GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cu feribotul traversând Canalul Englezesc până în Saint Malo
Misiunea: In vizita in Saint Malo cu feribotul din Anglia (vezi impresii aici)
Pentru a ajunge in frumosul port Saint Malo din Franta, ne-am luat bilete la feribotul Brittany Ferries de pe acest website. Odata ajunsi in gara din Portsmouth (unde am avut timp suficient sa ne orientam prin zona si sa ne facem si provizii de mancare pentru drum) am luat-o pe jos, consultand harta din cand in cand, si am ajuns in port fara probleme.
In port sumedenie de vase de toate dimensiunile printre care se putea zari si cel al Brittany Ferries. Formalitatile de imbarcare au fost asemanatoare cu cele dintr-un aeroport, insa parca mult mai scurte. Masinile urcau in acelasi timp cu pasagerii si in jurul orei 20 ne aflam la bordul navei. Pe vas se poate urca si cu alte mijloace de transport: masina, microbuz, autoduba (nu mai mari de 5m lungime si 1.83m inaltime), motocicleta sau bicicleta. Am ramas placut impresionati de dimensiunile interioare ale acesteia, cu propriul birou de informatii, magazine pentru suveniruri si restaurante.
Am pornit sa vizitam vasul si nici macar nu ne-am dat seama ca am pornit la drum, singurul lucru care a dat de gol miscarea este ca ameteam in timp ce mergeam pe hol, spre restaurant (daca veneam dinspre el mai intelegeam, insa nu bausem nimic, nici macar apa). Se pare ca raul de mare (pentru mine cel putin) pe acest vas nu e la fel de rau ca cel de masina, pe valuri simti miscarea, insa e suportabila.
Dupa scurta vizita a vasului, ne-am indreptat catre locurile noastre ("reclining seats"). Am ales aceasta varianta datorita pretului mai mic, fata de cel al unei cabine de dormit. Data viitoare facem un upgrade, nu pentru ca nu am fi reusit sa dormim pe acele scaune (care se lasau suficient pe spate incat sa te poti odihni), ci pentru ca vrem sa experimentam si partea mai luxoasa a acestui mod de a calatori. Asa cum spuneam, ne-am odihnit bine la nivelul 8 al acestui feribot, erau foarte multe scaune de acest gen, asa ca am avut din ce alege (fata de cele alocate initial fiecarui pasager). Camera aceasta plina de scaune, despartita prin pereti tip jaluzele verticale, cu aer conditionat, TV si zona de mese in imediata apropiere se intindea pe intreg nivelul. Pe feribot totul este foarte organizat, curat si pus la punct. Ne-am odihnit fara probleme, iar dimineata, a doua zi, eram pe pamant frantuzesc.
La intoarcere ne-am imbarcat dimineata, in jurul orei 10:30 si ne-a luat aproximativ 8 ore sa traversam Canalul Englezesc. Calatorind pe timpul zilei am avut ocazia sa vizitam si restul navei, chiar si restaurantul, unde am servit o delicioasa paella cu fructe de mare si o tarta cu fructe imensa (mult mai mare decat una de dimensiuni normale/clasica, la preturi foarte acceptabile. De retinut ca pe vas se poate plati atat in lire cat si in euro). In rest, ne-am limitat a ne odihni la masa, privind marea in imensitatea ei albastra si cele cateva nave care treceau prin departare. Ne-am bucurat de soare si de vremea buna; am iesit si pe bord insa vantul batea atat de tare incat ne-am intors in doar cateva minute si am continuat sa privim din interior.
Pe masura ce ne apropiam de Anglia, puteam zari maiestoasele White Cliffs (of Portsmouth), de o frumusete deosebita. De asemenea, prin apropiere de portul englezesc (Portsmouth), privirile ne-au fost incantate de un superb asfintit tomnatic.
Concluzia: recomand cu drag genul acesta de transport (noi cu siguranta il vom repeta in viitor), deoarece are farmecul lui.
Trimis de DarkAng3L in 22.01.15 00:06:21
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAREA BRITANIE.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (DarkAng3L); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Descoperă Portsmouth, [ALTE ORAŞE sau ZONE]" (nou-creată pe sait)
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
@DarkAng3L -
Va felicit. Srieti bine, corect si dpdv grammatical, dar si al formei si continutului.
Mi-au placut ambele articole, vorbesc de primul "In vizita in Saint Malo cu feribotul din Anglia" si de continuarea sa, prezentul articol "Cu feribotul (...) pana in Saint Malo"
Interesante ambele, interesanta si varianta de transport aleasa .
@vega06 - Multumesc! Ma bucur ca v-au placut
Sper sa va fi facut si pofta de a incerca si aceasta varianta de transport.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2015 Portsmouth Historic Dockyard — scris în 01.11.15 de andraz din BUCURESTI - RECOMANDĂ