Butrint - două milenii de istorie

TIPĂREȘTE

Drumul de la Sarandë la Butrint se străbate în mai puţin de o oră. Construit în 1959 cu ocazia vizitei liderului sovietic Nikita Hruşciov, drumul a fost refăcut în 2010, aşadar este foarte bun. Dacă ajungeţi în Sarandë - în sejur, în circuit sau numai într-o excursie de o zi (din Corfu sau din partea continentală a Greciei) - rezervaţi ceva timp şi pentru Butrint pentru că aici veţi vedea comoara de istorie şi arheologie a Albaniei - rămăşiţele unui oraş antic înconjurat de un imens parc natural, un obiectiv declarat în 1992 Patrimoniu Mondial UNESCO.

În pofida faptului că în trecut a fost unul dintre cele mai mari oraşe ale Mediteranei, astăzi Butrint este destul de puţin cunoscut în lumea turistică. Eu însămi, pasionată de ruine şi vestigii străvechi, am aflat târziu despre Butrint. Am fost surprinsă citind că situl arheologic include nu numai un impresionant amfiteatru roman, ci şi o Basilică bizantină (cea mai mare din lume, după Sf. Sophia din Istanbul), un templu roman cu mozaic, o poartă cu un leu sculptat, precum şi mai multe construcţii apărute de-a lungul vremii, când zona se afla sub diferite stăpâniri. Se spune că ceea ce vede turistul zilelor noastre nu reprezintă decât 15 % din ceea ce a fost cândva Butrint, restul fiind încă nedescoperit.

Dar, să încep cu începutul.

Din Sarandë am preluat un ghid specializat pentru Butrint, o tânără bună vorbitoare de limbă engleză, dar şi - aşa cum aveam să constatăm în curând - bună cunoscătoare a istoriei locului. În afara prezentării propriu-zise, ea ne-a spus multe legende, a accentuat aspectele deosebite, a răspuns la întrebări şi... a udat mozaicuri cu apă din propria-i rezervă (era foarte cald) pentru ca noi să le vedem mai bine. M-am întrebat cum ar fi fost vizita noastră la Butrint fără ghid. E adevărat, unele fragmente ale prezentării nu le-am auzit pentru că uneori mă îndepărtam pentru fotografii, altele le-am uitat sau nu le-am înţeles (soţului meu revenindu-i sarcina de a mi le traduce), dar - ajutată de un pliant şi de cele ce am mai citit - pentru cei interesaţi, voi încerca să spun câte ceva despre ceea ce înseamnă Butrint ca obiectiv turistic.

După ce am achitat taxa de intrare (500 lekë sau 4 euro/persoană), prin turnicheţi, validând cardul de acces, am pătruns în interior.

Şi fiindcă am amintit de pliant, înformez că imediat după intrare, pe un suport special, se găsesc pliante conţinând o scurtă istorie a locului, precum şi o schemă a Parcului Naţional Butrint având marcate cele mai importante puncte de vizitat. Deşi editat în foarte multe limbi (fără română), atunci când am fost noi acolo, pliantul în engleză lipsea cu desăvârşire. Dacă sunteţi vizitatori pe cont propriu, chiar şi numai pentru schemă pliantul - gratuit - trebuie luat pentru că vă va fi de folos. Prin pădurea de dafin, pe alei pietruite şi umbroase, el vă va conduce spre cele mai importante vestigii din parc.

Turul ghidat durează aprox. o oră şi jumătate, este circular şi deloc obositor. Doar într-un singur loc - spre Castelul Veneţian care adăposteşte şi muzeul - sunt câteva trepte de urcat.

Încă de la început ghida ne-a avertizat că vom vedea un amestec de monumente apărute aici într-o perioadă de peste două mii de ani. De la temple greceşti datate sec. IV î. H. până la fortificaţii otomane edificate la începutul sec. XIX, toate construcţiile vorbesc despre etapele dezvoltării oraşului, dar şi despre creşterea şi decăderea unor mari imperii care şi-au întins stăpânirea până în această parte a Mediteranei.

Una dintre legendele locului spune că Helenus, fiul lui Priam, fugit din cetatea Troia distrusă de ahei, ajungând în Epir, a vrut să facă sacrificiul ritualic de mulţumire pentru că voiajul pe mare se încheiase cu bine. Taurul înjunghiat, doar rănit, a reuşit să scape, a trecut apa şi şi-a găsit sfârşitul pe promontoriul din mijlocul lacului. Crezând că acesta este un semn bun din partea zeilor, Helenus a hotărât să construiască pe acel loc o nouă Troia, un oraş pe care să-l numească Buthrotum (Taurul rănit).

Istoricii susţin că grecii au fost primii care au pus bazele aşezării Butrint (sec. VI î. H.), faima lui datorându-se sanctuarului dedicat mai târziu lui Asclepius, zeul vindecării.

Credincioşii veneau la Templul lui Asclepius cu ofrande pentru zeul tămăduitor şi dormeau acolo sperând să le apară în vis ceva care să-i ajute la vindecare. În ritualuri speciale, preoţii şi medicii vremii interpretau visele celui în suferinţă şi îi indicau tratamentul. Sanctuarul care a atras în antichitate nenumăraţi credincioşi, are acum zidurile ruinate, dar etalează încă frumoase deschideri boltite. Turistul de astăzi trebuie să ştie că accesul se face pe alei amenajate şi pe podeţe de lemn, zona fiind în mare parte inundată. În zidul pasajului îngust care face trecerea spre teatru, privirea mi-a fost atrasă de mai multe lespezi pe care erau nenumărate încrustaţii. Ghida ne-a spus că sunt nume ale sclavilor eliberaţi, în special femei, copii şi bătrâni.

Teatrul datând din sec. IV-III î. H., iniţial o construcţie de mai mici dimensiuni, a fost extins mai târziu de romani. Ca mai toate teatrele antice greceşti şi Teatrul din Butrint are scaunele de piatră amplasate semicircular, pe un deal şi sunt grupate în secţiuni superioare şi inferioare legate între ele prin scări. În rândurile de jos erau locurile de onoare (pentru magistraţi şi cetăţenii de frunte ai oraşului). La sfârşitul sec. II î. H. teatrul elenistic a fost refăcut, iar scena complet reconstruită şi decorată cu marmură şi multe sculpturi.

Trebuie să menţionez că partea de jos a teatrului este inundată, dar acoperită în prezent cu o podea de lemn. Turiştii se pot apropia destul de mult de ziduri, pot lua loc pe scaunele antice şi pot fotografia în voie.

O dată cu creşterea puterii Imperiului Roman, Butrint se va extinde mult devenind unul dintre cele mai prospere oraşe de la Marea Mediterană. Un pod, un apeduct, temple, fântâni, băi, tot felul de alte construcţii vor apărea aici. În general, amploarea pe care a cunoscut-o oraşul Butrint se datorează faptului că nu numai romanii, ci şi ceilalţi stăpânitori care s-au perindat ulterior (bizantini, normanzi, veneţieni, turci) nu au distrus nimic, ci au renovat, au extins sau au construit alături.

De la teatru, trecând pe lângă o baie romană ajungem în Agora, centrul civic şi comercial al oraşului. Aceste construcţii, ca şi multe altele - case, Nymphaeum, băi publice şi private, sală de sport, vile magnifice ale cetăţenilor de vază - au apărut în sec. I î. H. când Iulius Cezar şi mai târziu Augustus au făcut din Butrint o colonie pentru a-şi recompensa veteranii biruitori în recentele lor bătălii. Se spune că acesta a fost momentul în care Butrint s-a extins cel mai mult, dublându-şi chiar suprafaţa.

Dar, în sec. III d. H., un puternic cutremur a distrus cea mai mare parte a clădirilor centrale şi din suburbii, viaţa oraşului luând o cu totul altă turnură. Construcţiile erau mai modeste, iar etajele superioare din lemn. Mai târziu Butrint a devenit ţintă a atacurilor prădătorilor. Pentru apărare, de-a lungul canalului, în sec. V a fost înălţat un zid fortificat.

