Cazare şi cină la sicilieni acasă

TIPĂREȘTE

Când am ales cazarea pentru finalul acestei zile nu aveam de unde ştii cu exactitate chiar pe unde vom umbla. Iar ce am rezervat s-a integrat de minune spiritului celei de a doua jumătăţi a zilei.  

Dacă tot umblasem pe coclauri, poziţia agropensiunii se circumscrie perfect cadrului natural, fiind singură pe deal, cu un drum asfaltat şi îngust care te duce prin imensul verde crud de primăvară până în parcarea din faţa casei.

Coborâm din maşină şi suntem întâmpinaţi de rafale de vânt care ne taie obrajii precum un brici ascuţit. Atât doar că nu sângerăm, în rest senzaţia e aceeaşi.

De asemenea, temperatură de o răceală seacă, cu numeroase grade sub cele lăsate în urmă pe plaje. Doar pomenisem la finalul articolului precedent de Scoţia…

Dar e atât de frumoasă zona încât capriciile vremii nu au cum impieta asupra bucuriei de a ne afla aici.

Iar odată poftiţi în casă suntem învăluiţi de căldura degajată de şemineul în care trosneau lemne. Ia închideţi ochii şi imaginaţi-vă una ca asta! Vreme aprigă şi foc de lemne în Sicilia…

Gazda ne aşteaptă cu prăjitură făcută în casă şi cu un pahar de vin roşu. Ne moleşim mintenaş, combinaţia primire caldă şi atmosferă rustică, pigmentată cu licoare de calitate lăsându-ne trântiţi o vreme pe comodele fotolii şi canapeaua din dotarea sufrageriei.

Revenim la poziţia verticală cu o notorie părere de rău, însă trebuie să descărcăm calabalâcul şi să-l transferăm din portbagaj în camera ce ne fusese pregătită. Şi care se afla în altă clădire. Alături de încă trei surate şi un apartament.

Interiorul acesteia nu se remarcă prin cine ştie ce dimensiune, dar e suficient pentru ce avem noi nevoie. Adică un dulap de haine, un pat comod cu lenjerie curată şi perfect întinsă, două noptiere pentru accesoriile ce le aveam eu în buzunar sau Adriana prin poşetă.

Pe pereţi erau atârnate tablouri cu reproduceri ale unor pictori cu nume de debutanţi sau clasaţi în părţi inferioare ale topurilor de gen, dar care creau un ambient plăcut în tonalitatea cromatică caldă a locului în care urma să ne petrecem noaptea.

Baia se prezenta toată albă, cu excepţia gresiei, destul de strâmtorată dar uitai de această caracteristică dacă priveai deasupra chiuvetei. Acolo unde nu se afla aşteptata oglindă ci un geam ce îţi  permitea să savurezi priveliştea de afară.

După ce luăm în primire camera, fac fotografiile necesare documentării articolului şi scoatem de prin valize ce avem nevoie şi revenim în sufragerie – sau sala de primire -, acolo unde suntem aşteptaţi la cină.

Cu toate că rezervasem doar cazare cu mic dejun, în timpul degustării de vin şi prăjituri am fost întrebaţi dacă vrem să ne alăturăm gazdelor la ultima masă a zilei.  

Deşi speram să fie şi plăcerea lor de a lua cina cu noi şi a ne cinsti întru asta, am fost inspirat să întreb cât ar costa acordul nostru. La preţul de 20 euro şi meniul care consta în produse locale, unele aflate în stadiu de preparare chiar în momentul chestionării, am răspuns clar afirmativ.

Din dorinţa inedită de a lua parte la o cină siciliană autentică în familie dar şi din tentaţia degustării preparatelor din zonă.

Iar alegerea noastră merită din plin nota maximă!

Bucătarul – că a gătit capul familiei! – pur şi simplu ne-a determinat să ne lingem degetele! Dar ne-a şi burduşit stomacul!

Pentru început am avut de ales dintr-o gamă variată de spirtoase întru stârnirea poftei şi am mizat pe un rachiu de-al locului, în detrimentul fernetului, limoncelo-ului (ales de Adriana) sau lichiorului.

Au ajuns apoi pe masă felurite brânzeturi, mezeluri şi ochiuri pentru ca felul principal să constea în felurite legume la grătar sau prăjite în crustă de ou: dovlecel, vinete, ciuperci, ceapă ori o legumă verde-lunguiaţă şi subţire a cărei denumire îmi scapă în timp ce salivez scriind. La care se adaugă un produs de panificaţie din făină integrală amestecată cu ou şi brânză, coaptă şi întins peste ea un strat de sos de roşii.

Felul trei e compus din neaoşele paste făcute în casă, cu făină specială din grâul cultivat şi măcinat în moara de piatră tot de către gazdă.

La final porţii noi de prăjituri diverse, lângă care au aşezat farfurioare cu dulceţuri, ori de pahare de vin roşu – cât poţi duce! – toate savurate la poveşti şi într-o atmosferă destinsă, de apropiere a neamurilor de gintă latină în mirosul plăcut al buştenilor arşi în şemineu. E frig aici la munte!

Neam fain sicilienii ăştia!  

Când menţionam “cină în familie siciliană” îi aveam în vedere pe Toto şi soţia lui, în etate de 67 şi 66 ani, cărora li s-a alăturat (că e seara de sămbătă, doar) şi sora doamnei, profesoară de matematică, actualmente pensionară, cea care ştie câte ceva despre ţara noastră de vreme ce a avut menajeră de pe  la şi chiar ne-a vizitat ţara.

Vorbim despre copii şi nepoţi (clanul sicilian) şi doar nepoţi (cel ardelean), amestecând italiană cu engleză, sub medierea lui Google. Gazdele au două fete şi la nunta fiecăruia apare Toto, alături de mirese în maşină decapotabilă, aidoma acelui “capo di tutti capi” atât de renumit în tot ce ţine de baladele locului.

                În timpul siestei sună nepoţica de 4 ani din Torino. Rămân fascinat de discuţiile copiilor în italiană, cea mai frumoasă limbă vorbită de copii, după umila mea opinie.

                Cu o seară înainte, la cazarea din Palermo, auzisem o bunică certa doi nepoţi. Mă înduioşau scuzele celor doi micuţi. Deşi nu înţelegeam apărările prezentate i-aş fi iertat  pe loc doar pentru patosul susţinerii argumentelor.

Pe parcursul rechizitoriului bunica îşi pierduse aplombul şi sper ca prichindeii să fi scăpat nepedepsiţi.

Cu toată convingerea afirm că nu există o ceartă mai frumoasă şi furtunoasă decât cea purtată în italiană!

Un început de contră a fost pornită şi de gazdele noastre care nu îşi puteau ţine clar evidenţa anilor trecuţi de la data deschiderii primului din cele două restaurante deţinute în Gangi până nu demult: 48 sau 50.

Am curmat neînţelegerea prin ridicarea unui pahar de vin roşu.

În momentul de faţă familia se ocupă de agricultură, cultivând cu grâu nemodificat genetic o suprafaţă de 10 hectare.

Produce 3 soiuri de făină. Nici nu ştiam că pentru pâine foloseşte un soi, pentru patiserii unul diferit iar ce nu intră în cele două categorii îl utilizează pe al treilea.

Ne despărţim de preparatele lui Toto a doua zi de dimineaţă, după ce mâncăm.

Sicilienii încep ziua cu ceva cocături dulci pentru ca micul dejun să urmeze acestora.

Talentul de preparator de mâncăruri al gazdei l-am putut aprecia încă o dată. Oare nu ne-ar putea găti fiecare masa ce o vom servi în Sicilia? Că nu ar fi un efort prea mare pentru el, mai sunt doar zile din sejur.

Am avut parte de momente superbe la Agriturismo Capuano!

De la cadrul natural încântător unde e situată pensiunea la amabilitatea gazdelor şi de la gustul produselor la taifasul bilingv din care nu am înţeles totul (oare chiar mai contează?).

Aici am simţit şi respirat tradiţia, autenticitatea! Nu pot declara că m-am simţit sicilian, dar că am cunoscut silicieni get-beget scriu.

---

VIZUALIZĂRI: 664 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI