Un mic paradis insular: Ammouliani

TIPĂREȘTE

În Peninsula Athos fiind, nu puteam rata o plimbare cu vaporul pe mare! Am renunțat la croaziera de-a lungul țărmului Muntelui Sfânt în favoarea unui loc de care știam de ceva vreme și-mi propusesem neapărat să-l vizitez, mai ales că promitea plaje nisipoase (numele său derivă, de altfel, de la „ammos” , însemnând „nisip” ), ape turcoaz și relaxare maximă.

Să fie așadar Ammouliani! ????

Insulița aceasta de numai vreo 5-6 kmp este singura locuită din Peninsula Halkidiki și se situează între brațele Sithonia și Athos, în golful Agios Oros. În preumblările noastre o văzusem de multe ori de pe malul continental, aflat la mai puțin de 4 km distanță, și abia așteptam să o cunosc mai îndeaproape.

Aflasem despre ea că până în 1925 aparținuse de mănăstirea Vatoped de pe Muntele Athos, care a cedat-o statului elen după războiul greco-turc din 1919-1922 pentru a-i găzdui pe refugiații greci din Asia Mică. Astăzi cei cca. 600 de locuitori continuă să se ocupe cu pescuitul, însă turismul este industria care aduce pe insulă zeci de mii de vizitatori anual, și în beneficiul lor (ca și pentru umplerea portofelelor ammoulianilor????) s-au construit vile cu camere de închiriat și câteva hoteluri, mini-marketuri, baruri, cafenele și taverne și s-au amenajat plaje pe care iubitorii de soare și mare se pot lăfăi în voie sau practica sporturi nautice.

Pentru a ajunge la Ammouliani trebuie luat feribotul din portul Tripiti. Traversarea durează în jur de 15 minute și biletul costă 3,50 euro/persoană și 10 euro mașina. În sezon cursele sunt dese (cam la 30-45 de minute), în extrasezon mai rare. Găsiți orarul aici: https://ammoulianilines. gr/dromologia-ammouliani/.

Deși ne-am prezentat în port la puțin după ora 9 dimineața, din cauza aglomerației n-am reușit să ne îmbarcăm în primul feribot și am fost nevoiți să-l așteptăm pe următorul. Traversarea a decurs fără probleme mulțumită oamenilor de ordine care i-au ghidat pe șoferi în timp ce pasagerii norocoși, care nu aveau grija mașinii, s-au putut desfăta cu imaginile superbe, de carte poștală ilustrată, ale apei limpezi, în nuanțe aproape ireale de bleu, turcoaz și albastru intens.

Ne luăm la revedere de la Tripiti și curând ne apropiem de insulă: deja zărim țărmul presărat cu plaje și plăjuțe, umbrele și umbreluțe, baruri și bărulețe, iar în spate dealurile acoperite de livezi de măslini din care se ițesc, din loc în loc, acoperișurile roșii ale caselor. Genul de peisaj de care nu mă voi plictisi niciodată! ❤️

Acostăm și debarcăm la fel de disciplinat precum ne urcaserăm. Părăsim imediat portul, dar la întoarcere, în așteptarea feribotului (pe care îl „prindem” de această dată din prima încercare), am timp să studiez și să fotografiez zona.

Este exact așa cum mă așteptasem și cum văzusem pe alte insulițe, cu câteva bărci pescărești, dar și un vapor vintage, din lemn, care își aștepta clienții, probabil pentru un tur de-a lungul țărmului Muntelui Athos. Alte ambarcațiuni mai mici înțeleg că pot fi închiriate pentru a vizita insulele Drenia sau Pena, aflate imediat la est, ambele nelocuite dar cu ceva amenajări pe plaje. O idee bună pentru amatorii de solitudine.

În stânga, stând cu fața spre mare, e o parcare de dimensiuni generoase și dincolo de ea, o plajă cu umbrele și șezlonguri. În dreapta, lângă o mică întindere de nisip cu fotolii fițoase și un beach bar cu prețuri pe măsură (probabil), un ditamai semn roșu cu alb declamă iubirea eternă pentru Ammouliani???? iar în spatele său și al micilor vase se înalță vile și hoteluri zugrăvite în alb sau în culori pastelate.

Slavă Domnului, niciunul din spațiile de cazare nu pare să aibă mai mult de două etaje și oricât de nou și modern ar fi, e construit din materiale „normale” , nu din sticlă și aluminiu, și păstrează stilul arhitectonic tradițional. Totul e gândit pentru a crea o ambianță liniștită și calmă, plăcută ochiului și sufletului deopotrivă. Părerea mea!

În fine, cum călătorului îi șade bine cu drumul, o luăm din loc, ținta fiind plaja Alkyles, singura de pe insulă premiată cu Blue Flag. Mă las însă furată de peisaj și cotim din greșeală spre stânga către Megali Ammos Beach, pe țărmul estic. Nu-i nimic, facem o pauză scurtă, atât cât să fotografiez nisipul fin și micile vase, după care întoarcem și ne îndreptăm spre Alkyles.

E cazul aici să precizez că Ammouliani are o grămadă de plaje, probabil în jur de 10 amenajate, plus încă pe atâtea sălbatice, pitite în golfulețe stâncoase, plajele fiind, de altfel, principala sa atracție. Multe sunt nisipoase, deservite de beach baruri, cu toalete, cabine de schimb și salvamari, însă la unele nu se poate ajunge decât pe jos. Înțeleg că există un autobuz care face turul plajelor, dar eu una nu l-am zărit.

Am menționat Megali Ammos. În apropierea sa, tot pe coasta estică, se află plaja Agios Georgios, cu o tavernă drăguță cocoțată pe deal, dar și micuța Gripos Beach. În partea de nord, într-un golf larg, găsim Faka Beach, cu o porțiune amenajată cu șezlonguri și umbrele, Banana Beach și Tsatska, lungă, îngustă, nisipoasă.

În fine, pe coasta vestică a insulei este Karagatsia, mai greu accesibilă dacă vii nemotorizat, iar mai la sud Alkyles, cea mai lungă (peste 1 km), mai cunoscută și - zic eu - cea mai frumoasă dintre plajele insulei. În plus, are locuri de parcare drept în față. Aici e de noi! ????

Lăsăm mașina lângă cantina O Spiros, prima care ne iese în cale, și coborâm rapid din mașină, dornici de baia după care tânjeam încă de când așteptam feribotul în portul din Tripiti. O bărcuță plină cu ghivece înflorate ne întâmpină, dar surpriză! nu găsim șezlonguri libere???? (în porțiunea aceasta lățimea plajei e relativ mică). Am trecut, din păcate, de vârsta când ne puteam tolăni pe prosop, acum am avea dificultăți la sculare... ????, așa că interpelăm un tânăr pe care îl vedem trecând șchiopătând pe lângă noi cu o tavă în mână.

Îi expunem doleanțele noastre și îl vedem cum se îndepărtează câțiva metri spre capătul dinspre șosea și dezleagă două șezlonguri prinse cu un lanț. Ne spune că erau rezervate pentru un cuplu vârstnic, dar care urma să sosească mai târziu. Nu am idee dacă a fabricat pe loc povestea sau era adevărată, dar ce contează? Observ că-i face plăcere să-și exerseze cunoștințele de limba engleză, așa că facem puțină conversație: în două minute aflăm că s-a lovit la picior de o piatră, că are două surori mai mici și că vara lucrează la cantină ca să câștige un ban. Foarte frumos!

Spre marea mea surprindere (și bucurie), șezlongurile și umbrela nu se plătesc separat, trebuie doar să facem o consumație, ceea ce aveam oricum de gând, fiind însetați. Ne omenim cu o bere Kaiser și un frappé - 9,50 euro, și lăsăm doi euro și puștiului, în semn de mulțumire pentru strădaniile sale.

Plaja are o reputație binemeritată: nisipul fin în strat gros, de o culoare aproape albă, se prelungește și în apa cu intrare foarte lină, de un albastru-verzuliu-turcoaz de vis. Un veritabil paradis, ce mai încolo și încoace! ????Copiii se zbenguie fericiți la mal, adulții stau cu ochii în telefoane, toată lumea e încântată. Avem noroc și de o vreme excelentă: deși în august, în cele două sejururi de anul acesta, primul la Kavala, al doilea la Nea Roda, ploaia nu ne-a ocolit.

Și încă un lucru bun: liniștea nu este întreruptă de muzici zgomotoase, doar de țipetele celor mici și ale pescărușilor. Ceva mai încolo zăresc alte beach baruri și mă gândesc că acolo poate că proprietarii își delecteză oaspeții cu ritmuri dintr-acelea electronice, supărător de repetitive????, de care noi, din fericire, am fost scutiți.

Petrecem două sau trei ore minunate ba în apă, ba pe șezlong, ba fotografiind și filmând, ba sorbind din băuturi. Ne strângem apoi calabalâcul și o luăm înapoi spre unicul sat și spre port, timp pentru a observa minimarketurile, tavernele și vilelele înșiruite pe drum și atmosfera generală relaxată, tipică unei mici insule grecești.

Dacă aveți timp și chef, în sat se pot vizita două stabilimente întemeiate de călugării de pe Muntele Athos: biserica Sf Nicolae și un muzeu etnografic. Dacă nu, vă puteți mulțumi cu statul la soare, nenumărate băi în mare, prânzuri sau cine cu pește și fructe de mare, vânătoare de suveniruri, plimbări cu vasul sau partide de scufundări, sporturi nautice.

Să nu vă așteptați însă la cine știe ce distracții nocturne, căci Ammouliani e genul de loc ideal pentru vacanțe liniștite preferate mai degrabă de familii. Ceea ce nu înseamnă că oricine, indiferent de vârstă, nu-și poate găsi ceva plăcut de făcut pe această insuliță paradisiacă.

Recomand❗

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 4130 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI