GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Hotel Lomeniz, cam departe de centru, dar foarte aproape de inimile noastre
Urma să ne petrecem prima jumătate a vacanței de toamnă în insula Rhodos şi ne-am stabilit ca prim deziderat să avem cazarea în capitală, deoarece nici nu concepeam ca serile să le petrecem altundeva decât în orașul vechi pe care mi-l imaginam luminat feeric și plin de farmec... cavaleresc!
În al doilea rând, cum vacanța se întrevedea a fi una foarte activă, cu plecări zilnice fie spre centrul oraşului, fie din Rhodos Town în diverse puncte ale insulei, ne-am gândit că ar fi excelent să fim în apropierea unei plaje, cât de mică, pentru a ne începe zilele, pe cât posibil, cu o baie în mare la primele ore ale dimineții care să ne dea impulsul necesar pe parcursul întregii zile, dar și seara să ne asigure revigorarea de care am fi avut nevoie după o zi de hălăduială cine știe pe unde. Dacă hotelul şi plaja ar fi fost și pe partea estică, la mai liniștita Mediterana, față de zbuciumata Egee, era perfect!
Date fiind cele de mai sus, am ales hotel Lomeniz în deplină cunoștință de cauză, fiindcă am vrut o cazare mai retrasă de centru, care se detașează oarecum de inima prea aglomerată și agitată a capitalei insulei și care să fie cumva cât mai aproape de o plajă, chiar nu prea mare, la calma Mediterana.
După cum v-aţi dat seama, probabil, hotelul se află la periferia oraşului Rhodos, pe partea estică, foarte aproape (cam 50 m) de şoseaua pe patru benzi care asigură ieşirea către Lindos, peste drum aflându-se micuţa plajă Zephyros cu care ne-am împrietenit încă din prima zi, fiind plaja de casă pe tot parcursul vacanţei.
Adresă: G. Mavrou & Konstantinidi Rhodos 851 00, Rhodos Dodecanese Greece, adică la intersecția acestor străzi
Telefon: +30 2241035831, +30 22410 35833
Fax: +30 22410 35731
Email: rdm@lomenizhotel.gr
Site: http://www.lomenizhotel.gr
Distanța față de centrul orașului este una apreciabilă, de cam 2-2,5 km, și poate fi parcursă cu autobuzul, taxi-ul sau pe jos. Stația de autobuz este vis-a-vis de hotel, iar autobuzul circulă la interval de o oră, biletul fiind de 1,30€/persoană, așa cum am fost informați de la recepție. Fiindcă, de regulă, nu prea ne nimeream la orele lor de traseu sau era destulă lume în stație și nu știam cât de aglomerat va fi, nu am folosit deloc autobuzele, am preferat să o luăm mereu la picior, nu neapărat că „mersul pe jos face piciorul frumos”, ci pentru că nu e prea plăcut să aștepți și încă suntem dispuși la a ne deplasa per pedes fără probleme.
Chiar și pietonal, sunt două variante de a ajunge în centru, una ceva mai lungă, pe faleză, cu marea pe dreapta, fie alta mai scurtă, pe străzi, pe care am străbătut-o și noi cel mai des. O luam uşurel în stânga de la ieşirea din hotel, mergeam până la primul sens giratoriu pe Odos (str.) Mavrou, apoi, tot la stânga vreo 100 m pe Odos Lazarou Tiliakou, după care făceam dreapta şi mergeam pe Odos Kanada în jur de 1,5 km care dădea lângă o staţie de alimentare Eko, aproape de zidurile cetăţii medievale şi poarta (Pili) Italias Akantias.
Lomeniz, cu un nume cam negrecesc, este un hotel de trei stele, destul de mare, având o capacitate de vreo 200 camere dispuse pe trei etaje și parter, într-un corp masiv în formă de U ce înconjoară pe trei laturi piscina proprie, generoasă ca dimensiune, dar și ca adâncime. Eu, care nu înot, nu prea aş fi avut şanse să stau decât într-o margine, dacă aş fi vrut să intru în ea. Nici pentru copii nu există vreo secțiune separată sau vreun bazin de adâncime mică. La piscină am remarcat un bar care asigură doritorilor băuturi diverse, de asemenea există, de jur împrejur, şezlonguri şi umbrele la dispoziţie.
La parter are recepția, lobby, destul de larg şi întotdeauna plin de turiştii care-şi butonau device-urile, barul, restaurantul unde dimineața se ia micul-dejun, în rest, are rol de local unde se poate comanda à-la-carte, la demisol dispunând de săli de conferințe. Tot la parter, imediat cum se intră în hotel, în dreapta, se află un birou de închirieri auto, camera de bagaje și un spațiu amenajat de către agențiile prin care vin clienții, cu materiale informative, hărți.
Accesul la etaje se face pe scări sau cu ajutorul celor două lifturi, noi primind cameră la etajul întâi, n-am folosit liftul decât la venire și la plecare, atunci când eram căptușiți cu trolerele.
Holurile comune de acces erau mochetate, dar zilnic vedeam urme de tălpi cu nisip, semn că după ce veneau de la plajă, unii mai uitau să-și curețe picioarele.
Personalul de la recepție, ca și cel cu care am interacționat: de la bar, sala de mese și biroul de închiriat mașini, era atent, amabil, gata să ofere informații, să rezolve orice dorinţă, orice problemă apărută.
Am fost transferați de la aeroport cu un autocar care a lăsat turiștii pe rând la hotelurile unde aveau cazarea, luându-o cumva de la aeroportul Diagoras în sensul acelor de ceasornic, dându-mi seama că hotelul nostru va fi printre ultimele pe lista șoferului și nu m-am înșelat, abia după vreo oră și jumătate sosind la destinație. Am fost lăsați fix în fața hotelului, iar de cum ne-am adresat recepționerei, ni s-a făcut imediat check-in, primind camera 247 și informația (solicitarea) că avem de achitat taxa de 10,50 € pentru cele șapte nopți de ședere (0,5 € per fiecare stea X nr. nopți de cazare). Zis și făcut.
Primul etaj are camerele numerotate începând cu cifra 2 în faţă, deoarece la parter se află încăperile care încep cu 1, iar la demisol, cele cu 0.
Camera, potrivită ca mărime (vreo 20 mp), are mobilierul în tonuri deschise, de bej și pardoseala din parchet melaminat (cam uzat pe ici, pe colo). La intrare, aveam un hol mic în care, în dreapta, era un dulap în două uși, destul de încăpător, cu închidere semiglisantă. De mâner era agăţat cartonul ce se folosește atunci când nu vrei să fii deranjat. În stînga se făcea ușa de la baie. În mijlocul camerei trona patul matrimonial rezultat din două single unite, la capete aveam noptierele destul de încăpătoare pentru tot felul de obiecte personale, pe una fiind așezat telefonul fix. Deasupra fiecăreia dintre noptiere, se afla câte o veioză care contribuia la o luminare mai bună, căci camera n-a beneficiat de lumină naturală prea generoasă. Aveam suport de bagaje cu două niveluri în care puteau fi puse cele două trolere. Imediat, după ce intram în camera propriu-zisă, peretele din stânga era ocupat cu toaleta cu oglindă şi sertare, destul de mare că ţinea loc şi de birou, sub care se afla minibarul (gol), un coş de gunoi şi taburetul aferent.
Aspectul general de curăţenie, pe care l-am găsit, era întreţinut în fiecare zi cu serviciul de specialitate ce se efectua temeinic, lenjeriile au fost schimbate o singură dată pe parcursul sejurului, prosoapele zilnic, deşi scria că s-ar face la trei zile.
Pe peretele opus patului, în perete, era încastrat televizorul lcd, potrivit ca dimensiune, dar sărac în programe, în privinţa asta am căutat zadarnic un post de muzică locală (grecească), dar n-am găsit.
Baia, cam strâmtuţă ce-i drept, dar foarte curată, şi utilată binişor! Obiectele sanitare, deşi nu noi, arătau bine, instalaţiile, bateriile erau perfect funcţionale, n-am văzut să se scurgă apa aiurea. Am avut cadă cu perdeluţă, o chiuvetă cu blat spaţios, tocmai bun să ne aşezăm bunurile de igienă personală. Consumabilele primite au constat în hârtie igienică din belșug, două săpunele rotunde şi trei flaconaşe: unul cu gel de duş, altul cu şampon, altul cu balsam de păr care nu au mai fost reînnoite după epuizare. Aveam uscător de păr, dar nu aveam priză suplimentară pentru un eventual aparat de ras! În schimb, aveam telefon, ceea ce nu-i de aici, de colo! :)
Balconul, situat direct în faţă cum te uiţi de la intrarea în cameră, era destul de larg, mobilat cu măsuţă de plastic cu două scaune tip fotoliu aşijderea, pe jos pardosit cu gresie şi avea vederea spre piscină şi dincolo de ea, la restaurant. Dimineaţa îi vedeam pe cei mai harnici dintre turişti cum intraseră deja la micul-dejun. Dacă stăteam într-un colţ al său, vedeam şi marea, aşa pe lângă o clădire nu prea înaltă!
Aerul condiţionat era asigurat centralizat, dar putând fi manevrat şi din cameră dintr-un buton. Pot spune că a fost nu necesar, ci indispensabil, fiindcă fără el chiar nu se putea sta, deşi nu-mi place să dorm cu el pornit, nu prea aveam încotro, fiindcă ţineam uşa balconului închisă de frica ţânţarilor care mai intrau câteodată neavând plase montate. Aveam de-acasă, în schimb, aparat cu pastile!
Micul-dejun se putea lua în fiecare dimineaţă de la orele 07,00 până la orele 10,00, în stil bufet suedez. A fost destul de bogat, se puneau la dispoziție mezeluri, brânzeturi de câteva sortimente, ouă pregătite ochiuri, omletă sau fierte, legume, fructe, cereale diverse, măsline, nu știu câte feluri de pâine, miere, fasole, bacon, cârnați, cafea, lapte, sucuri, produse de patiserie, biscuiți, gem, unt, fructe din compot, iaurt grecesc, ceaiuri de tot felul, etc. Aceste produse erau zilnic prezente, din ele se puteau alege în fiecare zi altele, pentru a scăpa de impresia de monotonie, sau pur și simplu să mănânci aproximativ la fel mereu, fiecare în funcție de dorință.
După primele două dimineți când am luat micul-dejun în restaurantul spațios și foarte răcoros din cauza aerului condiționat care „bătea” de peste tot, am sesizat că unii turiști se întorceau de pe terasă cu brațele ocupate de farfurii folosite și atunci am realizat că am putea face și noi același lucru, e drept că mesele de pe terasă erau puține și trebuiau „vânate” în prealabil, dar ne-am descurcat în restul zilelor. Micul-dejun luat în aer liber avea parcă alt farmec!
Wi-fi, după cum am citit chiar lângă recepție, dar și în prezentarea hotelului pe internet pe diverse saituri (inclusiv cel propriu), era disponibil sub parolă numai în zonele publice ale hotelului, în camere doar contra cost, așa se explica faptul că lobby era plin permanent de turiști cu ochii în telefoane sau tablete. Noi aveam suficient trafic de date mobile cuprins în abonament, așa încât acest aspect nu ne-a prea interesat.
În ceea ce privește parcarea, (probabil vă veți întreba ce treabă am avut, dar cum am închiriat mașină trei zile, este foarte important aspectul), trebuie să menționez că hotelul nu are una proprie, dar există peste drum clădirea Eforia (clădire guvernamentală de încasare a taxelor și impozitelor) cu o parcare foarte încăpătoare. Printr-o înțelegere tacită, ne era permis și nouă, celor care închiriaserăm mașini de la firma găzduită la parterul hotelului, să parcăm liber în spațiul instituției publice, ba chiar am fost sfătuiți de către tipa de la închirieri s-o facem acolo.
În concluzie, sejurul la hotel Lomeniz a fost unul destul de agreabil, nouă ne-a plăcut, e-adevărat că am petrecut prea puțin timp efectiv în hotel, dar nu am avut parte de neajunsuri sau aspecte negative. Dacă ar fi, totuși, să menționez ceva care nu mi-a convenit, e cazul să spun că cele două prize existente în cameră mi s-au părut total insuficiente pentru ceea ce am fi avut noi nevoie, una era ocupată obligatoriu cu aparatul de țânțari, iar pe cealaltă ne înghesuiam la încărcat fie telefoanele, fie bateriile externe, așa că încărcătorul de acumulatori a devenit inutil, cumpărând, de pe-acolo, baterii de unică folosință pentru aparatul foto.
Recomand Hotel Lomeniz, merită să fie ales drept gazdă rhodiană cum, de altfel, era în perioada în care am fost și noi acolo, de către un real mozaic de turiști: englezi, francezi, ruși, români, etc. Menţionez că „vinovat” pentru materializarea acestei excursii s-a făcut Cornel care a răsucit din bagheta-i magică aducându-mi o vacanţă într-o insulă la care visam latent de multă vreme, dar care nu fusese să fie până atunci.
Vă rog, atașați următorul videoclip:
https://www.youtube.com/watch?v=Fwb-D16wQvo
Trimis de irinad in 04.10.18 19:48:17
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 36.43038100 N, 28.23587950 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@irinad: Start vot! Un hotel care arata bine, o alegere fericita, felicitari, votat cu mare drag.
@Dan&Ema &@mishu: Vă mulţumesc frumos, nu contează cine a fost primul neapărat, contează că eu vă simt la fel de aproape pe amândoi!
Aţi ales să staţi în capitală așa cum și noi am ales pentru Kos Town, ceea ce e foarte bine. Deși noi la vremea aceea am stat în Faliraki, dar nu regret nicicum.
Despre hotel aud și văd lucruri bune, l-am văzut și noi, pentru că autocarul de transfer a oprit la venire și plecare pentru a lua turiștii. Noi mergeam niţel mai departe cu cca 12 km.
Mă bucur că v-a plăcut, iar mersul pe jos, te ajută să descoperi mai multe din oraș, nu? Și noi acum mergeam cca 2km până în centru, niciodată n-am folosit autobuzele.
În rest aștept să citesc restul impresiilor!
O zi frumoasă! ????
@irinad:
Mă bucur că ţi-a mers bine în Rhodos şi ai avut o cazare bună. Contează când umbli toată ziua şi cum voi aveţi mâncărici la tălpi când e vorba de pietroaie istorice ...
Ştii ce mi-a plăcut cel mai mult la articolul tău? Faptul că ai menţionat "vinovatul" care ţi-a răsplătit munca! Aşa cum a făcut şi Carmen Ion şi Mireille. Este important pentru site, pentru cei nou veniti (tu ştii că eu când am un punct de pus pe i, de obicei îl pun, uneori însă mă fac că nu bag de seamă, doar aparent ). Felicitări!
@maryka: Într-adevăr, aşa ni s-a părut nouă mai convenabil pentru noi, să stăm în capitală unde mai fuseseră pentru aproximativ o zi, într-o excursie din Marmaris. Fusese lansată atunci provocarea oraşului medieval pe care am vrut să-l "cotrobăim" în fiecare seară în cât mai multe unghere.
În ceea ce priveşte mersul pe jos, suntem obişnuiţi să-l practicăm cu succes în fiecare vacanţă, e un sport foarte potrivit pentru noi şi aşa este, te ajută să descoperi mai multe din oraş, uneori chiar să socializezi mai mult cu localnicii!
O zi frumoasă şi ţie!
@elviramvio: Mulţumesc mult pentru vizită, ecou, comentarii! Aşa am crezut eu că e bine, aşa am considerat că e corect să fac. Fiecare face cum doreşte, cum simte.
Te pup, o zi frumoasă îţi doresc!
@irinad: Mă bucur că articolul tău de cazare în Rhodos -oraș apare în aceeași săptămână cu al meu, la Hotel Europa. Turistul potențial atras de o vacanță acolo, are astfel șansa să aleagă hotelul care îl dorește. Două hoteluri de trei stele, două pozitionări geografice diferite, două mări, una cuminte, una mai zbanghie, două plaje, una cu nisip și a mea cu pietre, sunt câteva diferențe... una mai departe de centru, alta mai aproape, pietonal... mă bucur că ai avut o vacanță activă, eu am avut una leneșă.
@mireille: Abia acum am ajuns acasă, am votat ecoul mai devreme, dar nu ţi-am putut răspunde.
Tu ştii că toate vacanţele mele sunt active, noi nu prea avem stare, când ajungem într-un loc, ne place să cutreierăm, ce-i drept mişcarea este o trăsătură comună, altfel...
Da, eventualul turist de Rhodos poate alege hotelul pe care şi-l doreşte (dintre variantele prezentate de noi), însă tot atât de posibil e să se oprească la cu totul altceva faţă de ce recomandăm noi, doar ştii, gusturile şi aşteptările oamenilor sunt diferite.
Seară frumoasă!
@irinad: Deși îl am încă în fața ochilor, Hotel Lomeniz fiind ultima noastră cazare de vacanță în Grecia, am citit cu interes articolul tău pentru că mă interesa dacă și alcineva a perceput această locație de cazare așa cum am perceput-o noi. Constat că suntem pe aceeași lungime de undă.
Am următit pozele în speranța că voi vedea înflorit cactusul cel mare de lângă intrarea principală. Era plin de boboci la sfârșitul lui august și am presupus că nu peste multă vreme va înflori. De asemenea, mă întrebam dacă pisicuța aceea simpatică mai dădea târcoale pe la mesele de pe terasă la micul dejun. Tare-i mai plăcea iaurtul! Își făcea siesta la umbră, sub șezlongurile de la piscină.
@iulianic: Hotel Lomeniz, zic eu, est cel puţin la nivel mulţumitor chiar şi pentru cei mai pretenţioşi turişti. Cred că cele trei stele îi sunt corect atribuite. Pe de altă parte, fiind plecaţi aproape toată ziua, nici nu prea am avut timp fizic necesar să ne lovim de eventuale minusuri.
Cactusul, nu-mi amintesc să fi înflorit, l-aş fi remarcat, cu siguranţă. Aveţi mare dreptate, uitasem de pisicile (erau mai multe) care veneau pe terasă în timp ce luam micul-dejun. Nu se lăsau până nu obţineau ceva de la meseni, mieunau neîncetat. Normal că soţul meu, mare iubitor de animale, le mai strecura câte o felie de salam spre disperarea femeilor de serviciu care nu erau prea încântate de prezenţa micilor feline.
Mulţumesc de vizită, ecou, mă bucur că am"văzut" hotelul Lomeniz cu ochi asemănători! O zi frumoasă!
@irinad: citesc cu interes rw-urile despre Rhodos, am de gând 'într-o zi cu soare' sa vizitez si eu aceasta insula... dar nu-mi plac plajele cu pietroaie si trebuie sa fiu atenta ce aleg.
Vacante frumoase oriunde si oricând!
@Yolanda: Din fericire, insula Rhodos are plaje fel de fel: de nisip fin, de nisip cu pietriş, de pietricele/pietre, mixte. Chiar şi capitala dispune de plaje diferite, la mări... diferite. Ai de unde alege, doar să fii hotărâtă în privinţa a ceea ce vrei să ai aproape de cazare. Apoi pentru o imagine de ansamblu, trebuie vizitată insula în întregime dacă se poate, dacă nu, măcar pe bucăţele.
Mulţumesc pentru vizită, ecou şi comentariu, sunt sigură că în urma articolelor despre Rhodos vei opta pentru ceea ce ţi se potriveşte cel mai bine.
O zi frumoasă!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2018 Hotel Lomeniz - Rhodos — scris în 04.09.18 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2012 Rhodos-destinatia perfecta — scris în 19.06.12 de Dan Gheorghe din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2012 Sejur in insula Rhodos hotelul Lomeniz — scris în 13.05.12 de iacobcorneliu* din ONESTI - nu recomandă
- Sep.2011 Impresii din 2011 — scris în 16.08.13 de dana ionescu din BUCUREşTI - nu recomandă
- Aug.2011 Rodosul trebuie vazut — scris în 13.08.11 de Valeriu Gh din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2011 Hotel foarte bun/insula extraordinara — scris în 17.08.11 de luciaene din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2010 Concediu reusit — scris în 11.07.10 de raul_balta din ARAD - RECOMANDĂ