ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.05.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
MAY-2019
DURATA: 1 zile
prieteni
8 AD. + 2 COPII -- v: 7; 8

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Mănăstirea Râmeț – sub protecția Cerului și a Naturii

TIPĂREȘTE

Ne aflăm în aceeași frumoasă zonă a munților Trascău, într-un anotimp de renaștere a regnului vegetal, de mângâiere a sufletului uman și de stabilire a unor noi priorități în perioada de timp care urmează. Natura a fost generoasă cu acest areal geografic, peisajele sunt superbe, Cerul acoperă tot ceea ce cuprindem cu ochiul, Soarele mângâie cu raze calde, de asfințit, întreaga suflare.

Cu circa 10 ani în urmă am mai vizitat lavra mănăstirească de pe valea Geoagiului (mai sus valea Mănăstirii) prilej cu care am mâncat atunci la cabana Râmeț, clădire situată în apropiere, administrată de măicuțe; mâncarea de post (era vineri) a fost foarte gustoasă.

Iată că după un deceniu suntem din nou pe drum spre Mănăstirea Râmeț, virăm dreapta în centrul orașului Teiuș pe DJ 750C și parcurgem circa 18 km pe un drum pitoresc, un pic cam îngust, dar cu asfalt de calitate. Traversăm câteva localități, privim cu nesaț către florile specifice sezonului (liliacul e superb), vedem câteva case vechi cu o arhitectură drăguță, apoi apar crestele stâncoase și brusc ne trezim în fața mănăstirii.

Nu se compară drumul de acum, parcurs de noi cu autoturismul într-un timp scurt de ordinul minutelor, cu cel parcurs de Nicolae Iorga cu 100 de ani în urmă: Drum e numai un fel de a vorbi, căci ca să ajungi acolo, trebuie ca, timp de vreo trei ceasuri, să te furișezi pe după sălcii, să intri peste gardurile rupte în livezile oamenilor, în curțile morarilor și piuarilor, cari fac ca râul să piseze zi și noapte la sumane, trebuie să urci un alt deal cleios, supt arșița soarelui târziu, să străbați lungi potece de pădure, între crengile prietenoase ale stejarilor tineri. Numai la capătul acestor rătăciri obositoare, te afli sus, spre culmi, avându-ți deasupra numai păreții cenușii ai stâncii goale, la dreapta, la stânga, înainte. Tocmai în valea spre care te cobori prin pietriș, supt această întreiuă cunună sălbatecă, vechea mănăstioară vorbește despre un lung trecut de sărăcie și primejdie.

Viața monahală în zonă își trage seva din veacuri îndepărtate, înscrisurile epigrafice atestând existența mănăstioarei pe la 1376. Existența cursurilor de apă, a pădurilor și munților a constituit un loc propice dezvoltării unei vieți pustnicești la început, apoi crearea unei forme religioase instituționale în acest loc.

Sunt ultimele ore ale unei după-amiezi calde, soarele coborând treptat spre linia orizontului. Curtea complexului mănăstiresc reverberează cântările bisericești ce se aud din difuzoarele bisericii noi care poartă hramul „Sf. Apostoli Petru și Pavel”; e ajunul sărbătorii „Izvorul Tămăduirii”, măicuțele și mirenii traversează în liniște curtea cu ultimele pregătiri pentru slujba de a doua zi.

Punctul central de atracție al mănăstirii Râmeț îl constituie biserica „Izvorul Tămăduirii” a cărui prim strat de pictură murală datează de la începutul veacului al XIV-lea. Izvorul cu apă considerată a avea proprietăți vindecătoare, localizat în zona altarului, a fost acum captat și amenajat. Lăcașul de cult, robust, alb, străjuit de o clopotniță masivă de formă pătrată (un mare turn, strivitor pentru o bisericuță mică și umilă, cum scria Iorga) a supraviețuit veacurilor. În căsuța de alături, care găzduiește azi o importantă colecție muzeală, s-au desfășurat începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea, ore de învățătură pentru copiii din zonă, o adevărată școală națională cu dascăli binevoitori.

Bisericuța a trecut printr-un moment de cumpănă la sfârșitul anilor 1980 când infiltrațiile datorate râului Geoagiu au atins apogeul. Măiestria și priceperea inginerului Eugeniu Iordăchescu (stiintasiinginerie.ro/wp- ... ircea-BEJAN.pdf) au condus la salvarea lăcașului de cult prin ridicarea manuală pe verticală cu ajutorul unor prese (700 tone, circa 2 m înălțime).

Atelierul de covoare de la Mănstirea Râmeț a fost de asemenea un element care a scăpat de la distrugere ansamblul monahal în epoca comunistă. Arta confecționării covoarelor din mii de fire colorate a fost cea care le-a adus înapoi pe măicuțe în mănăstirea desființată de regim.

Ne plimbăm încet prin curtea plină de vegetație proaspăt revenită la viață și flori de primăvară, o stare de pace deplină plutește în aer, Natura și Cerul veghează asupra Omului.

Alegeri inspirate!


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 23.05.19 11:14:49
Validat / Publicat: 23.05.19 16:12:26
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în RÂMEȚ & CHEILE RÂMEȚULUI.

VIZUALIZĂRI: 652 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Clădiri mănăstirești la Râmeț.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35750 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

micutzu
[23.05.19 19:08:36]
»

Citit si votat cu placere iar fotografiile superbe. Cateva dintre ele au reusit sa imi aduca aminte de meteorele din Grecia. Stima

mprofeanu
[23.05.19 21:02:29]
»

@tata123: Superbă zona, mi-a plăcut foarte mult, și real și virtual, totul!...

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[24.05.19 08:23:22]
»

@micutzu: Mulțumesc pentru aprecieri. Pereții de stâncă impresionează și creează uneori impresia că te afli pe alt tărâm.

@mprofeanu: Pitorescul zonei este accentuat de verdeața primăverii, iar starea spirituală poate fi modificată în funcție de afinitățile fiecăruia. Arealul geografic al Munților Trascău oferă numeroase peisaje superbe. Mulțumesc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[11.07.19 09:17:48]
»

@all: Vineri, 5 iulie 2019, la Mănăstirea Râmeț a avut loc un incendiu de proporții care a distrus acoperișul unui corp de chilii (cele care apar în P07). Pompierii din mai multe orașe apropiate au intervenit și au reușit după ore bune să stingă focul necruțător.

Am citit azi câteva materiale media impresionante despre această intervenție, despre pompierii care au intervenit și care s-au întors să dea o mână de ajutor la reconstrucție. Găsiți materialele aici: alba24.ro/video-viata-de- ... met-719431.html și alba24.ro/foto-dupa-incen ... tor-719733.html.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
micutzu, mprofeanu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂMânăstirea Râmeț:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.04911208152771 sec
    ecranul dvs: 1 x 1