ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.09.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Frumuşani [CL]
ÎNSCRIS: 03.03.08
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2018
DURATA: 5 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
70.00%
Satisfăcător
PLAJA şi MAREA:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
73.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Revenire pe Litoralul nostru după foarte mulți ani

TIPĂREȘTE

Anul acesta, iubi a fost fericita câștigătoare a unui sejur la unul dintre hotelurile bune din Venus. Și la început de septembrie a venit timpul să mergem acolo.

Am ajuns și noi la hotel, am reușit să găsesc un loc de parcare în haosul de acolo (la un hotel vreo sută și ceva de camere să fie doar o parcare de vreo maximum 25 de mașini mi se pare cam… hm… în fine; măcar să fi fost una publică în stațiune, dar nu e) și ne-am înființat la recepție. Nu mă așteptam să fie camera gata de la ora 14, dar mă așteptam să fi avut o cameră de bagaje. În fine, doamna de la recepție ne-a făcut formele, ne-a dat voie să lăsăm papornițele în cadrul recepției și ne-a luat numărul de telefon să ne anunțe când va fi gata camera noastră.

Am mers la plajă și am observat că practic, deși are o zonă proprie de plajă cu umbrele și șezlonguri, destul de curată și îngrijită, nu are defel intrare în mare. Am mers așadar câteva sute de metri mai spre sud, la următorul dig, dar aici apa e amestecată cu izvoarele de apă sulfuroasă din zonă având un miros specific destul de neplăcut (și efecte cam distructive asupra bijuteriilor metalice) așa că atunci a fost practic ultima zi când am folosit-o. În restul sejurului am mers la 2 Mai la plajă. În fine, pe la ora 4 și ceva, am fost chemați să ne luăm camera în primire.

Așadar, camera: nu e prea mare, dar nici înghesuită. Totuși, față de ce am găsit în iunie la Constanța, tot la 4 stele… e cale lungă. Cam greu să transformi un hotel de 2 stele într-unul de 4. Totuși, în afară de dimensiuni, mie mi se pare că au reușit. Dar să revin. Mobila e în stare foarte bună, minibarul plin și funcțional, aerul condiționat chiar foarte util, iar spațiul de depozitare din dulap foarte încăpător. Și mai avea și un seif micuț în el, pentru eventuale valori. Mai trebuie spus că toate camerele au vedere la mare datorită poziționării clădirii.

Patul matrimonial mare, cu o saltea confortabilă ne-a făcut odihna plăcută acolo, iar televizorul LCD cu diagonală de vreo 70 cm nu prea ne-a deranjat, că aproape n-am apucat să-i dăm drumul. Asta făceam și acasă, nu? Dar acum eram în vacanță!

Cică ar avea și WiFi, dar la etajul nostru (ultimul), abia apărea rețeaua din când în când, nici gând să te și poți conecta. Nu că am fi avut mare nevoie, da’ spun și io, să știe lumea la ce să se aștepte.

Baia e și ea destul de compactă, dar nu înghesuită. Miroase frumos, e dezinfectată zilnic, perfect curățată și cireașa de pe tort: are o cabină de duș care nu lasă să scape niciun strop de apă în afara ei! Consumabile și prosoape împrospătate zilnic. | editare ulterioară: mi-am adus aminte - în baie e și un ventilator pentru aerisire forțată. Ei, el își face treaba, daaaar... are un sunet de tractor! |

La micul dejun era destul de multă și variată mâncare. Aș fi preferat totuși să pot găsi măcar printre mezeluri ceva mai de calitate (nu spun că produsele oferite erau proaste, dar oricum erau din cele mai ieftine prin supermarket). Erau perioade de „lipsă” și reîmprospătarea platourilor se făcea cam greu. La fel și vasele cu cafea (bunuță) și apă fiartă pentru ceai. În fine - am fost în general mulțumit, mereu am găsit ce să pun pe farfurie, dar pentru cele patru stele cred că se poate ceva mai bine. Părerea mea, nu dați cu pietre!

Există și un bar, și o masă de biliard (care se închiriază).

Seara, la restaurant era un spectacol cu ceva artiști - și asta a fost pentru iubi bila neagră a lor: în ultima seară am vrut să stăm și noi acolo să-l vedem. Pe toate mesele libere era însă un semn de „Rezervat” și un ospătar ne-a spus că mai sunt mese libere doar într-un colț cam depărtat și cu vizibilitate redusă. A uitat însă să spună că dacă suntem clienți ai hotelului ne putem așeza la una dintre cele „rezervate”... așa că iubi a ieșit val-vârtej de acolo bombănindu-i și bosumflată a rămas până la plecare… Trebuia să își dea ei cu stângu-n dreptu’...

Mai aveau și o piscină cu câteva șezlonguri în jurul său - nu vă pot spune decât că am văzut ceva copii și chiar adulți folosind-o așa că… probabil apa era destul de bună.

Altceva, ce să vă mai spun? personalul a fost mereu amabil (deși unii cam slab pregătiți, cum am spus mai sus), per ansamblu hotelul e păstrat într-o stare perfectă de ordine și curățenie. Și nu în ultimul rând, pe tejgheaua recepției e afișată la loc vizibil o diplomă AFA pentru anul 2017.

Check-out-ul a fost rapid, am avut doar de plătit niște cafele luate de la bar când am stat la ei la plajă.

Dacă ar fi și stațiunea mai de Doamne-ajută - ar fi ceva. Păcat de hotel, că e chiar OK. Se poate mai bine, dar am impresia că știu și ei asta și caută să meargă spre asta.


[fb]
---
Trimis de Dragoș_MD in 18.09.18 22:44:07
Validat / Publicat: 18.09.18 23:55:44
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în VENUS.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3506 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Hotel Afrodita - văzut dinspre plajă
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35750 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

4 ecouri scrise, până acum

Zoazore
[19.09.18 13:21:21]
»

@Dragos:

În fine, doamna de la recepție ne-a făcut formele, ne-a dat voie să lăsăm papornițele în cadrul recepției și ne-a luat numărul de telefon să ne anunțe când va fi gata camera noastră

= ti-a mai luat o doamna numarul de telefon si-a uitat unde l-a notat! La Alba Iulia! Macar asta te-a gasit

Frumos hotel, pe bune, dar de ce asa ambitie: sa sara de la 2* la 4*? Pentru 3* ar fi fost ok. N-arata rau, dar sa n-ai intrarea-n mare la plaja proprie, e cam... Ma rog!

Totul e bine cand se termina cu bine si ma bucur ca n-a fost "groaznic", "ingrozitor", "dezolant", etc. si ca v-a placut!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[19.09.18 13:28:08]
»

@Zoazore: Culmea e că ne-a sunat chiar de două ori (că nu a bifat cui i-a dat telefon și a zis că mai bine să fie sigură!).

De ce au „sărit” la 4 stele? Nu știu. Dar cum spuneam: mie mi s-a părut OK. Nu „uau! ”, dar departe de ceva ce m-ar dezamăgi, fie și să fi plătit acel sejur. (considerând prețurile afișate).

Alex_Macedo
[19.09.18 14:09:42]
»

Iubi a avut dreptate să fie bombănitoare și întoarsă pe dos!

Stilul ăla cretino-comunist: "Haideți în această seară să urmăriți spectacolul oferit de hotelul nostru dar toate locurile sunt rezervate!... Singura opțiune: Puteți asculta de pe terasă că de privit, deloc... sau... treceți strada și îi puteți urmări de pe celălalt trotuar! "

O mârlănie...

P. S... Mi-a plăcut scriitura!

Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[19.09.18 16:01:48]
»

@Alex_Macedo: mulțam de aprecieri coane! Sărutări de mâini distinsei Faraoane!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alex_Macedo, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂAfrodita Hotel:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.06132698059082 sec
    ecranul dvs: 1 x 1