ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.05.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
SEP-2023
DURATA: 1 zile
Prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Finca Canarias Aloe Vera - Güímar

TIPĂREȘTE URM de aici

Güímar este un oraș așezat în partea de est a insulei Tenerife, nu departe de La Orotava, Arafo și Fasnia, în valea care coboară din interiorul muntos al insulei până la plajele de la țărmul Oceanului Atlantic. Prin ce se evidențiază această mică localitate?

Aici se află renumitele piramide - Piramidele din Güímar - niște structuri dreptunghiulare, terasate, în număr de șase (inițial au fost nouă), construite din rocă vulcanică, fără a se folosi mortar. Ele au stârnit interesul specialiștilor care le-au analizat și au apreciat că datează din sec. XIX. Înalte de până la 12 m, se pare că apariția lor ar avea legătură cu agricultura modernă, compoziția straturilor care le alcătuiesc fiind diferită. Dar au fost și dintre aceia care nu au exclus amestecul unor ființe misterioase, dând explicații demne de un film SF. Cercetările au durat până în 1998, zona de 65.000 m² din jurul piramidelor devenind apoi accesibilă și publicului.  

Güímar mai este renumit pentru culturile sale ecologice de Aloe Vera. Finca Canarias Aloe Vera - Güímar a fost unul dintre obiectivele înscrise în programul excursiei opționale Turul insulei (La Orotava - Villa de Candelaria - Finca Aloe - Banana Plantation - Garachico - Icod de los Vinos) la care am participat și noi.  

Carretera Güímar a Puertito de Güímar - Autostrada care duce spre micul port Güímar trece pe lângă Eco Aloe Vera Farm, o fermă în care se cultivă - în sere și în aer liber - această miraculoasă plantă. Există mai multe astfel de ferme în Insulele Canare. În Gran Canaria, în Fuerteventura, în La Gomera, în Tenerife, peste tot sunt ferme în care se cultivă diferite soiuri de Aloe Vera, fermele devenind principale puncte de atracție pentru turiștii care pot vedea aceste plante, dar și altele, pot beneficia - gratuit - de acces în sere și de turul ghidat oferit de un profesionist.  

La Finca Canarias Aloe Vera - Güímar, pe o suprafață de 11.000 m² sunt cultivate 7.000 de plante de Aloe Vera. Programul de vizite este: Luni - Sâmbătă între orele 9.00-17.00. Dacă sunteți în trecere pe Carretera Güímar a Puertito de Güímar - Autostrada care face legătura cu țărmul estic al insulei, opriți pentru un scurt popas la Eco Aloe Vera Farm! Lângă intrare există și o parcare mare, liberă atunci când am fost noi, așa încât problema mașinii e ca și rezolvată de la bun început.

Fermele de Aloe Vera sunt foarte răspândite în zonă datorită climatului favorabil cultivării și dezvoltării acestei plante care are nevoie de o serie de condiții speciale - un anumit număr de ore pe zi de expunere la lumina solară, umiditate, tip de sol și tratament pe care numai profesioniștii îl pot asigura. Toate acestea le-am aflat de la gazda noastră, o persoană volubilă și zâmbitoare care ne-a vorbit (în engleză și spaniolă), în termeni simpli, pe înțelesul tuturor, despre soiurile de Aloe Vera (abia acum am aflat că sunt atât de multe), despre modul de cultivare a acestei plante, precum și despre valorificarea ei. Se știe că Aloe Vera este mult utilizată în procesul de fabricare a produselor de înfrumusețare și de îngrijire corporală, dar și în medicină. Datorită nutrienților pe care îi conține, planta este întrebuințată și în alimentație, sub formă de sucuri. Vizitarea unei astfel de ferme oferă oportunitatea de a vedea plantele cultivate, dar și cum se valorifică ele.

Cu mănuși pe mâini și cu un cuțit foarte bine ascuțit, gazda noastră și-a început demonstrația practică. Suntem astfel martori la extragerea sucului gelatinos din frunzele de Aloe Vera pe care suntem invitați să-l încercăm pe pielea noastră. În magazinul fermei, bine aprovizionat cu tot felul de produse, toate având ca numitor comun Aloe Vera, cei interesați au putut cumpăra direct de la producător diverse produse bio conținând acest extract. Nu are rost să înșirui tot ceea ce am văzut acolo. Spun doar că prețurile nu sunt tocmai modeste, dar - ca amintire din Tenerife, de la o fermă ecologică în care se cultivă Aloe Vera, prima de acest gen văzută în viața mea - a meritat să plec de acolo cu două creme eco.

Poate că mulți se vor întreba - ca și mine înainte de a ajunge acolo - de ce să vizitez o fermă? Dacă am vizitat plantații de viță-de-vie și crame cu degustări de vinuri, dacă am văzut dealuri împădurite cu măslini și am intrat în mici fabrici urmărind cum se obține uleiul din măsline, de ce n-ar fi interesantă și o vizită la o fermă unde se cultivă și se valorifică Aloe Vera? Experiența a fost interesantă, am aflat multe lucruri noi despre Aloe Vera și despre agricultura ecologică. Am testat și am cumpărat produse cosmetice ecologice, obținute local.

Consider că vizita la Eco Aloe Vera Farm este o experiență pozitivă, instructivă și distractivă în același timp, mai ales dacă mergi în grup mare, așa cum am fost noi. Este ocazia de a socializa, de a comenta (mai ales doamnele între ele) beneficiile produselor cosmetice bio. Cred că această vizită n-ar trebui ratată cu atât mai mult dacă intenționați să vedeți și Piramidele din Güímar aflate în apropiere sau sunteți în trecere spre Candelaria de care vă mai despart doar 7 km.

Pe mine personal, în afară de întinderile ordonate, cu plante de Aloe Vera aliniate ca soldații la paradă, m-a fascinat varietatea de plante exotice care mai de care mai interesante și mai frumoase, precum și aranjamentele lor în spațiul de cultură. O adevărată, frumoasă grădină botanică!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 23.05.24 06:40:41
Validat / Publicat: 23.05.24 08:09:34

VIZUALIZĂRI: 663 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 Finca Canarias Aloe Vera - Güímar. În seră.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15300 PMA (din 17 voturi)

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

Michi
[23.05.24 10:18:15]
»

@iulianic: Noi, în 2017 nu am găsit nicio excursie organizată la agenţiile locale aşa că am apelat la un taxi dus-întors. La Guimar, înafară de vizitarea celor şase piramide care sunt cel mai controversat sit tehnologic din Tenerife, privind vechimea şi originea lor, am vizitat şi muzeul Thor Heyerdahl. Am fost încântată să văd toate expediţiile lui dintre anii 1947 şi 1977 în care a demonstrat migrarea unor grupuri de oameni din Europa spre insula Pastelui şi America în ambarcaţiuni uşoare, plute de lemn asemănătoare celor cu care navigau incaşii.Citisem în tinereţe despre expediţia Kon Tiki dar aici am văzut machete ale tuturor expediţiilor sale. A vrut să demonstreze că vechii egipteni ar fi putut ajunge în America de Sud formând o civilizaţie precolumbiană.

doinafil
[23.05.24 15:50:20]
»

Am văzut și eu o demonstrație de tăiere a frunzei cărnoase de Aloe Vera! În 2019 am fost la o fermă din Fuerteventura, și am testat pe pielea mea - la propriu - acea parte gelatinoasă a frunzei. Este atât de emolientă!

Ca urmare, am și cumpărat un gel de Aloe Vera, de care am fost foarte încântată. Ai dreptate cu prețurile! Ele nu sunt mici, sunt chiar scumpe, m-a costat atunci 50 Euro.

De atunci, Mihai face, anual, comandă la acea fermă și-mi cumpără acest gel minunat! . Dacă iei 3 flacoane, prețul/buc. se reduce simțitor!

Felicitări pentru articol, poze și... ca de obicei, mulți

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Marius 72
[24.05.24 12:59:19]
»

Nu am intrat într-o fermă de în care se cultivă aloe vera ci doar mi-am aşteptat în maşină consoarta intrată într-un magazin cu asemenea produse. Din care a ieşit încântată şi tristă în acelaşi timp .

În partea de nord-vest a insulei, în zona satului El Palmar am avut ocazia să vedem zeci de grădini prăvălite pe dealuri în care se cultiva această plantă plus cactuşi de diferite culori, înfloriţi în perioada vizitei noastre. Un adevărat spectacol!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, Marius 72, Michi
Alte impresii din această RUBRICĂ[Alte] 'Opționale' prin Tenerife:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.064136028289795 sec
    ecranul dvs: 1 x 1