Cel mai noroios vulcan... ever!

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

@mateimarian: Am fost si noi la Paclele Mari, nu si la Paclele Mici, desi ne-am propus sa revenim si sa vedem si aceasta parte. Alte prioritati, alte calatorii, ne-au facut sa amanam mereu.

Cat despre

… recunosc, pentru mine este chiar nestiut. Aflasem ca in zona, in afara de Paclele Mari si Paclele Mici, mai sunt vulcani noroiosi la Beciu si Fierbatori, dar n-am idee daca cel descris de tine este inclus in vreuna dintre aceste locatii.

Apa rosie din poza, da, este o curiozitate. Daca n-o fi colorata in mod natural de cine stie ce oxizi, atunci precis e vorba de poluare datorata factorului uman.

Deocamdată, am postat noi clipul filmat la Vulcanii Noroioşi. Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

Cald descris, plăcut la citit... Transpare faptul că informațiile oferite au la bază trăirile personale, fără influențe străine din medii enciclopedice sud-americane, gen ghiduri de călătorie.

Parcă pe Travel am văzut un reportaj cu astfel de vulcani (în Columbia sau Peru), unde turiștii intrau în mini-conurile mocirlos-bolborositoare la o bălăceală pentru efectele terapeutice, zice-se miraculoase.

După 10 minute de tăvăleală, aceștia erau de nerecunoscut, complet ”vopsiți”.

Nu știu dacă la vulcanii buzoieni se practică scalda terapeutică.

În altă ordine de idei: bietul patruped a testat cu succes teza ”foamea cel mai bun bucătar”

O povestire jovială, tonică și cu o amprentă personală evidentă. M-a încîntat!

Aventuri similare am avut de-a lungul vremii la Vulcanii Noroioși. Exact ca tine, la prima vizită, nu știu cum, nu am nimerit la ăia mari, care sînt în mijlocu drumului, în schimb am nimerit la ăia mici, care sînt invizibili din drum, sus pe deal.

Asta se petrecea în 93, cînd posibilitățile de informare erau cele clasice, auzisem de la cineva de vulcani, fusese o emisiune pe la TVR, nu tu internet, nu tu google maps, nu tu indicatoare (deși unul ruginit exista, lîngă piața din Berca, după care... te descurcai). Împreună cu un buzoian, care fusese cu ani în urmă și recunoștea vag drumul, și cu tata la volan, că eu eram puber, am pornit-o pe drumul din dosul pieței din Berca și ne-am trezit într-un peisaj apocaliptic. Semăna cu filmele de prin Orientul Mijlociu, mă așteptam să apară niște beduini crescători de capre. Un drum de macadam, printre niște dealuri pustii și sterpe, nici țipenie kilometrii întregi, am tot mers pînă, cumva, buzoianul a recunoscut locul unde trebuia să parcăm. Am urcat dealul cu pricina și am văzut peisajul selenar despre care auzisem la TV. Alți vulcani nu am văzut și nici bănuit că ar exista.

Prin 97 revin în zonă, de data asta eu la volan, cu un amic, să îi arăt vulcanii. Uit pe unde trebuia să o iau în Berca, rătăcesc drumul și nimeresc la Săpoca, de unde, aflînd că trebuie să mă întorc în Berca, iau și o autostopistă care aștepta în intersecție, la doi pași de instituția celebră din Săpoca. Noi abia după ce am lăsat-o pe pasageră ne-am întrebat dacă fusese în vizită sau evadase.

Nimerim în fine drumul. De data asta era betonat pe alocuri, dar arăta și mai apocaliptic. Între timp, se desființaseră ceva exploatări petroliere și se strînseseră, într-o vale, sumedenie de utilaje ruginite care ocupau cîțiva km pătrați și creau o imagine de dezastru, de abandon. Erau camioane, macarale, barăci, schele, containere, rezervoare, toate aruncate de-a valma pe povîrnișurile din zonă. Ne gîndeam, fiind la modă afacerile cu fier vechi, cîți bani s-ar putea face din ce era acolo. Am găsit pe net o poză cu depozitul respectiv de fiare aici romania-natura.ro/node/619 (poza nr. 4).

De data asta, n-am mai nimerit vulcanii mici. Am tot mers pe drum pînă m-am trezit cu mașina între niște vulcani pe care nu îi recunoșteam. Nimerisem la Pîclele Mari, unde pe atunci drumul ducea direct (alt drum decît cel care e semnalizat astăzi și care merge prin niște sate) și unde se termina. Fără barieră, drumul de macadam se termina efectiv pe platoul vulcanilor. Erau acolo alte 2 mașini, parcate pe pămîntul crăpat de lîngă vulcani. Unul dintre șoferi chiar făcea ghidușii cu mașina cît mai aproape de cratere. După ce inițial am crezut că se făcuse drum pînă la vulcani, mi-am dat seama că eram în altă parte decît în 93, pentru că erau mai puține „fierbătoare” și mai mari, iar terenul mai lin (la Pîclele Mici nu ai avea loc să te plimbi cu mașina, nici terenul nu e așa plat).

De aici am văzut în zare și dealul unde erau Pîclele Mici, despre care crezusem pînă atunci că sînt singurii vulcani, așa că am putut merge și acolo, unde am parcat mai greu, întrucît betonul de pe drum era înălțat, nu puteam parca pe drum pentru că partea betonată era îngustă și îl blocam, și nu puteam nici coborî de pe beton. Am urcat pe niște șleauri de tractor și am putut lăsa mașina pe iarbă.

În acel an, activitatea Pîclelor Mari era așa intensă încît chiar curgea de la vulcani un rîu de nămol care ajungea în vale pînă în dreptul Pîclelor Mici. Pe lîngă drum, curgea foarte încet un rîu nămolos, ca într-un film SF de pe alte planete.

Acum doi ani am mers iar la vulcani și iar n-am mai recunoscut locurile, începînd cu drumul, care de data asta era asfaltat și era altul decît cel știut din anii 90.

CMMVNN unde e, de la Beciu spre Arbănași?

@iulianic:

buna seara!

Cred ca acea culoare ciudata a apei se datoreaza unui compus petrolier si in mod cert nu provine din poluarea cauzata de om.

Daca te uiti cu atentie, in spatele Cristinei, in fotografia cu vulcanul solitar, se vede o portiune de apa colorata in rosu.

Apa aceea este ridicata de gazele din adancuri si probabil ca in trecerea lor spre suprafata antreneaza si ceva compusi ai hidrocarburilor din adancuri, care fiind mai usoare se situeaza la suprafata dand nastere acestui fenomen al apei colorate in rosu.

Nu sunt sigur de ceea ce iti spun, este doar o presupunere.

@webmaster:

Wow!!!

Doua surprize intr-o zi, una mai placuta decat alta!

Multumesc pentru inserarea review-ului meu ca MiniGhid AFA.

Iar ce-a de-a doua surpriza a fost si mai placuta in sensul ca ati atins doi iepuri (calatori) dintr-o lovitura. Si eu, dar mai ales Cristina suntem fani ai trupei IRIS.

Cristina era insarcinata cu Andra in luna a opta (acum 12 ani) cand a mers la concertul IRIS 25 care s-a tinut la Sala Palatului.

Asa ca aveti un set dublu de multumiri sincere!

@zapacitu:

sa stii ca nu se fac "scaldaturi" terapeutice, dar putem incerca. Este cool sa fii deschizator de drumuri, nu-i asa?

Multumesc pentru apreciere si sa stii ca intr-un fel este mai bine ca nu se fac bai "namoloase" deoarece imediat ar veni si baietii aia mai bruneti cu porumb fiert si piatra ponce. Basca poze cu maimuta!

S-auzim de bine!

@abancor:

prietene, ai scris un ecou mai complet decat review-ul meu!

Felicitari si cred ca ecoul tau ar fi stat la loc de cinste alaturi de alte articole despre Vulcanii noroiosi!

In alta ordine de idei, zona aceea este destul de incurcata prin lipsa infrastructurii rutiere, dar cred ca ai dreptate 99%, in sensul ca intr-adevar "VULCANUL meu" se situeaza pe drumul dintre Beciu si Arbanasi.

Dar mare atentie, este atat de bine camuflat de vegetatia inalta pe timpul verii, incat sunt sanse foarte mari (tot 99%) sa treci pe langa el fara sa-l observi.

Am scris ca eu l-am "prins" cu coada ochiului, mai mult am banuit vazand paraiasul "otravitor" care se scurgea dinspre el.

Felicitări, atât pentru excursie cât şi pentru review.

Anul acesta avem şi noi planificată o drumeţie la Vulcani şi sperăm să ne putem respecta planurile. Până atunci însă, ne putem delecta cu astfel de articole.

Şi dacă tot suntem la subiect, sper să nu fie vreo problemă dacă recomand vizionarea unui scurt film documentar, referitor la Vulcanii Noroioşi. Mie mi s-a părut interesant:

youtube

(webmaster, dacă se poate, am rugămintea de a fi transformat în link)

@urjanclaudiu:

multumesc Caudiu. Daca mergi acolo, fa te rog un efort si treci si pe la vulcanii din Beciu si daca mai faci inca vreo 6-7 km s-ar putea sa 'descoperi" si tu Marele Vulcan!

Succes si nu uita de fotografii!

Ma bucur sa vad ca AFA s-a pricopsit cu un nou membru in suflet si-n simtiri. Dotat cu "echipamentul" complet pentru a ne picta din vorbe de duh frumusetile vizitate.

Desi am batut zona vulcanilor noroiosi, nu l-am vizitat pe tartorul lor. Habar n-am avut de el. Dar o sa ma duc. Promit.

Nu vrei sa stii cat am pandit un vulcanas mai mic, cu aparatul foto pregatit, sa-i fac o poza cand era bulbucul in floare, obtinand astfel o minge de noroi umpluta cu gaze.

@urjanclaudiu: Claudiu, foarte interesant filmul.

@abancor: foarte util si link-ul de la tine. L-am trecut la favorite pentru la vara.

@MCM:

sunt convins ca il vei gasi pe Cel Mai Mare Vulcan. Putin timp liber sa ai si chef de inghitit praf.