Răspunsuri — scrise de Marius 72; [p.1 /2]

Marius 72, 18.04.20 19:49»Am lăsat autoturismul de sâmbătă la amiază până duminică spre seară la Roodebeek. Erau câteva mașini în parcare, explicabil probabil pentru că ne aflam în week-end. Niciun reprezentant al proprietarului parcării nu se vedea.

Drept să îți spun am avut oareceva temeri până să revenim a doua zi, mai ales că era mașina unui prieten care ne-o pusese la dispoziție din Franța.

Însă nu au fost probleme, iar în centru ajungi ușor cu mijloacele de transport în comun, cam 20 minute.  

LA CMR Parcare Park and Ride Bruxelles - scris de scoty în secțiunea [CMR BENELUX]
Marius 72, 17.01.20 10:04»@tumisfabu: Buna ziua!

Poate că par puțin acid, dar nu mi-o luați în nume de rău. Nu lăsați pe alții să vă facă vacanța.

În primul rând, nu ați menționat ce parte din Turcia vreți să o vizitați. Că e Istanbul, Antalya, Lycia sau Cappadochia trebuie să te hotărăști tu, nu vreun alt user.

Sfatul meu e să cauți ceea ce iți dorești, ce crezi că te-ar interesa ca și zonă și abia apoi să ajungi la cazare.

Sunt sigur că vei avea o vacanță plăcută, trebuie doar să te decizi cum ai vrea să fie! Să fie a ta, nu a altora...

LA CMR Prima dată în Turcia - scris de tumisfabu în secțiunea [CMR TURCIA]
Marius 72, 02.12.19 08:55»Bună dimineaţa!

Un traseu uşor şi interesant dacă doreşti să închiriezi maşina pentru 2 zile:

Ziua 1 – inchiriat masina: Funchal – Ribeira Brava – Canhas - Raul de Serra (Levadas 25 Fountains si Risco Waterfalls, distanta 4,6 km, timp estimat 3 ore) – Ponta de Pargo – Porto Moniz 103 km

Ziua 2 - Porto Moniz – Ribeira da Janela – Sao Vicente – Ponta Delgada - Sao Jorge (Miradouro de Cabanas Sao Jorge viewpoint) – Santana – Canical - Ponta de Sao Lourenco – Funchal 110 km.

L-am parcurs şi m-am bucurat de privelişti şi de locuri foarte frumoase.

LA CMR Una sau doua cazari in Madeira? - scris de ileana50 în secțiunea [CMR PORTUGALIA]
Marius 72, 01.12.19 19:19»@ileana50: Eu te sfătuiesc să iei o cazare.

La fel am ales și eu acum doi ani, Porto Moniz (vezi impresii).

Dacă ai nevoie de orice alte date, inclusiv traseu urmat cu mașina, îți stau la dispoziție.

Vei avea o vacanță foarte frumoasă, insula e minunată!

LA CMR Una sau doua cazari in Madeira? - scris de ileana50 în secțiunea [CMR PORTUGALIA]
Marius 72, 07.08.19 13:26»@Anduise: Sper că nu ai şi alte temeri pentru că nu îşi au rostul, te asigur!

Poţi lua chiar de astăzi bilet de avion spre Oslo, BlueAir are reducere 15% şi te-ar costa 200 E/pers dus-întors pentru luna iunie 2020!! Alege aeroportul Gardermoen, găseşti centre de închirieri auto ale mai multor firme.

Pentru liniştea ta, am văzut foarte-foarte multe rulote pe drumurile norvegiene (ca nicăieri altundeva) iar spaţiile pentru parcarea lor sunt utilate cu tot ce le e necesar celor care călătoresc astfel.

Nu îţi fă probleme cu taxele de drum, ţi se va reţine de pe card o sumă de bani pentru acoperirea acestora (mie mi-au reţinut pentru un Suzuki Ignis 2.500 lei) iar restul ţi se va inapoia la centimă la trei zile după predarea autoturismului.

De asemenea, pe mail vei primi o chitanţă pentru suma reţinută.

Dacă chiar vrei, îţi poţi ţine evidenţa costului total al taxelor de drum, întrucât eşti înştiinţat prin panouri rutiere de fiecare taxă percepută la trecerea prin dreptul camerelor de luat vederi.

Ca şi cost de deplasare cu maşina, e necesar să ai în vedere şi trecerile cu ferry, cu valori între 15 şi 70 lei cele plătite de mine pentru Suzuki. E posibil ca în cazul unei rulote aceste preţuri să fie mai mari.

Te vei bucura şi îţi va plăcea Norvegia! În zilele viitoare sper să apuc să scriu despre minunatul concediu din această splendidă ţară.

LA CMR Traseu cu masina de o saptamana - scris de Anduise în secțiunea [CMR ȚĂRILE SCANDINAVE]
Marius 72, 07.08.19 08:46»Bună dimineaţa!

Din câte am observat, doreşti o excursie în Ţările Scandinave, drept pentru care răspunsul anterior nu are cum să fie pe măsura interesului tău.

Din punctul meu de vedere, ca interes turistic, Norvegia reprezintă perla Scandinaviei, mai ales în ideea unui sejur cu maşina. Şi o afirm cu tărie întrucât anul acesta, în luna iunie, am parcurs un asemenea tur timp de 8 zile şi a fost splendid! vezi impresii

Dacă eşti interesată, îţi pot da detalii despre locurile, obiectivele de pe parcurs, cazări şi condiţii de circulaţie, însă - din capul locului - te sfătuiesc să renunţi la perioada aleasă de tine, luna octombrie. Iar asta e valabil pentru orice ţară din Scandinavia, nu doar pentru Norvegia, deoarece vremea este neprielnică scopului tău şi nu o să ai posibilitatea să te bucuri prea mult.

Sfatul meu este urmarea unei idei asemănătoare avute de mine în urmă cu doi ani, perioada aleasă fiind sfârşitul lui septembrie - începutul lui octombrie. Am primit aceeaşi îndrumare (le mulţumesc şi acum soţiei şi unei amice), am renunţat la idee şi am plecat în Mallorca, la căldură, amânând Norvegia pentru o altă dată, iar acea dată a venit în anul acesta.

Aştept să mă anunţi ce ai hotărât.

LA CMR Traseu cu masina de o saptamana - scris de Anduise în secțiunea [CMR ȚĂRILE SCANDINAVE]
Marius 72, 31.07.19 20:54»Bună seara! Dacă doriţi să vă bucuraţi de sejur e indicat să închiriaţi maşină. Astfel veţi putea controla timpul dedicat fiecărui sat, oraş sau obiectiv şi nu veţi fi permanent contra cronometru.

Vacanţă frumoasă!

LA CMR "Drumul Romantic" german - scris de aziel în secțiunea [CMR GERMANIA]
Marius 72, 29.07.19 23:03»Bună seara! Aş recomanda Ocna Sibiului care oferă pe lângă cazare şi posibilitatea de bălăceală plus ocazia de a vizita într-una din zile Sibiul.
LA CMR Statiune in Ardeal, Maramures sau Banat - scris de RaduF în secțiunea [CMR ROMÂNIA]
Marius 72, 01.07.19 15:21»@scoty: Eu te asigur ca se plătesc taxe în Norvegia și ești taxat cu o suma care ți se comunică înainte de fiecare cameră de înregistrare. Eu în iunie 2019 am circulat vreo 1.800 km și am factură de 913 koroane. Am primit-o pe mail, însă mie mi s-a scăzut din suma reținută de Sixt la închirierea mașinii.
LA CMR Taxa de drum in Suedia si Norvegia - scris de scoty în secțiunea [CMR ȚĂRILE SCANDINAVE]
Marius 72, 01.07.19 12:37»@Gabi 76: Salutare! Am fost pe drumurile si m-am oprit in locurile mentionate de tine. La Gudvangen am avut o noapte cazare. In Flam am stat la cafea intr-un restaurant amenajat in interiorul unor vagoane de tren. Am ajuns si la Stegastein. Dar am mai vizitat un satulet superb de care nu ai mentionat in zona, Undredal.
LA CMR Taxa de drum in Suedia si Norvegia - scris de scoty în secțiunea [CMR ȚĂRILE SCANDINAVE]
Marius 72, 30.06.19 07:30»@krisstinna: Sper sa finalizez cât mai curând articolele despre Marea Britanie și voi scrie și despre concediul de anul acesta, unul petrecut în două locuri foarte frumoase, Islanda și Norvegia. Mă gândesc că răbdarea ta să nu fie prea mult pusă la încercare!
LA CMR Taxa de drum in Suedia si Norvegia - scris de scoty în secțiunea [CMR ȚĂRILE SCANDINAVE]
Marius 72, 29.06.19 21:50»Toți strainii care circulă în Norvegia au obligația sa se înregistreze pe autopass. no. Întra pe site și îți explică ei tot ce ai de făcut. Dacă ai vreo nelămurire scrie-le și îți vor răspunde. Mie mi-au scris a doua zi.

Ai ales traseu frumos și sunt sigur că ți-ai ales și puncte intermediare de vizitat. Fii atent în tuneluri ca au radar în unele și calculează traseele la o medie de 70 km/h. Rar poți merge cu 90 și destul de puțin cu 80. Cel mai des cu 70 am circulat.

Radarele sunt presemnalizate în general, dar nu toate, așa că nu te baza doar pe indicatoare iar pe șosele sunt extrem de multe camere de supraveghere a traficului.

Am fost și eu pe Atlantic Road și Drumul Troliilor. Îți recomand dacă mergi cumva de la Bergen spre Oslo să treci peste munți pe Drumul zăpezii și sa nu intri prin tunelul de 24 km, chiar dacă e un drum mai ușor. Cel peste munți e mult mai interesant și ai parte de peisaje magnifice.

LA CMR Taxa de drum in Suedia si Norvegia - scris de scoty în secțiunea [CMR ȚĂRILE SCANDINAVE]
Marius 72, 29.06.19 14:57»Salut! Despre taxele din Suedia nu am cunoștințe, însă despre cele din Norvegia îți pot da detalii întrucât săptămâna trecută m-am întors din concediul petrecut acolo.

Noi am închiriat un autoturism de la Sixt și în momentul predării acestuia ni s-a spus că 5.000 kr - adică 2.500 lei - sunt blocați pe card pentru taxe de drum, urmând a se reține efectiv taxele înregistrate de cipul aflat pe mașină.

Dacă mergi cu autoturism propriu ia legat cu cei de la autopass. no și iți explică ei ce ai de făcut.

Pentru circulația pe drumurile lor nu se plătește vinieta ci vei fi taxat de aparatele instalate pe drumuri. Îți poți calcula și tu cât ai de plată întrucât înainte de fiecare aparat de taxare sunt plăcuțe informative cu suma care ți-o va înregistra cipul de pe mașină.

Mai trebuie sa știi ca se plătește taxă de întrare în Oslo și Bergen și, eventual, cu ferry dacă treci peste fiorduri.

În cazul în care ai un traseu prestabilit poate discutăm punctual.

Pregătește-te pentru peisaje superbe și pentru o țară minunată. Nu îți fa probleme cu banii - țin să te informez că e oricum foarte scump totul! -, oriunde poți plăti cu cardul, inclusiv la toaletele publice. Poți merge în Norvegia fără niciun euro sau coroană în buzunar.

Ca informație necesară, încearcă să alimentezi lunea, în acea zi e prețul cel mai mic al combustibilului. Vreo 8 lei/litru la benzină... Motorina e cu 50 de bani mai ieftină.

Dacă crezi ca îți pot fi de folos și cu alte detalii, îți stau la dispoziție cu amabilitate. Concediu plăcut! Să te asiguri că ai memorie pentru poze!

LA CMR Taxa de drum in Suedia si Norvegia - scris de scoty în secțiunea [CMR ȚĂRILE SCANDINAVE]
Marius 72, 27.06.19 11:45»Bună ziua! Sfatul meu e să nu închiriezi maşină şi încerc să îţi argumentez foarte pe scurt. Pentru Lisabona ai mijloacele de transport în comun şi fii atentă la aeroport să îţi iei cartele pentru transport. Sunt de mai multe feluri, alegi care îţi convine. Toate obiectivele turistice din capitala portugheză sunt accesibile cu mijloacele detransport în comun. Pentru Sintra sunt trenuri care circulă la intervale de timp foarte scurte, urci în Lisabona şi cobori în Sintra iar de acolo ai autobuz până la obiectivele turistice. Plus ca e foarte greu cu parcarea dacă mergi în sezon turistic. De la Sintra ai autobuz direct la Cabo da Roca, iar de aici la Cascais. Dacă doreşti să ajungi la Cascais direct din Lisabona ai tren care circulă la 20 minute. Tarifele nu sunt exagerate iar dacă iei în calcul închirierea, traficul, taxele de parcare pentru utilizarea unui autoturism vei avea surpriza să ieşi în pierdere financiară. Pentru Porto poţi apela la autobuze sau chiar avion. Cu o căutare în avans poţi avea surpriza să găseşti tarife ieftine, mai ales la avioanele de seară. Ajungi în 55 minute şi zboară la intervale de o oră sau o oră şi ceva. De curiozitate, în timp ce scriam aceste recomandări, am căutat o zi la întâmplare în iulie (deci sezon turistic) şi am găsit bilet cu 85 lei, seara. Dacă crezi că mai pot fi de folos cu amănunte, nu ezita! Vacanţă frumoasă! Portugalia o să te surprindă! Plăcut...
LA ÎNTREBAREA inchiriat masina Portugalia - scris de janina_olt în secțiunea [Descoperă Lisabona și împrejurimile / LISABONA [oraş]]
Marius 72, 23.03.19 18:26»@mykalina: Bună ziua!

Pentru întrarea în Maroc nu ai nevoie de viză. E nevoie să completezi un formular pe care îl primești în avion și îl predai poliției de frontieră.

Despre celelalte solicitări nu mă pronunț întrucât am fost doar în Marrakech, dar ca principiu, în alegerea cazării scade o stea din câte afișează hotelul pentru a-l compara cu unul european.

Vacanță plăcută!

LA CMR Doresc sa merg in Maroc (Agadir) - scris de mykalina în secțiunea [CMR MAROC]
Marius 72, 04.03.19 15:42»Bună ziua!

Revin şi îţi propun să iei în considerare - în eventualitatea în care nu ai rezervat deja - o locaţie nu departe de Hanul Dracula. Este vorba de Hotelul Binder Bubi din Mediaş, amplasare care îţi permite accesul uşor la obiectivele turistice enumerate în recomandarea mea anterioară.

Hotelul este catalogat ca având 4 stele, restaurantul oferă mâncare variată şi gustoasă, iar ca posibilităţi de relaxare prietenii tăi au acces la piscină (pare-mi-se că şi saună) şi plimbare prin ferma din vecinătate cu organizarea unei degustări de vinuri.

Unitatea de cazare dispune şi de un domeniu ceva mai rustic, un restaurant amenajat într-o şură, unde veţi putea chefui cu mâncare la proţap, ţuică, vin şi muzică. Cred că vă pot oferi şi foc de tabară, însă am rugămintea să nu iei această variantă ca fiind sigură până nu îţi confirmă ei, deoarece eu ştiu că s-au organizat în trecut asemenea evenimente.

În eventualitatea în care consideri că zona se pliază pe ce îşi doresc prietenii tăi - iar eu sunt sigur că au ce vedea pe aici şi se vor simţi minunat - şi te pot sprijini, nu-ţi face probleme în a solicita ajutorul.

LA CMR Eveniment privat in zona Transilvaniei - scris de ancutzei în secțiunea [CMR ROMÂNIA]
Marius 72, 28.02.19 19:19»Bună seara!

Am citit recomandările colegilor și rămân surprins de recomandări prin alte județe decât cele dorite de tine. Mă voi referi strict la județul Sibiu, unul din cele 3 nominalizate de tine, și te pot asigura că Hanul Dracula din Daneș le va rămâne în suflet. Aflată la 5 km de Sighișoara, locația este una excelent cotată de cei care au trecut pe acolo. Te pot asigura că mâncarea e de-a dreptul delicioasă, porțiile sunt consistente, preturile rezonabile iar satisfacția vizitatorilor maximă.

