GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O cazare bună într-o zonă scumpă [Imperia, Via Caramagna 215]
Despre apartamentul în care am stat în Imperia nu aveam de gând să scriu, așa că n-am făcut poze cu simț de răspundere, cum fac de obicei. Nu am avut niciun aport la alegerea lui; ba, mai mult, n-am reușit să aflu niciun amănunt legat de el înainte de a ajunge acolo. De câte ori ceream informații, prietenul O îmi răspundea: „OK, o să-ți trimit, nici eu nu știu prea multe, e business-ul soacră-mii!” Ne-am lămurit întrucâtva la fața locului: socrii lui O lucrează în gospodăria unor italieni bazați (doctori, parcă), dar și la proprietara apartamentului de închiriat.
Imperia e un oraș situat pe coasta nordică a Italiei, în regiunea Liguria, la vreo 20 km est de San Remo. E format prin unirea a două orașe, de fapt: Porto Maurizio și Ognelia, despărțite între ele printr-un râu (dar o să vă povestesc în curând mai multe despre acest fascinant oraș). De el aparțin încă multe sate, înșirate pe coasta din apropiere, unele formate doar dintr-o stradă și câteva case, de multe ori fără să-ți dai seama unde începe unul și unde se termină altul. Într-unul din aceste sate aveau să-și petreacă vacanța O&L, prietenii noștri, plus delicioasa lor fiică de numai 6 luni, găzduiți de părinții lor. Iar în Caramagna, satul vecin, se află apartamentul pe care l-au antamat pentru noi.
Am spus că inițial n-am vrut să scriu despre el, căci m-am gândit că descrierea n-ar putea ajuta pe nimeni de pe acest site, din moment ce a fost închiriat în modul descris mai sus. Am fost foarte încântați de ideea de a petrece o vacanță în acest colț de lume, iar prețul pe care aveam să-l plătim ni s-a părut „pomană cu lumânare aprinsă” (400 euro pe săptămână, în plin sezon), așa că ne-am decis repede să reconfigurăm planurile anterioare și să acceptăm oferta prietenilor noștri. La final, ajunsă acasă, am căutat, de curiozitate, apartamente de vacanță în zona respectivă, iar surpriza a fost să găsesc vreo 2-3 mult asemănătoare cu al nostru, la... fix același preț! Am dedus astfel că probabil ăsta e prețul pieții, deci pentru toată lumea. Asta m-a hotărât să scriu acest articol, poate pe cineva interesează să se cazeze în condiții asemănătoare (mai mult decât rezonabile, din punctul meu de vedere) într-o zonă recunoscută a fi printre cele mai scumpe din Italia. Până la urmă, partea ce ne-a revenit a fost jumătate din prețul enunțat, căci am împărțit apartamentul cu o prietenă și cu fiica ei (să le spunem C&B). În mod paradoxal, cele 2 nopți de cazare anterioare (în Genova și Chiavari) ne-au costat mai mult decât o săptămână în Imperia!
Cum se ajunge acolo?
Hmm... să încerc să explic, dacă m-oi pricepe. Noi am venit dinspre Genova, pe A10, ce face parte din drumul european DN80 și urmează linia țărmului liguric până la granița cu Franța, la Ventimiglia. Cu o lungime totală de 158 km, dată în folosință în 1967, Autostrada dei Fiori (cum e supranumită) străpunge munții și traversează văile, fiind formată din tuneluri și viaducte în proporție de 80%! Din acest motiv, e cea mai scumpă autostradă din Italia și una dintre cele mai scumpe din Europa. (Din păcate, nu vă pot da relații exacte despre costuri, întrucât mașina cumnatului era dotată cu Telepas, un aparat care înregistrează costul fiecărui tronson de autostradă și a unor parcări, urmând ca la finele lunii să plătești totalul; e o treabă cu Telepasul ăsta, mai ales dacă circuli frecvent, deoarece fiecare stație de taxare are culoar special pentru mașinile dotate cu Telepas, deci câștigi și timp.)
