ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.08.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Mărăşeşti [VN]
ÎNSCRIS: 30.04.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2021
DURATA: 1 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
REZONABIL

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
70.00%
Satisfăcător
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
86.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Hotel Amurg 3 ***, decent!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Relația mea cu marea este ca-n bancul:

” - Care este pluralul de la” ecler” ?

” - Simplu, nu mai mânca atâtea!”

De mare nu o să mă pot sătura, niciodată!

De ce Hotel Amurg din Eforie Nord

Eram deja la Nesebar (vezi impresii)) și știam că sejurul nostru avea să se termine într-o zi de sâmbătă. Cum să mergi, sâmbăta, acasă, de la mare???!!! Am fost eu polițist o viață dar, nici chiar așa, încă mai știu cum mă intitulez și, dacă e scris cu litere mari, știu să citesc, deci, am ceva reflexe de bază încă vii între cutia mea dintre urechi!

Așa că, decis să prelungesc cât pot existența mea pe lângă litoralul Mării Negre, și, sub pretextul drumului extrem de aglomerat, m-am considerat deștept și am indus Adrianei ideea că n-ar trebui să facem drumul Nesebar- Mărășești dintr-o bucată, că, nah, ai văzut ce aglomerație a fost la dus, ce greu se merge prin România, mai bine mai stăm o noapte și plecăm duminica, spre casă, de pe litoralul nostru.

Bine, ca un adevărat bărbat ce mă aflu, stăpân al relației domestice de mă unește cu jumatea casnică, am sugerat ideea îndrăzneț și am spus-o spăsit, ca să n-o enervez pe Adriana. Are ea pumnii mici, dar are tehnică, așa că nu voiam să mănânc buzat, ce știți voi?!

OK-ul a venit firesc și mi-a rămas sarcina să găsesc locația unde să adăstăm, după ce-om intra în țară.

Fraților, nu știu dacă realizați, dar, noi, românii, suntem un popor de bogătani! Nu mă credeți, da? Ei, atunci uitați-vă pe Booking să vedeți oferta hotelurilor, în vârf de sezon și o să vedeți că, deși prețurile sunt la înalțimea Munților Himalya„nu o să găsiți locuri libere la nicio locație de la mare.

Bine, s-a spus că week end-ul 06-08.08.2021 a fost cel mai aglomerat de la Marea Neagră din România, dar asta întărește tocmai ceea ce am spus eu, suntem un popor de bogătani, clar!

Cumva, nesperat, am găsit cazarea de la Hotel Amurg din Eforie Sud liberă și, cel mai important, la un preț decent. M-am frecat la ochi, nu, nu băusem, prețul era normal. Așa că, hotărât, cum mă știți, după îndelungi îndoieli, am apăsat butonul și-am făcut rezervarea. Eram fericit, găsisem cazare!!!

Cum se ajunge

În cazul nostru, de la Nesebar până la Eforie Sud, inclusiv trecut prin punctul vamal Vama Veche, pe auto, după o cursă de vreo 4 ore. Șoselele din Bulgaria nu sunt rele, nu-s nici vreo autostradă, cu excepția celei de la intrarea, dinspre Burgas, în Varna dar, în ziua respectivă erau extrem de aglomerate.

La vamă am stat vreo oră, mult mai mult ca la ieșirea din țară, dar ăsta a fost cel mai mic necaz. Treci de vamă și apoi, prin Vama Veche și 2 Mai, te strecori, efectiv, printre șirurile de mașini parcate a la Romania, în toate locurile și pozițiile. Mă rog, să spun că am plecat din Nesebar la ora 10 și, la ora 14,30 eram în fața hotelului” Amurg” din Eforie Sud. E pe strada Negru Vodă, acolo m-a dus GPS-ul. Ca în bancurile cu proști, pentru că nu găsisem hotelul la adresa din Booking, am mers ușor, spre capătul străzii și am întrebat, în final, pe cineva care trecea pe acolo, unde se află hotelul” Amurg” ? Ăla s-a uitat la mine și mi-a arătat că eram în fața hotelului. Ia, nu râdeți, v-am spus c-am fost polițist!!!

