Ruine ce merită vizitate în și pe lângă Parga

TIPĂREȘTE

Despre Castelul venețian din Parga, s-a mai povestit și (teoretic cel puțin) nici nu i-ar fi locul aici, fiind chiar în „buricul” târgului. Dar, cum face parte tot din categoria „ruine & castele” despre care vreau să vă vorbesc la început, îl menționez și pe el tot în acest articol, împreună cu puține date găsite ici-colo (mai puțin la fața locului!), mai ales pe wikipedia. A fost de altfel primul loc unde am poposit din Parga, după ce am ajuns acolo.

Castelul venețian străjuiește orașul și cele două golfulețe care îl înconjoară, încă maiestuos în ciuda vârstei multiseculare și a multelor stricăciuni produse de către vizitatorii din toate timpurile... Vizitarea se face gratuit și pe propria răspundere, cum sunteți avertizați la intrarea în incintă, printr-o plăcuță prinsă de poartă. Construit inițial prin secolul XI de către locuitorii Pargăi pentru a fi protejați de atacurile turcilor și ale piraților, a fost apoi stăpânit de mai multe neamuri (venețieni, turci, francezi, austrieci, britanici și chiar ruși) și stricat sau dimpotrivă, îmbunătățit după necesitățile fiecărora; chiar și piratul Barbarossa se spune că l-ar fi distrus prin 1537. Acum stă mărturie a acelor vremuri, primind pe oricine în interiorul său plin de ierburi și bălării, ba chiar și destule gunoaie, fără vreo împotrivire. În singura clădire din interior care e renovată, funcționează acum o cafenea-restaurant (pe care n-am vizitat-o).

Dar o excursie care m-a încântat a fost cea spre castelul Anthousa, al lui Ali Pașa. Poziția pe GPS: 39.2990746N 20.3674293E. Drumul trecând chiar prin fața vilei noastre, și fiind o zi ce nu era bună decât de plimbare, mai ales după o noapte furtunoasă (la propriu, nu aia a lu' conu' Iancu!), am pus în rucsăcel ceva haine de schimb, ronțănele și o sticlă de apă și p-aci ți-e drumul! Drum care e lung de vreo 4,5 km din poarta vilei, distanță pe care noi am făcut-o cam în 3 ore. Se merge în special pe stradă, se trece prin centrul Anthousei (unde, evident, sunt ceva taverne și terase unde puteți opri pentru ceva de mâncat sau de băut), dar e și o porțiune de vreo 700 de metri care urcă pe o cărare de munte, destul de pieptișă prin vreo două locuri, dar nimic prea greu.

Acest traseu e comun în prima sa parte cu cel al trenulețului turistic din Parga spre moara de apă (Louka's watermill) și cascadă (excursia asta o recomand pentru o după-amiază moleșită de vară - e o răcoare și un aer curat acolo în pădure, ceva de vis!), iar ultima, evident, cu partea finală a traseului aceluiași trenuleț când merge la castel.

Desigur, se poate merge și cu mașina, dar unde mai e plăcerea de a te simți în expediție?!

Odată ajunși sus, pe vârful de munte (385 m altitudine pe GPS) unde și-a pus Ali Pașa castelul, priveliștea e superbă - se văd insulele apropiate (Paxos, Antipaxos, Panaghia, dar și Corfu și - cu puțin noroc - Lefkada), marea de o culoare uluitoare și munții aproape sterpi, dar la poalele cărora livezi de citrice și măslini oferă din umbra lor călătorilor, în timp ce frunzele lor îndeplinesc alchimia ce transformă lumina soarelui în fructe delicioase. Castelul nu e foarte mare, mie mi s-a părut a fi într-o stare ceva mai bună decât cel din Parga, măcar în privința bălăriilor care erau recent cosite. Iar pentru cei ce știu limba greacă, un panou aflat în prima parcare de lângă rămășițele castelului spune câteva vorbe despre el. Un loc interesant de văzut este galeria de apărare situată sub acoperiș, care are locuri de tragere (ambrazuri) nu doar către mare și coastele muntelui de sub castel, ci și spre sala mare, unde se intră din curtea interioară a acestuia; așadar, chiar dacă porțile ar fi cedat, atacatorii nu ar fi preluat castelul, ci ar fi picat într-o capcană mortală. Cel puțin, dacă nu erau suficient de mulți...

Pentru următoarele castele, e musai să mergeți cu mașina, sunt cam departe de Parga pentru o simplă excursie pe jos.