Am parcurs cam într-o oră cei aproape 120 km până la ieșirea Imperia Ovest, așa cum ne sfătuise amicul O. Era aproximativ ora 7 seara și ei erau cu toții la plimbare în zona portului, așa că am preferat să mergem și noi într-acolo. După socializarea la o gustare și un suc, ne-am îndreptat spre „casă”, căci oboseala zilei ne cam copleșise pe toți, dar mai ales pe puștoaica de 6 luni.
Porto Maurizio e un orășel plin de sensuri unice, așa că în primă fază n-am făcut altceva decât să urmărim mașina lui O, care cunoștea deja drumul, fiind de câteva zile bune în zonă. Încet, încet, pe urmă l-am învățat și noi, dar nu ne-am bătut capul prea tare, am setat pe GoogleMaps un punct de reper din imediata apropiere a casei noastre (Strecino SRL, un distribuitor de recipiente alimentare din sticlă). Practic, imediat după acest SRL (pe care nu aveți cum să-l ratați vizual), se face o stradă în dreapta (ăla e drumul lui O, n-aveți treabă!), dar și o alee de lățimea unei mașini, în stânga. Pe aceasta din urmă trebuie s-o urmați, ușurel, căci după numai 40-50 metri se înfundă fix în poarta casei noastre! Pe ultimii câțiva metri se lățește un pic pe stânga, făcând loc unei mici parcări, în care încap maxim 4 autoturisme.
Adresa „din buletin” e Via Caramagna, nr. 215-217. De fapt, sunt două vilișoare cu curte comună, lipite una de alta și dispuse în formă de L. Noi am stat la 215, la etajul al doilea (și ultimul), la casa din stânga. Sub noi locuia însăși gazda noastră, pe care eu, personal, n-am cunoscut-o; C&B veniseră cu o zi înaintea noastră și interacționaseră un pic cu ea, am înțeles că era o doamnă mai în vârstă, genul pedant, dar nu cu pretenții absurde; în ultima zi, noi aveam să plecăm ultimii, însă ni s-a transmis să lăsăm cheile pe masa din living și să tragem ușa după noi. Casa cu nr. 217 avea doar un nivel și am văzut de câteva ori ieșind un cuplu însoțit de o fetiță de 4-5 ani, dar nu mi-am dat seama dacă erau localnici sau tot turiști.
Pe tot parcursul sejurului am purtat după noi un mănunchi cu 3 chei: una de la poartă, una de la ușa de la intrarea în vilă și una de la apartament. Ușile erau toate genul care se încuie automat la plecare și se pot descuia prin apăsarea unui zăvor dinăuntru sau cu cheia dinafară. Asta ne-a făcut să fim foarte atenți, să nu cumva să uităm cheia în cameră, că nu știu cum am fi procedat (ne-am fi descurcat noi, desigur, dar era recomandabil să nu pierdem timp prețios cu copilării dintr-astea).
Scările interioare erau din marmură albă, iar balustradele solid făcute, din fier forjat. Ca o regulă generală, am observat că fuseseră folosite materiale de costrucție de calitate, mobila era și ea masivă, din lemn adevărat. Dar să nu anticipăm...
Toate încăperile pornesc dintr-un hol lung, de te plictisești străbătându-l de la un capăt la celălalt; să tot fi avut vreo 10 metri, dacă nu și mai bine. Holul are mai multe rânduri de ferestre pe partea dreaptă, cu vedere spre micuța colină pe care se află biserica satului (superbă priveliște! nu ne mai săturam s-o imortalizăm fie scăldată în soarele dimineții, fie înconjurată de norișori trandafirii la amurg). Coridorul nostru e acoperit integral cu plăci mari de travertin alb-gri-negru, iar ca piese de mobilier doar un cuier fixat în perete, imediat după intrare, un scaun cu șezutul din piele groasă, precum și o comodă scundă pentru pantofi. La ferestre flutură perdeluțe simple, din borangic crem, iar de plafon atârnă două corpuri de iluminat din fier forjat.
Pe partea stângă, se înșiră ușile camerelor: două dormitoare cu pat matrimonial, apoi baia și la urmă livingul ce se continuă cu bucătăria. În capăt, mai e un dormitor mai mic, de o persoană. Să le luăm pe rând.
Am zis deja că prietenele noastre C&B au ajuns primele și deci au putut să-și aleagă camera. Au ales-o pe a doua, cea de lângă baie. Ceea ce înseamnă că nouă ne-au rămas prima plus cea mică; după ce o sforăise Tati la cap 2 nopți, Istețica a fost în culmea fericirii să constate că aici avea să aibă propria ei cameră! Nici nu sperase ea la așa ceva!
Camera mea și a lui Tati (să-i zicem dormitorul 1) e destul de mărișoară (aproximativ 14-16 mp), mobilată minimalist, dar eficient. Piesa centrală este, desigur, patul dublu, din fier forjat (frumușel ca model), pe care l-am găsit acoperit cu o saltea de calitate și cu lenjerie de bumbac de culoarea cafelei cu lapte. Singurele care n-au fost pe gustul meu au fost pernele, mult prea „leșinate”, dar am supraviețuit. De-o parte și de alta a patului am avut câte o măsuță simplă pe post de noptieră și câte o veioză. De acestea din urmă nu prea am uzitat, că seara preferam să socializăm cu toții în living, așa că am folosit prizele aferente să ne încărcăm gadgeturile electronice. (Ca în multe alte locații, am observat și aici deficit de prize. Cu siguranță casele astea s-au făcut pe vremea când nu existau atâtea dispozitive care necesitau a se hrăni cu electricitate noapte de noapte!... Așa că e bine să aveți prin bagaj scule ajutătoare în acest sens.)
Un dulap-vitrină completează dotările acestei camere, o piesă frumoasă, dar complet inutilă turistului. Așa s-o fi gândit și proprietara apartamentului, căci a dotat camera cu un suport de umerașe atârnate pe o bară metalică simplă, precum și cu... încă o chestie, nu știu cum să-i spun, o să vedeți în poze. Oricum, apreciate și intens folosite ambele drăcovenii, chiar dacă stricau un pic estetica încăperii.
Pe jos - același gen de travertin, dar mai mult pe negru. Pereții sunt acoperiți cu tapet, într-o culoare nedefinită (un cafeniu deschis) și cu siguranță ar necesita o reevaluare de look. Deasupra patului am avut 2 tablouașe, unul cu un peisaj suprarealist și altul cu Fecioara Maria. A! Văd acum în poze că am avut și TV în cameră.
Am avut ocazia să inspectez mai cu atenție cealaltă cameră (să-i zicem dormitorul 2) în ultima zi (a trebuit ca fetele să plece cu o zi înaintea noastră, ceea ce s-a potrivit de minune, căci Cumnățelul a putut să vină și el la noi, să-și recupereze mașina și să ne ducă la Milano, la avion; astfel, Cumnățelul s-a putut lăfăi o noapte în dormitorul 2). De aceeași dimensiune ca prima, dar aranjată un pic mai dichisit. Patul cam kitsch-os însă, cu blatul lui auriu; în schimb, piesele de mobilier erau destul de rafinate: noptierele și comoda de-a dreptul asortate, însă dulapul de haine provenea totuși din alt film. În plus, oglindă-oglinjoară fixată pe perete și perdeluță cu broderie spartă la fereastră. Și travertin în nuanțe deschise de gri. Și no TV! Sîc, că noi am avut! Dacă voiam, puteam să-i dăm chiar și drumul! ;)
Camera cea mică (dormitorul 3) era aranjată ca pentru un copil la școală: pe o parte - o piesă de mobilier ce îngloba un pat simplu și o etajeră în partea de sus, ce se termina cu un mic dulap-soldat. Pe peretele opus - un alt ansamblu, format din două dulăpioare cu rafturi și sertare, iar între ele un birou. Pentru Istețica, locul s-a dovedit prolific, căci își adusese cu ea mănunchiul de creioane și markere și multe opere de artă s-au născut la birouașul ăla, în dăngănit de clopote, cotcodăcit de găini, behăit de oi și nechezat de cai! Căci da, ne aflam la țară totuși, chiar dacă împrejurimile erau ceva mai elevate decât le știm noi (de exemplu, căluții erau scoși la plimbare într-un adevărat padoc, dimineața și seara, la ore fixe).
