Ce poate fi mai frumos, o evadare in frumoasa localitate Comarnic, cu un peisaj de poveste, natura ce ne incanta sufletul, ne relaxeaza si ne incarca cu o stare pozitiva. A petrece Craciunul in Comarnic, unde se pastreaza si in zilele noastre datina din batrani, unde din peisajul sarbatorilor nu lipsesc colindatorii, care de la mic la mare, colinda din poarta-n-poarta. Aerul curat si peisajul de pe dealurile ce inconjoara localitatea, te relaxeaza si te fac sa uiti de toate problemele [...] — citește

Oprisem să vizităm muzeul cinegetic din Posada pe lângă care trecusem de zeci, poate de sute de ori fără să-l vedem. Din parcare privirea ne-a fost atrasa de o construcţie solidă din piatră de râu cu un singur etaj. Intrarea se făcea pe latura opusă cu deschidere spre un parc imens. Aici erau inşiruite mai multe corpuri de clădire cu parter si mansardă. Toate clădirile erau sobre şi solide dar se vedea că au fost construite în perioade diferite. Iniţial domnitorul Gh. [...] — citește

“Comarnic. Pe vremuri, aici, casele aveau acoperişurile pudrate de ciment, deştele ţi se nămoleau în praf alb, respirai şi făceai beton cu gura. Oraşul cu obraz prăfos şi bolnav astăzi şi-a găsit un rost în stomacurile fugarilor spre Valea Prahovei. DN 1 bramburit, înghesuit brusc devine şi mai cocoşat. De intri, greu te strecori, de ieşi, greu mai cobori înspre şi dinspre Sinaia-Predeal-Braşov. Nu doar îngustimea de cuţitaş de peşte şi desimea zebrelor fac [...] — citește

Ani de-a randul, ba chiar as putea spune, zeci de ani, pentru mine Comarnicul era doar acea localitate de pe Valea Prahovei, prafuita, cu coroana copacilor, iarba gradinilor si acoperisurile caselor ascunse sub un strat gros, cenusiu de praf, rezultat din activitatea fabricii de ciment aflata in mijlocul localitatii. Era singura localitate pe care o strabateam fara niciun fel de placere, pentru ca imi dadea o senzatie proasta, de sufocare, cand priveam toata acea natura cenusie. Dar, in [...] — citește

Lacul Paltinu era pe lista mea de foarte mult timp. Pe la inceputul anilor 2000 un coleg de serviciu isi facea concediile, cu rulota, pe malul acestui lac, cand aparusera aici doar cateva case. Ce mi se parea interesant era ca pleca fara nimic de la Bucuresti. Pescuia si in rest cumpara tot ce putea de la localnicii din Valea Doftanei si Secaria: pui, lapte, oua, branzeturi, legume, malai. Am vazut la el multe fotografii cu locurile acelea si-mi doream sa le colind asa ca intr-o sambata [...] — citește