Primul ar fi de fapt un templu, cel al oracolului de la Nekromanteion. Chiar dacă nu se ajunge aici pe jos direct, se poate totuși lua o excursie cu barca până la Ammoudia, la gurile Acheronului, care are în program (printre altele) și o pauză de vreo două ore pentru o excursie pe jos de vreo 20 de minute până la cele mai vechi vestigii ale vechii Ellade ce au fost descoperite până acum. Din păcate, în acest sezon, complexul este închis pentru lucrări de renovare (15 mai - 30 noiembrie), așa că dacă v-o propune cineva excursia asta, să nu luați plasă. Iar dacă vreți s-o faceți de capul vostru (ca mine), să știți că nu veți avea ocazia să coborâți în cripta divinației aidoma vechilor greci sosiți aici din toată lumea (cunoscută acelor vremuri străvechi) spre a-și cunoaște viitorul, vorbind cu cei plecați ce le „șopteau” din cealaltă lume... Veți putea vedea doar câteva ziduri bătrâne, din afara gardului împrejmuitor.

Tot cu mașina, mergând de data asta spre Lefkada, putem vedea încă două castele în ruină: castelul lui Alexandros (despre care n-am reușit să aflu chiar nimic, nici pe internet, și din păcate cu atât mai puțin de la fața locului). Poziție GPS: 38.847362N 20.7394838E.

Cel de-al doilea se cheamă Aghia Mavra (Αγίας Μαύρας GPS: 38.8447215N 20.7206011E) și e opera contelui de Orsini, Ioan I-ul. Acesta a primit în dar de nuntă insula, de la socrul său, episcopul de atunci al Epirului, Nikiforos I. Construcția reprezintă una dintre cele mai impozante clădiri medievale din Grecia, o adevărată emblemă a artei fortificațiilor din acea perioadă. Intrarea este chiar în dreptul podului mobil de la intrarea pe insulă dinspre Preveza, având la vreo sută de metri de la șosea și o parcare destul de generoasă.

Castelul proteja capitala insulei, fiind piesa de rezistență în apărarea împotriva piraților și a altor dușmani începând din prima decadă a sec. XIV și până în 1684. În 1487 a fost preluată de turci, care au construit un pod mare, în formă de arc, cu 360 de deschideri, care traversa laguna până la Kalkani purtând conductele unui apeduct. Din păcate, acest proiect a fost distrus de cutremure, mai fiind încă vizibile ici-colo vestigiile sale, în lagună.

A fost atât de important, încât numele său a fost preluat de întreaga insulă, pentru o vreme aceasta fiind cunoscută sub numele de Aghia Mavra. A fost restaurat și biserica din interior, cu hramul Sfintei Maura, încă funcționează. Pe teritoriul cetății mai erau o mulțime de clădiri administrative, cazărmi, cisterne cu apă. Încă mai sunt aruncate peste tot vechi tunuri (la fel ca și în celelalte castele mai sus menționate), amintind de vremurile când fierul lor arunca dușmanilor ghiulele spre a-i ține la respect.

Azi, pe unul dintre turnurile de apărare ale cetății funcționează un far de navigație.

Pe drumul de întoarcere, se poate trece pe la ultimele vestigii despre care vă voi vorbi azi - ruinele vechiului Nicopole.

Nicopolis (Νικόπολις, "Orașul victoriei") sau Actia Nicopolis era un oraș antic din Epir, întemeiat de către împăratul roman Octavian în anul 31 î.C. în memoria victoriei sale asupra lui Antoniu și a Cleopatrei în bătălia navală de la Actium, cu un an mai devreme. A fost ulterior capitală a Epirului.

Azi mai sunt destule porțiuni ale zidurilor de apărare din perioada bizantină în stare foarte bună (conservate sau restaurate), dar și diverse clădiri datând din epoca romană, precreștină. Din păcate, am ajuns acolo cam pe la apus și am găsit toate porțile ferecate, mulțumindu-ne doar să-i dăm ocol și să facem câteva poze, pe care vi le arătăm și vouă, să vă facem poftă. De-o fi să mai merg prin zonă, sigur o să revin să văd și interiorul.

Ca fapt divers, distrugerea totală și definitivă a marelui oraș se datorează... bulgarilor (!) și a avut loc prin 1034.

Cam astea le-am vizitat noi. Sigur mai sunt, dar mai las și altora plăcerea descoperirilor.

---

VIZUALIZĂRI: 5675 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI