Prin Catunul Patrahaitesti pana la cascada Patrahaitesti (Bucinis)

TIPĂREȘTE

Zona Apusenilor este o zona atat de draga mie, o dovedeste si faptul ca incepand cu 2008, am fost in fiecare an in zona, In Padis/Cetatile Ponorului am fost chiar 5 ani la rand, in Garda de Sus, in Arieseni, langa Stana de Vale, in Vartop, Belis-Fantanele, acestea fiind doar locatiile unde m-am cazat, dar m-am preumblat destul de tare prin zona incepand de la Vidra, Albac, Horea, Chiscau cu deosebita Pestera a ursilor, Satul de vacanta Boga cu a sa cascada Oselu sau plimbarea pe Valea Aleului pentru a vedea superbele Saritoare Bohodei, Catunele Casa de Piatra, Mununa si Patrahaitesti, Scarisoara, mergand spre Salciua la Pestera Huda lui Papara, si in sus spre Stana de Vale cu salbele de cascade din apropiere, Remetea, Rosia cu Pestera cu Cristale, Meziad cu frumoasa sa pestera, zona Rachitele si Belis-Fantanele.

O parte din cazarile alese in zona, le-am prezentat deja prin articole anterioare, dar nu am povestit mai nimic de plimbarile ce se pot face prin zona atat vara cat si iarna.

Toate aceste locuri ce e drept le-am vizitat numai vara, pentru a profita din plin de multitudinea de trasee de drumetie din Apuseni. De Craciunul care a trecut, ne-am hotarat sa mergem in Apuseni si iarna. Am rezervat o vacanta de 4 nopti, in Arieseni, la pensiunea Casa Noastra, despre care am scris déjà. Si ca in orice vacanta care ne-o propunem, nefiind deloc sedentari (de fapt conditiile noastre de alegere a unei pensiuni se axeaza pe recenzii bune in ceea ce priveste curatenia locatiei, existenta unei bai proprii, posibilitatea servirii mesei la pensiune, mai ales cand vii dupa o tura de 10 ore de pe munte nu prea iti mai arde de “self-catering” o amplasare mai retrasa, daca e posibil cat mai aproape de traseele propuse si nu in ultimul rand, aspectul exterior al pensiunii sa fie cat mai rustic, placut ochiului. Nu tinem neaparat sa avem balcoane, gratare si nici televizor, daca sunt, e plus valoare), am schitat si posibile plimbari de umplere a sejurului si cam ce obiective turistice se pot vizita, in afara partiei de ski care nu nu ne prea era de ajutor nefiind prieteni cu sporturile de iarna. Aici mi-a fost mai usor in a alege modul de petrecere a sejurului, cunoscand destul de bine zona.

Am ales ca intr-o zi sa mergem in catunul Patrahaitesti, din apropiere, pana la Cascada Patrahaitesti (sau Bucinis), iar a doua zi sa facem o tura pana la cascada Varciorog dar pe care o mai vizitasem vara.

Perioada in care am fost la Arieseni a fost, super din punct de vedere al vremii. Ninsese, ceea ce prin alte locuri nu prea se intamplase chiar daca era in decembrie. Se asternuse un strat de zapada de 40-50 cm dar si soare. Era de poveste.

Am plecat dimineata dupa mic-dejun, de la pensiune pe sosea, in jos, spre Albac, vreo 500-600 m, apoi se face la dreapta pe un drum forestier. Se urmeaza acest drum forestier, care urca domol, prin padurea de brad pana in catun, cale de vreo 5km, ajungand cam la 1200m altitudine.

Catunul Patrahaitesti este unul din cele mai izolate asezari din Apuseni. Este cunoscut pentru ospitalitatea localnicilor si pentru mestesugul prelucrarii lemnului, din mainile lor iesind vestitele tulnice, dar si ciubere, butoaie, si multe alte obiecte din lemn. De ospitalitatea oamenilor locului am beneficiat la inapoierea de la cascada iar pe mesterul Aurel Mocan am avut ocazia sa-l vedem la treaba chiar la muzeul din catun.

Dupa vreo ora, o ora si ceva, de urcus pe forestierul curatat de zapada, strajuit de o parte si de alta de brazi falnici al caror verde contrasta atat de frumos cu albul zapezii in lumina soarelui si cu azurul cerului, am ajuns in catun care este amplasat pe o culme de unde ai o priveliste tare frumoasa. Cred ca sunt cam 20 de case in acest catun, pe care l-am strabatut agale, oprindu-ne la muzeul din mijlocul catunului unde mesterul Aurel Mocan, care probabil trebaluia prin curte mai in spate, vazandu-ne, a venit iute si ne-a deschis invitandu-ne inauntru. Muzeul este intesat de obiecte realizate din lemn, care se pot cumpara. Bineintele la loc de cinste, stau tulnicele de diferite marimi. Exista si o colectie etno de costume populare, opinci, stergare, covoare si alte obiecte de decoratiuni, dar care nu sunt de vanzare, destinate doar sa-ti incante ochiul.

In aceeasi casuta, intr-o alta camera se gaseste atelierul mesterului, cu pereti tapetati de o gramada de unelte si scule specifice mestesugului. Pe unele le-am recunoscut, deoarece bunicul meu a fost dogar, iar cand eram mic ma invrteam printre butoaiele pe care le lucra, iar pe altele le-am aflat de la mesterul Aurel M. Pe jos erau imprastiate peste tot aschii, talas cum ii spuneam la fasiile de lemn ce rezultau din rindeluit si cioplit lemnul. Mirosul de lemn era imbatator, ametitor , un miros tare placut.

S-a asezat pe scaunul/capra de lucru si ne-a arat efectiv cum se ciopleste, scobeste si se slefuieste un tulnic. Ne povestea in timp ce lucre, cu o voce calda placuta, ai fi tot stat sa-ti desluseasca din tainele acestui mestesug. Dup ce binenteles am achizitionat un mic tulnic, amintire si alte cateva mici obiecte, ne-am luat la revedere si am continuat drumul catre cascada. Pentru a ajunge la cascada am traversat catunul, si am continuat drumul pe o carare, cu marcaj, pe Valea Bucinis. Daca la inceput, dup ace am iesit din sat cararea era buna, cu zapada batuta, dupa vre 600 m se intra in padure, dar de aici nu ma era nicio carare doar, zapada imaculata cam de 50-60 cm grosime. Un marcaj pe un copac ne zicea ca avem 20 de minute pana la cascada. Am hotarat sa mergem prin zapada incet, ghidandu-ne doar dupa marcajul de pe copaci. Am pus parazapezile peste bocanci, si incet afundandu-ne pana la genunchi in zapada (cel putin eu care mergeam in fata, sa deschid drum) ceilalti calcand pe urmele lasate de mine. Am ajuns la cascada cam in 30 minute. Este o cascada frumoasa, salbatica, de vreo 14-15 m inaltime. Sunt cam 2 km din catun pana la ea. Vara cu siguranta este mult mai frumoasa, cand nu este sub platosa de gheata sau zapada si se poate vedea in toata splendoarea ei. Dupa foto de rigoare am plecat inapoi pe aceleasi urme pe care venisem, iar in catun ne-am oprit sa ne tragem sufletul un pic, in dreptul unei case, Aici am fost poftiti in casa, de catre o fetita de vreo 10 ani, de fapt de bunica fetitei care fusese anuntata de fetita ca suntem in poarta. Era chiar prima zi de Craciun, Era o familie trecuta de 60 ani impreuna cu nepotica cam de 10 ani, care ramasese acasa fiind un pic racita si nu plecase impreuna cu parintii in vizita la rude in satul vecin. Despre acesti oameni ai locului nu am ce sa zic, nu gasesc cuvintele despre acesti oameni admirabili. Ne-au pus la masa, ne-au imbiat cu siropuri natural, placinte si prajituri atunci facaute si cu merisorata autentica. Gustasem pana atunci, afinata, capsunata, visinata dar din merisoare nicioadata. Ne-am simtit 1 ora, cat am stat de vorba, atat de bine, de parca ne cunsteam de cand lumea, parca eram o familie reunita de sarbatoarea Craciunului.

Am plecat cu oarece pareri de rau, despartindu-ne cu greu de oameni si locuri, déjà eram un pic molesiti de caldura placuta dinauntru, poate si de la merisorata si am luato incet la vale, spre Arieseni, intr-o ora fiind la pensiune, pregatindu-ne pentru masa festiva de Craciun si pentru tura de detoxifiere de a doua zi de la Cascada Varciorog.

---

VIZUALIZĂRI: 6225 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI