GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pentru a doua oara in Bulgaria
Bun gasit. Va scriu impresiile mele din aceasta locatie din Sunny- Beach, intrucat am ales hotelul Evrika bazandu-ma si eu pe recomandarile gasite pe AFA si trebuie sa recunosc faptul ca mi-au fost de un real ajutor. Asa cum aratau si alti turisti, am gasit un hotel curat, nu foarte elegant, nu impresionant ca Majestic, dar cu servicii bune si cu personal amabil.
Sa o luam pe rand.
Sosire- am ajuns la receptia hotelului in jurul orelor 13 si imediat am primit cheia de la camera si bratarile pe mana. Cei de la receptie ne-au comunicat ca masa de pranz se serveste in intervalul 12-14 si ca ar fi bine sa mergem intai la masa si apoi sa ne cazam, lucru pe care de altfel l-am si facut. Am urcat din holul hotelului in restaurant si am avut placuta surpriza sa descoperim si aici un personal amabil care ne-a urat din prima clipa sa avem un concediu placut si intrebandu-ne din ce tara suntem, am primit urarea- Pofta buna- in romaneste.
Masa- buna, suficient de diversificata, asta insemnand 3-4 feluri de mancare gatita, dulciuri, salate, sucuri, bere, vin.
Camerele- mari, spatioase cu 2 paturi generoase in care am fi incaput fara probleme toti trei, in plus in camera exista si o canapea extensibila pregatita deja pentru cel mic. Baia- pastra proportiile camerei, mare, cu dus, cu prosoape albe impecabile.
Ne-am desfacut rapid bagajele si am pornit nerabdatori spre plaja. Am observat ca fiecare iesire din complex era pazita, astfel ca nu putea intra nimeni care nu avea bratara la mana, un lucru pozitiv.
Plaja- larga, curata, cu sezlonguri si umbreluta gratuite. Un lucru care ne-a frapat a fost faptul ca in ziua anterioara alegand sa facem o escala de o noapte pe litoralul romanesc, mai exact la Mamaia, am gasit plaja plina de alge, dar nu oricum, ci cu mormane de alge adunate pe mal si lasate acolo, cu apa verde la intrare in mare si din pacate si un miros pe masura.
Ei bine, la Sunny Beach nici urma de alge, apa era limpede si curata, astfel ca se vedeau pestisorii inotand la mal. Cum or reusi ei oare?
Pe plaja hotelul are un bar la care se serveste bere si suc. Un aspect care cred ca nemultumeste pe bautorii de bere, este dimensiunea paharelor, mici, mici, mici. Adica din acel pahar iei cel mult trei guri de bere si gata, alt drum pana la bar. Dar pana la urma e vacanta si putina miscare nu strica.
Seara ne-am intors in resort si am constatat ca predominau strainii, nemti si francezi. Desi nu mai erau la prima tinerete, toti se distrau pe cinste si am avut surprinderea sa constat ca in una din serile in care a fost muzica live erau si singurii care dansau.
In fiecare seara echipa de animatori organizeaza spectacole la amfiteatrul din incinta, spectacolele nu sunt exceptionale, se vede ca tinerii animatori sunt amatori, insa isi dau tot interesul sa realizeze momente placute si distractive.
Ziua aceeasi tineri se ocupa de distractiile din complex, te invita sa participi la gimnastica, jocuri la piscina, volei pe plaja si alte activitati. Nu sunt insistenti, daca spui nu, te lasa in pace.
Seara de la 19,30 organizeaza un mini disco pentru pusti la care am vazut ca participa mai mult parintii, in dorinta de a-i antrena pe cei mici la dans. Simpatic.
am facut rezervare la restaurantul bulgaresc. Mi-a placut atat atmosfera cat si mancarea, va recomand.
Per total, un concediu reusit, o vacanta relaxanta in care sistemul all inclusive spulbera si ultimele preocupari legate de partea financiara, chiar daca uneori constati ca nu toate produsele sunt de cea mai buna calitate, de exemplu sucurile servite in barurile din complex erau o apa colorata, iar prajiturile aveau acelasi gust, culoarea facand diferenta.
Va recoman acest hotel, este oricum peste ce ofera litoralul romanesc, in primul rand curatenie, tot timpul personalul curata si ingrijeste ceva, amabilitatea angajatilor care iti zambesc, te intreaba cum te simti, iti dau atentie si pana la urma acest lucru conteaza. Tot un plus pentru hotel este si paza, povestile cu masini furate inclin sa cred ca sunt doar povesti, nici anul trecut nici anul acesta nu am avut nici un fel de probleme nici cu parcarea nici cu siguranta masinii. Si la Majestic si la Evrika hotelurile au parcari proprii, gratuite in care nu se poate intra daca nu esti cazat in hotel, sub acest aspect mergeti fara nici o grija.
In plus, la Evrika asa cum spuneam, pot intra in resort doar cei cazati, nu stiu daca ar putea veni cineva in vizita, spre exemplu. Anul trecut impresionati de aspectul exterior al hotelului Victoria Palace am intrat in holul hotelului si desi era tot in sistem all inclusive avea acces toata lumea, intrucat la baruri se servea si contra cost, acest aspect insa in dauna securitatii. Ori la Evrika tot ce se consuma este inclus in pret si nu poti achizitiona nimic in plus cu bani.
Anul trecut am fost la Majestic, hotelul este mult mai spectaculos ca arhitectura, iar masa mult mai diversificata, atat doar ca e in sistem demipensiune si in afara micului dejun si a cinei, totul se plateste, chiar si apa de la cina.
Va doresc tuturor celor care veti merge la acest hotel vacanta placuta si daca nu sunteti excesiv de pretentiosi cu siguranta o veti si avea.
Trimis de Lisa in 04.07.11 11:51:13
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: hotel Majestic din Sunny Beach
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Lisa); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 42.70638000 N, 27.72069400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Super rw.
Si eu am fost luna trecuta la acest hotel si am fost f. multumit.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2023 Dit Evrika - resort de top 3 in Sunny Beach, in 2023 — scris în 10.08.23 de NELU64 din ROSIORI DE VEDE - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Satisfacatoare — scris în 25.08.22 de ux126939 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Sep.2021 Depinde de ce asteptari ai — scris în 04.02.22 de fla41 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Nu va recomand absolut deloc — scris în 09.08.21 de ux121742 din CLUJ-NAPOCA
- Jul.2021 Destul de bun pentru cateva zile — scris în 17.08.21 de mihaela2804 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Vacanta Dit Evrika — scris în 05.08.21 de ux121585 din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2021 E ok, dar nu wow — scris în 25.07.21 de tyteldavid din IAşI - RECOMANDĂ