Prima impresie

Este un hotel discret, amplasat în partea discretă a discretei stațiuni Eforie Sud. Și asta nu e, neapărat, un lucru rău. Strada unde este amplasat este mărginită de copaci, în jur e liniște, nu e niciun restaurant în imediata apropiere care să perturbe liniștea. Apoi am observat parcarea hotelului, care este generoasă iar intrarea protejată de o prea mobilă barieră. Barieră ce mi s-a deschis abia după ce am intrat în hotel, la Recepție și am recitat ce e cu mine acolo, faza cu rezervarea și alte alea.

Activitățile de cazare au decurs rapid și civilizat, am plătit cu cardul ce aveam de plătit, apoi mi s-a dat cheia de la cameră și am pătruns spre locul acordat.

A doua impresie. Și, a treia. Și altele

Hotelul este curat și frumos. Nu e lux dar este bine. Se respectă restricțiile legate de distanțarea socială, asta pentru cei care urmăriți treaba asta.

Ce e mai nasol despre el este faptul că este departe de centrul stațiunii, că, până la plajă, ai de mers vreo 15 minute. Și eu, dacă, între timp nu aș fi ajuns acasă, cred că și-acum mai mergeam, încă, spre plajă. Dar asta nu e vina locației, se presupune că, atunci când faci rezervarea te uiți la ceea ce oferă și ceea ce nu are în program. Dacă ai ales, e alegerea ta, nu da vina pe alții.

Cum nici voi nu puteți să dați vina pe mine c-ați pierdut timpul citind ceea ce am scris până acum, doar știați marfa.

Ca să vă îmbunez, vă pun muzica asta: youtube și vă salut: Haidi, pa!


despre SERVICII

Încă de la intrare vei fi întâmpinat cu politețe și amabilitate. Spuneam că operațiunile de cazare au durat câteva minute, cele absolut necesare întocmirii documentelor.

Personalul este foarte amabil, s-a oferit să ne ajute cu orientarea în stațiune și să ne îndrume spre locurile de interes. Oricum, le-am spus că știm la perfecție Eforie Sud, noi doi venind acolo, ultima oară, în 2003, deci, ce s-ar fi putut schimba în cei 18 ani?! Spuneam că personalul e amabil, după ce m-a auzit ce i-am spus legat de cunoașterea stațiunii recepționerea mi-a zâmbit și n-a sunat la 112, cum, poate, ar fi trebuit, să-i anunțe pe ăia că s-a dat drumul la nebuni prin stațiune.

Fără glumă, am avut vreo două rugăminți la care am primit imediat soluționare în avantajul meu. Cu zâmbetul pe buze, ceea ce mi-a plăcut mult. Că era un zâmbet frumos, dă-le -ncolo de rugăminți!!! :))


despre CAMERE & COND. CAZARE

Spuneam, cred, mai sus, că hotelul este clasificat ca fiind de 3 ***. Cam așa și arată: camerele sunt micuțe, mobilate corect dar nu cine știe ce ochios. Au însă balcon lărguț, ideal pentru micul dejun, baie în cameră, TV, frigider, aer condiționat. Noi am nimerit o cameră cu paturi twin, nu știu dacă sunt și camere cu paturi matrimoniale, dar, sincer, pot trăi cu povara asta.

Curățenie peste tot, nimic de reproșat. Sincer, pentru ceea ce ne trebuia nouă, atunci, era perfect. O problemă, totuși: a doua zi, dimineață, am realizat că Eforie Sud și, implict și hotelul, este foarte aproape de Tuzla. Care Tuzla are un aerodrom, de unde decolează avioanele alea de trag după ele reclamele la diferite crănțănele sau beri de le arată peste litoral. Și avioanele astea, când decolează, trec pe deasupra hotelului. Dacă sunteți cu nervii, sau, ca mine, atunci, încă adormit, vă garantez că zgomotul unor avioane, la decolare, nu e cel mai plăcut mod de a te trezi. Aș fi vrut o praștie să-i dilesc una pilotului de zbârnîia trocuța aia prin aerul liniștit al dimineții, dar, ceva din mine mi-a spus că aș putea avea probleme dacă fac așa ceva, așa c-am tras pătura peste cap, mi-am dat seama c-am rămas în urmă cu înjurăturile de la știam și m-am mulțumit cu bagajul deja avut. Doar c-am făcut-o-n gând, nu se face să m-auză Adriana cât sunt de mârlan!


