o vacanță pe gustul nostru. Și uite cum o să rezulte o notă acceptabilă, pentru că nu îi pot anula acestui apartament toate celelalte merite, dar totuși nu îl recomand.
Dar recomand studiourile. Într-unul a stat cealaltă pereche cu care am fost și este mai mult decât trebuie. Dormitor separat, living cu zonă de chicinetă, baie ok, suprafață foarte mare. Studiourile, da, fără doar și poate.
Trimis de Aurici in 15.11.21 11:35:45
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Aurici); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest review
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Apartamente regim hotelier, VALENCIA" (deja existentă pe sait)
@Aurici: Tot asteptam continuarea, mai retraiesc si eu una dintre cele mai faine vacante.
Noi am stat la
Nu m-am uitat cum sunt acum preturile, noi am dat in jur de 100 E / zi pe un apartament cu doua camere, cel de peste drum de El Corte Ingles, la etajul 5 sau 6. Stiu, e cam mult, am mai spus ca nu am mana buna la preturi. Dar a fost ffff bine.
Si poate, cu pandemia, s-a mai ieftinit. Oricum ar fi, recomand.
@Aurici: Chestia cu ușa lipsă e cu adevărat o problemă; pe mine mă deranjează și ușile pliante cu care am avut de-a face in unele locuri pentru că nu se închid etanș.
Și noi am locuit într-un studio in Valencia, dar nu central. In schimb, foarte curat, mărișor și bine dotat, intr-un cartier elegant.
Îmi pare rău că ai găsit gunoaie și șantiere multe in oraș- noi chiar am apreciat că Valencia e extrem de aerisita, îngrijită, cu artere mari și o mulțime de spații verzi.
Am ajuns și in cartierul Carmen, și in zona catedralei, și ne-au plăcut enorm orașul vechi, piața, bisericile, turnurile, grădina botanică - totul. Plus plaja, la care am fost zilnic...
@Aurici: Nouă ne-a plăcut foarte mult Valencia, e drept că am fost acum câțiva ani și nu erau șantiere. Am inchiriat tot un studio, intr-un hotel de apartamente puțin mai departe de centru dar foarte nou și elegant. Sigur ne-ar fi deranjat foarte mult lipsa ușii de la baie, chiar dacă și noi avem 33 de ani impreună. Mă deranjează chiar și atunci când ușa de la baie dă direct in cameră. In rest, din fotografiile tale, mi s-a părut că arăta bine apartamentul.
@gpopa: Foarte frumos apartamentul, mă mir că are notă sub Flats Friends pe booking. Încurcate sunt căile Domnului. Am făcut o simulare în aceeași perioadă în care am fost la Valencia, 14-21 iunie, și mi-a întors 124 de EUR pe noapte, deci ați dat foarte bine. Pandemia a dus la scump în cele mai multe cazuri, nu la ieftin, așa mi se pare mie.
Noi am făcut căutare doar pe centrul istoric și dacă Flats Friends ne-a apărut așa repede și ni s-a părut potrivit, n-am mai extins căutările deloc. Am ajuns noi la concluzia că banii pe transport și timpul ar compensa niște EUR în plus dacă ne apropiem de majoritatea obiectivelor. Cum Flats Friends a fost și atât de ieftin ce ne mai puteam dori... O ușă la baie dacă ar fi avut îi ridicam în slăvi, că șantierele nu le puneam în cârca lor.
@Aurici: Păi nu, că 120 am dat și noi, dar mi-a fost rușine să recunosc. Am zis așa, „în jur de 100” , să nu mă fac de tot de râs
Dar dvs m-ați verificat și m-ați prins!
În acel sejur am dat 120 la Valencia, tot așa la Zaragoza - variante recomandate de o agenție. Apoi ne-am enervat și am luat ceva ieftin (= 80 E/noapte) la Barcelona, direct cu Booking. A fost un dezastru, cea mai nasoală cazare de care am avut parte.
Asta ne-a făcut să acceptăm, în anul următor, recomandarea agenției pentru Amsterdam, cea de care v-am vorbit acum vreo lună. Și care a fost al doilea cel mai mare dezastru, nu în mod absolut, ci prin raportul preț / calitate.
@Carmen Ion: N-am avut niciodată o experiență asemănătoare, sper să nu mai am. Se duce naibii toată poezia , nu știu cum o fi gândit omul ăla care a avut banii.
Șantierele de care am vorbit și ușa de la baie n-au nici o legătură cu impresia noastră despre Valencia. A fost conjunctura de așa natură ca șantierele să fie în jurul zonei în care am locuit, dar noi nu ne-am făcut veacul doar acolo. Am descoperit Valencia dincolo de șantiere și am apreciat-o și noi la fel de mult. Chiar am încercat să-mi controlez cuvintele ca să nu pară altfel.
@Mika: Tocmai ce spuneam, și am spus încă din primul articol, că Valencia ni s-a părut o bijuterie d. p. d. v. turistic. N-are nici o legătură ușa de la baia lui Flats și nici șantierele, că ele erau temporare. Totuși, am vrut să mă refer la acest aspect, din acel moment, pentru că asta a fost situația atunci. Dar am îndemnat la final că alegerea zonei nu trebuie să aibă legătură cu o situație temporară. Într-adevăr, nu era rău deloc apartamentul, având în vedere prețul și amplasarea, dacă nu era nefericita aia de ușă. Și da, nici mie nu îmi plac băile care dau direct în cameră, dar să zicem că este o situație mai acceptabilă.
@gpopa:
”Păi nu, că 120 am dat și noi, dar mi-a fost rușine să recunosc.
Hai că m-ați făcut să râd tare de tot .
Nuuuu, n-am uitat de ghinioanele dvs cu rezervările. Sper că nu ne suspectați că noi exagerăm în minus, că acuș vă fac o poză după rezervările noastre .
Îmi pare rău, ce să zic. Cred că trebuie antrenament mai mult. Eu de la o agenție aș lua sejururi dar strict pentru cazare amețesc căutând până îmi convine.
”dulapul nu avea uși
cred ca proprietarul are o problema cand vede usi
@nrs: ... Hai că dulap fără uși am mai văzut, dar baie fără ușă nu mi s-a mai întâmplat până acum. În Spania chiar mi se pare la modă dulapul fără ușă. Așa am avut și în Andaluzia, la Sevilla, într-un super apartament, de nota 10.
Cred că proprietarul are o problemă, dar în altă parte. Șocul cel mare a fost când doamna de la recepție ne-a spus că toate apartamentele cu 2 băi sunt la fel. Ne-ar fi plăcut să auzim că este o excepție al nostru, chit că rămâneam în el, dar să le gândești pe toate din start așa... și să mai ai și bani...
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@Aurici: Deci 300 EUR a costat pentru tot apartamentul pentru 9 nopti, sau atat ati platit numai pentru partea voastra?
Este ingrozitor WC-ul ala fara usa. Cred ca trebuie sa fii foarte bolnav la mansarda ca sa faci asa ceva. Mie nu-mi plac nici camerele la care doar chiuveta este in camera, daramite sa am WC-ul in camera. Pe de alta parte, m-am uitat in poze si se vede ca la apartamentele cu un dormitor au usa la baie.
In fine, la PIO XII Apartments am gasit un apartament cu un dormitor la 74 EUR la sfarsit de octombrie, cu mic dejun si anulare gratuita.
@Yoda: Da, da... 300 de EUR doar partea noastră, altfel iesea la 16 EUR pe noapte... nici chiar așa de ieftin, chiar și fără ușă la baie.
Noi călătorim foarte bine cu niște prieteni și am stat de n ori împreună. Ne place să trăncănim serile, diminețile, râdem mult, ne respectăm tabieturile... am ajuns la concluzia că ne e mult mai bine așa decât să alergăm de la o cameră la alta printr-un hotel. Condiția este fiecare cu camera și baia lui, un loc de întâlnire comun și suficient spațiu. Flats Friends ăsta întrunea condițiile și chiar ar fi un apt bun dacă s-ar găsi o soluție pentru baia aia.
Și eu am zis la fel, că trebuie să fii nebun, să ai atâta bănet și să te ducă capu așa. Pentru că este un bloc întreg de apt și studiouri și toate apartamentele sunt concepute la fel, după spusele recepționerei.
Da, într-adevăr, studiourile sunt excelente, au stat niște prieteni. Sunt mari, dormitor și baie separat, chicinetă cu living... este chiar ok, l-am văzut și noi.
Păi, vacanță plăcută la Valencia!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2019 [Turia Town] Cazarea mea valenciana! — scris în 05.12.19 de indiralisa_26 din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Lo' s Beach Apartment în Valencia — mai bine ca acasă — scris în 20.07.21 de DOROTHEEA din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Apartament perfect în centrul orașului — scris în 19.05.19 de cloverina din TâRGOVIşTE - RECOMANDĂ
- Oct.2017 Un apartament de 5 stele pe plaja La Patacona — scris în 30.03.18 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Oct.2017 Total Valencia Central Market - bun și ieftin în centrul Valenciei — scris în 28.03.18 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Mar.2017 Apartament Plaja Malvarrosa — scris în 26.04.17 de corina1978 din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Feb.2017 Like Apartments Negrito - Valencia — scris în 28.08.19 de ile57b din ŢăNDăREI [IL] - RECOMANDĂ