ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.10.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 10.07.09
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
AUG-2018
DURATA: 1 zile
familie cu copii
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Cunoaste-te pe tine insuti - Audioversum, Innsbruck

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

O sa fie un articol lung spre disperarea cuiva ???? dar am selectat cred ca doar pe sfert din informatia primita astfel incat nu prea am vrut sa tai.

La finalul celor 2 zile in Innsbruck i-am intrebat pe baieti ce locuri le-au placut aici si acest muzeu a fost printre cele alese si o sa vedeti ca merita sa-i faceti o vizita pentru ca in final este o analiza a noastra, este despre noi si cele inconjuratoare.

Sa incepem mai intai cu datele tehnice. Audioversum se afla situat in strada Wilhelm-Greil-Straße 23,6020 Innsbruck, desi nu stiu daca asta va ajuta cu ceva, si mai degraba pot spune ca era destul de aproape de hotelul la care am stat — si despre care v-am povestit aici — adica se poate spune, aproape de gara.

Pagina oficiala audioversum.at/?lang=en; program de vizitare de marti pana vineri 9.00 – 17.00, sambata si duminica 10.00- 17.00, oricum este bine ca inainte sa mergeti acolo sa verificati programul deoarece pot fi si alte zile (anumite sarbatori) cand muzeul este inchis.

Tarif acces: adulti 9 euro, pana in 15 ani – 5.5 euro (insotiti de un adult), bilete reduse (pensionari, persoane cu dizabilitati, studenti etc) – 7 euro.

Exista si alte oferte, de familie, ghid, doar sa va uitati pe sait. Iar anul acesta in 7 octombrie incepand cu ora 18.00 a fost in programul Noaptea Muzeelor.

La intrare am prezentat cardul si am aflat ca una dintre expozitiile de la parter, este numai in germana insa exista o tableta pe care se afla traducerea in engleza, asadar am lasat actul de identitate si am primit aceasta tableta pe care mi-am atarnat-o de gat si hai sa vedem aceasta expozitie care era despre nas – simtul olfactiv. Cum vi se pare? Sa stiti ca am petrecut ceva timp acolo, mai ales ca dadeam fiecare “fila” la tableta ca sa citesc despre ce este vorba, astfel avem:

1. De la nas la creier sau cum ating mirosurile epiteliul olfactiv direct prin nari sau prin gura (ruta retronazala) si cum este el in contact cu mediul extern multumita celulelor olfactive care ne ajuta sa simtim mirosurile. Oamenii au 10 milioane de astfel de celule in timp ce de exemplu cainii au 100 milioane. Si ceva desene stiintifice precum si explicatiile stiintifice cu ce fac fibrele nervoase, celulele olfactive, si foarte interesant, in functie de structura chimica cum se fac conexiunile, zonele din creier cum sunt implicate, si etc ca este suficient.

Si am inceput cu primele mirosuri, cele din casa adica din baie, din camera, din bucatarie, mirosuri precum sapun, detergent, pudra de talc, cafea, paine, piele etc.

2 Mirosuri umane: Mirosul fiecarei persoane este unic si de neconfundat si este explicata (oarecum) formarea fiecarui miros in parte: respiratia de dimineata, mirosul dat de “miscarea” intestinelor, mirosul picioarelor, etc. Se pare ca femeile au mirosul mai bine dezvoltat dar si barbtii au un plus pe care o sa-l vedeti ceva mai incolo.

Mirosuri artificiale: Incepand cu a doua jumatate a secolului XIX este posibil sa reproducem mirosurile in laborator, identic cu cele naturale si cu exemplificare cum ar fi de exemplu vanilina, dar nu numai.

Mirosurile plantelor: seminte, radacini, scoarta, rasina, frunze, fructe, coaja cu exemplificari

Frunze: salvie, lavanda, eucalypt, menta

Fructe, seminte, coaja: citrice, fenicul, anason, coriandru

Mirosul animalelor: in anumite situatii mirosul lor face ca ei sa fie identificati de specia lor. De exemplu un miel proaspat nascut daca il speli nu va fi acceptat de mama lui, iar iepurii stropiti cu mirosul unei alte femele vor fi rejectati de mama lor. Mirosurile emanate de animale pentru potectie, si aici am avut exemplul ultracunoscut: sconcsul.

Mirosul banilor: Cunoastem cu totii expresia: “Banii nu au miros” si odata cu aceasta vizita la muzeu am aflat si de unde vine. Expresia „Pecunia non olet” vine din perioada Imparatului Vespasian care succedand la tron lui Nero a incercat sa ia o serie de masuri pentru restabilirea securitatii statului prin introducerea a numeroase taxe printre care si taxa pe urina care era folosita printre altele pentru tabacirea blanurilor si a pieilor de oaie. Aceasta taxa a starnit supararea senatorilor dar si a fiului imparatului pentru ca scoatea bani din ceva murdar. Vespasian a luat o moneda de aur si i-a dat-o fiului sa o miroasa si sa spuna ce a simtit. Normal, raspunsul a fost ca nu miroase a nimic desi provenea din taxa pe urina, asa incat expresia a ramas celebra, fiind folosita si azi pentru a ridiculiza pe cei ce vor sa se imbogateasca cu orice chip.

Cum stim insa, monedele miros la atingerea noastra si asta datorita substantelor pe care le emana pielea noastra si intra in contact cu metalul.

Erau explicate si alte mirosuri: cel emanat de spital, boli, mirosul fricii dat de emotiile noastre.

Mirosuri care ne aduc in memorie amintirile: pudra de talc ne aduce aminte de copilarie, mirosul de creion de scoala, cel de placinta cu mere de acasa, si de multe ori daca stam sa ne gandim facem diverse asocieri.

Incarcati sa faceti un mic exercitiu si sa va ganditi la ceva mirosuri care va aduc aminte de ceva din trecut, de exemplu o gutuie pusa in geam, mirosul de brad, ce rezultate aveti?

Daca va ganditi si cand cumparati sa spunem un gel de dus si aveti la dispozitie arome diferite: florale, ocean, munte alegeti ceva care pentru voi inseamna ceva. Mirosurile inseamna pentru noi emotii si memorii fie ca sunt bune sau nu.

Mirosul mamei si copilului: In lichidul amniotic fetusul invata sa recunoasca mirosul inca din luna a 6-a, astfel incat isi recunoaste mama inca de la nastere.

Istoria parfumului – cu povesti din trecut incepand cu Egipt pana spre prezentcu doua date importante prezentate (acum nu stiu exact de ce doar astea, dar asta e):
1828 – “Nasterea” chimiei organice
1868 – Inventarea flaconului spray

Dar este prezentata si fabricarea unui parfum care pe scurt pare simpla: alcool, apa distilata si uleiuri esentiale naturale sau sintetice, dar ajungem la aceasta parte importanta si care este data de combinarea esentelor.

Pafumurile din zilele nostre au la dispozitie aproximativ 300 de esente naturale si 2600 de esente sintetice. Parfumurile contin de asemenea fixativ pentru pastrarea esentei pe piele.

Apa de toaleta sau apa de parfum?

Apa de colonie (2 – 5%), apa de toaleta (5-10 %), apa de parfum (10-20%) sau parfumv (25-35%) indica de fapt concentratia in uleiuri esentiale si in functie de cum simtim esentele avem note de mijloc sau de baza.

In lume sunt cunoscuti cam 1000 de creatori de parfum (ma refer la cei adevarati) dar se cunosc mai putin de 50 de “nasuri” aproape exclusiv barbati. Acestia sunt de fapt cei ce a un simt olfactiv deosebit si sunt cei mai pregatiti in combinarea esentelor.

Si ca exemplu am citit despre “nasul” parfumului Chanel No5 Ernest Beaux nascut in Rusia cu tata francez, un chimist parfumier la curtea tarului si care a creat acest parfum in 1922.

Ei, si aici flacaii mei s-au simtit in elementul lor, aici erau expuse diferite parfumuri, cu diferite esente si de care nasul tau se bucura, astfel incat ajungeai la o stare de bine. Chanel No5; Fougere, Azzaro pour Homme, Eau Sauvage, Bel Ami, Shalimar, Tam Dao,

Alte mirosuri prezentate in expozitie:

Mirosul animalelor: cainii care simt trufele, sobolanii care sunt utilizati in mine,

Mirosul fructelor: ananas, piersica, grapefruit, pepene rosu, para, mandarin, cocos, mar verde

Mirosul florilor: ylang-ylang, trandafir, frezie, violete, mimosa, liliac, frangipani, iris,

Mirosul lemnului: cedru,

Inainte de a parasi aceasta camera mai trebuie sa spun ca pe langa prezentatea tuturor acestor mirosuri, aveai si mici teste, miroseai un flacon si trebuia sa raspunzi la intrebare, ce crezi ca era, si mai ghiceai, mai o dadeai in bara dar te amuzai.

Am parasit aceasta incapere si am predat tableta (cam atarna de gat dar am aflat foarte multe) si am mers sa tip. O sa spuneti la cine si de ce? La nimeni dar de ce? Este o mica incapere, destul de bine izolata desi tot mai auzi ceva si pe afara, si in care tipi cat poti de tare sa vezi cam cati decibeli are glasul tau si este data si o comparatie (cu animale). Am uitat comparatia, dar am tipat de 120 decibeli ????

Intr-o alta incapere de la parter in care de obicei se organizeaza expozitii temporare cum fiind una numita Super Creierul (18.05.2018 – 12.05.2019), o expozitie foarte interesanta despre cum functioneaza creierul nostru, cum sunt lucreaza sinapsele, dar si aici sunt o multime de experimente: alterarea vocii, iti puneai casti pe urechi si expermentai printre altele vocea ta cu ecou sau sub influenta Heliului, alterarea auzului. Diferite moduri in care auzi sunetele, dezvoltarea creierului, incepand de la varsta intrauterina de 3 saptamani si chiar cu dezvoltarea lui continua cu fiecare lucru nou invatat indiferent de varsta.

Invatarea vorbitului la diferite varste cu posibilitatea de selectare a prezentarii in germana, engleza, italiana, cu prezentarea elementelor invatate si cu exemplificare sonora astfel la 2.5 ani dar si la 6 ani.

Binenteles ca aici poti face poza cu Supercreierul, asa ca am facut o poza impreuna.

Mai avem citate celebre, dar si desene care iti pun creierul la munca (paradoxuri). Si gasim astfel de exemple:

- Ce-a fost mai intai, oul sau gaina?

- Urmatoarea propozitie este gresita. Prima propozitie este corecta.

- Tot ce stiu e ca nu stiu nimic (Socrate)

Si iar testam pe noi cum proceseaza creierul nostru informatia. Avem de trecut pe o barna lata de cativa cm sub care insa desenul iti creeaza senzatia ca ai la picioarele tale o groapa adanca. Poti trece si sa-ti pastrezi echilibrul?

Psihopendulul insa nu l-am putut experimenta deoarece mai era acolo o familie care la fel ca si noi incerca tot. Dar sa va spun ce aveti de facut (o sa vedeti acest pendul in poze), sus si jos fata de pendul sunt literele A si B iar stanga, dreapta cifrele 1 si 2 si ia intersectia acestor semne este un punct. Trebuie sa fixati cotul pe masa si sa aduceti pendulul deasupra punctului central apoi sa incercati sa va ganditi la o cifra sau un numar si sa vedeti ce se intampla. Cum nu am facut experimentul nu stiu dar se pare ca muschii mainii vor fi coordonti de creier astfel incat rezultatul il presupuneti.

Am petrecut momente minunate, dar mai aveam de vazut etajul, astfel incat am pornit pe scari in ritmuri muzicale si vizuale (treptele se luminau si cantau).

Aici avem 3 zone: expozitia principala, sala Beethoven si Med-El World.

Despre ce putem experimenta aici? Sunete, astfel incat puteti simti ce sunete scot de exemplu un avion, un clopot, pe acestea fiind desenate maini ca sa stiti ca trebuie sa puneti mainile sa simtiti. Intensitatea decibelilor este pornind de la 0 – caderea unei pene pana la 150 – decolarea unui avion, cu exemplificarea din 10 in 10 decibeli (o sa vedeti poza).

O incapere care a fost deliciul nostru, eu am ras de copii si ei de mine, iti puneai niste casti pe urechi si trebuia sa te ghidezi dupa sunet sa marchezi locul de unde l-ai auzit deplasandu-te acolo. Greu, dar ne-am amuzat.

Un alt experiment interesant este cel prin care realizai cum sunt transmise sunetele prin oase. Iti lipeai fruntea de o bila, cu mainile la urechi si auzei o melodie, mi s-a parut deosebit de interesant.

Auzeai prin tot felul de palnii sunete pe care incercai sa le identifici pentru ca apoi sa vezi raspunsurile pe un panou si sa verifici daca ti-a iesit sau nu.

Un loc care ne-a parut rau ca nu era disponibil acum, se facea doar o demonstratie unui anume invitat, aparent vedeai doar un covor, insa cel care avea ochelari virtuali la ochi vedea un labirint din care incerca sa iasa si multe astfel de experimente interesante.

Asa cum spuneam ceva mai devreme, aici se gaseste si Sala Beethoven, unde la anumite ore sunt prezentate (doar acustic) diferite fragmente musicale cu teme diferite, fie concrete, fie natura de exemplu. Am stat si noi vreo 10 minute si ne-am continuat drumul.

Si tot mai devreme va spuneam ca aici exista si o parte dedicata medicinei, astfel incat aflam despre Pacemaker, si alte dispozitive medicale si de asemenea aici aveai parte de tot felul de experimente. Ei recomanda o medie de o ora de petrecut in acest muzeu, noi cred ca am stat vreo 2 ore. Si va invit sa vedeti pozele dar sa si urmariti cele doua filmulete in care vedeti expozitiile, si daca ajungeti prin zona, nu ocoliti muzeul, chiar merita.

https://www.youtube.com/watch?v=Z_v5SZxgxJg (by webmaster: a fost atașat la începutul review-ului)

youtube

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mishu in 10.10.18 20:06:25
Validat / Publicat: 10.10.18 21:48:00
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.

VIZUALIZĂRI: 969 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mishu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Audioversum - Mirosuri
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 39350 PMA (din 42 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[10.10.18 20:29:37]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Dan&Ema
[11.10.18 06:49:56]
»

@mishu:

Senzational muzeu despre “olfactiv”.

Si eu as fi fost curios sa savurez fiecare “fila”.

Multe par cunoscute cand le citesti, dar nu stai in realitate sa le constientizezi. Toate tipurile de miros si cum sunt interpretate de creier.

Pacat ca era ocupat pendulul.

Chiar m-a super captivat vizita ta la acest muzeu! Senzational!

Felicitari! Numai de bine! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Yolanda
[11.10.18 08:20:27]
»

@mishu: super interesant acest muzeu despre natura umana! am citit cu muulta atentie articolul, e incitant sa-ti testezi vazul, auzul si mirosul. Mi-ar place si mie sa îl vizitez într-o zi.

robert
[11.10.18 08:53:01]
»

@mishu: Super tare muzeu. Îmi plac tare mult, muzeele astea ineractive. Am vizitat si eu câteva. Cele mai tari tot în Germania sunt!

120 decibeli!!! Wow! Cam mult!

Felictări!

doinafil
[11.10.18 15:02:07]
»

@mishu:Un muzeu foarte interesant!

Eu cred că nu nu mi-ar ajunge nici două ore! Poate trei mi-ar fi de ajuns. Mă gândesc cum m-aș descurca la testul ieșitului din labirint, cel cu covorul și cu ochelarii virtuali.

De ce spun asta?! Pentru că la Londra, la Palatul Hampton Court, n-aș fi reușit să ies din celebrul labirint nici în trei ore, dacă nu aveam ajutor pe Mihai - care mai fusese acolo și care știa - cât de cât - secretul mersului spre ieșire.

Cred că și testul cu pendulul era interesant.

Felicitări, am votat cu drag!!!

Dana2008
[12.10.18 12:16:54]
»

@mishu: Ce frumos! Și eu vreau!

Cred ca aș sta o zi întreaga acolo!

E foarte interesant ceea ce ne-ai povestit și amuzant, da nu facem lucrurile perfect, dat avem simțul umorului și ne amuzăm când greșim.

Ce vacanță frumoasă ai avut împreună cu copiii tăi!

FELICITĂRI pentru articol si fotografii!

Călătorii plăcute!

E curând, Mishulica! ????????

Zoazore
[12.10.18 23:29:33]
»

@mishu: Ei bine, CUIVA i-a placut mult! Pe bune, m-a captivat tare!

E foarte interesant muzeul asta! M-ar tenta sa aflu cum invata un copil sa vorbeasca, cum miroase frica...

A, legat de asta, animalele simt mirosul fricii, si atunci ataca, sa arate ca-s mai puternice!

Iar tu esti super haioasa cu castronul ala pe cap! P29. Zici ca-i un castron cu spagetti, dar iti sta bine!

mishuAUTOR REVIEW
[17.10.18 21:41:29]
»

@All: In primul rand vreau sa va cer scuze ca nu v-am raspuns la ecouri, am apucat sa le citesc... cred, ca nici de asta nu mai sunt sigura si vad ca nu am raspuns asa ca o sa va raspund pe rand, sperand ca mai apoi nu vor aparea ecourile .

mishuAUTOR REVIEW
[17.10.18 21:43:46]
»

@Dan&Ema: Este muzeul perfect pentru tine daca ai fi fost acolo si cu famila, sa ne fi vazut pe noi cum ne bagam nasul in toate cele, iar acest fel interactiv de a ma invata cate ceva este cel mai potrivit. Atractiv si deconectant.

Multumesc frumos pentru vizita si aprecieri.

mishuAUTOR REVIEW
[17.10.18 21:46:09]
»

@Yolanda: O vacanta in Tirol, cu bilete luate din timp (avion, cazare) iti va aduce o multime de lucruri frumoase de vazut si nu vei regreta deloc.

Multumesc frumos pentru vizita si aprecieri.

mishuAUTOR REVIEW
[17.10.18 21:49:18]
»

@robert: Am sa te lamuresc intai cu decibelii, am o voce puternica si rar am putut sa imi pun in "valoare" potentialul, la concursurile copiilor cand daca strigam eu se auzea pana pe ring si la un meci de fotbal la care au participat colegii mei de serviciu si strigam cat puteam ca sa ii incurajez asa ca a fost o adevarata placere sa pot striga fara sa se supere nimeni pe mine .

Iar acest muzeu este de neratat, multumesc de vizita si apreceri.

mishuAUTOR REVIEW
[17.10.18 21:52:08]
»

@doinafil: Totul era foarte interesant si chiar i-a captivat si pe baieti cu adevarat si cum nu te impinge nimeni de la spate poti petrece acolo cat timp vrei.

Multumesc frumos pentru vizita si aprecieri.

mishuAUTOR REVIEW
[17.10.18 21:55:09]
»

@Dana2008: Sunt de acord cu tine, a fost o vacanta minunata alaturi de flacaii mei si de care o sa ma bucur multa vreme, cine stie daca anul viitor vor mai vrea in continuare sa mearga cu noi, depinde de ce vom alege.

Multumesc frumos de vizita si aprecieri.

mishuAUTOR REVIEW
[17.10.18 21:58:44]
»

@Zoazore: Da, ce pot spune mai mult, unul dintre muzeele aflate in topul preferintelor mele.

Multumesc frumos de vizita si aprecieri.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, doinafil, mishu, robert, Yolanda, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂ[Alte] Muzee în Insbruck și împrejurimi:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.060653209686279 sec
    ecranul dvs: 1 x 1