ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.11.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 27.01.12
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
FEB-2016
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Muzeul Apple din Praga

TIPĂREȘTE

Acest muzeu nu era pe lista noastră de obiective, dar dacă tot ne-a ieşit în cale, am intrat să vedem ce şi cum. Am descoperit un loc interesant pentru cei pasionaţi de istoricul şi evoluţia Apple şi un mic "paradis" pentru fanii lui Steve Jobs, dar şi pentru oricine doreşte să aibă o reprezentare a limitelor care pot fi depăşite de om atunci când îşi pune la lucru imaginaţia, pasiunea, dorința de a face lucrurile perfect, nu doar bine. Pentru că, dacă e să dăm un citat înțelept :), "singurul mod de a crea ceva măreţ este să îți placă ceea ce faci. "

O carte de vizită a muzeului se laudă că e vorba despre "cea mai mare colecţie privată de produse Apple din lume", pe care o poţi vedea contra 10 euro / adult şi 7 euro / copil, muzeul fiind deschis întreaga săptămână, 12 ore zilnic, de la 10 dimineaţa. Dacă îţi cumperi broşura de la recepţie, beneficiezi la final şi de o limonadă din cele care se vând la cafeneaua vegană amenajată la intrare - un mic fresh bar (potrivit cu "peisajul vegetarian" al concepţiilor lui Steve Jobs) unde se vând sucuri de fructe, limonadă îndulcită cu miere Manuka, smoothie-uri, cafea Danesi... Tot în baza biletului de intrare, în afară de muzeu, se poate vizita şi expoziţia de artă pop de la subsol (noi n-am fost). Banii colectați din vânzarea biletelor susțin cauza persoanelor cu probleme neurologice și distrofii musculare.

Vizitatorii au ocazia să afle despre primele încercări în domeniu, să vadă o serie de "minunăţii" - de la cel dintâi cip conceput de Wozniak şi până la ultimele invenţii purtând semnătura lui Steve Jobs, adică "the insanely great history of Apple", așa cum scrie într-un fel de arbore-genealogic la intrare. Faci cunoştinţă cu "bunicuțele" tabletelor și smartphone-urilor moderne, afli modul cum au evoluat ele ca design și ușurință în utilizare, cum s-au perfecționat în timp obiectele fără de care mulți deja nu-și mai pot concepe existența astăzi... Într-o mică sală de cinema se proiectează realizările memorabile marca Apple, fragmente din discursurile și lansările de produse ale lui Steve Jobs, care a gândit "diferit" și i-a îndemnat mereu şi pe ceilalți s-o facă, pentru a realiza mereu mai mult, mai bine, mai frumos, mai... altfel, cât mai aproape de perfecțiune. Aplicația care citeste codurile QR pe mobil îți oferă informații despre exponate, care sunt numerotate și însoțite de săgeți pentru ghidarea vizitei. Treptat ai ocazia să vezi produsele-reper inventate între anii 1976 - 2009, adică cele create de Steve Jobs, dar și obiecte personale de-ale sale, manuale de utilizare și, desigur, vedetele Apple: primele computere, Macbooks, tablete, diverse modele de mouse, laptopuri, prototipul iPhone 2007 sau colecţia de iPods cu semnătura celor de la U2...

Din păcate, muzeul nu e interactiv, în afară de posibilitatea de a te juca puțin cu un (model vechi de) iPad şi de ochelarii 3D (care când am fost noi nu funcţionau). Dar frumusețea constă în posibilitatea de a vedea cu ochii tăi obiecte care au făcut istorie - la propriu și pe care nu prea mai ai unde să le vezi "pe viu". Nu e un spaţiu unde să vii cu un copil mic, e însă un loc grozav pentru copilul din fiecare dintre noi - cei mereu curioşi şi fascinaţi de minunăţiile pe care le oferă tehnologia pusă la lucru cum trebuie de o minte creatoare...

Şi dacă ai fost "cuminte", la ieșirea din muzeu, fetele de la recepție îți fac cadou un... apple - un măr verde, de ronțăit, desigur, o porție de vitamine... Ceea ce te îndeamnă încă o dată să reflectezi asupra devizei care tronează în vitrina muzeului - se pare că într-adevăr 3 sunt merele care au schimbat lumea: mărul Evei, cel al lui Newton și mărul "mușcat" al lui Steve Jobs!

Per total, este un loc de vizitat: inspirator (sau, dacă preferaţi, "inspiraţional" :) ), simplu, minimalist, de bun gust... Very Apple-like!

## end review sc

[fb]
---
Trimis de Klaudyia in 14.11.17 19:31:59
Validat / Publicat: 14.11.17 20:29:30
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CEHIA.

VIZUALIZĂRI: 1005 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Klaudyia); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 14400 PMA (din 17 voturi)

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

mishu
[16.11.17 12:59:07]
»

@Klaudyia: Foarte interesant muzeul si daca as ajunge la Praga m-ar tenta sa il vad. Felicitari, votat cu mare placer.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mishu
Alte impresii din această RUBRICĂMuzee în Praga:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.091742038726807 sec
    ecranul dvs: 1 x 1