BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Iile Doamnei Tapiseriei Românești, prezente în Casa Vergu-Mănăilă, Buzău
Pe artista noastră plastică Cela Neamțu, premiată cu „Medalia de Aur” la Salonul Artiștilor Plastici Francezi la Paris în anul 2008, dar și de Academia Română cu premiul „Ion Andreescu în domeniul Artelor Plastice” pentru întreaga sa creație artistică, am găsit-o prezentă în Casa Vergu-Mănăilă din Buzău în primăvara lui 2019, într-o frumoasă expunere de ii confecționate din „Petece de frumos” și alte tapiserii realizate prin metoda haute-lisse (pe gherghef vertical).
Mi s-a părut foarte inspirată metoda de confecționare a iilor din resturi textile foarte vechi, îmbinate cu dragoste, multă migală și imaginație, îndemânare și talent, rod al inspirației sale. Frumoase sale colaje textile aduc un aer proaspăt și multă lumină în vechea casă a Mănăileștilor din strada Războieni nr. 8.
Am poposit la adresa respectivă, într-un grup format din câteva persoane, după ce am vizitat și alte obiective din orașul capitală a Județului Buzău, oraș curat, aerisit și puțin aglomerat, dat fiind că era într-o Duminică.
Casa Vergu-Mănăilă a fost atestată documentar în anul 1794 și locuită până în anii 1915-1920 de familiile Mănăilă și Vergu, reunite prin căsătorie. După naționalizarea din 1948 a ajuns o ruină, care, în timp s-a distrus complet. După refacerea din 1970, arhitectural vorbind, ea îmbină stilul tradițional țărănesc cu cel brâncovenesc, planul de recondiționare, respectând întocmai vechiul aspect al casei. La ora actuală este cea mai veche casă din Buzău și declarată Monument Istoric.
Casa nu este mobilată dar păstrează elemente tradiționale vechi precum ușile și ferestrele. Toată lumina și frumusețea îi sunt date de iile și picturile realizate de Cela și Costin Neamțu, reunite în Expoziția de pictură și artă decorativă, cu titlul Trăiri Iconice.
Traseul nostru de o zi, care a cuprins obiective din localitatea Drajna de Jos, „Casa cu blazoane” din Chiojdu și Herghelia de la Cislău s-a încheiat cu vizitarea orașului Buzău, punct terminus fiind Casa Vergu-Mănăilă.
Tapiseriile artistei plastice Cela Neamțu, răspândite în diverse locuri de interes cultural, atât în țară cât și în străinătate, merită atenția cuvenită.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Nu departe de centrul orașului, dar în apropiere de Buserica Banului, Buzău.
Trimis de mihaelavoicu in 23.06.20 16:31:52
- A fost prima sa vizită/vacanță în BUZĂU
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.14860400 N, 26.82343400 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Casa Vergu-Mănăilă și a sa superbă colecție etnografică, BUZĂU" (nou-creată pe sait)
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@webmaster: Mulțumesc (în numele Celei Neamțu) !
Mi-au plăcut tare mult tapițeriile Doamnei Cela Neamțu! Elevă fiind chiar în Buzău (liceul Eminescu l-am absolvit acolo) am învățat să țes pe gherghefe vericale, cu lână colorată. Nu știu să urzesc, era treaba profesoarelor, însă țeserea o știu, atât „punctele clasice” , de „împletire” a firelor, în urma cărora ies scoarțele, cât și pe cele în urma cărora lâna se „tunde” cu o foarfecă specială, rezultând covoarele de tip „persan”. Mi-a plăcut și casa, cu toate că nu-mi amintesc de ea, e multă vreme de atunci!
Sunt frumoase și tablourile pictate, atât iile cât și cele cu alte teme!
Felicitări, am votat cu drag!!
Asta chiar nu știu să o fac! Croșetez, tricotez, goblenez, dar de țesut chiar nu știu. În schimb, apreciez frumosul și munca. În special munca! Prin Buzău am trecut cu mașina de „n” ori, dar niciodată în vizită. Mi-a plăcut foarte mult Palatul Comunal. Era Duminică, altfel aș fi intrat să-l văd și în interior. Despre Casa Vergu-Mănăilă nici nu auzisem. E sărăcuță că nu are mobilier, dar în rest, e super.
Eu am cunoscut-o personal pe Cela Neamțu la un Salon de primăvară la Palatul Parlamentului cu câțiva ani în urmă. Am și poză cu ea, asta așa, ca să mă dar mare... Are o problemă foaaaaarte serioasă, pe care dus-o, dar a reușit datorită talentului și a perseverenței în muncă.
Mulțumesc, te îmbrățișez și să auzim de bine!
@mihaelavoicu: Casa Vergu-Mănăilă este momentan închisă conform informațiilor de pe site-ul oficial al Muzeului Județean Buzău, instituție de care aparține administrativ. Se pare că se reorganizează colecția de etnografie și artă populară; din când în când sunt organizate în această casă expoziții temporare.
24 iunie 2020 - Ziua Internațională a Iei. De câțiva ani ne chinuim să depunem la Unesco dosarul de includere a iei în patrimoniul imaterial mondial, dosar întocmit alături de Republica Moldova. Intitulat „Arta cămășii cu altiță - Ia, element de identitate culturală în România și Republica Moldova” dosarul s-a blocat în „ițele” birocrației. Un alt termen de finalizare al dosarului ar fi martie 2021 (cdep.ro/co/docs/F61658616 ... 028.01.2020.PDF).
Să auzim numai de bine!
@mihaelavoicu: De admirat totul, felicitari, votat cu mare drag.
@tata123: Casa Vergu-Mănăilă este foarte potrivită pentru o secție etnografică. Spațiile sunt largi și bine luminate. Ce minunății de exemplare, atât țoale, lăzi, cât și mobiler, or fi prin satele de munte din județ... !
Mulțumesc și toate bune!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2021 Vergu - Mănăilă — scris în 09.04.22 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2017 Casa Vergu-Mănăilă, ”monument istoric” și colecție muzeală din municipiul Buzău — scris în 29.05.17 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Casa Vergu Manaila cu colectia de etnografie si arta populara a Muzeului Judetean Buzau — scris în 04.09.14 de Diaura* din BUCURESTI - nu recomandă