ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.01.2024
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Mediaş [SB]
ÎNSCRIS: 07.03.16
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
NOV-2023
DURATA: 3 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
PREȚ SEJUR 350
FĂRĂ transport
CAZARE ÎN DblStd
REGIM MASĂ MD
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Cazare într-un decor mirific

TIPĂREȘTE URM de aici

Ca bază de cazare pentru explorarea părții de nord și nord-vest a Insulei Tenerife am căutat destul de serios, ofertele fiind foarte variate: de la hoteluri cu demipensiune în Puerto de la Cruz, apartamente cu posibilitatea de a te gospodări singur, pensiuni cu mic dejun sau case rurale, unele dintre ele păstrând arhitectura și aerul vechi de odinioară.

Căutările s-au oprit brusc și listele cu preferințe au devenit caduce în momentul în care am dat de Casa Rural Malpais Trece din Garachico. Nu doar pentru cum se prezenta dar și pentru poziționarea sa, astfel încât acoperea optim teritoriul pe care doream să-l explorăm timp de 4 zile.

De cum am intrat pe site-ul unității am știut că acolo vreau să stăm. Iar așteptările ne-au fost depășite odată ajunși la fața locului.

În primul rând prin poziționarea sa, deasupra unor terase cu banani care mergeau în jos până la țărmul oceanului, având la stânga și la dreapta vederi de-a lungul coastei. În spatele casei stătea de strajă Muntele Teide, cu a sa măreție perfect vizibilă în diminețile senine, din stânga vârfului dându-ne binețe soarele matinal.

Apoi prin construcția casei și grija față de orice detaliu menit a face oaspetele să se simtă confortabil.

Compusă din două incinte, casa veche și dependințele, ambele renovate și transformate în spații de cazare sau de deservire, unitatea dispune de camere închiriate pe perioade mai lungi de către pensionari în special, noi fiind cei mai tineri pe acolo. Durata minimă de închiriere a unei camere este de 3 nopți.

Noi am fost repartizați în casa veche, într-una din cele 3 camere de acolo, la care ajungeai dintr-un hol plin cu flori. Tot din acel hol intrai într-o sufragerie ce păstra aura mijlocului de secol XX, cu fotolii și o canapea de epocă, cu rafturi pe care se odihneau sumedenie de cărți și fotografii, între care una cu fostul proprietar alături de îndrăgitul Julio Iglesias.

Camera era de o simplitate fermecătoare, un stil rustic canarez, cu perdele colorate și ornamente de fier forjat la draperii, lustră și pat, iar pe pereți tablouri alb negru. Ca spații de depozitare aveam unul pentru haine încastrat în perete, un scrin ce ține loc și de birou și un dulăpior înalt și îngust cu vreo câteva sertare.

Baia se prezenta foarte curată – de altfel în fiecare zi intra camerista să deretice -, cu aceeași gresie maro ca și cea din cameră, cu faianță în aceiași paletă coloristică iar obiectele sanitare și prosoapele de un alb imaculat.

 Însă farmecul locului era asigurat de spațiul exterior proiectat astfel încât să satisfacă și cele mai pretențioase gusturi.

Micul dejun se putea servi în fosta bucătărie sau în aer liber în fața acesteia ori la mese împrăștiate cu bun gust pe iarbă asigurând priveliști spre ocean.

Pentru relaxare și siestă aveai la dispoziție terase încadrate de flori sau șezlonguri la soare și vedere spre plantațiile de banane și către apă.

Curtea era amenajată de o persoană tare pricepută în asemenea îndeletniciri de vreme ce toată lumea o admira și nu prea aveai ce hibă să-i găsești. Flori colorate frumos aranjate sau curgând din ghivece suspendate, arbuști de diferite coronamente și înălțimi, pavajul din dale și pietre mărunte fără urmă de iarbă uscată printre ele, bordurile văruite într-un alb ca spuma laptelui, băncuțe și măsuțe răspândite ici colo, mini terase cu vedere spre ocean sau spre munte, ghivece în care nu se vedeau frunze uscate, palmieri și tot soiul de felinare cu lumini solare pentru a asigura seara un cadru feeric.

Gazdele asigurau doar micul dejun ca masă a zilei, însă băutură aveai la dispoziție pe tot timpul șederii. Te serveai cu vin, bere, suc, apă minerală sau plată, te notai în caiet de fiecare dată și plăteai la plecare. Prețurile erau destul de asemănătoare celor din magazine, 8 euro sticla de vin, 1,50 euro berea sau 1 euro apa.

Un mic frigider se afla și în holul vechii case însă acesta era destinat doar păstrării la rece a produselor oaspeților.

Întrucât vremea în zonă poate prezenta schimbări rapide, umbrelele le luai din suportul special dacă te numărai printre cei dornici de plimbare într-un astfel de decor.

Accesul în curte era interzis autoturismelor, locurile de parcare fiind asigurate la limita proprietății.

Petrecerea dimineții și savurarea unei cafele sub razele călduțe ale soarelui sau a serilor cu un pahar de vin pe terasă, cu cerul înstelat deasupra au reprezentat momente ce nu se vor șterge prea curând din amintirile noastre.

Casa Rural Malpais Trece din Garachico e situată pe primul loc în topul cazărilor avute în Insulele Canare și o recomand cu mare căldură celor care caută altceva decât hoteluri impersonale, chiar dacă au stele multe sau celor care doresc ca măcar odată să fie înconjurați de plantații verzi de banani.

Cu siguranță fotografiile și video anexat vor prezenta mai mult din farmecul acestei case decât pot așterne eu aici.    

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Marius 72 in 07.01.24 14:57:00
Validat / Publicat: 07.01.24 16:31:33
INFO ADIȚIONALE
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Federaţia Rusă, Austria, Belgia, Franţa, Croaţia, Estonia, Ucraina, Moldova, Spania, Germania, Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria, Serbia, Irlanda, Irlanda de Nord, Turcia, Grecia, Malta, Iordania, Portugalia, Bulgaria, Albania, Macedonia de Nord, Anglia, Scoția, Țara Galilor, Olanda, Slovenia, Vietnam

VIZUALIZĂRI: 720 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marius 72); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 28600 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

5 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[07.01.24 16:20:03]
»

Mutat în rubrica "Casa Rural Malpais Trece [Garachico], TENERIFE" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

webmaster
[07.01.24 17:20:39]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

crismisPHONE
[08.01.24 07:21:21]
»

@Marius 72: Wow, ce frumos! De ținut minte pentru data viitoare.

doinafil
[08.01.24 13:54:08]
»

@Marius 72:

Locul ăsta chiar este un mic colț de rai!

Nu am intrat în vreo pensiune privată atunci când am fost în Canare. Am mers cu familia și ei, copiii, au ales un hotel de 5*, cu AI, ceea ce mie nu mi-a convenit, dar - fiind în minoritate - n-am avut de ales!

Din casa” Rural Malpais” n-aș mai fi plecat, atât este de primitoare și de intimă!

Punctul „forte”, însă, îl reprezintă împrejurimile pensiunii și vederea la ocean!

Nici costul nu mi se pare prea mare, dacă-l compari cu ce prețuri practică hotelurile noastre din nordul litoralului, la Mamaia, de ex. Și-acolo nu vezi atâta frumusețe ca aici, unde v-ați regalat 3 nopți!

Felicitări pentru alegere și... aștept continuările!

Marius 72PHONEAUTOR REVIEW
[08.01.24 14:14:35]
»

@doinafil: A fost una din cele mai frumoase cazări avute în concedii!

In cazul meu, hotelurile sunt ultimele alegeri când mergem în vacanțe. Airbnb sau site-urile naționale de pensiuni și case rurale sunt preferate.

Din păcate, nu întotdeauna găsesc acolo. Iar atunci mă orientez spre hoteluri mici sau de tip boutique.

Nu neg că există situații speciale în care mă las atras de ofertele unor hoteluri și îmi zic să încercăm și noi câteodată (când sunt nevoit să cumpăr prin agenție iar aceasta nu are contract decât cu hoteluri).

Cele mai plăcute cazări le-am avut la oameni acasă sau în asemenea proprietăți ca cea de față.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, doinafil

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046040058135986 sec
    ecranul dvs: 1 x 1