GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Celebrele și spectaculoasele stânci Tre Cime di Lavaredo
Pe lista noastră cu obiective de văzut în această vacanță era la loc de cinste Tre Cime di Lavaredo – aceste stânci reprezintă una din imaginile emblematice din Dolomiți. Este un loc extrem de spectaculos, deci are și foarte mulți vizitatori. Accesul se face din apropierea lacului Misurina și este bine semnalizat.
Prima încercare în care am avut intenția de a ajunge la Rifugio Auronzo, punct de plecare pentru un traseu care înconjoară Tre Cime di Lavaredo, am avut-o în dimineața celei de-a doua zile. Accesul se face pe un drum privat, prin plata unei taxe de 30 euro pentru autoturisme (nr. persoanelor din mașină nu are importanță). Drumul are o lungime de 7 km, este asfaltat, iar ultima sa parte este ceva mai dificilă, cu viraje strânse și abrupte, unde motorul mașinii va fi mai solicitat. Cum locurile de parcare sunt limitate la peste 2300 m altitudine, la un moment dat accesul este blocat de către poliție.
Noi am ajuns la intrarea pe acest drum la ora 9.30 - prea târziu pentru o frumoasă zi de iulie, drumul era blocat, sus parcarea era plină. Se întâmplă așa când vremea este favorabilă și mai ales în lunile iulie și august. Am renunțat să așteptăm redeschiderea (care se face după ce de sus este comunicat numărul mașinilor care au plecat) sau să prindem un loc norocos în unul din autobuzele care urcau din când în când – ne-am propus să venim mai devreme a doua zi.
În următoarea zi am ajuns mai devreme cu 40 de minute la drumul spre Tre Cime, l-am găsit deschis astfel că am urcat până la Rifugio Auronzo, unde sunt amenajate mai multe parcări pentru autoturisme și, separat, pentru rulote și autocare (estimez că sunt câteva sute de locuri), dar acestea se ocupă repede în sezon. Parcarea este dirijată de către personal responsabil cu acest fapt – urmați indicațiile acestora care îndrumă mașinile să ocupe progresiv (de sus în jos) locurile disponibile. Nu se parchează pe marginea drumului, ca pe Transfăgărășan, astfel că drumul de acces este liber în permanență.
Rifugio Auronzo, poziționat într-un cadru de vis la 2333 m altitudine, este o clădire cu 4 nivele și oferă 104 locuri de cazare, repartizate în 25 camere cu minim 2 și maxim 6 paturi. Cu siguranță un răsărit sau un apus văzut de aici reprezintă momente memorabile. Pentru cei cazați aici se oferă mic dejun sau demipensiune, iar turiștii pot servi aici o cafea, un suc, mici gustări dar și prânzul dacă li se face foame – mai multe info găsiți aici rifugioauronzo.it/en.html
De la refugiu începe traseul circular în jurul stâncilor celebre pe care sunt amenajate unele din cele mai faimoase trasee de escaladă. Stânca din mijloc (Cima Grande) este cea mai înaltă și are o înălțime de 2999 m, celelalte două, Cima Ovest și Cima Piccola având 2973 m respectiv 2857 m. Cea mai frumoasă imagine a acestor stânci o puteți vedea de pe partea opusă (fața nordică) astfel că trebuie să parcurgeți acest traseu care le înconjoară.
Prima parte a drumului este foarte lejeră, fără urcare sau coborâre, iar după 25 - 40 de minute (funcție și de pauzele luate pentru a face numeroase fotografii) ajungem la Rifugio Lavaredo. Construit în 1954, acest refugiu este deschis pe perioada verii (iunie-septembrie), oferă câteva locuri de cazare și dispune de loc amenajat pentru aterizarea elicopterelor implicate în operațiuni de salvare - rifugiolavaredo.com/english.html.
Am văzut un grup de turiști asiatici (mulți erau în pantofi sport) care de aici au făcut cale-întoarsă – ori nu aveau timp, ori nu aveau echipament adecvat. Noi am luat o scurtă pauză de hidratare și pentru alte poze deosebite, apoi am urmat poteca mai lină (există una ceva mai scurtă dar mai abruptă) către punctul de belvedere, forcella Lavaredo, - este un punct de popas de unde putem admira mărețul și impresionantul spectacol oferit de Dolomiți. Vremea a fost excelentă fapt ce ne-a permis să admirăm peisajul pe mulți km – se văd și vârfurile înzăpezite din Austria.
De aici drumul se poate continua către Rifugio Locatelli (mai durează cam 60-75 min) sau se poate coborî pentru a scurta traseul. Am ales coborârea care este destul de accentuată în prima parte.
Apoi traseul trece pe la baza maiestuoaselor stânci (de aici se pot observa cel mai bine), traversează pajiști alpine cu multe flori specifice zonei montane.
Se ajunge la cabana Malga Alm, loc unde ne-am odihnit puțin și am mâncat din rucsac. Toate mesele erau ocupate, iar bucătăria cabanei funcționa din plin. De la cabana drumul urcă puțin și după încă o oră ajungem la parcare – tot traseul nostru (cu pauze incluse) a durat cam 4 ore și jumătate. Este un traseu relativ ușor, care este parcurs de foarte multă lume, are peisaje spectaculoase și nu ar trebui să lipsească din programul celor care ajung pe aici și iubesc muntele.
Informații utile, dar și fotografii minunate găsiți în cele 2 linkuri de aici: tre-cime.info/it/alta-pus ... ime-unesco.html, dolomiti.it/it/natura/mon ... ime-di-lavaredo.
După-amiază am plecat spre unul din satele aflate în apropiere – San Candido. De fapt am plecat spre granița Austriei (benzinăria OMV este la 500 m după ce se intră în Austria) de unde am făcut plinul cu motorină mai ieftină cu 36 centi/litru comparativ cu Italia (1,28 față de 1,64) și de pe drum am zărit acest sătuc.
După umplerea rezervorului (toate mașinile aveau număr de Italia) ne-am oprit în San Candido, un sătuc splendid pe care vi-l recomand să-l vedeți dacă aveți timp. Satul era în zile de sărbătoare – se aniversau 1250 ani de la prima atestare documentară. Pe străzi erau mulți turiști, casele superbe aveau multe flori la balcoane, multe tarabe cu diferite produse locale sau de artizanat – o încântare să te plimbi pe aici.
Cam acestea au fost locurile văzute de noi în primele 4 zile – și pentru că merită, un articol separat a fost dedicat celor 3 lacuri celebre și spectaculoase din Dolomiti (obiective obligatorii de văzut când ajungeți în acestă zonă) și îl puteți citi aici - vezi impresii.
Voi insera mai multe poze prin care sper să vă faceți o imagine mai clară despre această mirifică zonă din nordul Italiei, care merită explorată pentru mai multe zile. Este o zonă foarte căutată în special de iubitorii muntelui, dar și de toți iubitorii de peisaje magnifice, servicii de calitate și aer curat.
Trimis de BOGDAN DSN in 20.11.19 18:12:58
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (BOGDAN DSN); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@BOGDAN DSN: Peisajele sunt minunate! Mulțumim pentru că ai împărțit bucuria acestora cu noi!
Mie îmi place foarte mult muntele, ador stâncile, mă fascinează înălțimile munților cu prăpastiile care-i înconjoară. Simpla privire a acestora mă bucură, dar dacă mai și parcurg vreun traseu montan, sunt cea mai fericită persoană din ziua respectivă.
Felicitări pentru articol, destinație și fotografiile splendide!
Călătorii plăcute!
Numai bine!
@Dana2008: Mulțumesc pentru aprecieri.
Îți doresc să ajungi în această zonă pentru a te bucura pe deplin de peisajele oferite. Sunt numeroase trasee pentru toate categoriile de turiști, deci cu toate gradele de dificultate.
Acesta este un traseu relativ ușor, și spun relativ pentru că lungimea traseului este destul de mare - durează cam 4 ore în mers lejer. Poate dura chiar mai mult dacă se continuă traseul spre refugiul Drei Zinnen - cam 30-60 minute în plus funcție de condiția fiecăruia.
@BOGDAN DSN: SUPERB! Rămâi fără cuvinte când vezi aceste frumuseți! Felicitări!
@Mika: Mulțumesc. Da, ai dreptate, poți admira mult timp frumusețile munților. Este minunat - voi reveni pentru că mai sunt locuri de văzut în această zonă.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2023 Tre Cime di Lavaredo, vârfurile din Alpii Dolomiți, care nu pot fi egalați în frumusețe — scris în 20.12.23 de elenaadina din GURA HUMORULUI [SV] - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Tre Cime di Lavaredo! — scris în 10.11.19 de Testosu' din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2014 'Ladinia' secreta si Tre Cime di Lavaredo simbolul Dolomitilor — scris în 02.12.14 de claudiu 71 din WIENER NEUSTADT - RECOMANDĂ
- Aug.2009 Dolomiti - Tre Cime di Lavaredo — scris în 16.09.09 de mariana din TIMIşOARA - RECOMANDĂ