ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.04.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Sinaia [PH]
ÎNSCRIS: 19.05.13
STATUS: PARTENER
TIMP CITIRE: 6 MIN

Am fost acolo, pentru prima dată la o întâlnire AFA

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Văzând câte review-uri s-au scris deja pe saitul AFA am stat mult pe gânduri întrebându-mă dacă a mai rămas ceva de spus legat de ”Întâlnirea AFA 2016”.

În cele din urmă gândindu-mă că relatările mele se adresează și celor care nu au participat la întâlnire, am hotărât să exprim totuși impresiile cu care am rămas după prima mea participare la acest eveniment și vreau să spun din capul locului, că sunt încântătoare.

După un drum fără peripeții, pe ruta Sinaia - Râșnov - Codlea – Sibiu, din care o parte pe autostradă, am ajuns la Hunedoara pe drumul dinspre Călan.

Intrarea în oraș a avut loc prin impresionantul cartier rezidențial al palatelor cu turnuri și turnulețe. Văzându-le, în primul moment am fost tentat să opresc pentru ca să fac niște fotografii, dar după o scurtă cugetare, am renunțat la idee de teamă să nu creadă cineva că sunt vreun funcționar acoperit de la ANAF și să rămân fără aparatul de fotografiat, așa că am continuat traseul găsind cu destulă ușurință drumul spre Teliuc și apoi mai departe spre Motel Cinciș, unde am ajuns joi, în jurul orelor 16.00.

Ne-am cazat fără probleme și după ce ne-am instalat în cameră pentru următoarele trei zile am ieșit să facem recunoașterea zonei. Ne-am plimbat puțin prin zona apropiată, am văzut lacul și barajul undeva în dreapta față de intrarea în curtea motelului după care ne-am întors la cameră, iar la scurt timp după aceasta, am plecat spre Hotel Diamond, unde începând cu ziua următoare, avea să aibă loc întâlnirea grupului AFA.

Cu acest prilej am constatat că drumul până acolo era mai bun decât înțelesesem de la Admin într-o discuție telefonică. Ajunși acolo am intrat la recepție unde nu era nimeni și totul părea pustiu.

Am ieșit din hotel și privind spre lac am descoperit intrarea în restaurant, unde intrând, am văzut câteva persoane la o masă. Fiind aproape sigur că sunt de-ai noștri, m-am apropiat de masă și am întrebat: AFA cumva? Răspunsul a fost afirmativ și astfel am făcut cunoștință cu Maria 55, cu Dragoș și cu Ovidiu.

Ne-am așezat și noi la masă unde din discuții am aflat amănunte legate de programul zilelor următoare. Din primul moment, am fost impresionat de modul prietenos în care am fost primiți deși abia ne cunoscuserăm. Același sentiment l-am simțit pe toată durata șederii și desfășurării activităților programate pentru întâlniera AFA.

Nu am rămas foarte mult la Diamond, pentru că eram totuși obosit după un drum de șase ore la volan, și pe deasupra doream să vedem la televizor, ce mai face Bahar, cea cu viața furată.

Pentru că cei mai mulți dintre participanții la întâlnire urmau să sosească în zonă abia în după amiaza zilei de vineri, sau chiar spre seară, noi ne-am planificat pentru prima parte a acestei zile o plimbare la Deva pentru a vizita orașul și mai ales cetatea Devei. Despre aceasta intenționez să scriu un articol aparte, așa că nu mai insist asupra acestor lucruri.

Ne-am întors la motel în jurul orelor 14.00 unde după ce am servit masa am ieșit pe marginea lacului să fac fotografii. Din păcate vremea era închisă și deasupra lacului plutea o pâclă ușoară. Am reușit să fac totuși cu teleobiectivul, o fotografie a Hotelului Diamond, pe care am și distribuit-o pe Facebook, în Grupul AFA.

După ce m-am întors la cameră am cunoscut-o pe Mogly, care abia sosită de la Petroșani s-a grăbit să înmâneze colegilor, cazați la Motel Cinciș, ecusoanele de participant, însoțite de câte o vedere cu orașul de unde venea.

Mi-a plăcut mult gestul său, la fel cum mi-a plăcut și al lui Zoazore, care venind la masa unde urma să cinăm împreună, a oferit fiecărui comesean, un breloc drept amintire de la ea.

La 18.30, ne-am prezentat din nou la Hotel Diamond pentru programul serii. Mulți dintre participanți abia soseau așa că aprinderea focului de tabără a avut loc abia la 19.45, oră înregistrată pe fotografia de imortalizare a momentului. A fost mai bine pentru că între timp întunericul și-a intrat în drepturi dând un farmec aparte focului care începea să se întețească. A urmat vinul fiert. Un vin foarte bun și binevenit la răcoarea care s-a lăsat odată cu venirea nopții.

S-a stat la foc până aproape de ora opt și jumătate, când am intrat în restaurant. Surpriza serii a fost aniversarea zilei de naștere a lui Ovidiu. S-au aprins artificii și i s-a cântat tradiționalul ”Mulți ani trăiască”. În continuare s-a servit masa, s-a băut și s-a dansat. Nu s-a întârziat însă prea mult pentru că a doua zi urma să aibă loc un tur de forță cu două microbuze, începând cu o vizita la Castelul Corvinilor, și în continuare la mai multe puncte de interes turistic din Țara Hațegului.

Noi am fost doar la Castelul Corvinilor, pentru a-l vizita cu întregul grup, care beneficia de explicațiile unui ghid al muzeului.

Și despre vizita la Castelul Corvinilor, aș vrea să scriu un articol separat, așa că nu voi insista nici pe acest subiect.

Sâmbătă seara a a avut loc festivitatea de premiere unde cei mai activi useri au primit diplome și premii. În ceea ce mă privește, trebuie să spun că momentul cel mai impresionant al acestei părți a programului, a fost cel în care, s-a anunțat că la categoria ”Tinere speranțe”, locul I a fost ocupat de userul Ioan Raita.

Tombola a fost un alt moment plăcut al serii de sâmbătă. Surpriza a fost momentul în care am aflat că sorții au ales ca darul ce aveam să-l primesc, să vină tot de la colega noastră de masă Zoazore, cea despre care spuneam la început că ne-a oferit câte un breloc.

Incontestabil însă, partea cea mai spectaculoasă a serii a constat în cele două momente artistice, respectiv ”Dansul Fetelor de la Căpâlna” și fragmentul din baletul ”Lacul Lebedelor”. Au fost surpriza serii și au încântat pe toți participanții.

A fost o seară deosebită, care nu poate fi uitată de nici unul dintre participanți.

A doua zi la ora zece, ne-am întâlnit din nou pe platforma din fața Hotelului Diamond pentru poza de grup. Cea care apare în fotografia de profil a Grupului AFA. A fost momentul când am început să ne spunem la revedere unii altora, după care cei mai mulți au urcat în mașini și au plecat spre cășile lor. Pe scurt cam asta a fost.

P. S. Ajuns acasă m-am gândit să montez un videoclip cu cele mai interesante momente filmate acolo, ceea ce am și făcut.

Dacă într-un fel sau altul voi reuși să îl atașez prezentului review, el va deveni public pe saitul Am Fost Acolo.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Ioan Raita in 04.04.16 11:03:39
Validat / Publicat: 04.04.16 15:37:56

VIZUALIZĂRI: 1889 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 19.03.2016 ora 2238. Vdere de la terasa restaurantului.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2042 PMA (din 42 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

webmaster
[04.04.16 15:36:02]
»

După lupte seculare care au durat câteva ore (cu politica de copyright de pe YT), am reușit să atașăm ilustrația video-muzicală trimisă de autor.

Enjoy!

Ioan RaitaAUTOR REVIEW
[04.04.16 15:57:09]
»

@webmaster - Mulțumesc foarte mult.

maria55 †
[04.04.16 17:05:11]
»

@Ioan Raita - excelent filmuletul! Frumoase amintiri!

iulianic
[04.04.16 17:36:20]
»

@Ioan Raita - Mă bucur atunci când citesc impresiile tinerelor speranțe sau ale debutanților la întâlnirile AFA. Întotdeauna am fost de părere că impresiile acestor categorii sunt mai interesante. Dacă în prima fază m-am mirat că ai atașat atât de puține fotografii (poza cu focul de tabără este foarte reușită), videoclipul - venit ca o compensare - este foarte grăitor. Mulțumim!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
Ioan RaitaAUTOR REVIEW
[04.04.16 18:51:18]
»

@maria55 - Mă bucură aprecierea. Mulțumesc

Ioan RaitaAUTOR REVIEW
[04.04.16 18:54:43]
»

@iulianic - O apreciere cât 1000 de PMA. Mulțumesc mult.

irinad
[04.04.16 19:39:21]
»

@Ioan Raita - Super filmuleţul, păcat că, spre final, are un pic de întrerupere de sonor.

Mi-a plăcut şi perspectiva din care dvs. aţi privit lucrurile, în general!

webmaster26
[04.04.16 19:43:27]
»

@irinad

Super filmuleţul, păcat că, spre final, are un pic de întrerupere de sonor.

Și acolo este o mică problemă cu youtube & ''regulile lui''!

Fiind mică, nu aveam cu ce să o înlocuim!

ANILU
[04.04.16 19:52:02]
»

@Ioan Raita: Foarte frumos ați făcut un sumar al impresiilor dvs.

Iar filmuletul atașat este super... ați surprins multe momente ale întâlnirii AFA.

Felicitări.

irinad
[04.04.16 20:04:54]
»

@webmaster26 - Nu-i nimic, apreciem efortul vostru de a face lucrurile să fie cât mai ok! V-aţi descurcat bine până la urmă!

Ioan RaitaAUTOR REVIEW
[04.04.16 20:40:11]
»

@ANILU - Sunt încântat de apreciere. Mulțumesc

Zoazore
[04.04.16 21:27:50]
»

@Ioan Raita - Tare mă bucur că micile mele daruri v-au fost pe plac! Acum, dacă tot ați ”spart gheața” la Întâlniri, sper să vă mai revedem și la celelalte care vor urma!

mogly
[05.04.16 00:06:27]
»

@Ioan Raita - Si mie mi-a placut mult cum ati povestit tot iar filmuletul e cireasa de pe tort!

Ioan RaitaAUTOR REVIEW
[05.04.16 10:03:35]
»

@mogly - Primesc cu deosebită încâtare aprecierea. Mulțumesc.

ioana74
[05.04.16 10:50:13]
»

Si eu si sotul ne bucuram ca v-am cunoscut, sunteti niste oameni deosebiti, salutari cordiale si sotiei dumneavoastra. Foarte frumos filmuletul. Sa ne revedem cu bine si sanatosi la urmatoarea intalnire AFA!

Ioan RaitaAUTOR REVIEW
[05.04.16 11:40:54]
»

@ioana74 - Și nouă ne-a făcut plăcere să vă cunoaștem. Am rămas încântat de elogiile pe care soțul dvs. le-a adus palincii mele. Să se împlinească urarea dvs.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, Ioan Raita, ioana74, irinad, iulianic, maria55, mogly, Zoazore
Alte articole din această RUBRICĂ2016 Întâlnire AFA - Complex Diamond, Cinciş HD:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.062044143676758 sec
    ecranul dvs: 1 x 1