GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Acest templu a fost dedicat lui Hanuman, zeul maimuţă, personaj al epopeii Ramayana. Epopee descrie viaţa prinţului Rama (una din cele zece reîncarnări ale zeului Vishnu). Zeul maimuţă Hanuman l-a ajutat pe Rama în lupta împotriva demonului Ravana, care o răpise pe Sita, soţia prinţului.
Cred că am introdus prea multe personaje din panteonul hindus, cam greu de digerat pentru noi creştinii, adepţi ai unei religii monoteiste, aşa că voi trece la lucruri mai pământene. Acest oraş părăsit in care se află templul maimuţelor a fost luat in stăpânire la propriu de către maimuţe. Sunt mii de exemplare de toate vârstele, peste tot, pe ziduri, pe case, pe stânci, la piscina, si toate sunt foarte prietenoase şi dornice să-ţi apuce din mână punga cu arahide pe care ai cumpărat-o la intrarea in oraş, tocmai pentru a le hrăni pe ele. Luam câteva alune din punga pe care trebuia să o ţin ferită şi le întindeam palma. Ele veneau şi se serveau din palmă, iar dacă ţineam pumnul închis se chinuiau să mi-l deschidă. Primii care se ospătau erau masculii dominanţi. Era destul de dificil să dai mâncare la femele sau pui deoarece masculii îi alungau din preajma ta.
Este o experienţă de neuitat, care încântă pe toţi turişti ce ajung acolo. Ataşez şi câteva poze foarte relevante pentru acest loc.
Trimis de popescu.borsa* in 27.09.10 11:06:03
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ASIA - ALTE LOCURI. A mai fost în/la: Tailanda
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (popescu.borsa*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
De dragul fotografiilor si a unui vis al meu vechi si neimplinit inca vine si SB.
Foarte interesant acest loc!
Uitandu-ma si la pretul sejurului, stau si ma gandesc la biletele pe care le cumparam pentru o Turcie si care de multe ori costa la fel, dar efectul e altul!
Felicitari pentru initiativa unei astfel de experiente!
Ma face sa imi reorganizez viitoarele vacante, sincer.
Cum se ajunge mai exact la acest templu?
De fapt pretul pachetului a fost 955 euro. Excursiile optionale si suvenirurile a ridicat costul total al sejurului la 1200 euro. Pentru ,,Templul Maimutelor'', am cumparat o optionala.
M-ai facut praf cu maimutelele! In afara de a-ti mannca din palma, cum se comporta? Se lasa mangaiate sau luate in brate, ori sunt salbatice?
Eu mi-aş îndrepta atenţia mai mult spre maimuţică.
Cred că un fragment video ar completa în mod benefic acest review, mult prea laconic.
http://www.youtube.com/watch? v=xN3kxG58ZbM
Super review-ul si, mai ales, pozele! Mi-e ciuda ca n-am ajuns si eu acolo, mi-ar fi placut la nebunie... Nu ca n-as fi avut parte de suficiente maimute de-a lungul celor 2 saptamani (si mai bine) petrecute in India... : -)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2019 Circuit INDIA (XII): City Palace din Orasul roz si Observatorul astronomic – Jaipur — scris în 31.01.20 de Yolanda din PITESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2019 Circuit INDIA (VIl) — Fortul Amber, Jaipur — o plimbare cu elefantul — scris în 27.12.19 de Yolanda din PITESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2019 Circuit INDIA (V) – JAIPUR. Templul maimutelor Galta Ji. O plimbare noaptea cu geep-ul — scris în 20.12.19 de Yolanda din PITESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Jaipur orasul roz înflăcărat — scris în 21.08.18 de Pami* din MANNHEIM GERMANIA - nu recomandă
- Mar.2011 Jaipur - orasul roz — scris în 20.11.11 de cristina65 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2010 Obiective turistice din Jaipur — scris în 27.08.10 de ghecamelia din BRASOV - RECOMANDĂ
- Aug.2010 Templul Maimutelor — scris în 27.08.10 de ghecamelia din BRASOV - RECOMANDĂ