Mănăstirea Râmeț – sub protecția Cerului și a Naturii

TIPĂREȘTE

Ne aflăm în aceeași frumoasă zonă a munților Trascău, într-un anotimp de renaștere a regnului vegetal, de mângâiere a sufletului uman și de stabilire a unor noi priorități în perioada de timp care urmează. Natura a fost generoasă cu acest areal geografic, peisajele sunt superbe, Cerul acoperă tot ceea ce cuprindem cu ochiul, Soarele mângâie cu raze calde, de asfințit, întreaga suflare.

Cu circa 10 ani în urmă am mai vizitat lavra mănăstirească de pe valea Geoagiului (mai sus valea Mănăstirii) prilej cu care am mâncat atunci la cabana Râmeț, clădire situată în apropiere, administrată de măicuțe; mâncarea de post (era vineri) a fost foarte gustoasă.

Iată că după un deceniu suntem din nou pe drum spre Mănăstirea Râmeț, virăm dreapta în centrul orașului Teiuș pe DJ 750C și parcurgem circa 18 km pe un drum pitoresc, un pic cam îngust, dar cu asfalt de calitate. Traversăm câteva localități, privim cu nesaț către florile specifice sezonului (liliacul e superb), vedem câteva case vechi cu o arhitectură drăguță, apoi apar crestele stâncoase și brusc ne trezim în fața mănăstirii.

Nu se compară drumul de acum, parcurs de noi cu autoturismul într-un timp scurt de ordinul minutelor, cu cel parcurs de Nicolae Iorga cu 100 de ani în urmă: Drum e numai un fel de a vorbi, căci ca să ajungi acolo, trebuie ca, timp de vreo trei ceasuri, să te furișezi pe după sălcii, să intri peste gardurile rupte în livezile oamenilor, în curțile morarilor și piuarilor, cari fac ca râul să piseze zi și noapte la sumane, trebuie să urci un alt deal cleios, supt arșița soarelui târziu, să străbați lungi potece de pădure, între crengile prietenoase ale stejarilor tineri. Numai la capătul acestor rătăciri obositoare, te afli sus, spre culmi, avându-ți deasupra numai păreții cenușii ai stâncii goale, la dreapta, la stânga, înainte. Tocmai în valea spre care te cobori prin pietriș, supt această întreiuă cunună sălbatecă, vechea mănăstioară vorbește despre un lung trecut de sărăcie și primejdie.

Viața monahală în zonă își trage seva din veacuri îndepărtate, înscrisurile epigrafice atestând existența mănăstioarei pe la 1376. Existența cursurilor de apă, a pădurilor și munților a constituit un loc propice dezvoltării unei vieți pustnicești la început, apoi crearea unei forme religioase instituționale în acest loc.

Sunt ultimele ore ale unei după-amiezi calde, soarele coborând treptat spre linia orizontului. Curtea complexului mănăstiresc reverberează cântările bisericești ce se aud din difuzoarele bisericii noi care poartă hramul „Sf. Apostoli Petru și Pavel”; e ajunul sărbătorii „Izvorul Tămăduirii”, măicuțele și mirenii traversează în liniște curtea cu ultimele pregătiri pentru slujba de a doua zi.

Punctul central de atracție al mănăstirii Râmeț îl constituie biserica „Izvorul Tămăduirii” a cărui prim strat de pictură murală datează de la începutul veacului al XIV-lea. Izvorul cu apă considerată a avea proprietăți vindecătoare, localizat în zona altarului, a fost acum captat și amenajat. Lăcașul de cult, robust, alb, străjuit de o clopotniță masivă de formă pătrată (un mare turn, strivitor pentru o bisericuță mică și umilă, cum scria Iorga) a supraviețuit veacurilor. În căsuța de alături, care găzduiește azi o importantă colecție muzeală, s-au desfășurat începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea, ore de învățătură pentru copiii din zonă, o adevărată școală națională cu dascăli binevoitori.

Bisericuța a trecut printr-un moment de cumpănă la sfârșitul anilor 1980 când infiltrațiile datorate râului Geoagiu au atins apogeul. Măiestria și priceperea inginerului Eugeniu Iordăchescu (stiintasiinginerie.ro/wp- ... ircea-BEJAN.pdf) au condus la salvarea lăcașului de cult prin ridicarea manuală pe verticală cu ajutorul unor prese (700 tone, circa 2 m înălțime).

Atelierul de covoare de la Mănstirea Râmeț a fost de asemenea un element care a scăpat de la distrugere ansamblul monahal în epoca comunistă. Arta confecționării covoarelor din mii de fire colorate a fost cea care le-a adus înapoi pe măicuțe în mănăstirea desființată de regim.

Ne plimbăm încet prin curtea plină de vegetație proaspăt revenită la viață și flori de primăvară, o stare de pace deplină plutește în aer, Natura și Cerul veghează asupra Omului.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 652 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI