13-15 iunie 1990. Mineriada (II)
Pe 14 iunie dimineaţa făceam cafeaua (scăpasem de nechezol) soţului şi copiilor. Din radioul aşezat pe calorifer la care seara mai ascultam (degeaba) Europa Liberă, de data asta pus pe România Actualităţi, l-am auzit pe Ion Iliescu. Le mulţumea minerilor că au venit şi îi ruga să pună floricele în faţa Teatrului Naţional unde fuseseră corturile golanilor. Soţul a plecat la institut, cei mari la spital dar am văzut că cel mic, după ce dăduse câteva telefoane se făcuse alb la faţă. El fusese un susţinător activ al Pieţii Universităţii ca membru în Liga Studenţilor şi al Grupului de Dialog Social. Băieţii cu care vorbise i-au spus că în oraş a început prăpădul, minerii te bat şi te bagă în dubă cum bănuiesc că ai aerul de student sau ai avea mutră de intelectual. Se gândea că vor veni acasă să-l ridice, pentru că în calitate de membru GDS îşi dăduse adresa. I-am zis să stea în casă, să nu deschidă nimănui şi mă duc eu la Universitate să văd ce se întâmplă. Autobuzul cu care am plecat pe la 11 din Drumul Taberei era aproape gol, semn că lumea aflase şi se baricadase în case. M-a lăsat la Sala Dalles foarte aproape de Universitate. Pe carosabil treceau camioane de mineri iar de pe marginea trotoarului câteva femei tinere îi aplaudau şi le aruncau flori. S-a aşezat lângă mine o doamnă între două vârste, elegantă şi cu pălărie pe cap. Dintre minerii care circulau pe stradă unul a înfăşcat-o şi a dus-o târâş la o dubă care staţiona pe str. 30 decembrie. N-am putut suporta, mi-era teamă să nu se vadă pe faţa mea dezaprobarea şi am mers câţiva zeci de metri spre Arhitectură. Din clădire a ieşit fugind un student şi mi s-a adresat ˝Doamnă, ne-au vandalizat sălile, au bătut studenţii care-şi pregăteau lucrarea de diplomă, spuneţi mai departe˝. M-am aşezat pe marginea havuzului de la Arhitectură înmărmurită de ce vedeam şi gâdindu-mă ce va păţi băiatul meu şi cum aş putea să-l scap. Îmi trecea prin cap să-i spun să fugă din ţară dar n-avea paşaport şi nici studii terminate. Fumam o ţigară care mă mai liniştea, când a intrat în vorbă cu mine un miner, cerându-mi un foc. Mi-a povestit că a găsit la peneleu maşină de făcut bani, că au spart casa lui Raţiu dar pe el nu l-au găsit şi Marian Munteanu Kaput. Am plecat de frică să nu mă citească pe faţă. Mă luminasem în legătură cu fiul meu. Voiam să-l trimit să stea la nişte rude în alt cartier şi dacă o veni cineva după el, să-i spun că e pe la fete, nu ştiu unde. N-am făcut nici douăzeci de paşi şi am văzut un bărbat grăsuţ, de vreo 40 ani, căruia îi şiroia sângele pe frunte în timp ce un miner se apropia de el prin spate, cu bâta ridicată. N-am să uit imaginea niciodată. Când să zic că mai aveam puţin până la staţia de autobuz, am simţit că sunt apucată brutal de ambele braţe de un tânăr si un om mai în vârstă, ambii civili. Tânărul a rânjit la mine. ˝Te ştiu, ai fost la kilometrul zero, eşti pe poze˝. (probabil mă filmaseră dimineaţa când am mers pe la corturi, altfel seara, în marea de oameni nu puteam fi identificată). M-au sucit de braţe (am avut vânătăi vreo săptămână) şi au vrut să mă ducă la dubă. Aveam o singură scăpare. Să fac pe proasta. ˝N-am fost domle niciodată pe aici, acum mă duc să văd de un nepoţel că e singur în casă˝ am minţit cu nevinovăţie. Ăl tânăr nu şi nu, ˝Lasă că o să verificâm la anchetă˝. Am simţit că cel mai în vârstă pe jumătate mă credea pentru că nu mă mai ţinea atât de strâns de braţ. Norocul meu a fost că un gazetar alerga pe stradă cu un aparat de filmat. M-au lăsat şi au fugit după el. Nu m-am mai uitat să văd ce s-a întâmplat. Si pentru că toate întâmplările au şi o explicaţie a doua zi am văzut în ziar poza celui tânăr devastând redacţia ziarului Dreptatea a ţărăniştilor.
A doua zi, pe 15 iunie, după ce-şi terminaseră treaba de devastare, Iliescu a adunat minerii în Sala Polivalentă, le-a mulţumit frumos şi i-a expediat acasă. Televiziunile din toată lumea urlau, dădeau imagini din mineriadă, bruma de simpatie pe care o câştigasem la revoluţie se risipise, ne-am întors cu ani în urmă, ani care nu s-au recuperat nici până acum.
După 30 de ani, dosarul mineriadei nu a fost încă judecat fiind închis şi redeschis de mai multe ori. Ce se mai aşteaptă? Să moară vinovaţii şi martorii şi să nu mai existe probe?
WEB, dacă se poate https://www.youtube.com/watch?v=pRgB0IK6jgs
Trimis de Michi in 13.06.20 17:53:06
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Cred că după vreo mai bine de un an de atunci am avut ocazia ca un tânăr care a fost "săltat"în acele zile (un biet muncitor calificat, nici măcar 'telectual nu era) să- mi povestească imagini din cele trăite atunci, acolo.
Gestapo au fost mici copii, cred că securiștilor le era groază să nu le iasă "pasența"cu alegerea lui IliescuFSN în capul mesei și să fie nevoiți să se ascundă de furia populară ce ar fi urmat.
Asta le-a dat ideea să "taie capul"oricărei urme de democrație și liberalism în țara asta pentru mulți ani de atunci încolo.
Încă mai mi-amintesc ce ne bombănea fosta soacră că ne amestecam cu "golanii"...
Chiar așa: au trecut 30 de ani.
Quid prodest?!
@Dragos: Nimanui. Ne-am globalizat. Nu mai avem nici istorie recentă.
@Michi: Întrebările din finalul reviewului sunt- desigur - retorice. Le răspund totusi: DA!
Eu una am renunțat la gândul că voi afla vreodată adevărul despre mineriade și decembrie 1989, asta ca să dau exemplele cele mai semnificative.
Restul e tăcere... sau manipulare grosolană. Vai de poporul nostru!!!
@Michi: Doamne! prin ce am trecut, câte orori!! Am urmărit filmulețul!
Mi-am adus aminte de finii mei ce erau studenți atunci în București și s-a întâmplat să vadă cum minerii băteau oameni, au fugit disperați din zonă și de atunci în sufletul lor curat s-a produs schimbarea irevocabilă... Între timp au trecut 30 de ani și așa cum precizați se așteaptă trecerea în neființă a celor vinovați, sper ca în istorie peste ani să se facă o dreptate măcar morală...
Un articol de presă foarte bine scris, o analiză a evenimentelor și o prezentare a câtorva dintre "protagoniști" puteți citi aici:
m.mediafax.ro/amp/social/ ... ascuse-19283484
Se confirmă astfel cele intuite de mine, mai sus...
@Dragos: Stii ce este interesant? Că nici măcar pe oamenii care au trăit evenimentele închişi în casele lor, nu-i mai interesează ce s-a întâmplat. Consider că a fost o mare greşeală tergiversarea procesului care măcar prin spectaculozitatea lui ar fi atras atenţia. În schimb massmedia serveşte de un an parodia cu monstrul Dincă. Până aici am decăzut.
Referitor la întrebarea lui Dragoș Quid prodest?! spun și eu - ca și tine, Mama Michi! NIMĂNUI!
În mod sigur se așteaptă următorul lucru: să moară PIESELE PRINCIPALE, capii așa zisei „revoluții”, mai mult sau mai puțin vinovați!
Daaaaar! Ce te faci cu PIONII care sunt mulți și înrudiți, urmașii co-laterali ai viitorilor-morți-principali?! Soldații ăștia apără cu îndârjire avantajele obținute de la „înaintașii” lor securiști, care au regizat - cu bună știință și perfidă strategie - tot ce s-a întâmplat atunci! Care și ACUM lucrează „sub acoperire”?!
Este un articol bine venit, mai ales pentru tinerii membri AFA, care n-au trăit ce-am trăit noi!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2023 16 decembrie 1989 — scris în 16.12.23 de Michi din BUCURESTI
- Dec.2023 Ce simțim și cum privim 1 Decembrie — scris în 01.12.23 de elenaadina din GURA HUMORULUI [SV]
- Oct.2023 IUBESC — și respect! — româna! În câte alte limbi te-ai mai putea „juca” astfel cu cuvintele? (urmează câteva exemple) — scris în 29.10.23 de Admin din TIMISOARA
- Sep.2023 Traficul rutier din România, încotro? — scris în 22.09.23 de AZE din SIBIU
- Aug.2023 Drum lin spre Cer, Costyy! — scris în 27.08.23 de alinafulg din OţELU ROşU [CS]
- Jul.2023 La „vânătoare” de flori prin România — scris în 23.07.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI
- May.2023 Bujorul – floare națională a României — scris în 28.05.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI