ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.10.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 30.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2016
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Dacă mă atingi, te pedepsesc!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Miercuri 21 septembrie 2016, portul Ayia Napa. Ora 11:03. La mustață am pierdut vaporul piraților:(, l-am așteptat pe copil să-și bea cafeaua, dorea la plajă în Nissi Beach și m-am gândit să lăsăm băieții la plajă iar noi să navigăm cu pirații. Un nene tinerel încerca să mă convingă să merg într-o altă croazieră relaxantă, cică pentru vârsta mea»:(. Eu îi răspund: Black Pearl sau nimic, eu vreau distracție nu relaxare.

Era cea de-a doua excursie pe apă pe care mi-o doream.

Corabia pleacă în fiecare zi la ora 11 din portul Ayia Napa, excursia durează patru ore, timp suficient pentru distracție, înot, mâncare și băutură.

Joi, 22 septembrie 2016. La ora 9 eram deja în portul cald, cu părere de rău am abandonat băieții, au mers la plajă cu irta. Black Pearl era acolo :). Câțiva oameni bântuiau ca noi, prin stațiune. Totul era amorțit sub razele deja fierbinți ale soarelui. Zăresc o cafenea superbă în port, văd câțiva tineri după tejghea și merg la ei. Cer două expresso, mai aveam de așteptat. C. mă trimite la casele de bilete. Casele? Da, erau câteva chestii din lemn, așezate pe malul mării, fiecare dintre acestea aveau câte un angajat care vindea bilete pentru fiecare vas în parte: Napa Queen Boat, Santa Napa Boat, Screamer Jet Boat, Black Pearl și or mai fi fost și altele, nu le-am dat importanță. M-am oprit la domnul de la Black, am socializat puțin, îmi prezintă programul și pliantul, solicit bilete. Două, copilul a zis pas. Un bilet costa 35 de euro/persoană. Le-am luat pe amândouă cu 50 de euro, aveam reducere:P, aveam și prânzul inclus. Mi-a fost eliberată o chitanță de toată frumusețea.

M-am întors la cafenea, eram tare bucuroasă.

Am vizionat filmul ”Pirații din Caraibe” de multe ori, mă fascinează aventura, îmi place Johnny Depp;) recunosc. Dar nu a fost numai asta ci și mesajul filmului, costumele, machiajul, decorul, efectele vizuale și nu în ultimul rând muzica. Toate contopite într-un întreg reușit, din punctul meu de vedere.

Domnul de la bilete m-a îndemnat să merg imediat la vas pentru a-mi alege locurile preferate. Atât mi-a trebuit!

La ora 9:55 făceam deja primele poze și mă minunam cu voce tare, nu mă puteam abține. După câteva zeci de foto bateriile aparatului au cedat și spre marea mea tristețe uitasem să iau din cameră unele de rezervă.

Pășesc emoționată în interior și observ un decor interesant, cu manechine costumate în pirați, câțiva scheleți, cranii, cufărul cu bijuterii, arme. Mi-au luat ochii. Încep să pipăi pirații :)), adică manechinele, C. mă ceartă, dar mie nu-mi pasă.

O sală mare cu câteva mese și băncuțe de jur împrejur, câteva aplice care scufundau încăperea într-o lumină obscură, mijlocul acesteia era ocupat de un imens bar. În fața barului era cabina Dj-ului, adică a lui Jack, în dreapta am zărit câteva trepte pe care coboram până la toalete, magazii, cămări și bucătărie. Era curat peste tot, am făcut câteva poze.

Urc un nivel din sala principală. Erau scări în lateralele acesteia. Acolo văd o încăpere mai micuță, cu câteva mese și bănci, doi papagali superbi, un bar și alte două ieșiri: era puntea vasului. Oau, vaai! Cam acestea erau sunetele scoase de mine. Vaporul era gol la acea oră, îmi puteam permite să aleg două băncuțe și o măsuță. Băncuțele erau acoperite cu bureți, foarte comode, erau pentru patru persoane. Noi eram doi, însă nu s-a combinat nimeni cu doi români drăguți, singurii turiști români de pe vas. Pe măsuțe am găsit scrumiere și suporți pentru pahare, dar și un meniu. De-o parte și de alta a punții câteva tunuri erau așezate strategic, erau un excelent și atrăgător decor.

Alegem o măsuță pe partea stângă, în fața punții. Mă așez confortabil, încep să citesc meniul: whiskey, înghețată, vodkă, popcorn, cronțănele, bere, vin, apă, sucuri. Scumpe, normal. Am observat și POS CARD cred că se putea achita și cu cardul, nu am încercat. Dar am primit chitanță pentru tot ceea ce am cumpărat, v-am spus că așa-i în Cipru.

Tot mobilierul de pe corabie, scrumierele dar și suporții pentru pahare erau fixate. Paharele erau numai din plastic. Am profitat de lipsa turiștilor și m-am cocoțat la etaj unde se afla cabina căpitanului iar în spatele acesteia am observat încă un spațiu destinat nouă, dotat cu mobilier și acesta.

Încet încet, corabia și-a primit oaspeții. Locurile erau ocupate de englezi, ruși, o familie de germani și noi doi.

Apar și personajele principale de pe vapor: Jack Sparow, Turner, Barbarosa, Elena, Mihaela. Căpitanul vasului: Cristal. Restul echipajului: un ajutor de căpitan, o fată de la barul din interior, vreo doi marinari necostumați în pirați, încă două doamne pe la bucătărie.

Jack ne prezintă întreg echipajul dar și itinerariul navei. Limbi vorbite: engleza și rusa.

Jack Sparow este un tânăr englez-cipriot cu un groaznic accent britanic, mi-a zgâriat un pic timpanul până m-am obișnuit.

În fiecare an, pe 25 martie începe sezonul excursiilor pentru Black Pearl. Finalul este pe 20 noiembrie când doar nordicii se mai aventurează în Marea Mediterană. Pe 27 octombrie au o petrecere mare pentru închidere de sezon. La cerere se pot organiza și excursii cu petreceri private, fiind obligatorie închirierea vasului. Proprietarul ambarcațiunii este cipriot. Cu o capacitate de 200 de persoane, fără wi-fi la bord, cu două cârme pe punte, cu baruri, dj și muzică bună, cu arme și tunuri, cu un echipaj vesel și tânăr, Black Pearl este o navă destinată tuturor, indiferent de vârstă.

Într-o engheză beată dar perfectă, Jack își ia rolul în serios, devine euforic, arogant, șarmant, rece și distant. Exact ca în film. Ne prezintă regulile: nu se fumează în interiorul vasului, se donează bijuteriile pentru că pirații sunt oameni sărmani=)), nu se aruncă hârtia în wc, se consumă foarte mult alcool, și cea mai importantă regulă: nu se ating pirații:((. Eram numai ochi și urechi, fumam, beam bere, eram tare cuminte.

Muzica a fost pentru toate vârstele. Spectacolul a fost o încântare pentru copilași în prima parte a excursiei iar la întoarcere distracția a pus stăpânire pe adulți.

Tot ceea ce spunea Jack în engheză, Barbarosa grăia în limba rusă.

Ne îndreptăm către Cave Greco cu al său far păzit de George, cel pe care l-am salutat cu toții la îndemnul lui Sparow. Mediterana strălucea. Era liniștită, calmă, valuri înspumate brăzdau din când în când albastrul apei, valuri aduse de vânt dar și de celelate ambarcațiuni. Eram într-un vis, visul meu care devenise realitate.

Ajungem la peșterile albastre, într-un golfuleț liniștit, în Laguna Albastră. Era prima oprire pentru baie. Cei mai curajoși băieți au sărit în apă de pe vas, înălțimea era năucitoare pentru mine. Vasul era dotat cu multe veste de salvare. Turner, Barbarosa și fata-pirat (Elena) le puneau vestele turiștilor doritori, eu m-am strecurat pe lângă ei, am coborât scările și m-am lansat... în apă. Era caldă dar am simțit curenți puternici. De adâncime nu am avut curajul să întreb, riscam să intru în panică. M-am îndreptat spre lateralul stâng, așteptam ca domnul să-mi facă poze, doream ceva pentru eternitate. Mi-a fost cam greu la întoarcere, curenții erau contra mea dar într-un final am reușit, am urcat și mi-am îndemnat soțul să coboare și să înoate un pic.

După această bălăceală, corabia a plecat spre Podul Îndrăgostiților, biserica Cave Greco, Protaras, Penera. Jack nu a omis să ne amintească de ”neînțelegerile” turco-cipriote, despre Famagusta. În drumul nostru ne-am intersectat cu cealaltă corabie a piraților, cea din Protaras, Jack spunea că sunt bastarzi :D.

După ce ambarcațiunea a fost întoarsă în largul mării, Sparow ne-a anunțat la microfon că putem merge în sala principală, cea de jos, pentru a ne lua farfuriile cu mâncare. Am coborât, am stat la coadă, pirații se mișcau repede, am luat două porții. Ce era în farfurie: două pulpițe de pui, orez, un cartof uriaș pregătit la cuptor, două feluri de salată și pâine.

După o masă copioasă a urmat încă o baie sănătoasă, de data aceasta în alt golfuleț unde apa era mult mai blândă, nu existau curenți. Ne-am scăldat, am imortalizat momentul, vaporul a ridicat ancora și a început spectacolul pentru adulți. Din public au fost aleși 8 oameni, au fost costumați, au învățat cântecele și dansurile piraților, au primit arme și shoturi cu rom.

Marea se înfuriase, era precum pirații adevărați. Valuri imense înălțau corabia apoi o aruncau într-un mare gol. Era palpitant.

A apărut și Davy Jones, o oribilitate de stăpân al apelor, căpitanul corabiei fantomă. S-a luptat puțin cu Turner, a pierdut în fața acestuia, cufărul cu monede a fost înmânat lui Jack.

Tot programul a fost ”dirijat” de Sparow, avea atenția distributivă. Își certa subtil colegii care greșeau, era pe fază la fiecare nevoie a unui pasager. S-a împrietenit cu trei tineri de lângă masa noastră, tineri englezi din Londra, vecinii mei cu care mă împrietenisem înaintea lui. Astfel am aflat (am tras cu urechea;)) că întreg personalul are program de opt ore: patru ore durează excursia, două ore înainte pentru machiaj și pregătirea vasului și două ore după, pentru curățirea vasului.

La bord există o micuță vitrină cu suveniruri, prețurile sunt cam piperate. Copiii pot fi pictați pe față contra a 5 euro.

Am făcut poze cu pirații, chiar și cu Jack, dar am fost avertizată: ”dacă mă atingi, te pedepsesc :(! ” mi-a spus acesta. ”Promit să nu te ating! ” i-am răspuns umilă. Poza e superbă dar nu o pot pune pe sait, sunt prea dezbrăcată:P. Să știți că nu glumesc, am fost foarte cuminte, dar nu pot să nu mă întreb: oare cum mă pedepsea dacă-l atingeam :-??

Era deja ora 15, vântul se întețea iar vasul se lupta cu valurile. Senzația era ca la Montagne Russe când picam în gol. Corabia se cocoța pe fiecare val în parte apoi pica în apa agitată. Am fost zdruncinați bine. Jack a făcut apel la turiștii de pe partea dreaptă să se mute în fața corabiei pentru a nu ne izbi de stânci. Mă îngrijorasem un pic pentru că domnul intrase în panică, lui îi e frică în aer, pe apă, în apă, pe șosele...

Se zdruncina dușumeaua sub picioarele noastre. Izbiturile erau puternice, trebuia să ne ”ancorăm” bine de băncuțe pentru a nu fi aruncați dintr-un colț în altul al corabiei. La fiecare picaj eram udați de apa mării, toată puntea ”se bucura” de multă apă. A fost captivant.

La ora 15:30 Corabia Black Pearl ancora în portul vesel din Ayia Napa, cu o întârziere de o jumătate de oră, înfruntând și câștigând bătălia cu marea dezlănțuită.

Victorioși am fost cu toții deopotrivă, fiecare a câștigat câte ceva din această experiență.

Jack Sparow și-a luat rămas bun, și-a luat cufărul în brațe, ne-a amintit că așteaptă bijuterii, ceasuri, bani, telefoane mobile și ne-a rugat să nu uităm niciodată că pirații sunt sărmani. Alături de Turner și Barbarosa, Jack ne-a așteptat la ieșirea de pe vapor. Am făcut iar poze, am donat doi euro piraților. El m-a atins, nu eu :D. Trăgea de inelele mele și de brățară, le dorea în cufăr. Eu am fost tare ascultătoare, nu l-am atins, doar i-am zâmbit și i-am mulțumit din suflet<:-P

Rog atașarea melodiei https://youtu. be/zbiX0HVfFg4

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de krisstinna in 19.10.16 10:29:48
Validat / Publicat: 19.10.16 12:15:50

VIZUALIZĂRI: 5495 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

24 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krisstinna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 ”Pipăiala” mea
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 76900 PMA (din 63 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

24 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[19.10.16 11:38:25]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

ioana74
[19.10.16 12:41:26]
»

Grozavă experienţă ai avut, cred că a fost palpitant pe marea dezlănţuită Cât despre poze... sunt superbe! Felicitări pentru articol, e ca un fresh răcoritor într-o zi toridă

Utube
[19.10.16 14:11:10]
»

Bună să-ţi fie inima!

Excelent articol, frumos realizat şi cu mult talent dar şi umor. Citit şi votat cu mare plăcere iar despre foto spun sincer că sunt foarte frumoase iar pentru că într-o mică măsură mă mai pricep aş spune că cele mai reuşite sunt foto 21 şi 62, cele mai interesante sunt 48 şi 50 iar cele senzaţionale sunt 5,15,43,82,83 şi 84.

Felicitări pentru excursie şi bine că aţi scăpat cu bine. Bănuiesc că vasul era dotat cu motor diesel, cu elice şi probabil că de aceea piraţii nu au intrat în panică din pricina furtunii pentru că dacă deplasarea se efectua pe baza lui Eol atunci situaţia ar fi fost nasoală.

Cum ai obţinut reducerea la bilete? De ce era interzis să-i atingi pe piraţi?

O zi spectaculoasă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
maria55 †
[19.10.16 18:51:12]
»

@krisstinna, doamneee... ca frumos mai povestesti! Mai ca-mi vine "sa ma deturnez"singura de la obinuitele-mi locuri de vacanta si s-o iau spre Cipru, fuga, fuguta! Nu ma intreb ce-ti facea piratul in cazul in care-l atingeai! Ma intreb insa cum ar fi reactionat domnul C. daca totusi s-ar fi intamplat! ????

ANILU
[19.10.16 21:26:42]
»

@krisstinna: Știu că ești "zapacita" dar cu excursia asta m-ai dat gata.

Îmi place cu cât umor ști să treci peste toate, aventură în toată regula. Pirați, baie în mare, siesta pe vas (bere și țigări) și în final marea agitată.

Eu cred că la plimbările pe mare contează foarte mult și vasul. La prima mea plimbare pe mare nu prea mi-a priit. Dar știi cum se spune trebuie să o faci mai des ca să te obișnuiești.

Te pup. Pozele sunt superbe.

Toate cele bune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
krisstinnaAUTOR REVIEW
[20.10.16 07:53:28]
»

@webmasterX: Mulțumesc!

@all: Mulțumesc pentru vizită și apreciere!

krisstinnaAUTOR REVIEW
[20.10.16 07:59:06]
»

@ioana74: Mulțumesc frumos draga mea! Da, ai dreptate, totul a fost palpitant.

Despre poze pot spune că marea majoritate au fost făcute cu telefonul, cu ”bățăgoiul” meu, bateriile de la aparatul foto erau terminate. Am selectat doar o ”mică” parte din acestea pentru a reda cât mai bine atmosfera de pe vapor.

krisstinnaAUTOR REVIEW
[20.10.16 08:16:54]
»

@Utube: Mulțumesc pentru vizită, apreciere și... răbdarea de a citi acest articol. Am scurtat cât am putut de mult și tot lung este, dar nu puteam renunța la unele amănunte.

Foto sunt drăguțe, nu-s acestea cele mai ”dulci”, dar având în vedere că le-am făcut ”din mers” cu telefonul din dotare, pot spune că da, unele sunt reușite. Fabuloasă este cea cu mine și cu Jack dar nu o pot face publică.

Habar nu am de motor, nu m-am interesat, important e că totul a fost sub control și s-a terminat frumos această aventură.

Reducerea la bilete... hmm... am socializat , adică mi-am arătat dințișorii, m-am minunat de prețul mare și totul a decurs de la sine, era un domn foarte drăguț la ”casa de bilete”.

Crede-mă că nu am îndrăznit să întreb de ce e interzisă atingerea, nu doream să ies în evidență mai mult decât o făcusem deja și fără a face ceva spectaculos. Mă luase deja la ochi, eu mă plimbam peste tot cu ”bățul” pentru selfie, eram în costum de baie în timp ce toți oamenii normali erau îmbrăcați, mă împrietenisem deja cu tinerii englezi și cu Mihaela, făceam curse la bar, era deja prea mult pentru el care avea un program de susținut.

Dar m-am gândit cum ar fi fost dacă toți turiștii le pipăiau hainele și perucile, dacă-i stresau cu întrebări incomode și cred că nu era tocmai confortabil.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
krisstinnaAUTOR REVIEW
[20.10.16 09:00:12]
»

@maria55: Iubita mea Măriuță, să știi că am fost cuminte, nu am făcut prostioare ca pe Big Baba, aici a fost o altfel de distracție. Nimeni nu a dansat și nici nu a participat la vreun concurs ”sexos” ca atunci, pe Baba. Cred că ți-ar plăcea tare mult, merită măcar o dată în viață să vizitezi Cipru și să navighezi cu pirații.

Domnul C era prea stresat sărăcuțul, era pe mare și lui nu-i priește, admira peisajul și stătea cumințel pe locul său. Bine nu i-ar fi picat dar ar fi avut un motiv de bucurie: ”dovezile” le posta pe FB Tu știi că nici acum nu am poze de pe Big Baba? D-alea deocheate, nu cu peisaje

Te pup dulce și-ți mulțumesc de vizită și apreciere, sunt fericită când te văd, îmi umpli sufletul de bucurie și drag de viață.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
krisstinnaAUTOR REVIEW
[20.10.16 09:08:56]
»

@ANILU: Mulțumesc draga mea, ești o scumpă

Dacă ”prima ta” a fost în Grecia cu un vas mare, cu sute de persoane la bord, te înțeleg perfect, ai dreptate.

Încearcă ambarcațiunile mici și nu uita: nu mânca pe vas, nu sta în interior niciodată. Iar MD trebuie luat cu vreo două ore înainte pentru a îți fi mai bine.

C. are rău de mare dar aici a fost ok, nu a fost ca în Grecia.

Te pup dulce

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
elviramvio
[20.10.16 11:09:55]
»

@krisstinna:

Citit de ieri si votat dar nu puteam vedea pozele. Acum m-am speriat putin sa te vad asa in pline "pericole" dar parca m-as duce si eu sa fur paznicul din P 17 ca daca-l aveam acum cativa ani cand mi-au spart casa... oricum e o idee buna sa-l pui dupa usa, doar sa nu uiti cand vii singur acasa!

Chestia cu vantul si tangajul insa, parca nu-i de mine!

Vacante faine si in viitor!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dan&Ema
[20.10.16 13:00:30]
»

@krisstinna: Black Pearl sau nimic! Iti plac piratii, bag de seama!

Frumoasa povestea din Ayia Napa, loc de care ne amintim si noi cu drag.

Daca s-ar da si temperaturile in Cipru cu 10 grade in jos, ar fi ideal.

Pe mare, e oricum mai fain, intr-adevar si mai aventuros, dar cand te intorci si atingi masina coapta la soare sau alte obiecte metalice, e naspa!

Pozele sunt deosebite, felicitari!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Radu Tudoran
[20.10.16 17:16:52]
»

Ca unul care-si petrece trei sferturi din viata pe apa nu pot decat sa ma bucur pentru distractia si experimenta traita. Sper sa am ocazia sa fac si eu o croaziera pe vasul piratilor.

krisstinnaAUTOR REVIEW
[22.10.16 11:06:28]
»

@elviramvio: Mulțumesc dragă Elvira! Nu am simțit pericolul foarte tare, au avut grijă pirații să ne distragă atenția. Dacă îți place un pic aventura, e o experiență frumoasă zic eu. De ani de zile tânjeam după această excursie dar nu imi ajungea timpul niciodată. Vizitam "pietrele", făceam plajă si ne scăldam, zilele zburau precum gândurile noastre. Oricum, după Băile lui Adonis, Black Pearl ocupă un loc fruntaș în inima mea, unul dintre cele mai spectaculoase lucruri ce trebuie făcute în Cipru-din punctul meu de vedere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
krisstinnaAUTOR REVIEW
[22.10.16 11:15:46]
»

@Dan&Ema: Dragul meu coleg, de ce să scadă gradele? Eu am fost în Cipru în: octombrie, septembrie și iunie. E la fel ca la greci, aceeași temperatură, trebuie evitate vacantele din lunile iulie și august. Spune-mi te rog frumos dacă la noi în țară nu se încinge totul în mașina care stă la soare în lunile fierbinți. Și atunci e mai nasol pentru că esti acasă, pleci de la birou și nu ai avut timp de aventuri, esti flămând si obosit Și da, imi plac pirații, sunt minunați, aventurieri, spontani și cel mai important pentru mine: sunt liberi, nu au taxe si impozite, nu au obligații, iubesc viața si trăiesc fiecare secundă cu o maximă intensitate, ca și când ar fi ultima. Mulțumesc frumos Dan, mulțumesc pentru vizită si cuvinte. Vă pup pe toți patru

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
krisstinnaAUTOR REVIEW
[22.10.16 11:19:27]
»

@Radu Tudoran: Hey, deci te pricepi la ambarcațiuni! Nu am știut, e interesantă meseria ta. Mulțumesc frumos pentru vizită, lectură și cuvinte. Îți doresc aventuri frumoase... în vacanțe nu la muncă

Dan&Ema
[22.10.16 15:18:48]
»

@krisstinna:

Noi am fost in prima decada a lui septembrie in Ayia Napa si am vut 42 grade la umbra. Asa am nimerit. Cred ca va trebuie sa alegem Antarctica!

GabrielaG
[23.10.16 15:03:55]
»

Zuperbonus pentru un Zuperarticol Data viitoare cand voi re-ajunge in Cipru Ayia Napa este pe lista!

teona
[25.10.16 10:43:12]
»

Nebunatica mica, l-ai ametit pe Jack Sparow, de te luase la ochi, dar se vede dupa zambetul tau ca ti-a priit calatoria aceasta pe mare, cu toate senzatiile tari. Pe mine m-ai fi pierdut pe la faza cu Montagne Russe, cand a-si fi facut echipa, nu prea vesela, cu domnul C. Dar daca ajung pe acolo, nu a-si rata distractia.

krisstinnaAUTOR REVIEW
[26.10.16 22:31:18]
»

@GabrielaG: Mulțumesc frumos pentru vizită si pentru aprecieri

krisstinnaAUTOR REVIEW
[26.10.16 22:38:10]
»

@teona: Hey! Scumpă mai ești tu și rar te mai vede omul ! Mulțumesc de vizită dragă prietenă, sunt bucuroasă pentru că ți-a plăcut aventura mea. Nu te speria de câteva valuri, mergi cu încredere în această excursie dacă vei vizita Cipru. Dacă tu faci echipă cu băieții noștri, eu voi rămâne tot cu Jack, e mult mai palpitant. Și dacă domnul C. e cu tine, pot sta liniștită, mă pot distra fără rezerve

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
MirelaV
[31.10.16 20:40:53]
»

Articol deosebit. Pentru cateva momente am crezut ca "vad" un film. Eu sigur nu asi fi putut avea o asemenea experienta, data fiind fobia mea de apa. Te admir pentru curaj, dar si pentru dorinta ta de aventura.

krisstinnaAUTOR REVIEW
[01.11.16 20:27:35]
»

@MirelaV: Să-ți spun un secret: soțul meu se teme de apă, printre altele . Când am vrut să rezerv o vacanță in Turcia, la Titanic Hotel, mi-a spus: oricare hotel dar nu Titanic, sigur se va scufunda, va veni apa peste el. Înțelegi despre ce vorbesc? Eu îl cert și îl încurajez în același timp. Pe orice fel de ambarcațiune lui îi e și frica și rău. În apă îi e frică de "monștrii marini", în Dunăre sunt animale care ucid, în aer poate exploda avionul și exemplele pot continua. Trebuie să îți învingi frica, vei reuși. Mulțumesc pentru vizită și pentru cuvintele frumoase.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
calatorul
[13.11.16 22:09:01]
»

@krisstinna: Simpatica relatare, ca si pozele insotitoare, iata pe unde ma poarta sirul lecturilor incantatoare.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
10 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, calatorul, Dan&Ema, elviramvio, GabrielaG, ioana74, maria55, MirelaV, Radu Tudoran, teona
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Ayia Napa:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.082294940948486 sec
    ecranul dvs: 1 x 1