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

În prețul cazării a intrat și micul dejun. Încă de la cazare am fost anunțați că, din cauză de respectarea a regulilor de distanțare socială, micul dejun se va servi la cameră. Orele erau cuprinse între 7,30-10 și am fost întrebați pe la ce oră am putea fi deranjați. Abia venisem din Bulgaria, nu știam de faza cu avioanele, așa c-am lăsat la latitudinea hotelului ora la care să fiu colindat.

A fost o oră rezonabilă, ceva, gen 8,15. Micul dejun era chiar bogat, pe cuvânt de pensionar! Multe fleacuri din alea de le mănânci dimineața, cafea sau ceai, la alegere. Altceva nu prea am mai mâncat acolo, dar cred că nici hotelul nu se angaja la alte servicii din acest domeniu, deci, asta e! Oricum, avea un spațiu destinat restaurantului destul de spațios și elegant.

Pe lângă hotel sunt magazinuțe care oferă la vânzare dulciuri, crănțănele, băuturi, cu sau fără grade alcoolice, mă rog, diverse, pe care ți le poți căra în cameră, ca furnica-n mușuroi și să la ronțăi cât stai cocoțat în vîrful patului de te uiți la TV, pe durata cazării. Sau, ce știu eu, poți sta în balcon și să arunci cu ele spre oamenii de trec pe stradă, că tot văzui că (și) asta devine sport național pe la Mamaia.


PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Spuneam că hotelul este departe de plajă, dar, păstrând adevărul istoric, cam toate locațiile sunt departe de mare la Eforie Sud, deci aspectul de v-am zis nu-i o bilă neagră, e doar un fapt.

Eu cu Adriana ne-am folosit de treaba asta, plimbându-ne pe acolo pe unde o făceam prin 1995, prima oară când am ajuns, noi doi, la Eforie Sud. Pe atunci Luminița avea 4 ani, acum are 30 și drept e că nici multe din locurile alea de le știam noi nu mai sunt așa, ca în amintirile noastre. O fi din cauză c-au trecut ceva ani? M-aș mira, în România nu se schimbă, niciodată, nimic! Se ruinează dar, nu se schimbă!

Despre Marea Neagră la Eforie Sud voi scriu un review, mai suportați-mă și voi, un pic, și veți scăpa de mine, promit! Cel puțin pe anul ăsta.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Din ceea ce știam și am văzut, Eforie Sud nu e tocmai o stațiune-club. Ca dovadă că și oamenii de erau pe-acolo nu erau din cei ce doresc să epateze, cu orice preț. Sunt niște baruri-restaurante, parcul mare, Teatrul de Vară, dar nu știu dacă se mai țin spectacole.

Cât despre hotel, ca să te distrezi, dacă se poate numi distracție, ar fi trebuit să nu plătești și să=ncerci să scapi, dar, mi-au luat banii încă de la cazare, deci, s-au relaxat ei! :)) Să le fie de bine și să aibă succes în afaceri!


[fb]
---
Trimis de Yersinia Pestis in 13.08.21 12:33:18
Validat / Publicat: 13.08.21 13:12:02

VIZUALIZĂRI: 666 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

21 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 TV ca s-avem la ce să ne uităm
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 54000 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

21 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[13.08.21 12:49:25]
»

Excelent review-ul — și acesta!

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

webmasterX
[13.08.21 12:50:01]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

RoxanaGRS
[13.08.21 13:30:52]
»

Păi să vă fie de bine concediul, că înțeleg că v-ați întors.

noi, românii, suntem un popor de bogătani! Nu mă credeți, da? Ei, atunci uitați-vă pe Booking să vedeți oferta hotelurilor, în vârf de sezon și o să vedeți că, deși prețurile sunt la înalțimea Munților Himalya„nu o să găsiți locuri libere la nicio locație de la Mare.

Oooo, da! Și nu doar la mare, și la munte e cam la fel. Unii nici nu se mai obosesc să scoată proprietățile pe booking în perioada asta, că oricum vin fraierii direct la recepție și plătesc prețul ăla astronomic direct. Nu mai spun de prețurile absolut nesimțite la șezlonguri... nu mai încep, că nu mai termin .

Revenind la hotelul vostru - mi-a plăcut că are balcon fain și faptul că are copaci în jur. Deși nu fumez, nici eu, nici soțul, balconul mi se pare un accesoriu esențial la o cameră de hotel (ca și frigiderul, desigur). Mai stai seara la o parolă, la un spriț, mai privești natura...

crismisPHONE
[13.08.21 13:51:26]
»

Și așa, da! Adică... Mda, m-aș vedea flecărind cu Tati pe balconașul ăla (cu riscul de a ne enerva vecinii; n-ar fi vina mea, de ce n-au pus și ei niște separatoare-ceva?!).

Din toate stațiunile litoralului românesc, Eforie Sud e singura care mă atrage într-o oarecare măsură. Parcă mai păstrează o umbră a frumoasei stațiuni interbelice...

Fain! Mai zi, că-mi place!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[13.08.21 13:54:38]
»

@webmasterX: Da, acolo este! Adresa completa e Negru Vodă 48-79, ceea ce nu prea înțeleg, 48 e nr cu soț, ar trebui să fie pe-o parte a străzii iar 79 e tot cu soț, doar că fără, deci, ar fi pe partea ailaltă. Doar că-n natură, hotelul e pe-o singură parte. Mă rog, de-ale urbanismului.

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[13.08.21 13:58:49]
»

@webmasterX: Mulțumesc!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[13.08.21 14:03:25]
»

@RoxanaGRS: Chiar cred că aceste prețuri umflate exagerat sunt o taxă pe prostie pe care șmecherii de au locații ne-o percep, mai ales că noi ne îngrămădim s-o plătim! Ar trebui să fim mult mai selectivi în alegerile făcute, să nu mai acceptăm orice condiții, atât la cazare cât și la alte servicii și atunci am pune pe criterii normale de stabilire a unor prețuri.

Altfel, așa cum am spus în review, Hotel Amurg oferă ceea ce ce promite. Dacă mă întrebi pe mine, prețul era un pic mărit, după 1 septembrie închiriezi acolo cu 190 de lei și nu cu 280, cum a făcut-o eu. Și-atunci, întreb, care este prețul corect?

Aaa, inutil să-ți spun: hotelul era plin full !

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[13.08.21 14:07:03]
»

@crismis: Spuneam că o să scriu despre experiența mea de la Eforie Sud de anul ăsta, comparativ cu Mamaia, inclusiv Mamaia Nord, mai ales că anul ăsta am fost de 5 ori la mare. Ultima oară, ieri, e drept, doar pentru o zi, dar, am intrat în Mare și-am mâncat la plimbă-tava, deci, am fost la Mare!!!

Hotelul este discret și elegant, cam așa, cam ca o doamnă boieroaică ce a ajuns un pic scăpătată, ancorată în gloria de altă dată.

P.S. Mâine plec la mare, la Neptun!

webmasterPHONE
[13.08.21 14:30:35]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[13.08.21 14:44:09]
»

@webmaster: Mulțumesc!

ANILUPHONE
[13.08.21 18:05:32]
»

Așa îl știa și soțul meu pe hotelul ăsta, discret și elegant... a fost el într-un team bealding, pe românește... întâlnire cu echipa de la serviciu... și ne-am dorit la început de iulie să mergem la Amurg... dar n-a fost să fie. Dar când am fost la Nord, special am fost în Sud să vedem ce și cum... și era pustiu la început de iulie... parcă era închis...

Acum am văzut că este bine la Amurg!

Bună și ideea de pauză pe lungul și aglomeratul drum spre casă.

În rest numai de bine!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[13.08.21 18:16:18]
»

@ANILU: Sărut mâna, bine ai revenit pe la mine, că taaare mult timp a trecut de când n-ai mai fost! Am crezut și că ești supărată și alta nu!

Recunosc că n-am avut alt criteriu în alegerea acestui hotel decât ăla să fie liber la data de-aveam noi nevoie și să aibă un preț civilizat! Și, așa am dat peste el.

Amintiri despre sau cu el n-avui, neam, că, ai înțeles, ultima oară am fost în Eforie Sud prin 2003, deci, looong time ago!

Acuma, dacă aș mai reveni acolo? Păi, nu cred, în primul rând că nu mă dă pe spate Eforie Sud și, dacă n-ajung acoloșa, cum să mă cazez?! Dar, eventualii doritori nu vor face o alegere năprasnică, chiar cred că, exceptând depărtarea de plajă, în rest e bine!

ANILUPHONE
[13.08.21 18:48:59]
»

@Yersinia pestis: Nu am nici o supărare pe tine... nu te-am salutat eu când eram la Nord lângă hotelul ăla elegant de fuseși tu...

Recunosc că despre Bulgăria nu citesc...

Salutări de la Brașov... mă plimb ca pensionarii...

Nasshu
[13.08.21 19:24:28]
»

@Yersinia pestis: La Amurg au stat parintii mei la sfirsit de iulie! Eu am stat la Paradox (o pensiune). Am fost pentru un eveniment care de obicei se petrece la Pongal .

Confirm si eu cele de mai sus cu o mica obiectie la micul dejun, primit tot la camera, dar care nu a fost de genul celui care l-ai primit tu. Si-or fi reglat / schimbat furnizorul intre timp!

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[13.08.21 19:45:01]
»

@ANILU: Brașovul este foarte frumos și chiar e recomandat pentru plimbare, fie și pentru pensionari, so, enjoy!

cât despre Bulgaria, merită o altă abordare, țara e frumoasă și are multe de arătat, nu doar resorturile de la Marea Neagră, poate ai să fii mai bună cu ea!

Sunt niște locuri aproape de București, nu v-ar lua mult timp s-ajungeți acolo .

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[13.08.21 19:55:32]
»

@Nasshu: Nouă chiar ne-a parut bogat micul dejun și, ține cont, noi suntem moldoveni, mâncarea e ceva serios dincoace de Milcov.

Da, nu a fost vreun protocol deosebit, nu aveam cum să fim serviți în porțelanuri dar, a fost bine!

Și personalul amabil, cu un pic de bunăvoință pot aprecia dorința lor de a ne face să ne simțim bine.

Mersi de vizita, vot și vorbe, te mai astept!

k-lator
[17.08.21 12:32:48]
»

@Yersinia pestis:

Yersi, chiar ai făcut treabă, dacă ai găsit de grabă

O idee salvatoare, ca să stai mai mult la mare

Ș-ai servit-o ca bomboana, să accepte Adriana

La Amurg încă o noapte. S-a adeverit în fapte!

Pozele sunt sugestive și-aș avea acum motive

Să mă fac și eu părtașă, chiar de zici că-s cârcotașă

Fiindcă vreau să le combat, că doar de-aia le-ai postat:

Lângă paturile-n zeghe, o veioză stă de veghe,

Pe mochetă-s imprimate doar pătrate deformate,

Iar balcoanele comune, de sărit sunt numai bune.

Nu-i așa de rău cum pare, să mai faci și o plimbare

Pân’la plaja cu nisip... înțelegi ce vreau să zic!

Dar ți-ai asumat bag seama: consecințele și” drama” .

Bro, deși cu osteneală... măcar n-ai rămas p-afară!

Căci în vârful de sejur, când e lume multă-n jur

Pentru marea înspumată, faci pe Draku-n 4, iată!

Haidi pa, să mai ajungi la mare anul ăsta și oricând vrei tu!

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[17.08.21 15:54:13]
»

@k-lator: Păi, am fost week-endul de trecu, la Neptun, la hotel " Miorița", cred că o să scriu despre, asta spre disperarea voastră.

Păcat că nu sunt străbătut de fiorul poetic să pun povestea-n rime, nah, chiar dacă-s moldovean n-am băut apă după Eminescu!

Dar, din zilele noastre, tot din Moldova, îmi place Sorin Poclitaru, poate o să citești ce scrie!

Sărut mâna, mersi de rime!

k-lator
[17.08.21 16:20:28]
»

@Yersinia pestis: Io zic să ne scrii și despre Miorița... abia aștept!!!

N-am pretenții de poetesă, dar acuma... că mi-a venit așa, n-am putut să mă abțin, ce să fac!??

Merci de hint-ul cu Poclitaru Sorin. Îl voi citi negreșit

adso
[17.08.21 16:48:36]
»

@Yersinia pestis: Excelent, nu-l știam. Ăsta-i Ion Pribeagu redivivus!

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[17.08.21 17:14:57]
»

@gpopa: Ei, e celebru în zona Câmpulung Moldovenesc, organizator de cenaclu literar și spectacole.

Mie-mi place mult!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adso, ANILU, crismis, k-lator, RoxanaGRS, Yersinia Pestis
INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.045963048934937 sec
    ecranul dvs: 1 x 1