Livingul e destul de mic și cuprinde doar o canapea și un fotoliu de piele (piele adevărată!) și o masă rotundă, acoperită cu o față din dantelă și înconjurată de câteva scaune tapisate. Din living se intră direct în bucătărie, nici nu mai știu dacă era vreo ușă între ele; dacă era, niciodată n-a stat închisă. Dimineața și seara ne adunam cu toții în jurul mesei din bucătărie, căci micul dejun și cele mai multe cine le-am luat aici, „din traistă”. Deși n-am pozat fiecare sertar, țin minte că bucătăria am găsit-o dotată cu tot ce ne-a trebuit, mai puțin ibric pentru cafea. În schimb, am avut 2 espressoare mici, la care amica C s-a chinuit vreo 2 zile să presteze; cam fără spor, căci nu era ea în stare să facă atâta cafea câtă puteam noi să bem! Așa că din a treia zi am trecut la metoda mea, mult mai rapidă și - zic eu - la fel de gustoasă: cea a infuziei. Cum, n-o știți? Se procedează ca la ceai: se fierbe apă într-o cană electrică sau pe aragaz, nu e nevoie să măsurați nimic. Se pun 2-3 lingurițe cu vârf de cafea în fiecare cană („după gust”), peste care se toarnă apa fiartă și - lucru foarte important! - se amestecă bine-bine. se îndulcește sau nu, care cum preferă. După câteva minute, cafeaua e numai bună de savurat! Să vă fie de bine!
Deci bucătărie normală: aragaz cu cuptor, chiuvetă, frigider cu congelator, vase de toate neamurile, veselă, tacâmuri, chiar și mașină de spălat vase. Din păcate, niciun fel de consumabile (nici la baie). Așa că după ce s-au cazat, a fost nevoie ca fetele să se doteze în acest sens; s-au dus la supermarket și au cumpărat detergent de vase, burete, lavete, șervețele, chibrituri, săpun, hârtie igienică și alte asemenea. Mari zgârciomani italienii ăștia! Dacă tot închiriezi, ce-ar fi să mai crești mata prețul cu vreo 20-30 de euro pe săptămână și să te îngrijești să aibă turistul minimum necesar la bucătărie și la baie?!
Bucătăria noastră era dublată de două balcoane, unul pe partea dinspre biserică, celălalt pe cea opusă, cu vedere la curtea unui nene care în fiecare seară spărgea cochilii de cocos și care avea 3 pitbuli fioroși. Nu prea era de stat pe aceste terase, balustrada era destul de joasă, eu cam aveam rău de înălțime. Le-am folosit însă la greu pentru uscat prosoapele și costumele de baie și pentru fumat (prietena C). Ambele terase erau prevăzute cu niște paravane imense retractabile, pe care le lăsam în jos când plecam de acasă și astfel se făcea semi-întuneric și se păstra răcoarea în casă. În plus, toate ferestrele aveau obloane și la fel, le coboram și pe acestea când plecam. Seara, când ne întorceam, temperatura era extrem de plăcută, nici n-a fost nevoie să folosim aparatul portabil de AC.
Baia ne aștepta și ea dotată cu toate utilitățile (mai puțin cu consumabile): cabină de duș, chiuvetă, oglindă, vas de toaletă, bideu, mașină de spălat rufe, covoraș, boiler electric, suporți de prosoape. Fără prosoape. Dar despre asta am știut dinainte, ne avertizase O: „Să vă aduceți cu voi prosoape! Lenjerie aveți, dar prosoape nu!” Precum spuneam: mari zgârciomani italienii ăștia! Păi ce mare lucru e să pui câte 2 prosoape de căciulă la baie?! Cu ce să se șteargă omul, că nici coadă n-are, ca pisica?! Să nu mai zic de încă 2 de rezervă, că totuși sunt 7 zile... Să nu mai zic de prosoape de plajă, că totuși suntem la mare... Cât o fi costând să speli 25-30 de prosoape?! Mai pui 20-30 de euro la taxă... Nu știu cum or gândi, dar am mai întâlnit treaba asta cu prosoapele o dată, tot la italieni, în Ischia; și acolo scria clar în condițiile de rezervare (ba cred că le puteai închiria la o adică, dar la niște prețuri astronomice), însă tot e nașpa să te cari cu prosoape de acasă, mai ales pe avion! :( Zgârciomani. Punct.
Alte aspecte:
Wi-Fi -pauză; nu mai știu dacă ni s-a oferit vreo variantă, parcă zic că nu. Oricum, în Italia pot fi folosite fără costuri dărâmătoare datele mobile și îmi imaginez că mulți dintre voi recurgeți la această metodă (nu cumva să le uitați deschise când mergeți la Monte Carlo!! Pentru vreo 30 de minute, nemernicii m-au taxat 11 euro!)
Depozitarea gunoiului: Italienii colectează selectiv gunoiul, dar recunosc că noi nu ne-am bătut prea tare capul cu asta. De fapt, ne-am străduit să aruncăm separat pet-urile și sticla de restul gunoiului menajer. Am cumpărat pungi speciale de la magazin și în prima dimineață am luat în mașină pungile cu gunoiul produs, încrezători că vom găsi noi unde să-l aruncăm. Am găsit - mai repede decât ne-am fi imaginat - la scurt timp după ce am făcut dreapta, pe strada principală. La fel am procedat și în celelalte zile.
Aprovizionare: La aproximativ 2 km în direcția spre oraș, pe Via Caramagna, se află un Conad destul de bine aprovizionat, dar cu prețuri ceva mai mari decât în supermarketurile obișnuite. Noi de aici am cumpărat de toate, și alimentare și ne-. Singura problemă e că trebuia să-l nimerim deschis, căci are un program de boieri (9-20 în timpul săptămânii, până la 14 sâmbăta și mi se pare că duminica e închis). Dar bune și proaspete mărfurile, recomand. Mai e un Sigma Market ceva mai departe, după sensul giratoriu se face stânga, spre centrul vechi; am dat de el cu ocazia vizitei pe care i-am făcut-o acestuia din urmă, căci O ne recomandase parcarea subterană din apropiere, dar magazinul nu l-am vizitat, deci nu știu.
Mâncătorii, beuturii: Nu prea sunt în imediata apropiere a apartamentului. Am sperat să găsim ceva tratoria tradițională pe lângă biserică, așa, ca în Grecia, dar nema! De unde rezultă încă o dată (și aveam să tragem de nenumărate ori această concluzie de-a lungul sejurului nostru) că Italia nu e Grecia! Există o patiserie la vreun km înspre Imperia, nu ne-am oprit, ori era coadă, ori nu aveam unde parca, ori era închisă. Speram să găsim canolli, deși Imperia nu e Sicilia, deasemenea. Amicul O s-a interesat și a descoperit totuși un loc, singurul din Imperia, unde fac canolli, dar numai la comandă. Așa că într-o dimineață ne-am trezit cu el la ușă cu un pachețel frumos legat cu fundiță, mirosind delicios a vanilie! :P...
Altfel, dacă vreți să mâncați în oraș, trebuie să vă urcați în mașină (chiar! trebuie să fie și autobuz-ceva, dar eu n-am văzut, toată lumea circula cu autoturisme) și să străbateți cei câțiva km până acolo. Sunt multe restaurante și terase, unele deschise doar seara (mai problematic e la prânz). Cred că o să fac un articol separat pe acest subiect...
Plaja: Și despre asta o să vorbesc mai pe larg altădată. Ca idee, țărmul e destul de neprielnic în zonă, după câte am văzut, adică bolovani și pietre. De aceea, cea mai mare parte a lui a fost concesionată privaților, care și-au aranjat parcela cum au știut ei mai bine: au adus nisip pe țărm și în mare, au plantat șezlonguri și umbrele, au organizat toalete și vestiare, ba și câte un băruleț; evident, totul contra cost. Care cost nu e deloc de neglijat! Remember: Italia nu e Grecia! Aici nimic nu e gratis! Nimic! Desigur că există și plaje publice, noi am nimerit în ultima zi pe una din ele, dar or mai fi. Numai că na, cât dai, atât face. Alegerea e a fiecăruia.
Împrejurimi: Sunt multe de văzut prin preajmă. În primul rând, Imperia, care nu e un orășel, cum am crezut la început, ci un ditamai orașul, cu un centru vechi superb și cu multe alte atracții. Pe urmă, San Remo e la vreo 20 km, granița cu Franța la încă 20, apoi Menton, Monaco, Nisa. Asta dacă e să amintim doar „numele grele”; în realitate, fiecare localitate mai mică și relativ anonimă e o nestemată ascunsă, nebănuită, fie că o pornești în stânga sau în dreapta pe coasta ligurică...
În concluzie: Ne-am simțit minunat în apartamentul din Caramagna, chiar dacă nu noi am fost cei care l-au ales. Și compania a fost nesperat de bună, ne-am plimbat și ne-am distrat împreună la greu, chiar mi-ar plăcea ca sorții să ne mai aducă în aceeași formație și cu alte ocazii de acest gen. Recomand o astfel de cazare, e o variantă mult mai rezonabilă decât hotelurile și pensiunile din oraș, cu scoruri absolut aberante la vremea când am fost noi. Dar trebuie neapărat mașină! Ori veniți cu ea de acasă, ori închiriați în aeroport.
Nu-mi rămâne decât să vă zic: vacanță frumoasă! Și să vă mai povestesc una-alta, poate vă ajută... Dar asta altădată!
Trimis de crismis in 14.01.18 20:19:02
- A fost prima sa vizită/vacanță în ITALIA
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest review
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Apartament în regim hotelier, IMPERIA" (nou-creată pe sait)
@crismis: Start vot! A treia oara consecutiv asa ca ar trebui sa serbez , dar urmeaza iar o saptamana de pauza, asa ca Mishule, bucura-te acum cat poti.
Ma bucur ca ai scris despre cazare care este excelenta si intradevar poate fi tentanta pentru multi.
Iar pozele sunt destul de relevante ca sa confirme cele spuse de tine, la fel de utile sunt insa si celelalte informatii, ca sa le spunema asa, administrative.
Felicitari, votat cu mare drag.
@crismis: Cu poza P23 m-ai dat gata, îmi este dor de cannoli, dar să nu crezi că doar această poză mi-a plăcut. În rest, ce să zic, o cazare bună aşa cum sunt, de regulă, ale tale, la un preţ rezonabil, însă păcat de prosoape şi consumabile...
Fiindcă nu am apucat să vorbesc deloc cu tine în acest an, îţi trimit toate urările de bine şi multe călătorii frumoase îţi doresc în continuare! Te pup!
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecție.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@mishu: Mulțumeeesc! Nici nu știi cât mă bucur că ești pe aici, cât mi-era de dor de formulele care te-au consacrat ("start vot" și "votat cu mare drag") ! Parcă niciodată nu mi s-a părut mai prețios votul tău!
@irinad: Mulțumeeesc și ție, draga mea prietenă! Da, ciudați italienii, dar cu toate astea, trebuie să recunosc că soacra lui O a făcut o afacere bună în numele nostru. Chiar foarte bună, din motivele expuse! Iar faptul că am stat "la țară" a prezentat un avantaj în plus, la care eu țin foarte mult în vacanțe: liniștea. În afară de orătănii și de clopotele bisericii, alte sunete nu ne perturbau! Tare frumos a fost, ce mai!
Toate cele bune îți doresc și eu, să aveți parte de călătorii fabuloase, dar și de împliniri pe plan profesional (că și ăla contează, trebuie să recunoaștem) !
@webmaster: Mulțumeeesc și ție!
@crismis: Asa cum spuneam am o perioada mai incarcata si care nu prea imi lasa timp liber, dar dupa ce se vor mai linisti apele promit sa fiu mai prezenta. O seara frumoasa.
@crismis: Cazare frumoasă, tipic ție: elegantă, discretă,
curată. De obicei, noi ne luăm prosoape si truse de voiaj (săpun, șampon, alea-alea), așa că n-aș fi simțit lipsa lor.
La prețul cerut, eu cred c-a fost OK! A, că italienii sunt zgârciomani, asta e știut. Ca și scoțienii!
@Zoazore: Mă lăudați voi, da' tocma' vă zisei că n-am niciun merit! Că s-a nimerit bine, am zis să dau mai departe, poate or mai vrea și alții! La o adică, vorbim cu cine trebuie să vorbească unde trebuie...
Și noi mai avem una-alta prin bagaje. Recunosc ca detergent de vase și hârtie igienică - nu. Dar așa, ca gest... Mi se pare aiurea. Zgârciomani.
@crismis:
Ce-o fi mirosind așa de frumos? Și ne mai dai și un răspuns fotografic convingător. Dar e corect sa atașezi asemenea poza la cazare? Ar trebui sa se inventeze pozele aromate si sa fie admise pe AFA. Ca sa știm o treaba, nu? Sa fie dovada vie pentru cititor. Adică dovada aromata.
Primul pat din poze mi-a amintit de patul care l-am avut in cazarea nefericita de la Roma, apoi totul a fost peste ce am avut noi la Roma. Adică n-am avut.
Felicitări! Numai bine! ????
@Dan&Ema: Recunosc, am fost un pic sadică cu pozele alea, mai ales cu a doua. Poze aromate, zici?! Nu, nu cred că-i bine...
O săptămână cu spor!
@crismis: Nu e tocmai de mirare că n-ai avut parte de consumabile și de prosoape într-un apartament închiriat de particulari: e o formulă destul de des întâlnită atât în Italia, cât și în Franța. De pildă, la Sete, unde am stat 7 nopți (cu 280 euro - sâc!), am fost nevoiți să venim nu numai cu prosoapele proprii, ci și cu lenjeria de pat - transportată cu avionul! - și, la fel ca voi, ne-am cumpărat bureții și detergenții de vase.
Nu știu dacă e chestie de zgârcenie, aș zice că e vorba mai mult de comoditate: de multe ori, proprietarii nu locuiesc acolo (al nostru locuia în Grenoble) și nu vor să-și bată capul. După plecarea chiriașilor, plătesc pe cineva care vine și face curat și apartamentul poate fi închiriat din nou fără a fi nevoie de prezența lor.
Cât despre faptul că Italia nu e Grecia, ai perfectă dreptate! Și pe mine m-au enervat plajele lor cu plată și programul magazinelor: multe închid la prânz iar seara la 7-8 trag obloanele! Trebuie să te informezi dinainte ca să nu crăpi de sete sau de foame...
Felicitari pentru frumosul articol, l-am citit cu mare placere!!!
@Carmen Ion: Mulțumesc pt completări, Carmen! Oricum, nu pot spune că a fost ceva care ne-a luat total prin surprindere, despre prosoape fuseserăm avertizați, iar cu consumabilele... nu facem noi un capăt de țară din asta! Per total, oricum am fost super-încântați de această cazare, dar mai ales de costurile ei, care au fost de-a dreptul prietenoase cu bugetul nostru!
Cât despre plaje și orarul restaurantelor și magazinelor... acestea mi se par generatoare de stres. În Grecia pur și simplu n-avem nevoie să ne uităm la ceas; când ni se face foame, căutam o tavernă și gata! Dacă vedem o plajă faină, oprim și întindem prosoapele. În Italia nu-i așa. La cârciumă te duci nu când ți-e foame, ci când e deschisă. La plajă trebuie să cotizezi (de cele mai multe ori, destul de serios). Italia nu-i neapărat pt plajă (cel puțin pt amărășteni ca noi), ci pt vizitat.
@hopik: Mulțumesc pt aprecieri!
@crismis:
Fain, așa pe limba ardelenească! Și pozele încă nu le-am văzut, după ecou. Cât privește infuzia, confirm, am experimentat fără voie într-o dimineață, am vrut ness dar chioară la ora aia am turnat cafea, fără număr????! Gust? Excelent!
Un februarie frumos să iei pe tălpile ghetuțelor, oriunde mergi!
@elviramvio: Mulțam frumos pt toate urăturile! Mă bucur că mai apreciază cineva infuzia de cafea! De fapt, nu se poate să n-o iubești, mai ales dacă n-ai încotro!
Și da, februarie, să vină februarie!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)