Pensiunea are și o mică fermă, oferă posibilitatea de a practica echitația, dispune de piscina și un cadru natural superb.

Zona asigură trasee de hiking, piste marcate pentru bicicliști dar și prilejul de a vizita Sighișoara, Cetatea Biertan, Mediașul și Sibiul.

Străinii pe care intenționezi să îi aduci îți vor mulțumi zilnic pentru alegerea aceasta.

Sfatul meu e să nu stai pe gânduri și să rezervi deja întrucât pensiunea e la foarte mare căutare.

Pentru orice alte lămuriri îți stau la dispoziție.

dracul.ro e adresa pe care o poți consulta pentru informare.

LA CMR Eveniment privat in zona Transilvaniei - scris de ancutzei în secțiunea [CMR ROMÂNIA]
Marius 72, 22.02.19 13:50»@PISICAANA: Serviciile TAP le apreciez, am zburat la întoarcere cu ei.

Inițial am achiziționat bilete dus întors cu Wizzair, zbor direct București - Lisabona apoi cu easyJet în Funchal. Insă la întoarcerea din insulă, datorita vremii, o zi au fost anulate toate zborurile și am pierdut rezervarea la Wizzair. Am plecat din Lisabona cu 2 zile mai târziu decât ne planificam.

Din acest motiv am scris anterior că aș recomanda să ai escală de o zi în Lisabona.

LA CMR Madeira sau Tenerife? - scris de PISICAANA în secțiunea [CMR PORTUGALIA]
Marius 72, 22.02.19 09:57»Bună dimineaţa!

Nu am fost în Tenerife, în schimb am avut o vacanţă superbă în Madeira.

amfostacolo.ro/impresii-s ... ia&tid=14&tip=1

Pentru mine nici nu exista greutate în alegerea uneia dintre cele două întrucât, intuitiv, am fost pentru insula portugheză. Şi nu am ce regreta nici măcar pentru o secundă.

Dacă eşti o fire comodă nu vei descoperi frumuseţea insulei. Dacă eşti o călătoare - ca mine - te vei bucura de fiecare privelişte şi de fiecare minut petrecut pe acolo. A reprezentat o reală bucurie vacanţa în Madeira.

Însă cred că perioada aleasă de tine este una foarte aglomerată şi foarte caldă pe acolo. Noi am fost la sfârşitul lui ianuarie şi am avut parte de temperaturi în jur de 20 grade, chiar 24...

Nu te speria de zborul lung. Problema e că, pare-mi-se, TAP-ul a scos cursa Lisabona - Bucureşti ceea ce îţi anulează o legătură sigură spre Funchal. Eu am păţit-o şi poţi citi ce am recomandat altora, însă respectivele sfaturi nu mai sunt de actualitate prin anularea zborurilor TAP.

În cazul tău, te-aş sfătui să te opreşti şi în Lisabona atât la mers cât şi la întoarcere asigurându-ţi astfel o marjă de timp pentru siguranţa zborului. Iar capitala Portugaliei este un oraş atrăgător.

Dacă vei considera că îţi pot fi de ajutor, nu ezita să întrebi!

O alta variantă mai la îndemână ca zbor ar fi Malta, o altă insulă foarte frumoasă, în care ai atât plajă cât şi plimbăreală. Nu o omite din calculele tale!

Marius

LA CMR Madeira sau Tenerife? - scris de PISICAANA în secțiunea [CMR PORTUGALIA]
Marius 72, 28.01.19 11:07»Traseele le veti găsi la faţa locului. Dar iţi voi sta la dispoziţie cu tot ce ştiu când se apropie data plecării. Dacă doreşti, comunicăm şi îţi las numărul de telefon.
LA CMR Destinații, Cazare, Trasee - scris de Gourmandul în secțiunea [CMR ROMÂNIA]
pagină generată în 0.016921043396 sec
[C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată