Gjirokastra - orașul de piatră al Albaniei

TIPĂREȘTE

Lăsăm litoralul albanez - cu un oarecare mic regret că nu am ajuns și în Parcul Butrint – și pornim către interiorul țării pentru a explora și alte obiective naturale sau turistice.

Primul dintre ele este Syri i Kalter sau” Izvorul ochiului albastru” . Această denumire am mai întâlnit-o în Albania, am mai trecut printr-un obiectiv natural cu o titulatură leită și, probabil, că va mai fi vreuna pe undeva. Depinde de zona în care te afli pentru a le putea identifica cu claritate.

Ambele în care am ajuns reprezintă fenomene naturale în care ai ocazia să vezi o apă verzuie-albăstruie de o claritate ce nu poate fi reprodusă în cuvinte iar vegetația din râu are culori nemaipomenit de vii.

Intrarea costă 50 leke/persoană și 100 leke/autoturism și ai de mers cam 1 kilometru pe un drum de țară până să ajungi în parcare.

Aici apa efectiv izvorăște din pământ sub ochii turiștilor iar de jur împrejurul ochiului de apă s-a creat o potecă bătătorită de cei care doresc să fie încadrați în fotografii cât mai sugestive sau artistice.

Unii îndrăzneți intră și în apa ce are doar 10 grade și vă dați seama că amintirile lor vor fi mai deosebite.

Au trecut zeci de ani, din copilărie, de când n-am mai avut ocazia să admir grația unor insecte redescoperite aici, cea a libelulelor negre.

Locul adună foarte mulți turiști iar inițiativa privată a dus la ridicarea a două restaurante. Unul mai retras și poziționat mai sus de izvor iar celălalt cu terasa ce pornește de pe mal și se întinde peste curgerea apei.

Ne continuăm drumul cu urcușuri, coborâșuri și sumedenie de serpentine, trecem prin cea mai mănoasă zonă a Albaniei – conform propriilor păreri – și ajungem la Gjirokastra,” orașul de piatră” sau” Sighișoara Albaniei” ca să aducem ceva și cu țara noastră. Urbea reprezintă cea mai elocventă modalitate de păstrare a trăsăturilor definitorii ale unui oraș otoman.

Mașina o vei lăsa obligatoriu în parcarea gratuită de la intrarea în orașul vechi iar de acolo accesul este doar pedestru.

Gjirokastra ajunge să te farmece de ai răbdare să te lași purtat pe străduțele de piatră și în pantă, pline de mici magazine sau restaurante, cafenele cu mesele scoase în bătaia soarelui. La una dintre acestea, cu o tradiție din anul 1720, luăm și noi loc, comandăm un byrek și întâlnim o familie din România, semn al haihuismului românilor ce ajung, azi-mâine, ca chinezii prin toate cotloanele turistice ale Europei.

Este un oraș istoric, turistic dar nu atât de aglomerat ca surate de-ale lui din state ce aparțin globalismului UE și în care turismul este mult mai promovat și aduce puhoaie de lume. Aici te poți plimba, respira și savura în tihnă frumusețea caselor și a curților, printre care se numără și Zekate House - 1 euro intrarea - o casă de vârf construită la mijlocul secolului al XIX-lea și cunoscută drept cel mai bun caz de design otoman din oraș.

Cel mai vizitat obiectiv turistic al locului îl reprezintă castelul cocoțat pe dealul situat la o înălțime de 1.100 metri, altitudine care îi permite – zice-se – ca în zilele cu ceață să fie singura clădire vizibilă în Gjirokastra.

Ajungem la el dând un ocol serios dealului, ba chiar parcurgem și un tunel, prin care bineînțeles că ne și întoarcem după ce ne dăm seama că greșisem drumul, urcăm prin plin soare, doar pentru că mă gândisem că treptele vor fi mai greu de urcat. Adică cealaltă variantă, dovedită ulterior mult mai la îndemână.

Intrarea costă 400 leke iar pentru încă 200 leke ai acces și în cele două muzee, deschise în anul 2012.

Timpul estimat pentru vizitare este de o oră fără muzee și 2 oră și jumătate dacă vrei să intri și în acestea.

Prima senzație după intrarea în castel este de” wow!” . Pe holuri foarte bine luminate, pavate cu piatră, sunt imediat vizibile țevile tunurilor ce stau aliniate într-o expoziție ce dorește a aminti de diverse lupte duse de reprezentanții acestei nații, de la rezistența împotriva ocupației fasciste și naziste germane până la cea împotriva regimului dictatorial albanez.

Printre exponate își are locul și unul din doar cele trei tancuri italiene Fiat L6/40 păstrate în lume după cel de-al doilea război mondial. Nici nu știam că Fiat-ul a produs și mijloace de luptă, nu doar buburuzele de autoturisme...

O altă interesantă curiozitate modernă expusă în acest castel este avionul american Lockheed T-33, cu două locuri, forțat să aterizeze lângă Tirana în 1957, deoarece era considerat a fi un avion spion. În timpul Războiului Rece, acest eveniment a marcat un triumf asupra Occidentului și, astfel, aeronava a meritat un loc între exponatele castelului.

În timpul celor două războaie mondiale, castelul a fost utilizat ca adăpost pentru locuitorii orașului împotriva bombardamentelor aviatice.

În interiorul acestor ziduri, regele Zog a construit prin anii 1930 și o închisoare folosită de regimul său opresiv iar, ulterior, și de naziști, fasciști sau comuniști până în anul 1968, după care a devenit muzeu. Denumită” închisoarea celor șapte ferestre” , aceasta a reprezentat locația în care au fost aruncați, torturați și executați sute de albanezi, mulți dintre aceștia reprezentanți ai elitei naționale ce se împotrivea regimurilor de opresiune. Pereții interiori ai închisorii poartă încă numele multora dintre cei care au fost asasinați în acest loc.

În unele zone ale castelului se mai păstrează încăperi care să aducă aminte de îndeletniciri tradiționale, cum ar fi coptul pâinii, colectarea apei în cisterne imense sau transportul acesteia printr-un sistem extrem de bine pus la punct, astfel încât fiecare locuință avea propria cisternă.

O porțiune destul de însemnată din interiorul castelului a fost amenajată pentru organizarea în anul 1968 a primului Festivalului Național Folcloric Albanez, manifestare ce are loc din patru în patru ani.

Tot de aici aveam să aflu și alte date de interes, printre care acelea că Gjirokastra a fost inclus pe Lista UNESCO în anul 2005 sau că albanezii au avut peste 2.000 de morți în luptele de stradă determinate de haosul jocurilor piramidale tip Caritas.

Cam pe când ne pregătim noi de plecare se termină și ședința foto a unor miri, moment în care mireasă se debarasează de tocurile cui și trece la teniși, o încălțăminte mult mai comodă pe pietrișul din castel și piatra cubică de pe străzile din afara acestuia.

Unui oraș ce păstrează atât de evident arhitectura otomană nu-i putea lipsi bazarul, cel care de-a lungul timpului a suferit din cauza multor incendii. Se spune că reconstrucția de la sfârșitul secolului al XIX-lea ar aparține inginerului austriac Bardok. Unii dintre proprietarii dughenelor din bazar nu au agreat planurile austriacului și l-au incendiat deliberat, dar, până la urmă el își păstrează forma și în zilele noastre. Și, credeți-mă, arată foarte frumos!

Ne despărțim de acest superb orășel și plecăm spre Permet, localitate pe care o găsim extrem de pustie pe la ora 17 dar care, parcă, avea să se transforme peste două ore când furnicarul de pe lume îi împânzește străzile și devine foarte aglomerat. Parcă nimeni nu stătea în casă, toți au ieșit la plimbare sau taclale în fața unei cafele și a unui pahar de apă.

Acest buluc de lume pe înserat îmi va rămâne ca element definitoriu al vacanței în Albania.

---

VIZUALIZĂRI: 1849 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI