msnd - [13] reviews EGIPT

MAY-2021IS+MG »» Templul Edfu / EDFU

Templul Edfu - pare-se cel mai bine conservat templu din Egiptul antic

Cer scuze pentru ordinea aleatorie în care am prezentat până acum obiectivele vizitate în Egipt. Nu am o explicație pentru aceasta. A fost, probabil, după cum am avut inspirație. Pentru că mi-am propus să nu scriu nimic despre Luxor, mult și foarte bine dezvoltat de alți colegi aici, luând-o în ordine cronologică, Templul de la Edfu ar fi trebuit să fie primul prezentat. Dar, întâmplarea a făcut să fie ultimul. În ziua a treia a excursiei, vaporul nostru părăsește Luxor [...]  citește review
  • încărcate în [12.12.21]satisfacţie: 90.00%
  • MAY-2021 »» 'Must see' în zona Aswan / ASWAN (ASSUAN)

    Prin, și pe lângă Aswan

    Pare-se că pe toată perioada Egiptului antic, Aswan a fost singura sursă de granit pentru toate templele, statuile, obeliscurile realizate în acest timp. Una din diminețile excursiei noastre în zonă a fost destinată pentru vizita la cariera ce a furnizat acest material de construcție vreme de mai multe milenii. Alegem o oră relativ matinală, pentru că, deși în mijlocul orașului, piatra de aici se încinge puternic la soare și căldura din orele mai târzii este mai greu de [...]  citește review
  • încărcate în [04.12.21]satisfacţie: 100.00%
  • MAY-2021IS+MG »» Complexul Dendera / QENA

    Un „colț de istorie” mai puțin cunoscut – Templul Dendera

    Probabil că mulți vor protesta spunând: istoria nu are colțuri. Dar nu la un „colț” din acela cu un unghi, mai mult sau mai puțin drept, mă refer. Mă refer la un „loc” al istoriei, la un „moment” al ei. Sunt unele locuri cu o istorie atât de bogată, încât parcă s-a integrat acolo, în timp și spațiu, parcă ar face parte din el. Când am vizitat mormântul lui Tutankhamon, de fapt l-am vizitat pe Tutankhamon, (asta dacă într-adevăr el este cel de acolo), cu [...]  citește review
  • încărcate în [10.11.21]satisfacţie: 97.50%
  • MAY-2021IS+ »» 'Must see' în zona Aswan / ASWAN (ASSUAN)

    Un templu unic – Kom Ombo

    Am plecat în jurul orei 9.00 de la Edfu, după ce am vizitat templul din această localitate și, navigând spre sud circa 65 km am ajuns în jurul orei 17.00 la Kom Ombo. Acesta este un oraș de vreo 60.000 locuitori, situat pe malul drept al Nilului, în mijlocul celei mai mari zone verzi din Guvernoratul Aswan. Numele, tradus succesiv din vechea egipteană, coptă, greacă și romană ar însemna pentru noi „Micul muntele de aur” . Ghidul nostru ne spune că în dealurile din [...]  citește review
  • încărcate în [21.06.21]satisfacţie: 100.00%
  • MAY-2021IS+ »» Templul #Philae / ASWAN (ASSUAN)

    Încă o minune antică salvată de sub ape – Templul Philae

    Denumirea acestui lăcaș vine de la mica insulă Philae, aflată în mijlocul Nilului, amonte de „Prima Cataractă” a acestuia, de la Aswan. Pe această insulă, faraonul Nectanebo al II-lea, ultimul faraon de origine egipteană, a ridicat în timpul domniei sale între anii 360 și 343 î. Hr., un templu închinat zeiței Isis, soția zeului Osiris. A integrat în construcția sa temple construite anterior pe insulă, încă din timpul faraonului Taharqa din dinastia a XXV-a, 690 – [...]  citește review
  • încărcate în [18.06.21]satisfacţie: 97.50%
  • MAY-2021IS+MG »» Descoperă Abu Simbel / ABU SIMBEL

    Abu Simbel – punctul culminant al unei excursii în Egipt

    Știam de templele de la Abu Simbel încă de pe vremea deplasărilor în Egipt din anii ' 80. Mă gândeam încă de atunci ce frumos ar fi să ajung și eu acolo. Cumpărasem, pe plan local, un ghid al excursiilor posibile în Egipt, pe care îl am și acum. Dar nu erau nici condițiile și nici momentul pentru aceasta. La excursia din 2008 m-am înscris în mod special pentru că oferea posibilitatea de a ajunge acolo. Am fost impresionat în mod deosebit de ceea ce am văzut, și am descris [...]  citește review
  • încărcate în [09.06.21]satisfacţie: 100.00%
  • MAY-2021IS+ »» Nava hotel Steigenberger Regency / #Circuite şi croaziere egiptene

    O cazare ..... plutitoare – nava hotel Steigenberger Regency

    Spuneam anterior că motivul principal al alegerii excursiei de anul acesta în Egipt a fost croaziera pe Nil. La alegerea acesteia nu am acordat mare atenție navei care urma să ne conducă în această călătorie. Dar, în mai multe incursiuni pe internet privind excursiile în Egipt, am remarcat de mai multe ori acest nume. O căutare personalizată mi-a dezvăluit că, de fapt, este vorba de o întreagă rețea de hoteluri cu origini în Germania, dar cu unități de cazare în întreaga [...]  citește review
  • încărcate în [04.06.21]satisfacţie: 97.00%
  • MAY-2021IS+MG »» Croazieră pe NIL / #Circuite şi croaziere egiptene

    Din nou, în Egipt!

    Știu de multă vreme o vorbă, conform căreia „un criminal se întoarce mereu la locul faptei” . Jur că nu am comis nici o crimă în Egipt, dar, recent, am revenit într-un loc care îmi place foarte mult. Și dacă condițiile viitoare îmi vor permite, sper să mai revin și în viitor. Imediat ce am făcut rapelul vaccinului și am căpătat certitudinea prezenței anticorpilor, am început să fac planuri de călătorie. Din mai multe oferte supuse atenției, Doina a ales Egiptul. [...]  citește review
  • încărcate în [31.05.21]satisfacţie: 100.00%
  • SEP-2008 »» Vacanța în Egipt / #Circuite şi croaziere egiptene

    (În vizită la faraoni, sau) marele circuit al Egiptului. Partea a V-a

    M-am gândit mult dacă să mai continui sau nu serialul despre excursia mea în Egipt din urmă cu 6 ani. Două elemente m-au ținut în loc. Primul, și poate cel important, ar fi punctul de vedere al unui coleg de-al nostru, exprimat într-un ecou cu câteva săptămâni în urmă, în care spunea: - Brusc dupa 2,3, 4... n ani unii ishi aduc subit aminte sau beneficiaza de 10-15 minute libere pentru a posta ca au fost intr-o vacanta si se apuca sa ne impartaseasca experienta, care abunda [...]  citește review
  • încărcate în [28.10.14]satisfacţie: 95.00%
  • SEP-2008 »» Vacanța în Egipt / #Circuite şi croaziere egiptene

    În vizită la faraoni, sau marele circuit al Egiptului. Partea a IV-a

    Dimineața Zilei a VII-a ne găsește ancorați la țărm în portul Aswan. Pentru început facem fiecare o recunoaștere individuală a locului, de pe puntea superioară a vaporului. Imaginile te îmbie la calm, cu păsări exotice și pescari cu micile lor bărci personale. Prima impresie este că am fi în delta noastră, dar cu o albie a fluviului mult mai lată. După micul dejun urmează prima acțiune organizată a zilei. Pentru plimbarea cu feluca pe Nil ne îmbarcăm într-o barcă de [...]  citește review
  • încărcate în [07.08.14]satisfacţie: 100.00%
  • SEP-2008MG »» Vacanța în Egipt / #Circuite şi croaziere egiptene

    În vizită la faraoni, sau marele circuit al Egiptului. Partea a III-a

    După cazarea pe vapor, cu regret nu îmi mai aduc aminte numele, continuăm ziua V-a a Marelui circuit al Egiptului cu vizita la cele două mari temple din Luxor. Începem cu Karnak, marele templu din partea de nord a orașului Luxor. Templul este de fapt un întreg complex de temple, capele, obeliscuri și alte construcții. Ceea ce îl deosebește de alte temple este perioada incredibil de mare în care a tot fost dezvoltat și a funcționat. Primele începuturi datează din ”Regatul de [...]  citește review
  • încărcate în [04.08.14]satisfacţie: 100.00%
  • SEP-2008 »» Vacanța în Egipt / #Circuite şi croaziere egiptene

    În vizită la faraoni, sau marele circuit al Egiptului. Partea a II-a

    La sfârșitul episodului anterior terminasem vizita prin Alexandria. Excursia însă continuă. Ziua IV-a are prima parte programată în afara Cairo, la Saqqara. Pentru aceasta mergem circa 20 km spre sud în lungul unui canal de irigații, paralel cu Nilul. Este același canal care, cu circa 100 km și mai la sud, a constituit sursa muncii mele din 1984 – 1986. Se pare că a fost construit încă din antichitate, dar nu am idee care și câți faraoni au fost implicați în aceasta. [...]  citește review
  • încărcate în [17.07.14]satisfacţie: 100.00%
  • SEP-2008MG »» Vacanța în Egipt / #Circuite şi croaziere egiptene

    În vizită la faraoni, sau marele circuit al Egiptului. Partea I

    Nu știu ce criterii sau considerații au avut șefii mei ca în 1983 să mă numească șef de proiect la o parte de investiție pe care România urma să o execute în Egipt, undeva la circa 120 km sud de Cairo, la limita deșertului. Această conjunctură însă mi-a oferit posibilitatea ca în perioada 1984 – 1986 să fac 8 deplasări în Egipt, cele mai multe de 1 – 2 săptămâni, cu scopul de a aproba proiectele noastre la beneficiarul local. Aceasta presupunea maxim 3 – 4 zile de [...]  citește review
  • încărcate în [14.07.14]satisfacţie: 100.00%
  • 13 total revs msnd/ EGIPT
    pagină generată în 0.025394916534424 sec
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]