În partea de jos a oraşului, turul nostru ghidat continuă spre Baptisteriu şi Marea Bazilică, două dintre cele mai importante edificii datând din perioada bizantină.

Al doilea ca mărime din Imperiul Bizantin - după cel de la Sf. Sophia din Istanbul - Baptisteriul datează din sec. VI, are formă circulară şi impresionează în special prin mozaicurile existente aici. În faţa rămăşiţelor coloanelor care ar fi sprijinit cândva bolta - câte opt aranjate în două cercuri concentrice (opt simbolizând perfecţiunea pentru creştinii acelei perioade) - am rămas mai mult timp ascultând expunerea minuţioasă a ghidei. Pavajul din mozaic, mult mai bine văzut în ilustraţia de pe panoul informativ, este o lucrare remarcabilă. În mai multe benzi concentrice cu diverse decoraţiuni florale şi geometrice, am văzut 69 de medalioane (numărate de mine) înfăţişând animale, păsări de apă şi peşti, toate simboluri asociate cu botezul. Ritul baptismal a fost întotdeauna foarte important la creştini, iar în antichitatea târzie Duminica Paştelui era singura zi a anului în care credincioşii se puteau boteza.

În vecinătatea unei fântâni (datând din sec. II) dedicată de romani nimfelor, în sec. VI s-a înălţat Marea Bazilică, o biserică creştină. Marea Bazilică este cu adevărat grandioasă. Zidurile sale cu deschideri arcuite s-au păstrat aproape intacte până în zilele noastre. Din spusele ghidei, am înţeles că deşi a fost atât de mare, această biserică nu a îndeplinit şi rolul de catedrală a oraşului. Marea Bazilică a fost construită de un donator privat pentru a-i servi lui şi familiei sale ca loc de odihnă veşnică. Tot ghida ne-a asigurat că sub lespezile de piatră ale naosului sunt mai multe morminte. La o cercetare mai atentă, în interiorul zidurilor vom descoperi naosul, zona altarului şi absidele laterale. Podeaua din faţa altarului este acoperită cu mozaic din care se vede doar o mică porţiune, într-un colţ. Aici, înlăturând pietrişul şi udând cu apă, ghida ne-a arătat mozaicul cu motive vegetale şi o înlănţuire ingenioasă de cercuri.

Cine vizitează astăzi situl arheologic de la Butrint nu poate să nu remarce două porţi: Poarta Lacului şi Poarta Leului.

Poarta Lacului, elenistică, datând din sec. IV î. H., se află la marginea apei, făcea parte din sistemul de apărare şi conduce şi acum la o scară de acces către Acropole. Această poartă a fost descoperită şi escavată la începutul sec. XX, iar descoperitorul său - Luigi Maria Ugolini - a numit-o Poarta Scaean după marele portal din Troia a cărei copie în miniatură pare să fi fost.

Poarta Leului este cu mult mai nouă cel puţin datorită reconstruirii sale din Evul Mediu. Se spune că poarta originală era mai mare decât Poarta Lacului şi avea partea superioară arcuită. În prezent, ceea ce atrage privirile aici este sculptura uşor degradată care decorează pragul de sus şi care înfăţişează lupta dintre un leu şi un taur. Acesta din urmă nu are reprezentat decât capul şi coarnele, de aceea se presupune că lucrarea nu a fost finalizată.

Trecând prin Poarta Leului, escaladând nişte scări, am ajuns la Acropola, apoi la Castelul Veneţian.

Zidurile din partea de sus a colinei, construite din blocuri de calcar îmbinate fără vreun liant, datează din sec. IV î. H. În perioada bizantină vechile ziduri au fost întărite, iar pe Acropola a fost construit un castel. Cumpărat de veneţieni în 1386, timp de patru secole Butrint a fost un scut al creştinătăţii împotriva expansiunii otomane, iar castelul de aici a fost folosit ca loc de refugiu în timpul invaziilor.

Comparativ cu alte vestigii asupra cărora intervenţia arheologilor descoperitori a fost mai modestă, Castelul de la Acropola s-a bucurat de o mai mare atenţie din partea lui Luigi Maria Ugolini - şeful arheologilor italieni care au efectuat aici săpături în prima jumătate a sec. XX. El a reconstruit castelul şi a amenajat acolo primul muzeu cu artefacte descoperite la Butrint.

Castelul Veneţian reconstruit în 1930 este în foarte bună stare. Urcând scara exterioară, se ajunge la o platformă de unde se deschid frumoase perspective asupra lacului şi împrejurimilor lui. În curte, pe nişte standuri speciale, sunt expuse mai multe cărţi, broşuri şi ilustrate, toate referitoare la istoria şi arheologia de la Butrint. Tot în curtea interioară amenajată cu bănci şi plante decorative, sunt birouri pentru specialişti, precum şi toalete.

Intrarea la muzeu nu se plăteşte. Ea este înclusă în preţul intrării în Parcul Naţional Butrint.

Aici se pot vedea obiecte de marmură, fragmente de statui, panouri, hărţi, schiţe, sinopsisuri şi chiar reconstituiri tridimensionale ale unor monumente.

În muzeu nu este un ghid, cu toate acestea am aflat că în perioada tulburărilor civile din Albania vechiul muzeu a fost jafuit în repetate rânduri. Mai multe instituţii specializate din Albania şi din străinătate au conlucrat pentru regăsirea şi readucerea la Butrint a artefactelor furate, precum şi la amenajarea noului muzeu care a fost redeschis în 2005.

Am coborât de la Castelul Veneţian şi trecând pe lângă standurile cu suveniruri şi toalete (singurele din partea de jos a vechiului oraş) am revenit la Turnul Veneţian de lângă intrare. Construit în sec. XVI, turnul fortificat este pătratic şi are două etaje. În faţa turnului sunt ruinele unei băi publice romane, prima construcţie de acest gen din Butrint, cu încăperi încălzite flancând o altă încăpere mare, centrală, de formă octogonală.

În 1572 când războaiele dintre veneţieni şi otomani au luat amploare, fortăreaţa de pe colină a fost abandonată, iar veneţienii şi-au mutat administraţia în Cetatea Triunghiulară aflată dincolo de Canalul Vivari. Din păcate noi nu am ajuns şi acolo, timpul nepermiţându-ne decât să o admirăm şi să o fotografiem de la distanţă.

După aceasta, de-a lungul a câtorva sute de ani, zona a fost teatrul a numeroase confruntări armate, Butrint intrând când sub stăpânirea turcilor, când, din nou, a veneţienilor sau a francezilor. Guvernat de Ali Paşa de Tepelena - "Leul de Ioanina" sau "Bonaparte musulman" (numit astfel din cauza firii sale expansive şi nemiloase) - Butrint va rămâne parte a Imperiului Otoman până în 1912.

În final...

Poate că unora li se va părea greoaie expunerea mea, încărcată cu prea multe date, dar fără ele, fără puţin din istoria locului (pe care, crede-ţi-mă, am încercat s-o scurtez cât mai mult), Butrint n-ar fi decât o îngrămădire de pietroaie cărora nu le-am înţelege importanţa.

Parcul Naţional Butrint - Patrimoniu Mondial UNESCO - este cel mai important sit arheologic din Albania. Aici este istoria ţării de mai bine de două mii de ani. În plus, promontoriul umbrit de păduri naturale face parte dintr-un ecosistem complex care cuprinde şi un mare lac cu apă dulce care se deversează în Marea Ionică prin Canalul Vivari. Butrint este o fericită îmbinare de monumente istorice şi mediu natural curat, ceea ce-l face unic. Sau - cum spun specialiştii - Butrint este un "peisaj cu monumente".

---

VIZUALIZĂRI: 5529 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI