ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.05.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Frumuşani [CL]
ÎNSCRIS: 03.03.08
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
MAY-2013
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 14 & 23

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
70.00%
Satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CADRUL NATURAL:
60.00%
Către satisfăcător
DISTRACŢ. / RELAXARE:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
65.00%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 2 MIN

L'incontro - un restaurant unde unii se pot simți bine

TIPĂREȘTE

L'incontro Titan se află pe Strada Postavarul 92, Sector 3 și are Program Restaurant 10:00-05:00, iar pentru Livrari 10:00-24:00.

Am fost aseară cu fetele acolo. Să serbăm și noi cumva măreața sărbătoare a celor ce muncesc - 1 mai.

Vremea bună și ziua liberă au adus destulă lume pe terasă; ar mai fi fost totuși locuri. Am auzit că adesea în week-end e de preferat să faci o rezervare ca să fii sigur că ai unde sta. Terasa mare, cu mobilier ok (adică mi-au încăput picioarele sub masă și nu m-a durut partea dorsală pe scaun). Dar, din păcate (pentru mine cel puțin), pe terasă se poate fuma. Și ce e mai plăcut când te așezi la masă, decât fumul altora? Ei, asta e... Am supraviețuit.

După o vreme, vine un puști, ne ia comanda și revine cu băuturile. În opinia mea, după o vreme ceva mai lungă decât ar fi fost normal, că doar nu s-au dus la alimentara atunci, să le cumpere proaspete. Bine că la mâncare nu am așteptat la fel de mult.

Fetele au luat fiecare câte o pizza (care arătau bine și le-au mulțumit pe cele ce le-au mâncat), mama lor a luat o porție de brânză (mozzarella) pané cu dulceață de fructe de pădure (care i-a adus aminte de bunătățile încercate la Perla din... 1 Mai!), iar subsemnatul a vrut o porție de pui Szechuan. Ei, ăsta nu se ridică nici măcar la apelativul de „tentativă”, cum a fost felul de mâncare de la pizzeria hunedoreană de acu' două luni. Nu semăna nici cu ceea ce scria în meniu, nici cu ceea ce ar fi vrut să fie și vă jur că la bufetul de la mine din firmă îl reușesc muuult mai bine.

Ca desert, fetele au gustat (toate) dintr-un profiterol, cu greu strecurat printre bucatele de la felul principal.

Așadar, cu 75% din populație mulțumită, am plătit și am plecat spre casă. Nebăgați în seamă, de parcă nici nu trecusem pe acolo; ce „La revedere, mai veniți pe la noi!” sau măcar „Să vă fie de bine!”... Mie nu mi-a plăcut, lor da.

Voi decideți dacă vreți să faceți o încercare...

PS1 am ales varianta „Nu aș recomanda” această bombă pentru că eu am scris articolul și e impresia mea; fetele, cum zisei, probabil ar fi ales cealaltă opțiune.

PS2 nu prea e ușor de găsit un loc de parcare în zonă. Mai bine veniți cu taxiul, așa măcar puteți bea și o bere...


[fb]
---
Trimis de Dragoș_MD in 02.05.13 14:38:30
Validat / Publicat: 02.05.13 15:43:59
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2713 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16400 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

nicole33
[06.05.13 23:31:54]
»

@Dragos:

Știu că gusturile nu se discută, dar, după mai multe experiențe în ani diferiți, dar la aceeași locație, pot spune că mai ușor am găsit două locuri de parcare decât o masă liberă. Nici eu nu revin într-un loc unde nu m-am simțit bine. Aici am revenit.

Dragoș_MDAUTOR REVIEW
[07.05.13 01:15:11]
»

@nicole33: mă bucur pentru tine că ești una dintre cei care (așa cum am spus încă din titlul impresiilor) te-ai simțit bine acolo. Problema la mine nu a fost gustul meu, ci al mâncării comandate - care așa cum am spus nu corespundea nici cu titlul, nici cu descrierea (din meniul lor tipărit, dar și cel de pe sait), nici cu ceea ce știam eu că ar fi trebuit să fie pe farfuria primită. Plus serviciul destul de neglijent. Atât timp cât eu i-am respectat pe ei (plătind prețul cerut plus un bacșiș cam mare pentru serviciile oferite), mă aștept să fiu la rândul meu respectat și să capăt ceea ce cer. E prea mult? Sau e ceva de discutat aici? mă îndoiesc.

În concluzie, îți doresc să nu ai „bafta” mea niciodată când vei mai merge acolo, ci să beneficiezi în continuare de feluri de mâncare bine gătite și care respectă rețeta. Și dacă n-o fi prea mult, și de un ospătar calificat, astfel încât să poți continua să vrei să le mai calci pragul.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
cher-cher
[15.07.14 14:57:50]
»

Nu am fost niciodată la cel vizitat de tine, însă în Berceni există încă un L'Incontro. Are o mică terasă, ce pleacă din faţa restaurantului, de la şosea, continuă pe o latură şi se deschide într-o zonă puţin mai mare (faţă de celelalte două) în spate. Ambianţa în grădină nu este pe măsură să te entuziasmeze: în faţă eşti la 2 paşi de Metalurgiei şi practic în contact direct cu trotuarul pietonal, în lateral priveşti cu spor gardul de beton (pictat, ce-i drept, ca să nu te apuce claustrofobia) şi trebuie să ai grijă cum stai cu scaunul, căci la o lăţime de cca 3 m, e cam greu să oferi şi spaţiu de stat la masă şi trecere pentru ospătari sau cei ce pleacă/vin, iar în spate... eşti în spate... la magazie.

Înăuntru restaurantul e mai generos. Fără a fi luxos, arată în regulă (şi toaleta e foarte curată, ceea ce mi se pare important, căci oferă unele indicaţii). Seara se aglomerează şi atmosfera de restaurant de cartier e ceva mai pronunţată uneori. Mă rog, în funcţie de cum ai norocul... Să nu înţelegeţi greşit, mă refer exclusiv la gălăgie. Nu am asistam la scandaluri şi nu am văzut pe cineva care să-i deranjeze pe cei aflaţi la alte mese altfel decât prin a vorbi prea tare. Nu ştiu dacă se mai fumează înăuntru.

Ospătarii... de toate categoriile: unii bine instruiţi, alţii neglijenţi, unii simpatici, alţii mult prea condescendenţi, unii prompţi, alţii care nu ar da pe la masa ta nici să ia nota... mă rog. Fluctuaţia de personal mi se pare semnificativă.

Toate aceste minusuri sunt însă compensate de mâncarea foarte bună. Nu am mâncat niciodată ceva care să nu îmi placă, indiferent că am ales grătar, pizza, peşte (inclusiv Fish and Chips) sau preparate de inspiraţie asiatică. Porţiile sunt foarte mari, dacă veţi lua mixed grill, de exemplu, vă veţi "lupta" să îl dovediţi. Eu unul nu am reuşit, şi credeţi-mă că burta mea este bicompartimentată: P Avea 400-500 de grame, sau cam aşa ceva. Ciorbele de burtă, văcuţă şi perişoare cu smântână sunt testate şi validate în ceea ce mă priveşte. Desert nu am luat decât clătite şi îngheţată. Bune, fără să fie spectaculoase, dar nici să poţi face vreun reproş. Preţurile sunt poate puţin peste media cartierului, însă mi se pare firesc, date fiind gramajul şi mai ales gustul.

Faptul că mi-a plăcut mâncarea de fiecare dată, m-a făcut să merg de multe ori acolo. Din când în când, duminica după-amiază sau chiar şi în timpul săptămânii, îmi iau soţioara de mână şi după o mică plimbare pe străduţele din spatele blocurilor, ne oprim să ciugulim ceva, sau doar să bem un pahar de bere sau de vin şi să ne povestim una-alta. Pentru ieşiri nespectaculoase, când nu avem timp sau chef să părăsim zona şi simţim nevoia să rupem monotonia săptămânală, L'incontro ni se pare o alege bună.

webmaster
[15.07.14 16:31:03]
»

@cher-cher: ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul "ADAUGĂ IMPRESII NOI"

cher-cher
[16.07.14 10:42:51]
»

@webmaster: OK, aşa voi face, să trec în drum spre casă pe acolo să fac 2-3 poze, mulţumesc pentru sugestie.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cher-cher, nicole33
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în București?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.095870018005371 sec
    ecranul dvs: 1 x 1