Hotel Afrodita – Dimitrovgrad. Cât de mult mi-am dorit să scriu un review favorabil!

TIPĂREȘTE

Da. Mi-am dorit să scriu un review favorabil despre acest hotel spre a fi de folos turiștilor spre Grecia, prin vama Makaza, pentru care un drum de 10 – 12 ore este prea obositor, celor care nu le place să conducă pe întuneric, sau celor care vin de undeva din partea de nord a țării și au nevoie de un popas intermediar.

Am găsit hotelul pe site-ul clasic de rezervări, căutând ceva cam le jumătatea drumului spre Tassos. Din nefericire, prima rezervare am fost obligat să o anulez. Următoarea rezervare am negociat-o direct cu doamna manager al hotelului. Componența grupului nostru făcea ca cea mai avantajoasă variantă să fie o cameră triplă plus o cameră single. În timp ce site-ul ne oferea ca variantă optimă două camere triple a 18 euro fiecare, doamna manager ne-a oferit o cameră triplă la 18 euro, și o cameră dublă la 15 euro. Am acceptat varianta dumneaei.

Amplasamentul hotelului promitea multe. Și notele acordate, în raport cu cele două stele, de asemenea. Amplasamentul a confirmat așteptările. Undeva în partea de sud a orașului, la circa 500 m în dreapta față de șoseaua principală (42.044838985N; 25.57845711E), în mijlocul unui parc ce seamănă mai curând a pădurice, putea asigura condiții optime de odihnă. Dar!

Am ajuns în jurul orei 18.00 și am rămas plăcut impresionat de parcare. Între o mulțime de copaci, oferea umbră oricărui loc l-ai fi ales. Chiar și imaginea hotelului era identică cu ceea ce văzusem în fotografiile de prezentare. În plus, o imensă terasă de restaurant, în aer liber, promitea clipe plăcute de relaxare. Un oarecare semn de mirare îmi este generat de o statuie a Afroditei, în varianta Venus din Milo, care îmi pare a fi mai curând un kitsch în contextul întregului decor. Dar se potrivește cu numele hotelului.

Dar a urmat prima surpriză: nu există propriu-zis o recepție, iar personalul prezent nu avea nici un fel de cunoștințe de limba engleză. Noroc de cineva ce lucra la bucătărie care avea ceva știa, cu o mare doză de aproximație, limba română. A urmat a doua surpriză: câteva minute bune de bâjbâială privind camerele care ne-au fost rezervate. Oare care sunt camerele? Unde sunt camerele? Uite camera, nu e camera! . În final se găsesc niște camere.

Ajunși în cameră a urmat cea mai mare surpriză: camera de trei locuri era clar că nu putea fi în circuitul turistic, ci era o cameră destinată personalului hotelului. Camera, relativ mică pentru 3 paturi, fără cuverturi pe acestea, cu un tapet banal, destul de mohorât, avea ca singură sursă de lumină naturală, o ușă către un balcon minuscul. Ușa, pe lângă faptul este deteriorată, este jumătate blocată de un șifonier. Totodată, jumătate din balcon este ocupat de o scară care nu știu ce caută acolo.

Baia este și ea extrem de mică, iar dușul se scurge direct către un sifon de pardoseală. Totuși, un prag în dreptul ușii împiedică scurgerea apei în cameră. Nu am remarcat existența unor consumabile. Noroc cu prosoapele de pe pat.

Bomboana pe „mijlocul tortului”, sau „culmea culmilor”, o constituie șifonierul și comoda de lângă televizor, pline ochi cu diverse obiecte de îmbrăcăminte, majoritatea aparținând unor copii. Eventualii turiști ca noi nu aveau nici un loc pentru depozitarea lucrurilor personale.

În același timp, camera dublă repartizată restului grupului, arăta perfect normal pentru o cameră de hotel, poate un pic chiar prea bine pentru un hotel de două stele.

Orice încercare de a obține schimbarea camerei a fost blocată de lipsa unui limbaj comun de comunicare, înțelegând cumva că nu există alte spații libere. Doamna cu ceva cunoștințe de limba română insista pe faptul că primisem o cameră curată. Da, era curată, dar nu era ceea ce ne doream noi. Oare unde o fi fost, sau cui o fi fost repartizată, a doua cameră triplă oferită de site-ul de rezervări? De precizat că totalitatea camerelor hotelului este 9, acestea fiind amplasate la etajul 1. Totodată, prin lipsa unui limbaj comun, ne-a fost blocată și posibilitatea de a lua legătura cu doamna manager cu care am corespondat inițial.

O discuție ulterioară cu un grup de români cazați în interes de serviciu în același loc, veniți la muncă undeva în zonă, a evidențiat că este o destul de mare brambureală în evidența rezervărilor la cazare, ei fiind în fiecare week-end mutați în altă locație, unde nici măcar nu au apă curentă, pentru că în hotel se organizează nunți. Tot de la ei aflăm că în camera în care am fost cazați, aflată față în față cu o altă cameră fără număr, stau, de regulă, copii patronului și persoana care îi îngrijește.

Dacă vreau să fiu cârcotaș până la capăt, trebuie să menționez și micul dejun. Evaluat la 2.50 euro de persoană, acesta a cuprins: un suc tip Capy, un ceai sau cafea și două felii de pâine, puțin prăjită în ulei împreună cu câteva bucăți de șunculiță și două felii (tăiate parcă cu feliatorul de mezeluri) de roșii așezate deasupra. Parcă mult prea puțin.

Un ultim aspect, oarecum favorabil, constă în faptul că s-a acceptat plata în euro, și pentru cazare, și pentru berea băută pe terasă înainte de a urca în camere, scăpând astfel de grija existenței unei case de schimb sau a unui bancomat. Partea mai delicată constă în faptul că nu am primit nici o factură, nici măcar un bon de casă. Doamna cu limba română era de serviciu după amiază, iar noi nu am avut cu cine să ne înțelegem la plecare.

În concluzie, nu recomand această locație și altor turiști, dar probabil această ne-recomandare este una subiectivă. Dacă nu eram pus în contact cu acea cameră de trei paturi, probabil că scriam un review favorabil. Probabil că nu unul chiar de nota 10, dar putea fi recomandat. Dar, în condițiile prezentate, îmi este teamă să nu mai ajungă cineva în aceiași situație.

Când am plecat cu mașina din parcare, ne-am bucurat că pentru întoarcere aveam rezervare la un alt hotel. Nu știam ce ne așteaptă acolo.

---

VIZUALIZĂRI: 1962 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI