GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dacă în review-ul trecut povesteam despre un hotel cu note mici pe booking, dar care mie mi-a plăcut, respectiv Pannonia Tower Hotel (vezi aici), la doar o noapte distanță am dat de acest hotel cu note mari pe booking, care pentru mine a fost total dezamăgitor.
Singurul lucru pozitiv la acest hotel este după părerea mea poziția ultracentrală, la mai puțin de 5 minute de mers pe jos, de renumita Mariahilfer Strasse. De altfel ăsta a fost si motivul principal pentru care l-am ales, având în vedere că stăteam doar o noapte în Viena. În apropiere este stația de metrou Zieglergasse, iar la aproape 200 de metri este stația de tramvai cu același nume. Cartierul muzeelor este la aproximativ un kilometru, iar gara Westbahnhof la 15 minute de mers pe jos.
Dar să revenim. Am ajuns la hotel în jurul orei 10, cu gândul ca poate avem noroc și ne cazează repede, ca să ieșim la hoinărit în oraș. La recepție nu era absolut nimeni. Abia după aproximativ jumătate de oră a apărut o doamnă foarte distantă, care ne-a spus fără nicio urmă de bunăvoință să revenim după ora 14, ca să ne cazăm. N-ar fi prima oară când am pățit asta, așa că ne-am resemnat și am plecat în oraș. Pentru bagaje nu aveau o camera destinată. Norocul nostru că aveam fiecare doar câte un rucsac.
După ora 14 am revenit și am fost cazați imediat.
Hotelul este situat într-o clădire veche. După parerea mea seamănă mai mult cu o pensiune. Are o curte interioară, unde sunt câteva măsuțe. Intrarea in cameră se face direct din acea curte interioară și din acest motiv este gălăgie și ziua și noaptea. Camerele nu sunt deloc izolate fonic, mai mult ușile sunt foarte gălăgioase. Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi trebuie liniște ca să pot dormi. Mai mult draperiile de la ușă si de la geam nu erau destinate sa împiedice lumina să intre în cameră. De fiecare dată când cineva umbla pe culoar se aprindeau toate luminile. Deranjant!
Noi am ajuns iarna la acest hotel. Ni s-a spus că nu sunt camere libere și am înțeles. Dar de ce era atât de frig în cameră? Caloriferele erau închise și în cameră era ca afară. Parea că nu a mai fost încălzită de mult. Până a doua zi când am plecat și tot nu s-a încălzit îndeajuns.
Camera era mare și acesta e singurul plus, pe care-l trec în dreptul ei. Mobilierul era vechi, obosit, uzat ce să mai. Patul inconfortabil, iar recamierul pentru copil sub orice critică. In cameră mai aveam un televizor vechi. Nu aveam frigider.
Baia tot așa pe stil vechi, mai o rugină, mai o gresie spartă. Ceva așa ca la doua stele. Singurul plus că aveam apa caldă, doar că după ce ieșeai din duș înghețai în cameră.
Beneficiam de WI-FI gratis care mergea acceptabil.
Micul dejun a fost ok. Nu am nimic de reproșat, ca dealtfel oriunde am fost în Austria sau Germania. Aveau produse proaspete de calitate, mezeluri, brânzeturi, ouă, fructe. Cafeaua absolut delicioasă. Personalul de la restaurant (de origine asiatică) era foarte amabil și imediat ne serveau cu tot ce aveam nevoie.
Și totuși am mai găsit un minus. Personal la recepție nu era 24 h din 24 h, iar ușa la pensiune (nu pot să-i spun hotel, mai degrabă han) se închidea dupa ora 22. Dacă nu aveai cheia la tine (nu aveau cartelă) puteai să rămâi pe-afară. Nu am mai întâlnit așa ceva într-o mare capitală europeană.
Din toate aceste motive media notelor acordate de mine acestei pensiuni a fost de 6, cu toate că pe booking este de peste 8. Sejurul nostru la aceste 2 hoteluri au fost singurele dăți, când media de pe booking a diferit substanțial de media acordată de mine. O dată în sens pozitiv si o dată în sens negativ. Deh se mai întâmplă. Eu rămân oricum fan booking.
Ce se potrivește mai bine la această pensiune, decât Conchista Wurst? Rog webmaster https://www.youtube.com/watch?v=QRUIava4WRM
Trimis de robert in 08.04.15 12:43:49
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 48.20080200 N, 16.34599300 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
---
Mutat în rubrica "Am Brillantengrund Hotel, VIENA" (nou-creată pe sait)
---
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
Ar fi bine sa scrieti o recenzie pe booking, in care sa aratati plusurile si minusurile acestui hotel. De multe ori notele acordate unui hotel nu reflecta realitatea.
@danamandache - Am scris cum să nu. Totdeauna fac asta. Mulțumesc de vizită!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)