ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.04.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
MAR-2022
DURATA: 1 nopți
Familie
3 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
70.00%
Satisfăcător
CAZARE [camere etc]:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Raport foarte bun calitate /preț

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

De voie, de nevoie a trebuit să luăm două spații de cazare distincte în Londra. Dacă tot s-a nimerit așa am decis să iau în cu totul altă zonă ca să pot vedea cât mai mult din acest oraș minunat.

La precedentele două descălecări în Londra am fost cazați în zona Kensington pe care credeam că o cunoaștem foarte bine. Doar că din Kensington am mers de fiecare dată doar spre atracțiile centrale ale Londrei. Cum de data asta vroiam să vedem și altceva am săpat mai adânc și am dat de cartierul exclusivist Notthing Hill aflat în proximitatea zonei Kensington, dar era o zonă pe care noi nu o văzusem până acum.

De data asta am fost nevoiți să ne prelungim sejurul nostru cu o zi si cum la hotelul rezervat inițial nu mai aveau camere am optat pentru o noapte de cazare la un hotel din zona Notthing Hill. Așa am ajuns la hotelul despre care vorbesc astăzi și anume Blue Bells.

Am rezervat o cameră triplă, cu mic dejun inclus, la Blue Bells Hotel, contra sumei de 75 de lire sterline. Pentru a ajunge la acest hotel, am luat metroul din zona Victoria până la stația Notthing Hill și de –acolo am mai avut de mers pe jos doar vreo cinci minute.

Blue Bells Hotel este situat la adresa 14 Pembridge Square. Acest hotel este situat pe o stradă liniștită, iar vis a vis este un mic parc privat. Chiar pe această străduță este și o grădiniță. Cum am nimerit la orele prânzului când veneau mămicile să-și ridice odraslele, am prins o adevărată expoziție de mașini. Numai Porsche ori Mercedes ori Range Rover semn că nu oricine își permite să stea în această zonă. Cu toate că de multe ori strada se bloca, nimeni nu claxona, nimeni nu era nervos.

Dar să revenim la hotelul nostru. Acesta este situat într-o superbă vilă victoriană construită în secolul al XVIII-lea. Camerele sunt mari și luminoase, iar tavanul este înalt.

Am ajuns la o micuță recepție și cu toate că era ora 14 camera nu era gata, așa că recepționerul indian ne-a poftit în zona de lobby să bem o cafea din parte casei, până va fi gata camera. Cât am stat noi și am așteptat am redescoperit iar în Londra vrednicia românească. Era vreo trei românce angajate ca barmanițe ori menajere, care numai de treabă nu le ardea și vorbeau toate prostiile posibile, neștiind că suntem de-ale lor. Nu e prima oară când întâlnim așa ceva în Londra. În fine.

Până la urmă la ora trei a fost gata camera. Recepționerul indian ne-a făcut instructajul și ne-a spus că ușa de intrare se închide la ora zece seara și ne-a dat o cheie de acces în situația puțin probabilă, că vom ajunge în cameră după această oră! Din nefericire am primit o cameră triplă la subsol, doar jumătate de geam se vedea afară. Cum aveam de stat numai o noapte, n-am comentat nimic. Camera era foarte mare, extrem de mare pentru Londra, gândindu-mă în special la precedentele hoteluri la care am stat aici și care aveau niște camere minuscule.

Noi am avut un pat de o persoană pentru fata noastră și un pat dublu pentru noi. Salteaua era bună și am fi dormit foarte bine, dacă patul dublu nu ar fi fost atât de îngust. Sincer nu am mai întâlnit un asemenea îngust pat dublu, în care efectiv nu aveai loc de întors. De voie, de nevoie trebuia musai să-ți ții soția în brațe! ; -)

Pe jos era o mochetă, iar la ferestre perdele și draperii. Ca și mobilier mai pot enumera un șifonier, un dulap, un scaun, un fotoliu, un birou, dar și o canapea. Aveam facilități pentru prepararea unui ceai sau a unei cafele, plus televizor LCD ori seif. Deasemenea lângă pat aveam două veioze.

Pentru a ajunge la baie trebuia să urci două trepte. Camera de baie era absolut imensă, nici acasă nu am așa ceva. Era dotată cu o cadă de baie bună ca lungime, dar foarte îngustă pentru mine. Era apă caldă și asta este tot ce contează. Produse de igienă erau, dar de o calitate medie, nici prea prea, nici foarte foarte.

Cam atât despre camera unde am dormit o noapte. Netul nu mergea absolut deloc în cameră, iar în spațiile comune mergea decent.

Lângă micuța recepție există trei camere unde era un bar și se servea dimineața micul dejun. Nu că vreau să spun, dar micul dejun a fost neașteptat de bun pentru Londra. Era destul de variat și am mâncat pe gustul nostru. Avea ceva mezeluri, ceva brânzeturi, ouă doar fierte, unt, gem, cafea, suc, lapte destul pentru noi. Chiar am fost mulțumiți de acest mic dejun.

În spatele hotelului era o mică grădină interioară, unde puteai sta la o cafea sau la povești. Cum am prins în martie o vreme superbă, așa cum este și azi la noi am petrecut și noi câteva momente în această grădină.

Blue Bells a fost o alegere ideală pentru noi. Nu a excelat, dar a fost la un raport excelent calitate /preț, dat fiind și zona în care era situat. Recomand cu drag. De altfel am mai întâlnit o familie de români cazați la acest hotel.


despre SERVICII

aici sincer nu prea am fost mulțumit de neprofesionalismul angajatilor români! Din păcate!


despre CAMERE & COND. CAZARE

Patul dublu cam îngust și lipsa internetului din cameră au fost singurele obiecții. În rest a fost ok, am fost mulțumiți.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Un mic dejun de nota 10, dar asta doar pentru Londra, altfel ar fi fost cam de nota 8.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Hotelul este situat într-o zonă exclusivistă, o zonă superbă.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Fiind situat foarte aproape de zonele noastre de interes, ne-am declarat foarte mulțumiti de alegere.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de robert in 27.04.22 09:13:55
Validat / Publicat: 27.04.22 09:50:22
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAREA BRITANIE.

VIZUALIZĂRI: 1157 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 camera noastră
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 51300 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

9 ecouri scrise, până acum

robertAUTOR REVIEW
[27.04.22 09:25:33]
»

rog https://www.youtube.com/watch?v=WrAV5EVI4tU

mersi frumos!

webmasterX
[27.04.22 09:40:43]
»

Bună recomandarea

Mutat în rubrica "Bluebells Hotel [Notthing Hill], LONDRA" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

robertAUTOR REVIEW
[27.04.22 09:44:15]
»

e ok, mersi frumos!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
nrs †
[27.04.22 09:57:45]
»

De voie, de nevoie trebuia musai să-ți ții soția în brațe! ; -)

dar spate in spate nu puteati sta?

robertAUTOR REVIEW
[27.04.22 10:03:33]
»

@nrs: :-)

mishu
[27.04.22 10:14:36]
»

@robert:

Salteaua era bună și am fi dormit foarte bine, dacă patul dublu nu ar fi fost atât de îngust.

tu esti sigur ca te-au vazut si pe tine cand v-au dat camera? sau au vazut-o doar pe Laura? . Apropo se asta, aveam niste prieteni, ei erau cam ca voi, doar ca el era si mai inalt comparativ cu tine, si s-a oprit ea odata la un magazin sa ii ia lui un pulover, si tot ii cerea vanzatoarei o marime mai mare, vanzatoarea insista ca oricat de mare o fi sotul (inaltime-latime) sigur ii va veni bine. A cedat cand a intrat sotul in magazin .

Cat despre micul dejun... nu te cred , nu ne-ai pus poze, insa despre micul dejun londonez am tot auzit povesti, asa ca venind din partea ta, te cred .

Eu am avut parte doar de mic dejun irlandez, unde aveai doua variante: mic dejun mic si mic dejun mare, cel mic insemna un sandvis cu avocado si somon, la cel mare era putin mai substantial, aveai o chiftea maron mai deschis si una maron mai deschis, si o rosioara cherry, pe care insa o dumicam cat puteam eu de mult ca sa imi ajunga pentru cele 2 chiftele care erau potroaca de sarate, dar de foame, mananci orice (in fine, mai aveai ceva pe farfurie). Noroc ca mai aveam produse de patiserie (pe care le-am prins doar in we, in timpul saptamanii plecam la curs si nu erau gata la prima ora).

Locul insa arata bine, faptul ca este liniste, si a fost doar pentru o noapte, a insemnat o experienta .

Felicitari, votat cu mare drag.

robertAUTOR REVIEW
[27.04.22 11:49:07]
»

@mishu:

tu esti sigur ca te-au vazut si pe tine cand v-au dat camera? sau au vazut-o doar pe Laura?

- hahaha. Apropo ea poate să doarmă și în paturi de copii de 12 ani.

Cat despre micul dejun... nu te cred , nu ne-ai pus poze, insa despre micul dejun londonez am tot auzit povesti, asa ca venind din partea ta, te cred .

- ai face bine să mă crezi pe cuvânt. Uneori nu poți face poze. Sunt cazuri și cazuri. Am stat la 4 hoteluri în Londra și știu cum e de obicei micul lor dejun. Aici a fost mai european or fi avut si româncuțele noastre un rol!

Mersi frumos pentru vizită și comentariu!

webmaster
[28.04.22 08:24:15]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

robertAUTOR REVIEW
[28.04.22 08:40:45]
»

@webmaster: mersi frumos!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mishu, robert

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057631969451904 sec
    ecranul dvs: 1 x 1