Coasta de Aur

TIPĂREȘTE

Gold Coast sau în traducere liberă Coasta de Aur era unul din principalele obiective turistice din Ghana pe care abia aștepam să le descoperim. Zis și făcut.

După micul dejun ne-am strâns catrafusele și am purces la drum spre Elmina destinația noastră finală a acestei zile. Drumul era destul de lung, iar viteza de deplasareprin Africanu este foarte mare.

Prima noastră oprire a fost chiar pe malul mării într-un sat de pescari. Acolo ne-am plimbat  pe ulițele satului am interacționat cu localnicii  și am făcut multe poze în special cu cei mici. Bărcile pescarilor vopsite în multe culori, fiecare cu alte desene au fost un alt mare motiv de atracție. Sincer eu le știam deja din Gambia ori Senegal, se pare că această tradiție a ajuns până aici. După ce am făcut multe poze și am împărțit bomboane celor mici ne-am continuat drumul spre Castelul Elmina.

Castelul Elmina a fost ridicat de portughezi în 1482 ca Castelo de São Jorge da Mina (Castelul Sf. Gheorghe al Minei), cunoscut și sub numele de Castelo da Mina sau pur și simplu Mina, în actuala Elmina, Ghana, fosta Gold Coast. A fost primul post comercial construit în Golful Guineei și cea mai veche clădire europeană existentă la sud de Sahara.

Înființat mai întâi ca așezare comercială, castelul a devenit ulterior una dintre cele mai importante opriri de pe traseul comerțului cu sclavi din Atlantic. Olandezii au preluat fortul de la portughezi în 1637, după o încercare nereușită în 1596, și au preluat toată Coasta de aur portugheză în 1642. Comerțul cu sclavi a continuat sub olandezi până în 1814. În 1872, Coasta de aur olandeză, inclusiv fort, a devenit o posesie a Regatului Unit.

Coasta de Aur și-a câștigat independența ca Ghana în 1957 față de Regatul Unit și acum aceasta controlează castelul.  Castelul este recunoscut de UNESCO ca sit al Patrimoniului Mondial, datorită mărturiei sale despre comerțul cu sclavi din Atlantic.

Portughezii au ajuns pentru prima dată în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Coasta de Aur în 1471. Prințul Henric Navigatorul a trimis pentru prima dată nave pentru a explora coasta africană în 1418. Portughezii au avut mai multe motive pentru a călători spre sud. Au fost atrași de zvonuri despre pământuri africane fertile, bogate în aur și fildeș. Ei au căutat, de asemenea, o rută sudică către India, pentru a ocoli comercianții arabi și a stabili comerțul direct cu Asia.

Aceste motive i-au determinat pe portughezi să dezvolte comerțul cu Guineea. Ei au făcut progrese treptate pe coasta africană, fiecare călătorie atingând un punct mai departe decât precedentul. Acest lucru a dus la o serie de posturi comerciale de-a lungul rutei, unde apă proaspătă și mâncare puteau fi luate la bord. După cincizeci de ani de explorare a coastei, portughezii au ajuns la Elmina în 1471, în timpul domniei regelui Afonso al V-lea. Deoarece regalitatea portugheză și-a pierdut interesul pentru explorarea africană ca urmare a veniturilor slabe, comerțul cu Guineea a fost pus sub supravegherea comerciantului portughez, Fernão Gomes. Ajuns la Elmina de astăzi, Gomes a descoperit un comerț cu aur înfloritor deja stabilit printre băștinași și comercianții arabi și berberi în vizită. Și-a stabilit propriul punct comercial. A devenit cunoscută portughezilor drept „A Mina” (Mina) din cauza aurului care putea fi găsit acolo.

Comerțul dintre Elmina și Portugalia a crescut de-a lungul deceniului după înființarea postului comercial sub Gomes. În 1481, recent încoronat João al II-lea a decis să construiască un fort pe coastă pentru a asigura protecția acestui comerț, care a fost din nou deținut ca monopol regal. Regele João a trimis toate materialele necesare pentru construirea fortului pe zece caravele și două nave de transport. Rechizitele, care includeau totul, de la pietre grele de fundație la țigle de acoperiș, au fost trimise, în formă preinstalată, împreună cu provizii pentru șase sute de oameni. Sub comanda lui Diogo de Azambuja, flota a pornit pe 12 decembrie 1481 și a ajuns la Elmina, într-un sat numit Of Two Parts  puțin peste o lună mai târziu, la 19 ianuarie 1482. Unii istorici notează că Cristofor Columb a fost printre cei care trebuiau să facă călătoria spre Coasta de Aur cu această flotă.

La sosire, Azambuja a contractat un comerciant portughez, care locuia de ceva timp la Elmina, să organizeze și să interpreteze o întâlnire oficială cu șeful local, Kwamin Ansah, denumit in portugheza, „Caramansa” . Azambuja i-a spus șefului despre marile avantaje ale construirii unui fort, inclusiv protecția față de foarte puternicul rege al Portugaliei. În timpul întâlnirii, Azambuja și șeful Kwamin Ansah au participat ambii la un ritual masiv de pace care a inclus o sărbătoare, muzicieni și mulți participanți, atât portughezi, cât și native africani.

Șeful Kwamin Ansah, în timp ce negocia cu Azambuja, așa cum practicau  comercianti portughezi care au sosit pe coasta sa, se temea de o așezare permanentă. Cu toate acestea, cu planuri ferme deja în vigoare, portughezii nu ar fi fost descurajați. După ce au oferit cadouri, au făcut promisiuni și au făcut aluzii la consecințele nerespectării, portughezii au primit acordul reticent al lui Kwamin Ansah.

Când a început construcția în dimineața următoare, reticența șefului s-a dovedit a fi întemeiată. Pentru a construi fortul în cea mai apărată poziție din peninsulă, portughezii au fost nevoiți să demoleze casele unora dintre săteni, care au consimțit abia după ce au fost despăgubiți. Portughezii au încercat să extragă o stâncă din apropiere despre care oamenii din Elmina, care erau animişti, o credeau că este casa zeului râului Benya din apropiere.

Înainte de demolarea carierei și a caselor, Azambuja a trimis un membru al echipajului portughez, João Bernaldes, cu cadouri pe care să le livreze șefului Kwamin Ansah și sătenilor. Azambuja a trimis lighene de alamă, șaluri și alte cadouri în speranța de a câștiga bunăvoința sătenilor, astfel încât aceștia să nu fie supărați în timpul demolării caselor și stâncilor sacre. Cu toate acestea, João Bernaldes nu a livrat cadourile decât după începerea construcției, moment în care sătenii s-au supărat când au fost martorii demolării fără avertisment sau despăgubiri.

Ca răspuns la aceasta, localnicii au derulat un atac care a dus la mai multe morți portugheze. În cele din urmă, s-a ajuns la o înțelegere. Totuși opoziția continuă i-a determinat pe portughezi să ardă satul local ca răzbunare. Chiar și în această atmosferă tensionată, prima parte a turnului a fost finalizată după doar douăzeci de zile. Acesta a fost rezultatul adus de atât de multe materiale de construcție prefabricate. Restul fortului și o biserica au fost finalizate la scurt timp după aceea, în ciuda rezistenței sătenilor.

Fortul a fost prima clădire prefabricată de origine europeană care a fost planificată și executată în Africa Subsahariană. La finalizarea sa, Elmina a fost înființată ca un oraș propriu-zis. Azambuja a fost numit guvernator, iar regele João a adăugat titlul de „Stăpân al Guineei” , titlurilor sale nobiliaredeja existente. São Jorge da Mina a preluat importanța militară și economică pe care o deținuse anterior fabrica portugheză de pe insula Arguim, la marginea de sud a Mauritaniei. La apogeul comerțului cu aur la începutul secolului al XVI-lea, 24.000 de uncii de aur erau exportate anual de pe Coasta de Aur, reprezentând o zecime din oferta mondială.

Noul fort, care semnifică implicarea permanentă a europenilor în Africa de Vest, a avut un efect considerabil asupra africanilor care trăiesc pe coastă. La îndemnul portughezilor, Elmina s-a declarat stat independent, al cărui guvernator a preluat apoi controlul asupra afacerilor orașului. Oamenilor din Elmina li sa oferit protecție portugheză împotriva atacurilor din partea triburilor vecine de coastă, cu care portughezii aveau relații mult mai puțin gentile, deși erau prietenoși cu puternicele națiuni comerciale din interiorul african.

Dacă vreun localnic a încercat să facă comerț cu o altă națiune decât Portugalia, portughezii au reacționat cu o forță agresivă, deseori prin formarea de alianțe cu inamicii națiunii care trăda. Ostilitatea dintre grupuri a crescut, iar organizarea tradițională a societăților native a avut de suferit, mai ales după ce portughezii le-au introdus armele de foc, ceea ce a ușurat dominația națiunilor mai puternice.

Comerțul cu europenii a ajutat să facă anumite bunuri, cum ar fi pânzele și mărgele, mai disponibile pentru oamenii de pe coastă. Implicarea europeană a perturbat, de asemenea, rutele comerciale tradiționale dintre oamenii de coastă și cei din nord, prin eliminarea intermediarilor africani. Populația din Elmina s-a majorat cu comercianți din alte orașe care sperau să facă comerț cu portughezii, care au stabilit treptat un monopol vest-african.

Încă de la început, autoritățile portugheze au stabilit că São Jorge da Mina nu se va angaja direct în comerțul cu sclavi, deoarece nu doreau să perturbe exploatarea aurului și rutele comerciale din interiorul său cu războaiele necesare pentru a captura oameni liberi și a-i înrobi. În schimb, portughezii au făcut comerț cu sclavi cu mai multe state/triburi, în special cu cele de pe Coasta sclavilor din Benin despre care v-am povestit anterior și Sao Tome si Principe. În acest fel, São Jorge da Mina a servit drept antrepozit de transbordare.

Până în secolul al XVII-lea, cea mai mare parte a comerțului din Africa de vest  se concentra pe vânzarea de sclavi. São Jorge da Mina a jucat un roll important la  comertul cu sclavi din Africa de Vest. Castelul a acționat ca un depozit în care africanii înrobiți au fost aduși din diferite regate din Africa de Vest. Africanii, capturați adesea în interiorul african de către exploatatori  de sclavi de culoare ai popoarelor de pe coastă, au fost vânduți portughezilor, iar mai târziu comercianților olandezi în schimbul unor bunuri precum textile și cai.

În 1596, olandezii au făcut o primă încercare nereușită de capturare a castelului, urmată de una reușită în 1637 după care a devenit capitala Coastei de Aur olandeze. În perioada controlului olandez, o fortăreață nouă, mai mică, a fost construită pe un deal din apropiere pentru a proteja Castelul Sf. George de atacurile din interior. Acest fort a fost numit Fort Coenraadsburg. Olandezii au continuat să vândă sclavi pe coasta  Atlanticului până în 1814, când au abolit comerțul cu sclavi, în conformitate cu Tratatul anglo-olandez de comerț cu sclavi.

În 1872, britanicii au preluat teritoriul olandez și fortul în conformitate cu tratatele anglo-olandeze de la Sumatra din 1871.

Cam asta este povestea prin toată Africa de vest. O rană încă deschisă, o rană din istoria recentă a omenirii. Omul este cel mai crud animal. Punct.

Drumul nostru a continuat spre Cape Coast Castle sau cum I se mai spune în suedeză  Carolusborg! Castelul Cape Coast  este unul dintre cele aproximativ patruzeci de  castele de sclavi, sau forturi comerciale mari, construite pe Coasta de Aur a Africii de Vest acum Ghana, de către comercianții europeni. Inițial a fost  un post comercial portughez, înființat în 1555, pe care l-au numit Cabo Corso.

În 1653,  suedezii au construit acolo un fort din lemn. Inițial a fost un centru pentru comerțul cu lemn și aur. Mai târziu a fost folosit în comerțul cu sclavi din Atlantic. Au fost folosite pentru a ține africani înrobiți înainte de a fi încărcați pe nave și vânduți în America, în special în Caraibe. Această „poartă fără întoarcere” a fost ultima oprire înainte de a traversa Oceanul Atlantic.  Castelul Cape Coast a fost inclus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO datorită mărturiei lor despre comerțul cu aur și sclavi din Atlantic.

Cantitatea mare de praf de aur găsit în Ghana a fost ceea ce a atras în primul rând Europa, iar mulți nativi din Cape Coast au folosit acest lucru în avantajul lor. În schimbul aurului, mahonului, altor bunuri produse local și a captivilor înrobiți, africanii locali au primit îmbrăcăminte, pături, condimente, zahăr, mătase și multe alte articole. Castelul de la Cape Coast era o piață unde aveau loc aceste tranzacții.

La acea vreme, africanii înrobiți erau o marfă valoroasă în America și în alte părți, iar oamenii înrobiți erau comerțul principal în Cape Coast. Datorită acestui fapt, au fost făcute multe modificări la Castelul Cape Coast. Una dintre modificări a fost adăugarea unor temnițe mari subterane care puteau ține până la o mie de oameni sclavi care așteptau exportul. Multe națiuni europene s-au înghesuit pe Coasta de aur pentru a obține un punct de sprijin în comerțul cu sclavi. Afacerea a fost foarte competitivă, ceea ce a dus la conflicte și din acest motiv, castelul de la Cape Coast și-a schimbat proprietarii de mai multe ori pe parcursul istoriei sale comerciale.

În Castelul Cape Coast, temnița subterană era un spațiu de teroare, moarte și întuneric în mare contradicție cu ocupanții de sus care  trăiau relativ luxos. Subsolul acestei fortărețe impunătoare a fost adesea ultima experiență pe care oamenii sclavi au avut-o în țara lor natală înainte de a fi transportați peste Atlantic, deoarece aceasta a însemnat începutul călătoriei lor. Ca fapt divers

în temnița Castelului Cape Coast, unde sute de sclavi au fost ținuți în condiții înghesuite înainte de a fi transferați pe bărci care se îndreptau spre emisfera vestică am găsit poze cu Obama și familia sa într-una dintre temnițe în timpul unei vizite la Castelul Cape Coast în 2009.

Suedezi, danezi, portughezi și englezi s-au succedat la acest castel, toți având aceleași preocupări comerțul cu sclavi și nu numai. Cam asta găsești peste tot prin Africa, dar în special în Africa de vest. Filmul Rădăcini din 1977 expune foarte clar aceste crude realități. De asta este bine să cunoaștem istoria umanității și să avem mare grijă să nu se repete.

După această zi grea am ajuns într-un final la hotelul de care v-am povestit anterior unde ne-am răsfățat la plajă, la mare și la soare.

P. S. Majoritatea informațiilor din acest articol au fost culese din surse independente.

---

VIZUALIZĂRI: 207 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI